Transmisiuni anuale
În lumina dragostei Sale


2:3

În lumina dragostei Sale

Transmisiune a adunării de instruire organizate de Sistemul Educațional al Bisericii • 12 iunie 2019 • desfășurată în amfiteatrul de la parterul Clădirii birourilor Bisericii

Dragi frați și surori, sunt foarte fericită să fiu alături de dumneavoastră în această zi.

Am fost foarte binecuvântați să ascultăm cuvintele fratelui Chadd Webb. Este minunat cât de mult ne iubește Domnul! Subiectul dragostei a fost întipărit și în inima fratelui Chadd Webb, și în a mea. Este interesant cum vom vorbi despre aceasta completându-ne. Așadar, sper că vă veți face timp și veți consemna câteva dintre îndemnurile pe care le-ați primit astăzi despre dragoste. Doresc, de asemenea, să-mi exprim recunoștința imensă față de vârstnicul Kim B. Clark și fratele Chad Webb pentru că au urmat îndemnurile Spiritului în rugămințile lor constante și pline de rugăciune de a întări tinerii. Când profetul a subliniat importanța învățării Evangheliei concentrate asupra căminului, acești frați credincioși au întrebat: „Cum pot fi tinerii un instrument și mai bun în vederea întăririi căminului?”. Cu toții știm ce s-a întâmplat mai departe. Ei au parcurs unsprezece orare școlare diferite din întreaga lume pentru a corela cursurile de seminar cu cartea de scripturi folosită în fiecare an pentru programa de învățământ din cadrul programului Vino și urmează-Mă. Această modificare inspirată este, cu siguranță, un miracol!

Sunt entuziasmată când mă gândesc la tinerii și tinerii adulți care duc adevărul Evangheliei din clasele lor în căminele lor. Ei vor fi mai încrezători atât în ceea ce privește propria înțelegere a Evangheliei, cât și în capacitatea lor de a împărtăși Evanghelia. Faptul de a-și auzi propriile glasuri declarând adevărul Salvatorului va continua să fie o experiență puternică de întărire a mărturiei.

Cât de recunoscătoare sunt pentru restaurarea Evangheliei și pentru această perioadă glorioasă de creștere!

Doresc, de asemenea, să-mi exprim aprecierea față de soții, soțiile și alte persoane care vă sprijină pe dumneavoastră, care sunteți învățători minunați; dumneavoastră, cei care ascultați idei de lecții, ale căror povestiri personale sunt împărtășite (și să sperăm că având permisiunea dumneavoastră) și cei ale căror bucătării și garaje sunt prădate în căutarea unor obiecte pentru lecții practice. Sper că nu subestimați niciodată influența dumneavoastră.

S-a spus: „Căsătoria este, probabil… situația de predare din care nu există nicio scăpare… Când se căsătoresc, într-un fel, oamenii sunt de acord să învețe unul de la altul”1. Soțul meu, Derek, este sprijinul și influența mea de încredere – deși nu este aici astăzi – deși rareori îmi este alături când am ocazii de a preda, dar când vă sfătuiți și învățați împreună, tinerii adulți, tinerii și familiile lor vor fi binecuvântați de influența dumneavoastră. Dumneavoastră sunteți o parte importantă a acestei lucrări mărețe.

[insert image of couple studying together at home]

Mesajul meu de astăzi începe cu un vers dintr-un cântec cunoscut de la Societatea Primară. Eu voi începe și dumneavoastră veți termina. Așadar, „Învață-mă să merg…

în [lumina dragostei Sale]2.

„Învață-mă să merg în [lumina dragostei Sale].” Aceste două principii, lumina și dragostea, mi-au rămas în minte pe măsură ce am cugetat la timpul pe care îl vom petrece astăzi împreună. Această combinație de cuvinte a apărut, de asemenea, în prima propoziție rostită de președintele Henry B. Eyring în cadrul unei cuvântări: „Sper ca azi să simțim cu toții dragostea lui Dumnezeu și să primim lumină de la El”3. Ce dorință simplă, dar puternică în vederea începerii fiecărei clase! Sper ca fiecare cursant să simtă dragoste și lumină de la Dumnezeu. Promisiuni eterne mărețe îi așteaptă, pe ei și pe familiile lor, pe măsură ce învață să simtă lumina și dragostea Sa.

L-am întrebat pe fiul meu, Dallin: „Ce ți-a atras atenția în mod deosebit la seminar?”. Și m-am așteptat la un răspuns precum Cunoașterea doctrinei sau citirea completă a Cărții lui Mormon. Am fost surprinsă de răspunsul său profund.

„Învățătorii.”

„Învățătorii?”, am întrebat.

El a explicat: „Erau anumiți învățători despre care puteam spune cu adevărat că ne iubeau”.

Această experiență mi-a confirmat influența de durată pe care dragostea o poate avea asupra fiecărei inimi în parte.

Dumneavoastră aveți bucuria de a le preda acestor minunați tineri și tineri adulți din Biserică și să le depuneți mărturie despre dragostea lui Dumnezeu pentru ei. Eu îi iubesc și știu că și dumneavoastră îi iubiți. Ei sunt, cu adevărat, așa cum a spus președintele Russell M. Nelson, „cele mai nobile spirite ale [Tatălui nostru Ceresc]… cea mai bună echipă a Sa – [puși deoparte] pentru această etapă finală”4.

În urmă cu mai mulți ani, am fost învățătoare, ca dumneavoastră, o perioadă scurtă. Aveți un loc special în inima mea și înțeleg puțin responsabilitățile dumneavoastră. În anul 2008, în Utah, am fost chemată să slujesc în calitate de învățătoare la seminarul de dimineața devreme. Când am fost chemată de președintele meu de țăruș, m-am gândit: „Nu există persoane în Utah care pot preda cu timp deplin?”. Din fericire, nu mi-am exprimat gândurile, și am primit un set de chei și responsabilitatea de a deschide clădirea pentru seminar în fiecare dimineață la ora 5:45. Permiteți-mi să spun doar că, în Utah, la ora 5:45, în diminețile de iarnă, este frig.

În timpul experienței mele de predare la seminar, mi s-a confirmat cât de mult iubește Domnul fiecare cursant al Său. Mi-am dat seama cât de norocoși sunt unii tineri să aibă părinți iubitori și credincioși. I-am recunoscut, de asemenea, cu durere, pe acei tineri care nu primesc dragostea și atenția de care au nevoie și pe care și-o doresc cu disperare. Observăm aceeași dorință de a fi iubiți și în rândul tinerilor noștri adulți.

Înțeleg că una dintre cele mai importante caracteristici ale unui învățător este capacitatea de a oferi dragoste – dragostea despre care Ioan a spus: „Să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește, este născut din Dumnezeu, și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste”5.

În calitate de învățători, ar trebui să ne dorim să ne mărim dragostea față de Dumnezeu și, apoi, să exprimăm dragostea lui Dumnezeu pentru tinerii și tinerii adulți cărora suntem chemați să le predăm.

Dragostea lui Dumnezeu are o putere extraordinară. Aș vrea să analizez această dragoste din trei aspecte diferite: dragostea din viața noastră, dragostea din căminul nostru și dragostea din clasa noastră.

Mai întâi, puterea dragostei în viața noastră. Este esențial să credem și să avem încredere că Dumnezeu ne iubește. Cursanții noștri nu vor simți dragostea Domnului prin intermediul nostru decât dacă noi simțim, mai întâi, dragostea Domnului în inima noastră. Mi se pare minunat versetul următor: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu”6. Cugetăm și simțim amploarea acestei dragoste? Mă întreb uneori dacă noi căutăm să simțim acea dragoste suficient de mult. Știm cine suntem și ai cui suntem?7 Vă invit să-L întrebați în rugăciune umilă, sinceră, să vă ajute să simțiți dragostea Sa divină pentru dumneavoastră.

femeie rugându-se

Deoarece lumea se degradează, ne distrage atenția și ne solicită, poate fi ușor să nu ne mai implicăm și să activăm, fără să ne dăm seama, pilotul automat. Este esențial să luăm, în mod activ, jugul Său asupra noastră8 și să căutăm să simțim dragostea Sa. Pe măsură ce facem acest efort, El va revărsa dragostea Sa din abundență.

În al doilea rând, dragostea lui Dumnezeu trebuie să sălășluiască în căminul nostru. Permiteți-mi să ilustrez acest principiu cu ajutorul unei povestiri. Într-o seară, soțul meu, Derek, și cu mine nu am fost de acord cu privire la un lucru. Am mers la culcare fără o soluționare; totuși, știam că am dreptate.

[insert image of couple studying together at home]

În dimineața următoare, am îngenuncheat în rugăciune, dorind să am Spiritul din abundență pe măsură ce mă pregăteam să predau lecția la clasa mea de seminar. M-am rugat ca tinerii să simtă dragostea Domnului prin mine. În timp ce mă pregăteam pentru acea zi, m-am gândit deseori la neînțelegerea pe care o avusesem cu o seară înainte. Când m-am urcat în mașină cu mândrie în inimă, știind că am dreptate, m-am gândit că puteam, totuși, să predau și să iubesc prin Spirit. Am continuat să cer îndrumare divină în timp ce conduceam către clădirea în care se desfășura seminarul. Tot drumul, cu o justificare excelentă și sigură, am încercat continuu să înlătur glasul stăruitor al Spiritului. Dar, indiferent de cât de mult mă gândeam la justificările mele, Spiritul mi-a șoptit: „Întoarce-te. Spune că îți pare rău. Nu contează cine are dreptate; pocăiește-te și îndreaptă lucrurile”.

„Bine!” Cu greu am renunțat la aceste gânduri și am întors mașina. Ducându-mă în dormitor, am văzut că ceasul era 5:20 și că dragul meu Derek dormea. Inima mea a început să se înmoaie pe măsură ce m-am strecurat în cameră. „Derek, îmi pare rău pentru aseară.” Așa cum face de obicei, Derek a spus cu calm: „Am uitat și am iertat deja.” Inima mea s-a umplut de dragoste și am simțit imensa milă a Domnului.

În acea zi, în clasă, s-au putut simți, din abundență, dragoste și prezența Spiritului. Dragostea din căminul nostru depășește pereții acestuia.

În al treilea rând, învățătorii de la seminar și de la institut au ocazia specială de a împărtăși dragostea lui Dumnezeu. Clasa dumneavoastră vă oferă ocazia de a iubi pe fiecare în parte. Nu am predat unei clase formate din 34 de persoane; i-am predat fiecăruia dintre cei 34 de tineri. Cred că aceasta este dragostea pe care fiul meu Dallin a simțit-o – nu o dragoste doar pentru clasă în sine, ci sentimentul de a fi cunoscut și iubit individual. Pentru că așa iubește Tatăl Ceresc. Pentru a ne iubi cu adevărat cursanții, trebuie să îi vedem așa cum îi vede Salvatorul. Ce iubește El la fiecare dintre ei? Ce daruri le-a oferit El? Ce potențial vede El în ei? Iubindu-i cu adevărat, vom ajuta la a-i aduce la Salvator.

clasă de seminar

Când ne aducem aminte că Hristos este sursa întregii dragoste, mergem la El să simțim mai multă dragoste în viața noastră, dragoste în căminul nostru și dragoste în clasa noastră. Nu putem crea dragoste – aceasta vine doar de la El la noi și prin noi. În Moroni, suntem învățați: „Rugați-vă la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca voi să fiți plini de dragostea Lui pe care El a dăruit-o tuturor acelora care Îl urmează cu adevărat pe Fiul Său, Isus Hristos”9. Mă rog ca fiecare dintre noi să accepte invitația lui Moroni.

Invitația președintelui Eyring a fost de a simți „dragostea lui Dumnezeu și [de a primi] lumină de la El”10. Este ușor să ne gândim atât la dragoste, cât și la lumină când ne aducem aminte că El nu doar că este sursa întregii dragoste, ci și că El este lumină. Isus Hristos a depus mărturie: „Eu sunt lumina și viața lumii”11. Pe măsură ce ne apropiem mai mult de El, El ne dezvăluie mai multă lumină, adevăr și dragoste.

[insert Lead Kindly Light, by Simon Dewey]

Haideți să ne gândim din nou la cele trei zone în care poate acționa dragostea, despre care am discutat, și să ne gândim la influența dragostei și a luminii.

  • Pe măsură ce ați simțit dragostea lui Dumnezeu în viața dumneavoastră, ce lumină ați primit? Ce viziune sau cunoștințe ați dobândit personal?

    [insert Led by the Spirit, by Simon Dewey]

  • Cum au progresat căsătoria și familia dumneavoastră pe măsură ce ați simțit dragostea lui Dumnezeu și ați avut mai multă lumină?

    [insert In Favor with God, by Simon Dewey]

  • În sala dumneavoastră de clasă, când cursanții simt dragostea lui Dumnezeu prin dumneavoastră, ce lumină va pătrunde în viața lor? Cum vor progresa și cum se vor schimba? Din ce aspecte ale vieților lor va fi înlăturat întunericul pe măsură ce vor recunoaște și căuta personal lumină?

    [insert Ye Are the Light of the World, by Simon Dewey]

    [insert Behold, He Cometh, by Simon Dewey]

Nu este de mirare că profetul nostru, președintele Russell M. Nelson, ne-a invitat să „[ne dezvoltăm] capacitatea spirituală de a primi revelație”12. Când simțim dragostea lui Dumnezeu, ne umplem de lumina Sa și speranța Sa. Când căutăm lumina lui Dumnezeu și inspirație de la El, simțim dragostea Sa extraordinară. Ce combinație dinamică!

Am avut o experiență de predare deosebită în timpul seminarului de dimineața cu un bărbat credincios pe nume John Lund. Acest gigant spiritual (și fizic) m-a învățat unele lucruri despre tovărășia dintre dragoste și lumină. Permiteți-mi să vă împărtășesc două povestiri sau exemple.

[insert photo of Sis. Cordon and John Lund (personal photo)]

Unul dintre cursanții noștri de la seminarul de dimineața devreme tindea să reprezinte o provocare. Uneori, probabil că reacționam dându-mi ochii peste cap. John, totuși, a ales să iubească și a căutat lumină. Când ne-am întâlnit să ne sfătuim despre acest cursant, John a început spunând: „M-am rugat cu privire la el aseară”. Această remarcă de început, rostită aproape întâmplător, m-a făcut să mă opresc. John a adus numele acestui tânăr băiat în căminul său, unde era dragoste din abundență și L-a întrebat pe Tatăl Ceresc cum îl putea cunoaște și înțelege mai bine pe acest cursant. Pentru a ne iubi cursanții, în special a-i iubi așa cum îi iubește Domnul, trebuie să căutăm revelație și să acționăm potrivit ei.

Voi împărtăși a doua povestire după cum a relatat-o John:

„Domnul îi cunoaște, cu adevărat, pe cursanții Săi. Îmi aduc aminte de un tânăr băiat care avea probleme. Și am încercat să ignor luni la rând zeflemeaua lui, iar adevărul este că el era foarte dificil.

Pregătisem o lecție și eram foarte entuziasmat să văd cum vor merge lucrurile. Găsisem chiar și o lecție practică ce avea să fie nemaipomenită. Când am ajuns la clădirea în care se preda seminarul, Spiritul m-a îndrumat spunând: «John, trebuie să predai despre rugăciune». Rugăciune? Îmi doream foarte mult să predau lecția mea interesantă. Nu pregătisem o lecție despre rugăciune.

Am stat în fața cursanților și am spus: «Nu știu cine are nevoie de acest lucru astăzi, dar voi schimba lecția. Cineva din această clasă are nevoie ca noi toți să vorbim despre rugăciune». Această lecție simplă a început cu o întrebare: «De ce avem nevoie de rugăciune?»”.

În acea seară, cineva a bătut la ușa lui John. În fața ușii se afla restul povestirii. Persoana de la ușă i-a explicat lui John că acest tânăr băiat avea dificultăți în a afla dacă Biserica este adevărată. Așadar, prietena lui dragă îl invitase să se roage să știe dacă Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este biserica adevărată. Acest lucru, împreună cu invitația sau lecția neașteptată a lui John despre rugăciune, l-au făcut pe acest tânăr băiat să acționeze. De-a lungul timpului, John a fost martor la cum s-a schimbat cursantul său pe măsură ce a dobândit o mărturie fermă despre Evanghelia restaurată și a fost, în cele din urmă, pecetluit în templu cu prietena lui credincioasă, care l-a încurajat.

Aflăm rareori de ce primim astfel de impresii, dar, dacă avem încredere în dragostea Domnului pentru cursanții noștri, putem acționa potrivit revelațiilor puternice și putem transmite lumina Sa copiilor Săi preaiubiți.

Când căutăm revelație pentru a iubi așa cum iubește Dumnezeu, suntem îndrumați să slujim și să predăm fiecărui cursant în parte. Rezultatul este personal. Domnul a exemplificat această abordare personală cu Nefi, când el a căutat să intre în posesia plăcilor. Nefi a depus mărturie: „Și am fost condus de Spirit, neștiind dinainte lucrurile pe care trebuia să le fac. Totuși, am mers înainte”13.

[image of Nephi w/ plates]

Laban l-a împiedicat pe Nefi să intre în posesia plăcilor. Nefi a fost instruit de Domnul să-l omoare pe Laban. Cu mare durere, el s-a supus. În aceeași noapte, Zoram l-a împiedicat, de asemenea, pe Nefi să intre în posesia plăcilor. De ce nu a pus Nefi în practică în cazul lui Zoram aceeași revelație pe care a primit-o cu privire la Laban? De ce nu a scos Nefi sabia din nou?

Domnul îl cunoștea pe Zoram, iar Nefi Îl cunoștea pe Domnul și avea încredere în îndrumarea Spiritului. Domnul știa că Zoram avea să fie un „prieten adevărat al [lui] Nefi”14. Nu-i așa că suntem recunoscători că, la început, Nefi a căutat revelație personală și a fost „condus de Spirit”15?

În calitate de învățător, poate fi descurajant să porți responsabilitatea de a simți dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare cursant și de a primi revelație despre cum să ajuți fiecare persoană. Este reconfortant să ne gândim la chemarea noastră și responsabilitatea noastră ca la un parteneriat cu Hristos.

Vârstnicul Jeffrey R. Holland ne-a invitat „să lucrăm împreună cu Domnul viei, ajutându-L pe Dumnezeul și Tatăl nostru al tuturor, în însărcinarea Sa foarte mare de a răspunde la rugăciuni, de a oferi alinare, de a mângâia pe cei care plâng și de a întări genunchii care se clatină. Dacă vom face acest lucru, vom fi mai asemănători ucenicilor [și învățătorilor] lui Hristos așa cum toți trebuie să fim”16.

Tinerii noștri și tinerii noștri adulți trebuie să simtă dragostea și lumina Domnului, să le cunoască și să ajungă să se încreadă în ele. După cum știți, dragostea Salvatorului se poate manifesta prin dumneavoastră în viața cursanților dumneavoastră. Și, atunci când cursanții dumneavoastră simt dragostea Sa, vor ajunge să recunoască revelația personală și s-o primească. Vor descoperi ce înseamnă să „[mergi în lumina dragostei Sale]”17. Depun mărturie că această dragoste și această lumină îi vor ajuta să devină la fel ca Tatăl nostru Ceresc și ca preaiubitul nostru Salvator și să meargă pe cărarea legămintelor înapoi la Ei. Depun astfel mărturie în numele lui Isus Hristos, amin.