Empatie
Transmisiunea adunării anuale de instruire pentru S&I, 2021
26 ianuarie 2021
Apreciez ce a spus fratele Wilkinson despre cei care au pierdut persoane dragi sau care au suferit în alte moduri în această perioadă și doresc să știți că ne gândim, cu adevărat, la dumneavoastră.
Doresc, de asemenea, să încep prin a vă mulțumi pentru eforturile depuse într-o perioadă de schimbări majore. Munca dumneavoastră asiduă de a preda online în mod eficient a fost remarcabilă. Știu că unele zile au fost descurajante pentru că ați încercat să-i ajutați pe cursanții dumneavoastră să rămână implicați deși există atât de multe întreruperi. Așadar, vă mulțumim pentru eforturile dumneavoastră constante. Apreciem, de asemenea, faptul că ați fost dornici să vă adaptați la alte modificări semnificative, precum noul calendar al programei de învățământ și cerințele privind cititul. Sunt atât de recunoscător pentru capacitatea și dorința dumneavoastră extraordinare de a întâmpina toate acestea cu atât de multă credință.
Într-o perioadă de schimbare, există o capacitate, poate chiar un dar al Spiritului, pe care consider că este important ca toți să o avem. Se dezvoltă din credința în Isus Hristos. Este capacitatea de a avea încredere în succesele din trecut, în timp ce așteptăm cu nerăbdare lumina suplimentară pe care Domnul dorește să o ofere. Vârstnicul Jeffrey R. Holland a vorbit despre aceasta astfel:
„Trecutul este pentru a învăța din el, nu pentru a trăi în el… După ce învățăm ceea ce trebuie să învățăm și luăm cu noi ce-i mai bun din ceea ce am trăit, privim înainte și ne amintim că, întotdeauna, credința este îndreptată spre viitor…
Credința clădește pe trecut, dar niciodată nu tânjește să rămână acolo. Credința are încredere că Dumnezeu a pregătit lucruri mărețe”1.
Deși trebuie să reținem tot ce este bun din trecut, trebuie să clădim asupra acelor eforturi încercând să înțelegem ce dorește Domnul să facem mai departe. Ar trebui să fim dornici să ne întrebăm: „Ce-mi mai lipsește?”2 și să ne străduim să ne îmbunătățim cunoașterea, atitudinea, caracterul și comportamentul. Și aceasta este o exprimare a credinței.
Poate vă aduceți aminte că, în urmă cu mai bine de cinci ani, vârstnicul Kim B. Clark ne-a spus:
„Indiferent de nivelul de spiritualitate de care ne bucurăm în acest moment în viață, indiferent de cât de multă credință avem în Isus Hristos acum, indiferent cât de devotați și de dedicați suntem, indiferent de nivelul nostru de supunere sau speranță sau caritate, indiferent de îndemânările și cunoștințele profesionale pe care le-am dobândit, acestea nu vor fi suficiente pentru lucrarea care ne așteaptă…
Domnul Isus Hristos are o lucrare măreață pentru noi în legătură cu generația care se ridică. Este o lucrare mai măreață decât oricare alta pe care am înfăptuit-o vreodată”3.
Sunt recunoscător pentru modul în care ați răspuns acestei invitații. V-am văzut pe mulți mărindu-vă spiritualitatea și devotamentul și îndemânările și priceperea. Am observat multe motive pentru care acest lucru a fost atât de important și pentru care va fi, în continuare, necesar să vă măriți aceste atribute în viitor.
Îmi permiteți să vă împărtășesc un exemplu? În ultimul timp, am vorbit despre nevoia de a ne concentra mai mult asupra lui Hristos și asupra cursanților. Aceasta nu este doar o deviză sau o tehnică de predare. Faptul de a ne concentra mai mult asupra lui Hristos și asupra cursanților este o modalitate de a pune în practică cele două mari porunci.4 Aceasta trebuie să ne îndrume eforturile de a invita mai mulți tineri și tineri adulți să participe. Și trebuie să ne îndrume în eforturile noastre de a spori puterea cu care predăm.
Când ne străduim cu adevărat să punem în practică prima mare poruncă în predarea noastră, nu facem, pur și simplu, referire la Salvator la sfârșitul lecției. Ne depunem mărturia despre El și ne exprimăm recunoștința pentru El cu fiecare ocazie pe care o avem. Ne îndepărtăm de faptul de a vorbi doar despre El, pentru a spune despre El că este și Mântuitorul nostru, pe care am ajuns să-L cunoaștem, să-L iubim și în care să avem încredere.
Când ne străduim cu adevărat să punem în practică cea de-a doua mare poruncă în predarea noastră, nu ne concentrăm doar să prezentăm materialul sau să folosim anumite metode de predare pentru a încuraja participarea cursanților. Ne concentrăm asupra cursanților și asupra nevoilor lor și ne dorim foarte mult să-i ajutăm să progreseze către viața eternă. Ne îndepărtăm de faptul de a privi o clasă de cursanți, pentru a privi fiecare cursant ca fiind un copil iubit al lui Dumnezeu cu potențial divin.
Acestea nu sunt idei noi. Întotdeauna ne-am dorit să facem aceasta. Așadar, întrebarea mea este: Cum putem clădi pe succesul din trecut pentru a face aceasta în mod și mai eficient în viitor?
Deși am mai vorbit despre aceste subiecte înainte, sperând să continui să clădesc asupra binelui care se face, aș dori să împărtășesc doar un alt gând despre fiecare dintre cele două jumătăți ale acestui enunț, începând cu faptul de a ne concentra mai mult asupra lui Hristos. Am încercat să înțeleg mai bine ce înseamnă acest lucru și cum l-am putea pune în practică în căminele și clasele noastre. Cu siguranță, trebuie să continuăm să-i ajutăm pe cursanții noștri să se concentreze asupra titlurilor, atributelor și exemplului lui Isus Hristos.5 Vă pot sugera un mod suplimentar? Alături de dumneavoastră, și mie mi s-a adus aminte de către profetul Domnului, președintele Russell M. Nelson, că „numărarea binecuvântărilor noastre este, de departe, mai bună decât renumărarea problemelor noastre”6. Am învățat de la dânsul despre binecuvântările disponibile lui Israel cel de legământ și despre faptul că, atunci când Îl lăsăm pe Dumnezeu să aibă întâietate în viața noastră, vom avea parte de vindecare, vom găsi răspunsuri, vom primi curaj pentru a înfrunta ispitele și putere pentru a ne duce luptele. Și, așa cum a afirmat, de asemenea, președintele Nelson, vom „constata [noi înșine] că Dumnezeul nostru este «un Dumnezeu al minunilor» [Mormon 9:11]”7. Așadar, un alt mod de a ne concentra asupra Salvatorului este să ne ajutăm cursanții să recunoască modul în care El Își întinde brațele cu dragoste și milă către toți copiii Tatălui Ceresc.
Am participat recent la o lecție online. Drept pregătire pentru lecție, cursanții au citit Eter 2:25: „Și iată, Eu vă pregătesc pe voi împotriva acestor lucruri; căci voi nu puteți să treceți peste aceste adâncuri mari dacă Eu nu vă pregătesc împotriva valurilor mării”8. Membrii clasei au discutat despre acest verset și despre modul în care Domnul i-a pregătit pe iarediți pentru călătoria lor. O cursantă a împărtășit faptul că era în mijlocul unei încercări, pe care a descris-o ca fiind cel mai devastator lucru de care a avut parte vreodată.
Apoi, s-a adresat o întrebare, care eu consider că a fost inspirată de Duhul Sfânt. Ce a făcut deja Domnul pentru a te pregăti pentru această încercare – chiar înainte ca aceasta să se fi întâmplat? Ce experiențe îți dăduse deja și ce lecții te învățase deja din care poți dobândi putere acum? Ce întrebare minunată pentru a ne face să ne gândim la modul în care Salvatorul Își întinde brațele către noi cu dragoste, chiar și atunci când acest lucru înseamnă anticiparea nevoilor noastre. Persoana care trecea prin încercarea respectivă a vorbit despre multe moduri în care Domnul a pregătit-o. Și-a dat seama că a avut experiențe din care putea dobândi putere și că avea o înțelegere și o mărturie profunde despre principiile pe care avea nevoie să le cunoască pentru a face față, cu credință mare, acestei încercări. Mai mulți membri ai clasei au împărtășit cum au fost susținuți de Domnul în timpul încercărilor lor și cum au ajuns să știe că El îi iubește și dorește să-i binecuvânteze.
Pe măsură ce dumneavoastră și cursanții dumneavoastră vedeți mâna Domnului binecuvântând oamenii pe care ajungeți să-i cunoașteți prin scripturi, veți fi capabili să-i ajutați să recunoască, de asemenea, rolul pe care El Îl are în acest moment în viața lor. Așa cum ne îndeamnă Cartea lui Mormon, putem să-i ajutăm „[să-și aducă aminte] cât de bun a fost Domnul cu copiii oamenilor”9.
Iar acum, o idee despre a doua jumătate a acelui enunț: nevoia de a ne concentra asupra cursanților noștri. Trăim într-o perioadă în care mulți tineri și tineri adulți se confruntă cu întrebări nerezolvate și se simt confuzi din cauza multelor glasuri din lume. Pentru a putea acoperi zgomotul, ei trebuie să înțeleagă doctrina adevărată. Așa cum a fost mereu, ei au nevoie ca noi să avem curajul moral de a preda și depune mărturie despre adevărul etern. Așadar, cum am putea să ne ținem de acest lucru – și să clădim pe el – pentru a împlini nevoile lor tot mai mari? Cum am putea să ne concentrăm mai bine, nu doar asupra faptului de a preda adevărul, ci și asupra faptului de a ne ajuta cursanții să învețe adevărul?
Un mod de a face aceasta este prin însușirea asemănătoare celei a lui Hristos numită empatie. Empatia este capacitatea de a înțelege și de a împărtăși sentimentele altei persoane. Empatia sinceră aduce oamenii laolaltă, făurește legături și ajută oamenii să simtă că nu sunt singuri. Este o parte esențială în crearea sentimentului de apartenență. Această însușire este un element cheie în a răspunde, eficient, unui cursant care are o întrebare și în a conduce, eficient, o discuție de grup, în cadrul căreia mulți cursanți ascultă cu atenție având întrebări nerostite.
Studiile arată că cei care întâmpină greutăți în privința credinței, de obicei nu se îndepărtează din cauza doctrinei. Se îndepărtează deoarece își adresează întrebările în contextul experiențelor personale, care îi fac să-și vadă problemele printr-un anumit set de filtre – adesea prin filtrele nepotrivirii, inimii frânte sau așteptărilor neîmplinite. Dacă răspundem la întrebările lor fără empatie, fără a înțelege contextul, s-ar putea să nu le oferim ajutorul de care au nevoie. Ba mai rău, dacă nu le acordăm importanță sau îi judecăm sau suntem defensivi, vom pierde încrederea lor și ocazia de a avea o influență pozitivă asupra vieții lor.
Salvatorul a fost exemplul perfect în ceea ce privește „[afirmarea] adevărului [cu] dragoste”10. Interacțiunile Sale au fost pline de empatie, întotdeauna croite potrivit nevoilor și înțelegerii individuale. Ca rezultat, cei care au simțit că nu sunt destul de buni sau care nu au urmat modelul ucenicului ideal tot au simțit dragostea Sa și s-au îndreptat către El. Și-au dat seama că aveau nevoie de El.
Un alt exemplu minunat vine din studiul din Doctrină și legăminte din acest an. Secțiunea 88 consemnează instrucțiunile Domnului pentru școala profeților. Învățătorul trebuia să sosească înaintea cursanților și să se pregătească și să pregătească încăperea. El a fost, de asemenea, instruit să-i întâmpine pe cursanți cu aceste cuvinte:
„Vă salut în numele Domnului Isus Hristos, ca semn sau în amintirea legământului nepieritor, legământ în care vă primesc pentru a ne înfrăți cu o hotărâre fermă, de neclintit și irevocabilă, de a fi prietenul și fratele vostru prin harul lui Dumnezeu, în legăturile dragostei”11.
Deși nu ar fi potrivit să începem fiecare clasă de seminar sau institut în acest mod, acest salut este extrem de instructiv și plin de semnificație. Așa cum a întrebat sora Virginia Pearce: „Vă puteți imagina o atmosferă de studiu clădită pe o asemenea afirmație de dragoste și devotament din partea colegilor cursanți și față de ei? Vă puteți imagina siguranța personală pe care trebuie s-o fi simțit – și energia, care, altfel, ar fi fost folosită pentru a se apăra și proteja și de care au dispus pentru a învăța, a crește și a se schimba? Vă puteți imagina puterea Duhului Sfânt într-o încăpere în care fiecare participant a făgăduit să fie prieten și frate prin harul lui Dumnezeu, în legăturile dragostei?”12.
Doar gândiți-vă cum ar schimba aceasta cursurile noastre și cum ar binecuvânta cursanții în mod individual. Imaginați-vă, de exemplu, un tânăr, pe nume Alex, care întreabă: „Ce fac dacă nu sunt de acord cu fiecare regulă a Bisericii?”. Cum ați putea răspunde într-un mod care să arate dragostea și empatia dumneavoastră? Desigur, el va trebui să înțeleagă rolul profeților și importanța supunerii. Totuși, acesta s-ar putea să nu fie cel mai prețios răspuns imediat și s-ar putea să nu fie suficient pentru cineva care este, în mod sincer, implicat într-o luptă. Înainte de a răspunde la o întrebare sau de a conduce o discuție, ar trebui, în primul rând, să căutăm să înțelegem persoana care adresează întrebarea sau grupul în care are loc discuția. Așadar, dacă aveți ocazia să vorbiți cu adevărat cu Alex, ce altceva ați avea nevoie să știți și ce altceva ar avea el nevoie de la dumneavoastră?
Pentru început, putem să ascultăm și putem să ne rugăm pentru capacitatea de a ne pune în locul lui și de a ne imagina cum se simte. Alex nu adresează, probabil, această întrebare ca un simplu exercițiu intelectual sau pur și simplu pentru a înțelege doctrina. Alex are un trecut. Are experiențe și relații, dintre care unele au fost pozitive și altele, nu. De fapt, în cazul nostru, Alex se simte un pic marginalizat când se duce la biserică și la institut. În timpul discuțiilor despre Evanghelie, el simte altfel decât mulți dintre cei care iau cuvântul. Se întreabă dacă mai simte și altcineva cum simte el, dar nimeni niciodată nu pare să adreseze întrebările lui concrete. Aceste experiențe l-au făcut să se simtă singur la biserică. Când a încercat să-și împărtășească perspectiva, nu s-a simțit auzit sau înțeles. Cu o altă ocazie, un învățător a făcut un comentariu despre barba lui. Mai târziu, un coleg a bagatelizat un subiect pe care Alex l-a considerat foarte important. A început să se simtă judecat și, din când în când, chiar mânios.
Dar mai este un lucru pe care trebuie să-l știți și pe care trebuie să vi-l aduceți aminte în legătură cu Alex. El încă este aici. A venit la curs. El vine pentru că iubește Evanghelia și Biserica. Încearcă să-și păstreze credința și încearcă să facă ce este drept. Încearcă, de asemenea, să deslușească, din tot ce a auzit și trăit la biserică, ce părți sunt doctrină adevărată și ce părți sunt norme culturale sau chiar neadevăruri pe care membri cu intenții bune le-au transmis mai departe. Este prins în mijlocul unei lupte emoționale și caută să cunoască voia Domnului. Cum ați putea ști toate acestea despre Alex dacă nu ați asculta și nu ați căuta să aveți empatie? Acum, că îl cunoașteți pe Alex un pic mai bine, vă dați seama că el nu întreabă doar despre regulile Bisericii. Întrebarea lui nu este doar: „Este Biserica adevărată?”. El dorește să știe: „Este Biserica bună?”, „Este un loc acolo pentru mine?” și „Cum îmi pot găsi locul dacă pare că sunt singurul care are îndoieli și întrebări?”.
Îl puteți ajuta pe Alex să se gândească la întrebările lui și să le reîncadreze într-o perspectivă eternă. Uneori, adresarea întrebărilor potrivite este o parte importantă în primirea răspunsurilor de la Tatăl nostru din Cer. Dar faptul de a avea destulă dragoste și empatie pentru a-l înțelege și pentru a lua în considerare contextul întrebării sale vă va ajuta să oferiți sprijinul și îndrumarea de care el are nevoie. Acest lucru nu este ușor și poate părea chiar un pic descurajant. Dar nu vă cer să conduceți fiecare discuție și să răspundeți la fiecare întrebare în mod perfect. Vă cer să ascultați, să empatizați și să-i ajutați să simtă dragostea Tatălui Ceresc pentru ei. Vă puteți imagina siguranța personală pe care Alex și colegii lui ar simți-o și energia, care înainte ar fi fost folosită pentru a se apăra și proteja, de care dispun acum pentru a învăța, a crește și a se schimba? Vă puteți imagina puterea Duhului Sfânt într-o sală de curs plină de prietenie și legăturile dragostei?
Vă aduceți aminte sfatul vârstnicului Dale G. Renlund din cadrul ultimei conferințe generale? A povestit despre un pacient care fusese spitalizat de multe ori pentru tratarea unei boli legate de consumul de alcool. Un medic în formare a spus că ea considera că era nedrept să petreacă atât de multe ore îngrijind acest pacient dat fiind că situația gravă în care se afla era provocată de el însuși.
Vârstnicul Renlund a auzit cum un alt medic i-a răspuns spunând: „Ați devenit medic pentru a îngriji oamenii și a munci pentru a-i vindeca. Nu ați devenit medic pentru a-i judeca. Dacă nu înțelegeți diferența, nu aveți dreptul să fiți instruită în această instituție”13.
Dumneavoastră și cu mine nu am devenit învățători ai Evangheliei lui Isus Hristos pentru a-i judeca pe cursanții noștri. Am devenit învățători pentru că voiam să-i îndreptăm spre Vindecătorul Suprem. Doar Isus Hristos are dreptul de a judeca și doar El poate vindeca. Doar concentrându-ne asupra Sa în fiecare zi – asupra exemplului Său, învățăturilor Sale și promisiunilor Sale – îi vom putea ajuta să descopere vindecarea și îndrumarea de care au nevoie. Nu contează ce se schimbă în modul în care abordăm predarea sau făurirea unei legături cu respectivii cursanți, un lucru nu se va schimba niciodată. Unicul și cel mai important mod în care noi putem ajuta generația care se ridică să aibă o credință mai mare este de a-L pune pe Isus Hristos mai din plin în centrul predării și învățării noastre, ajutându-i să ajungă să-L cunoască, să învețe de la El și să se străduiască, în mod conștient, să devină asemănători Lui. Când flacăra mărturiei dumneavoastră se unește cu dragostea profundă față de cursanții dumneavoastră, veți fi în cea mai bună poziție posibilă pentru a-i ajuta să înțeleagă și să se bizuie pe învățăturile Sale și pe ispășirea Sa și să se pregătească pentru binecuvântările Sale promise. În numele lui Isus Hristos, amin.
Acum, mă voi duce și mă voi alătura fratelui Bigelow și fratelui Smith.