Institut
Lecția 20 Material pentru învățător: Binecuvântările libertății religioase


„Lecția 20 Material pentru învățător: Binecuvântările libertății religioase”, Învățăturile și doctrina din Cartea lui Mormon – material pentru învățător (2021)

„Lecția 20 Material pentru învățător”, Învățăturile și doctrina din Cartea lui Mormon – material pentru învățător

Lecția 20 Material pentru învățător

Binecuvântările libertății religioase

Libertatea religioasă este un drept fundamental al omului. Cartea lui Mormon conține numeroase exemple, atât de binecuvântări ale libertății religioase, cât și de consecințe ale restricționării libertății religioase. În această lecție, cursanții vor avea ocazia să identifice binecuvântările libertății religioase și să evalueze ce pot face pentru a ajuta la păstrarea și protejarea ei în zilele noastre.

Sugestii pentru predare

Regele Mosia stabilește o formă de guvernământ care protejează libertatea religioasă.

Notă. Nivelul libertății religioase variază foarte mult în întreaga lume. Când discutați despre libertatea religioasă, fiți atenți la circumstanțele caracteristice zonei în care locuiți. Încurajați cursanții să vorbească, dând dovadă de respect, despre autoritățile guvernamentale, despre alte biserici și despre toate tradițiile religioase.

Aduceți aminte cursanților că, pentru a se pregăti pentru lecție, au fost invitați să aibă o conversație cu o persoană sau cu mai multe de o altă credință. Cursanții au fost încurajați să întrebe aceste persoane de ce este religia lor importantă pentru ei și dacă au avut vreodată parte de persecuție religioasă. Invitați unii cursanți să împărtășească ce au învățat ca urmare a conversațiilor lor sau din experiențele avute cu cei de alte credințe.

Puteți să adresați una sau mai multe dintre întrebările de mai jos.

  • Cum ați defini libertatea religioasă? (Dacă este nevoie, invitați cursanții să recapituleze introducerea și secțiunea 1 din materialul pentru pregătire.)

  • De ce credeți că este important ca toți oamenii să aibă dreptul de a-și exprima crezurile religioase și de a acționa potrivit acestora? (Ar putea fi util să recapitulați al unsprezecelea articol de credință și declarația lui Joseph Smith din secțiunea 1 din materialul pentru pregătire.)

  • Cum ar putea fi afectată viața noastră dacă nu am fi liberi să ne exprimăm crezurile esențiale sau de a acționa potrivit lor, inclusiv punctele noastre de vedere religioase? Care sunt unele exemple de libertăți religioase care sunt amenințate în zilele noastre?

Aduceți aminte cursanților că regele Mosia a stabilit o lege care să protejeze oamenii din regatul său care erau persecutați pentru crezurile lor. Puteți să recapitulați Mosia 27:1-4 alături de cursanți și să adresați întrebarea de mai jos.

  • Ce putem învăța despre libertatea religioasă din proclamația regelui Mosia?

Imagine
Corihor îl înfruntă pe Alma, de Robert T. Barrett

Puteți expune ilustrația de mai sus și să invitați cursanții să rezume unele dintre ideile propovăduite de Corihor (vedeți secțiunea 1 din materialul pentru pregătire). Invitați cursanții să recapituleze Alma 30:7-9, 11 și să afle ce ne învață aceste versete despre libertatea religioasă. Gândiți-vă pe care dintre întrebările de mai jos le puteți adresa pentru a-i ajuta cel mai bine pe cursanți să învețe temeinic.

  • Ce putem învăța din aceste versete despre valoarea pe care Tatăl Ceresc o acordă libertății religioase? (Cursanții pot să identifice un principiu asemănător următorului: Dumnezeu dorește ca toți copiii Săi să aibă drepturi și privilegii egale, astfel încât ei să fie atât liberi să aleagă să-I slujească fără a fi constrânși, cât și liberi să aleagă să nu-I slujească.)

  • De ce este important, în planul lui Dumnezeu, faptul că nu suntem forțați să credem în El sau să-L urmăm?

  • Ce înseamnă pentru voi că Tatăl Ceresc și Isus Hristos nu vă vor forța niciodată să credeți în Ei sau să-I urmați? Ce vă învață acest lucru despre caracterul Lor?

  • În ce moduri este libertatea religioasă utilă tuturor membrilor societății? În ce moduri vă este utilă vouă?

Căpitanul Moroni înalță drapelul libertății și îndeamnă oamenii la acțiune pentru a păstra libertatea.

Invitați câțiva cursanți să împărtășească exemple de moduri în care libertatea religioasă poate fi amenințată. (Dacă este nevoie, îi puteți ruga să recapituleze secțiunea 2 din materialul pentru pregătire.)

Invitați cursanții să citească Alma 46:4, 10 și, apoi, explicați cum a amenințat Amalichia libertățile nefiților, inclusiv libertatea lor religioasă. Întrebați cursanții cum a reacționat căpitanul Moroni la această amenințare. (Dacă este nevoie, rugați cursanții să recapituleze Alma 46:12-13, 19-20.) Puteți discuta întrebările de mai jos.

  • Ce principii ale Evangheliei despre libertatea religioasă putem învăța din acțiunile căpitanului Moroni și cele ale oamenilor săi? (Ajutați cursanții să identifice un principiu asemănător următorului: Când Îl chemăm pe Dumnezeu și ne pregătim să acționăm, El ne va întări protejându-ne familia, religia și libertatea.)

  • Ce influență au avut căpitanul Moroni și drapelul libertății asupra oamenilor? De ce avem nevoie de ajutorul Tatălui Ceresc în acțiunile noastre de a apăra libertatea religioasă?

  • În ce mod se aseamănă apărarea libertății religioase de către căpitanul Moroni cu modul în care Isus Hristos ne-a apărat libertatea de a alege?

Pentru a ajuta cursanții să se gândească la cum să fie politicoși când apără libertatea religioasă, puteți expune declarația de mai jos a președintelui Dallin H. Oaks, din Prima Președinție.

Imagine
președintele Dallin H. Oaks

Trebuie să-i iubim pe toți oamenii, să fim buni ascultători și să ne arătăm interesați de crezurile lor sincere. Trebuie să fim înțelepți când explicăm și ne susținem pozițiile și când ne manifestăm influența asupra altora. Trebuie să căutăm înțelegerea și sprijinul celor necredincioși. Și trebuie, de asemenea, să solicităm ajutorul guvernelor și organismelor multinaționale competernte. Toate acestea sunt necesare pentru a păstra binele măreț pe care organizațiile religioase și credincioșii îl pot realiza în beneficiul întregii omeniri [„Challenges to Religious Freedom (Încercări la care este supusă libertatea religioasă)” [cuvântare adresată în Consiliul Argentinei pentru Relații Externe (CARI), 23 apr. 2015], newsroom.ChurchofJesusChrist.org].

Pentru a ajuta cursanții să exerseze apărarea libertății religioase, invitați-i să lucreze cu un coleg și să discute cum ar răspunde în cazul scenariului de mai jos.

La muncă, ai un prieten musulman care a găsit un loc retras pentru a se ruga în timpul pauzelor sale. Mai mulți colegi de muncă iau în derâdere acest lucru. La un moment dat, o colegă spune: „Ar trebui să-și țină religia pentru el și să n-o practice la muncă”. Apoi, ea se întoarce spre tine și spune: „Ce crezi?”.

După ce cursanții au avut timp să-și discute răspunsul cu colegul, invitați câțiva cursanți să împărtășească modul în care au răspuns la acest scenariu.

Să ne îmbunătățim predarea și învățarea

Invitați cursanții să stabilească obiective. Președintele M. Russell Ballard, președintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a remarcat: „Sunt foarte convins că, dacă nu stabilim obiective în viața noastră și nu învățăm cum să stăpânim tehnica de a trăi astfel, încât să ne îndeplinim obiectivele, putem să ajungem la o vârstă înaintată și să privim înapoi la viața noastră și să vedem că am atins numai o mică parte a potențialului nostru deplin” [„Do Things That Make a Difference (Faceți lucruri care produc o schimbare în bine)”, Ensign, iun. 1983, p. 69-70). Oferiți-le cursanților ocazii de a gândi și crea obiective concrete care să-i poată ajuta să întreprindă acțiuni eficiente și neprihănite. Dacă obiectivele lor nu sunt prea personale pentru a fi împărtășite, invitați cursanții să vă împărtășească obiectivele lor și gândiți-vă cum puteți urmări progresul cursanților dumneavoastră în legătură cu obiectivele lor.

Invitați cursanții să stabilească un obiectiv concret în legătură cu ce pot face pentru a fi mai bine pregătiți să protejeze dreptul sacru la libertate religioasă. (Ar putea fi util să expuneți și să recapitulați declarația vârstnicului Robert D. Hales din secțiunea 2 din materialul pentru pregătire.) Puteți invita cursanții să scrie un plan simplu de acțiune prin care să-și îndeplinească obiectivul. Puteți să vă împărtășiți mărturia despre importanța libertății religioase pentru a încheia lecția.

Pentru data viitoare

Rugați cursanții să se gândească de ce este mândria un subiect atât de des întâlnit în Cartea lui Mormon. Subliniați că președintele Ezra Taft Benson a remarcat: „Mândria este un păcat care poate fi ușor văzut la alții, dar pe care rareori îl recunoaștem la noi înșine” [„Beware of Pride (Feriți-vă de mândrie)”, Ensign, mai 1989, p. 5]. Invitați cursanții să-și consolideze înțelegerea despre învățăturile legate de mândrie din Cartea lui Mormon și despre cum poate mândria să le afecteze viața.

Tipărește