Ce este ispășirea lui Isus Hristos și cum mă ajută ea?

De ce avem nevoie de ispășirea lui Isus Hristos

În calitate de urmași ai lui Adam și ai Evei, toți oamenii moștenesc efectele căderii. În starea noastră de ființe căzute, avem parte de opoziție și ispite. Atunci când cedăm ispitei, ne înstrăinăm de Dumnezeu și, dacă vom continua în păcat, vom pierde însoțirea și influența Spiritului Său, Duhul Sfânt, în viața noastră.

Singurul mod ca noi să fim salvați este acela ca cineva să ne salveze. Avem nevoie de cineva care să poată împlini cerințele dreptății – care să stea în locul nostru, asumându-și povara căderii și plătind prețul pentru păcatele noastre. Isus Hristos a fost mereu singurul capabil să facă o astfel de jertfă.

Încă de dinainte de crearea pământului, Salvatorul a fost singura noastră speranță de a avea „pace în această lume și viață veșnică în lumea care va veni” (Doctrină și legăminte 59:23).

Puterea vindecătoare și întăritoare a lui Isus Hristos

„Ispășirea Salvatorului nostru face mai mult decât doar să ne asigure de nemurire printr-o înviere universală și ne oferă ocazia de a fi curățați de păcate prin pocăință și botez. Ispășirea Sa ne oferă, de asemenea, ocazia să apelăm la Cel Care a avut parte de toate infirmitățile noastre din viața muritoare pentru a ne oferi tăria de a purta poverile vieții muritoare. El ne cunoaște chinul și este gata să ne ajute. Asemenea bunului samaritean, când El ne găsește răniți pe marginea drumului, ne leagă rănile și are grijă de noi (vedeți Luca 10:34). Puterea vindecătoare și întăritoare a lui Isus Hristos și a ispășirii Sale este pusă la dispoziția noastră, a tuturor celor care vom cere.” (Dallin H. Oaks, „Întăriți de ispășirea lui Isus Hristos”, Liahona, nov. 2015, p. 64)

Această viață este o ocazie de a deveni mai asemănători Tatălui nostru Ceresc. Când ne acceptăm destinul etern de copii ai lui Dumnezeu, începem un proces de progres și îmbunătățire continue. Vârstnicul David A. Bednar ne-a învățat:

„Călătoria prin viața muritoare constă în a trece de la rău la bine, apoi la și mai bine și de a ne schimba firea. Cartea lui Mormon este plină de exemple de ucenici și profeți care au știut, au înțeles și au fost transformați de puterea sporită datorată ispășirii în timpul călătoriei lor. Când vom ajunge să înțelegem mai bine această putere sacră, percepția noastră privind Evanghelia va fi mai largă și mai vastă. O asemenea perspectivă ne va schimba în moduri remarcabile…

Când dumneavoastră și cu mine vom ajunge să înțelegem și să folosim în viața noastră puterea sporită datorată ispășirii, ne vom ruga și vom căuta tăria de a ne schimba împrejurările în loc să ne rugăm ca împrejurările noastre să fie schimbate. Vom deveni factori care acționează asupra lucrurilor, nu asupra cărora se acționează (vedeți 2 Nefi 2:14)” („Ispășirea și călătoria prin viața muritoare”, Liahona, apr. 2012, p. 15-16).

Schimbări în inimă

Când accesăm puterea Salvatorului nostru Isus Hristos pentru a ne întări și vindeca, El poate produce schimbări în inima noastră.

Vârstnicul Jeffrey R. Holland a împărtășit următoarea istorisire:

„Vorbesc despre un tânăr care a ajuns în câmpul misiunii fiind demn, dar care, conform alegerii lui, s-a întors mai devreme acasă din cauza atracției față de persoane de același sex și a unor traume de care a avut parte din cauza acestui lucru. El era încă demn, însă credința lui era la limită, povara lui emoțională a devenit din ce în cea mai grea și durerea lui spirituală era din ce în ce mai profundă. El s-a simțit, pe rând, rănit, confuz, mânios și dezolat.

Președintele său de misiune, președintele său de țăruș și episcopul său au petrecut nenumărate ore discutând cu el, plângând alături de el și binecuvântându-l, încercând astfel să-l ajute, însă mare parte din suferința lui era atât de personală, încât el nu le-a dezvăluit anumite părți ale ei. Preaiubitul tată din această povestire și-a pus întregul suflet în ajutorarea acestui copil, însă responsabilitățile de la locul de muncă au făcut adesea ca lungile nopți întunecate ale sufletului să fie înfruntate doar de către acest tânăr și de mama lui. Zile și nopți, mai întâi săptămâni, apoi luni care s-au transformat în ani, ei au căutat vindecarea împreună. În timpul perioadelor de amărăciune (cele mai multe ale lui, însă uneori și ale ei) și de teamă nesfârșită (cele mai multe ale ei, însă uneori și ale lui), ea și-a depus – apare din nou acea expresie minunată și împovărătoare – mărturia, în fața fiului ei, despre puterea lui Dumnezeu, despre Biserica Lui și, mai ales, despre dragostea Lui pentru acest copil. În același timp, ea a depus mărturie, de asemenea, despre dragostea ei intactă și nemuritoare pentru el. Pentru a aduce împreună acești doi stâlpi absolut cruciali și esențiali ai existenței ei – Evanghelia lui Isus Hristos și familia ei – ea și-a revărsat sufletul în rugăciune neîntreruptă. A postit și a plâns, a plâns și a postit, apoi a ascultat și a ascultat în timp ce acest fiu îi spunea, în mod repetat, cum i se frângea inima. Astfel, ea i-a purtat de grijă, din nou, doar că de data aceasta nu a fost doar timp de nouă luni. De data aceasta, ea a crezut că munca ei pe câmpul de luptă al disperării lui avea să fie pentru totdeauna.

Dar, cu harul lui Dumnezeu, cu stăruința ei și cu ajutorul multor conducători ai Bisericii, prieteni, membri ai familiei și doctori de specialitate, această mamă insistentă și-a văzut fiul venind acasă pe pământul făgăduit. Din nefericire, știm că o astfel de binecuvântare nu este, sau cel puțin nu a fost încă, dată tuturor părinților care suferă din cauza circumstanțelor foarte diferite în care se află copiii lor, dar aici a existat speranță. Și trebuie să precizez că orientarea sexuală a acestui fiu nu s-a schimbat în mod miraculos – nimeni nu a presupus că se va întâmpla. Însă, puțin câte puțin, în inima lui s-a produs o schimbare” („Iată mama ta!”, Liahona, nov. 2015, p. 49).