Institut
Lecția 27 Material pentru învățător: Credință, speranță și caritate


„Lecția 27 Material pentru învățător: Credință, speranță și caritate”, Învățăturile și doctrina din Cartea lui Mormon – material pentru învățător (2021)

„Lecția 27 Material pentru învățător”, Învățăturile și doctrina din Cartea lui Mormon – material pentru învățător

Lecția 27 Material pentru învățător

Credință, speranță și caritate

Președintele Dieter F. Uchtdorf, pe atunci din Prima Președinție, ne-a învățat: „Credința, speranța și caritatea se completează una pe cealaltă și, pe măsură ce una dintre ele sporește, la fel cresc și celelalte” („Puterea infinită a speranței”, Liahona, nov. 2008, p. 23). În această lecție, cursanții vor putea să explice cum să-și mărească credința și speranța în Salvatorul Isus Hristos și în Evanghelia Sa. Ei vor putea, de asemenea, să identifice ce pot face pentru a-și dezvolta mai pe deplin însușirea asemănătoare celei a lui Hristos reprezentată de caritate.

Sugestii pentru predare

Să ne îmbunătățim predarea și învățarea

Folosiți diversitatea în mod corespunzător. Pentru a îmbunătăți experiența de învățare a cursanților, folosiți o diversitate de metode de predare, cum ar fi întrebări, discuții în cadrul lecției, istorisiri, exerciții de scriere, exemple din viața reală, glume adecvate, obiecte, ilustrații, citate, munca în grup, prezentări ale învățătorului și tabla sau prezentări audio-video. Aduceți-vă aminte mereu că metodele de predare sunt mijloace prin care să creșteți nivelul de învățare și că nu trebuie să devină ele însele elementul central al lecției. (Predarea și învățarea din Evanghelie – manual pentru învățătorii și conducătorii Seminarelor și Institutelor de Religie [2012], p. 72)

Mormon propovăduiește despre legătura dintre credință și speranță.

Expuneți imaginea de mai jos în care sunt arătate o frânghie multicoloră și câteva cuburi așezate unul peste altul. Explicați că acele culori diferite ale acestor obiecte reprezintă credința, speranța și caritatea.

Imagine
frânghie și cuburi de jucărie
  • În ce moduri ar putea credința, speranța și caritatea să fie mai asemănătoare firelor împletite ale unei frânghii decât cuburilor puse unul peste celălalt?

Expuneți declarația de mai jos a vârstnicului Chi Hong (Sam) Wong, din Cei Șaptezeci.

Imagine
vârstnicul Chi Hong (Sam) Wong

Credința, speranța și caritatea… se împletesc între ele. Nu putem să terminăm de clădit credința și, apoi, să avem speranță sau, după ce avem speranță, să începem, în sfârșit, să ne dezvoltăm caritatea. Ele, toate, funcționează împreună. Și, pe măsură ce se împletesc, ele, împreună, ne ajută să ne formăm caracterul și mărturia [„Faith, Hope, and Charity: Interlacing Virtues (Credința, speranța și caritatea: virtuți care se împletesc)”, Ensign, dec. 2016, p. 19].

Invitați cursanții să recapituleze Moroni 7:33, 38, 40-43 și să afle ce ne învață aceste versete despre legătura dintre credință și speranță.

  • Ce învățăm din aceste versete despre legătura dintre credință și speranță? (Cursanții pot să exprime mai multe adevăruri, inclusiv pe următorul: Pe măsură ce ne dezvoltăm credința în Isus Hristos, dobândim speranța că, prin ispășirea și învierea Sa, putem fi înălțați la viață eternă.)

  • De ce este speranța strâns legată de credința și încrederea în ispășirea lui Isus Hristos și în învierea Sa?

Invitați cursanții să recapituleze declarația președintelui M. Russell Ballard din secțiunea 1 din materialul pentru pregătire.

  • Vă puteți gândi la exemple, pe care este posibil să le fi văzut în viața oamenilor, care reflectă adevărurile predate de președintele Ballard?

Puteți să împărtășiți fragmentul de mai jos dintr-o scrisoare trimisă președintelui Russell M. Nelson de un prieten care întâmpina greutăți cu o problemă personală.

„Sentimentele de vinovăție și de eșec pe care le simt aproape că îmi fac imposibilă pocăirea. Îmi pierd credința. Mai întâi au fost păcatele; apoi, au urmat îndoielile…

Nehotărârea mea dureroasă, bâjbâiala mea, lipsa de direcție, paralizia actului meu de voință, lipsa mea de încredere au dus la suferință și depresie. Familia mea, viitorul meu și credința mea sunt în pericol. Îmi pierd speranța” [„A More Excellent Hope (O speranță și mai mare)”, Ensign, febr. 1997, p. 60].

Invitați cursanții să recapituleze Eter 12:4, 32 și declarația președintelui Uchtdorf din secțiunea 2 din materialul pentru pregătire și discutați ce ar putea face autorul acestei scrisori pentru a-și recăpăta speranța.

  • Ce v-a ajutat cel mai mult să faceți ca speranța să fie parte activă a vieții voastre de zi cu zi?

  • Ținând cont de ce ați gândit și simțit în timpul acestei lecții, ce schimbări vă simțiți inspirați să faceți pentru a vă mări capacitatea de a avea speranță? (Puteți să le oferiți cursanților timp pentru a-și consemna gândurile și sentimentele.)

Mormon propovăduiește despre importanța căutării darului carității.

Adresați cursanților întrebarea de mai jos.

  • Ținând cont de ce ați studiat și de experiența pe care o aveți, cum ați explica ce este caritatea?

Invitați un cursant să citească Moroni 7:43-44, 48 și, apoi, adresați întrebările de mai jos.

  • Care credeți că este legătura dintre credința și speranța în Isus Hristos și darul carității?

  • Ce ne-a sfătuit Mormon să facem dacă ne dorim cu adevărat darul carității? (Ajutați cursanții să identifice un principiu asemănător următorului: Dacă ne rugăm cu toată energia inimii și Îl urmăm pe Isus Hristos, putem fi plini de caritate.)

Puteți să le oferiți cursanților câteva minute pentru a cugeta asupra momentelor în care s-au rugat pentru a primi ajutor să aibă caritate și asupra a ce s-a întâmplat drept rezultat.

Invitați cursanții să formeze grupuri mici și oferiți fiecărui grup câte un exemplar al foii de prezentare de mai jos.

Exemple de caritate în viața de zi cu zi

Învățăturile și doctrina din Cartea lui Mormon – material pentru învățător – Lecția 27

Ca grup, căutați să vă consolidați înțelegerea despre caritate desfășurând una sau două dintre activitățile de mai jos.

  1. Recapitulați Moroni 7:45-47 și identificați cuvinte sau expresii care descriu caritatea. Apoi, completați, pe rând, următoarea întrebare: „Ce formă are caritatea când…?”. (De exemplu: „Ce formă are caritatea când nu ești de acord cu cineva? Dar când cineva te rănește?”.) Folosind învățăturile din Moroni 7:45-47, răspundeți la întrebările pe care le formulați.

  2. Recapitulați declarația președintei Jean B. Bingham din secțiunea 3 din materialul pentru pregătire și împărtășiți exemple de moduri în care Isus Hristos este „exemplul desăvârșit de caritate” („Voi aduce lumina Evangheliei în căminul meu”, Liahona, nov. 2016, p. 6). În timp ce discutați diferite exemple, puteți să vă adresați unul altuia întrebări care vă pot ajuta să puneți în practică ce învățați din exemplul Salvatorului.

  3. Recapitulați declarația președintelui Thomas S. Monson din secțiunea 3 din materialul pentru pregătire și împărtășiți exemple de caritate la care ați fost martori în viața oamenilor pe care-i cunoașteți. Discutați ce ne învață aceste exemple despre caritate și cum ne pot ajuta ele să fim mai asemănători lui Hristos în viața noastră de zi cu zi.

Exemple de caritate în viața de zi cu zi

Imagine
foaie de prezentare a învățătorului

După ce le-ați oferit suficient timp, invitați câțiva cursanți să împărtășească ce au învățat în grupurile lor.

Expuneți întrebările de mai jos și invitați cursanții s-o aleagă pe cea despre care simt că este cea mai relevantă pentru circumstanțele lor actuale. Încurajați cursanții să consemneze toate sentimentele pe care le au sau orice impresie pe care o primesc.

  • Cine are nevoie să simtă, prin mine, dragostea Salvatorului? Ce pot face pentru a ajuta această persoană să simtă dragostea Sa?

  • Cum am fost binecuvântat de cuvintele sau acțiunile asemănătoare celor ale lui Hristos ale altcuiva?

  • Cum m-a adus faptul de a da dovadă de dragoste asemănătoare celei a lui Hristos mai aproape de Isus Hristos și de Tatăl Ceresc?

  • Ce fac (sau nu) în prezent care mă împiedică să caut (sau să dobândesc) darul carității?

Încurajați cursanții să stabilească un obiectiv despre cum pot lucra pentru a dobândi însușirile asemănătoare celor ale lui Hristos reprezentate de credință, speranță și caritate, astfel încât să poată deveni mai asemănători lui Isus Hristos.

Pentru data viitoare

Rugați cursanții să vină la lecția viitoare pregătiți să vorbească despre cum îi duce Cartea lui Mormon pe oameni la Isus Hristos. Încurajați cursanții să se gândească la experiențe pe care le-au trăit în legătură cu Cartea lui Mormon de-a lungul acestui curs și care le-au întărit mărturia și relația cu Tatăl Ceresc și cu Isus Hristos.

Tipărește