2:3

Îngeri și uimire

Vârstnicul Jeffrey R. Holland

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Transmisiune a adunării de instruire organizate de Sistemul Educațional al Bisericii • 12 iunie 2019 • desfășurată în amfiteatrul de la parterul Clădirii birourilor Bisericii

În rugăciunea sa de deschidere, frate Peterson – unde ești? În rugăciunea de deschidere, ați folosit cuvântul „familie” și am fost impresionat atunci și sunt impresionat și acum. Sunt încântat să fiu alături de dumneavoastră la acest eveniment anual care, pentru mine, este ca o familie. Am fost inspirat de fiecare cuvânt, fiecare cuvânt rostit de fratele Webb și de sora Bingham, nu de sora Bingham, de sora Cordon și vârstnicul Clark. Și, mă rog să pot să fiu consecvent cu ceea ce au rostit cei trei.

Când v-am salutat aici făcând referire la fratele Peterson, ideea de „familie” este literalmente și cu adevărat ceea ce simt pentru dumneavoastră și aș dori să credeți acest lucru. Știu că vine și de la oficianții consiliului, dar într-un mod foarte special, vine de la mine. Pat și cu mine am semnat primul nostru contract cu SEB în urmă cu 54 de ani, împliniți chiar în această vară, și, de atunci, ne-am asociat cu dumneavoastră într-un mod sau altul, practic în fiecare an al vieții noastre. Când ea și cu mine am luat această hotărâre, și anume că vom încerca să ne organizăm viața și calea și să ne ocupăm de programul de seminar și institut, nu am știut ce legătură puternică și permanentă avea să se creeze pentru noi. La cât eram de nesiguri, dacă nu ar fi fost prieteniile și dragostea frățească adevărată pe care colegii învățători, supervizorii, administratorii și alții ni le-au oferit în primii noștri ani, cred, cu adevărat, că nu am fi avut încrederea de a continua. Acele legături create când ne-am alăturat programului sunt încă unele dintre cele mai încântătoare prietenii pe care le avem acum, după mai mult de jumătate de secol. Și, bineînțeles, aceasta nu include sutele – și cred că ar putea fi, de fapt, mii – de cursanți cărora le-am predat și pe care i-am iubit de-a lungul anilor. Mă rog să nu pierdem niciodată acest sentiment care ne face să ne simțim ca o familie în cadrul Sistemului Educațional al Bisericii. Acesta este unul dintre motivele pentru care am dorit să slujim aici.

Începând cu această declarație despre iubire, unul dintre lucrurile pe care vreau să le transmit astăzi este cât de mult vă iubesc toate autoritățile generale și toți oficianții generali ai Bisericii și că se bazează pe dumneavoastră. În consiliile și comitetele noastre, petrecem o parte importantă a timpului nostru, motiv pentru care, din nou, mulți dintre oficianții generali ai organizațiilor auxiliare sunt astăzi prezenți, făcând acest lucru împreună – nu știu cât de mult timp petrecem, dar presupun (pot să mă corecteze ulterior), că ar fi aproximativ 30-35% din tot timpul petrecut ca autorități generale/oficianți generali, într-un fel sau altul, vorbind despre tinerii din Biserică – în general, acele grupe de vârstă cu care lucrați, cărora le predați, plus cei care se pregătesc să vină la dumneavoastră. Vorbim despre lumea în care trăiesc, despre provocările cu care se confruntă (acestea au fost menționate mai devreme în cuvântarea împuternicitului Clark și ale surorii Cordon), despre realitățile speciale de care se pare că tinerii noștri au parte la o vârstă și mai fragedă. Acum, nu toate aceste realități sunt rele, dar unele dintre ele sunt. Acești tineri au nevoie de tot ajutorul pe care îl pot primi și, din fericire, îl pot obține. Dumnezeu Se află la cârma acestei corăbii și ea va ajunge în siguranță în port. El a făcut toate pregătirile necesare pentru acest lucru.

De exemplu, nu am crezut niciodată că este o întâmplare că ai noștri cursanți încep programul de seminar la vârsta pe care Joseph Smith o avea când a avut Prima Viziune. Presupun că Tatăl nostru din Cer a simțit că, la vârsta de aproximativ 14 ani, Joseph ajunsese la un nivel suficient de maturitate pentru a începe să meargă pe calea misiunii sale profetice. Putem presupune, de asemenea, că, în general, aceasta este cu aproximație vârsta la care alți tineri pot începe să aibă o mărturie matură despre Evanghelia lui Isus Hristos, urmărind ca această mărturie să crească (sperăm) în anii următori și să devină acea forță îndrumătoare puternică ce trebuie să fie pentru restul eternității?

Desigur, acesta este motivul pentru care Domnul a oferit inspirație pentru ca programul nostru să fie structurat așa cum este – atingând inima unui băiat sau a unei fete în timp ce ei înaintează minunat spre maturitate, intensificând interacțiunea noastră cu ei, oferindu-le experiențe însemnate la mijlocul săptămânii, pentru a nu depinde doar de experiența de la școala din ziua de sabat. Pe măsură ce Biserica trece la o programă de învățământ care se concentrează mai mult asupra căminului și este susținută de Biserică, putem fi mândri că SEB, concentrat pe studiul săptămânal de acasă, a fost întotdeauna îndreptat în această direcție. Această modificare actuală corelează programele de seminar și institut mai bine cu programa principală a Bisericii decât au fost vreodată în istoria lor.

Și, în timp ce vorbesc despre acest subiect, permiteți-mi să menționez propunerea minunată pe care frații care prezidează au făcut-o când ne-au cerut să aliniem programa pentru seminar cu programa privind studiul din scripturi care se efectuează prin rotație la patru ani. Așa cum sora Cordon a spus, este important pentru noi să primim o astfel de propunere, însă este deosebit de plăcut că președintele consiliului nostru a pus-o în practică. Permiteți-mi să vă aduc aminte cine este președintele consiliului nostru. Iată ce a spus președintele Nelson când a anunțat acest lucru:

[introduceți prezentare video cu președintele Nelson]

„Începând cu anul 2020, cursul de studiu pentru seminar se va face pe durata unui an calendaristic. La clasele de seminar se va studia aceeași carte de scripturi folosită în programa de învățământ Vino și urmează-Mă. Această modificare va înlesni abordarea concentrată asupra căminului și susținută de Biserică de a studia Evanghelia printr-un studiu unit acasă, la Școala de duminica și la seminar.

Pe măsură ce vă gândiți la această modificare, vă invit să cugetați la viitorul vostru. Potențialul vostru de a avea o influență mai mare asupra lumii decât a avut oricare altă generație anterioară depinde în totalitate de nivelul devotamentului vostru față de Domnul Isus Hristos. Fiecare dintre voi aveți responsabilitatea de a preda Evanghelia Sa, în căminul vostru, celor cu care locuiți. Seminarul și institutul vă vor ajuta să vă transformați căminul pentru a deveni un sanctuar al credinței – un loc în care Evanghelia lui Isus Hristos este predată, învățată, trăită și îndrăgită.”

Nu știu despre dumneavoastră, dar eu fac de mult timp parte din acest program și au trecut mulți ani de când președintele Bisericii a vorbit atât de specific și atât de încurajator cu privire la această chestiune și ni s-a adresat în mod personal. Președinte Nelson, sunt recunoscător pentru acest lucru. Acum, trebuie să menționez că, în această perioadă de modificări mari și mici, Prima Președinție și Cvorumul celor Doisprezece Apostoli au vorbit mai mult, s-au gândit mai mult și s-au implicat mai direct cu personalul și regulile de la seminar și institut decât oricând îmi pot aduce aminte în anii pe care i-am petrecut slujind aici. Ce moment minunat pentru a fi în „familia” Sistemului Educațional al Bisericii!

Acum, permiteți-mi să trec la scopul adunării noastre de astăzi și la scopul predării noastre zilnice și săptămânale – cursantul, centrul preocupării și afecțiunii noastre. Pe măsură ce lumea devine din ce în ce mai laică, așa cum a spus vârstnicul Clark – de fapt, așa cum toți au spus, trebuie să învățăm cum să ajutăm și să dăm exemplu mai bine decât am făcut-o vreodată pentru tinerii noștri băieți și tinerele noastre fete care trebuie să-și apere credința în timp ce trăiesc într-o cultură care adesea o neagă sau, mai rău, o denaturează. Discrepanța dintre tinerii noștri credincioși și lumea din jurul lor, care este uneori antagonistă, este, cel puțin, general vorbind, în creștere cu fiecare zi care trece. Acesta este, bineînțeles, „un fapt cunoscut” în profețiile din zilele din urmă, dar acest lucru nu-l face mai plăcut de discutat și nici mai distractiv de înfruntat. În acest mic rezumat despre lume, cursanții noștri sunt numiți cu înduioșare generația Z, datorită anumitor caracteristici. Caracteristicile de mai jos subliniază unele dintre provocările pe care le întâlnim în predare.²

Sunt mereu conectați la ceva. „Nu au cunoscut niciodată o lume fără Internet, sau telefoane mobile [ori căști]… Google a existat întotdeauna [pentru ei].”³ Poate că nu au văzut niciodată un telefon cu disc sau nu au folosit o cabină telefonică. Dar este în regulă, deoarece acest grup preferă oricum să comunice prin mesaje text.
Prin această rețea electronică omniprezentă, ei au fost expuși în mod izbitor pornografiei distrugătoare de la vârste foarte fragede.
Ei tind să „[susțină] căsătoriile între homosexuali și drepturile transsexualilor… [ca] parte a vieții de zi cu zi. Rareori o persoană din generația Z nu are un prieten [apropiat] din comunitatea LGBT”⁴. Din cauza acestei sociabilități, diferența mică dintre prietenie și toleranță începe să devină neclară și greu de înțeles.
„Ei sunt post-creștini. Aproape un sfert” (aceștia nu sunt cursanții noștri SZU, însă ei reprezintă, de fapt, lumea în care trăim), „aproape un sfert (23%) din adulții Americii – și o treime dintre mileniali – sunt fără nicio identitate religioasă. Multe persoane din generația Z cresc în cămine în care nu există deloc religie, care să le [ofere] experiențe [sau circumstanțe] religioase”⁵.
Un studiu recent referitor la atitudinea adolescenților australieni față de religie a fost pe prima pagină datorită rezultatelor conform cărora 52% dintre ei nu se identifică cu nicio religie și doar 37% cred in Dumnezeu.⁶
Pastorul și autorul James Emery White a scris mult despre circumstanțele lor spirituale. Dânsul a spus: „În primul rând, ei sunt rătăciți. Ei nu doar că trăiesc și sunt formați într-un context cultural post-creștin. Nici măcar nu au vreo amintire despre Evanghelie [sau vreun context privind Evanghelia]. Gradul de analfabetism spiritual este pur și simplu uimitor… [În al doilea rând], ei sunt fără conducători. Din partea familiilor lor au parte de puțină îndrumare sau chiar deloc, iar din încercările lor de a primi îndrumare de pe Internet și mai puțină”⁷.
Potrivit unui articol publicat în USA Today, generația Z este cel mai singur subgrup pe care îl cunoaștem în cadrul societății.⁸ Articolul citează un studiu desfășurat de UBY, în anul 2010, care a concluzionat (citez): „Singurătatea are același impact asupra vieții muritoare precum faptul de a fuma 15 țigări pe zi, fiind chiar mai periculoasă decât obezitatea”⁹.
Aproximativ 53% dintre fetele americane în vârstă de 13 ani sunt nemulțumite de trupurile lor. Acest număr crește până la 78% când fetele ajung la vârsta de 17 ani, ele fiind încă sub tutela noastră. Peste 50% dintre fetele adolescente și 30% dintre băieții adolescenți apelează la comportamente nesănătoase privind controlul greutății, cum ar fi faptul de a sări peste mese, a posti, a fuma, a vomita și a lua laxative.¹⁰
În cele din urmă, perioadele în care pot fi atenți sunt scurte. Unii spun că durata medie a atenției pentru o persoană din generația Z este de aproximativ opt secunde.¹¹ I-aș fi pierdut după primele rânduri prezentate aici.

Ei bine, învățătorii de la seminar și de la institut nu vor rezolva toate aceste probleme peste noapte, dar Prima Președinție și Cvorumul celor Doisprezece Apostoli știu că sunteți versați, bine pregătiți, atenți la îndemnurile spirituale și că puteți răspunde la întrebări, atunci când acestea apar, cu promptitudine și la momentul potrivit. Întâlnindu-vă la mijlocul săptămânii, sunteți mai aproape de cursanți decât pot fi mulți dintre – aproape toți – ceilalți învățători din Biserică, prin urmare fiți înțelepți în modul în care faceți acest lucru, dar fiți siguri că Prima Președinție și Cvorumul celor Doisprezece Apostoli doresc și așteaptă ajutorul dumneavoastră – oficial și neoficial, în clasă și în afara ei – când predați regulile, practicile și doctrina Bisericii.

În special, fiți deschiși – fiți deschiși față de Spirit. Oferiți puțină lejeritate în planul lecției dumneavoastră. Dacă trebuie să scurtați puțin o lecție pentru a vă depune mărturia și pentru a încuraja o discuție despre o problemă contemporană, vă rog să faceți acest lucru atunci când sunteți îndemnați de Spirit că este potrivit.

Desigur, trebuie să faceți acest lucru fără să depășiți limitele într-un rol de presupus conducător al preoției sau al unei clase auxiliare, care nu intră în atribuțiile dumneavoastră. Faptul de a păși pe acea frânghie a fost o provocare în sistemul nostru încă de la început, și va fi întotdeauna. Este nevoie de o judecată corectă și de îndrumarea Spiritului pentru a merge pe ea, dar este o provocare care merită acceptată, iar Prima Președinție și Cvorumul celor Doisprezece Apostoli vă apreciază când întreprindeți aceste acțiuni. Toate sunt necesare, iar mesajul la fiecare nivel trebuie să fie clar și consecvent.

„Și dacă trâmbița dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?… Căutați să le aveți din belșug, în vederea zidirii sufletești a Bisericii.”¹² (Am încheiat citatul.)

Evident, cu astfel de forțe incredibile lucrând în timpurile noastre, va fi nevoie de instrucțiuni cu privire la Evanghelie atât de puternice, încât absolut nimic să nu poată zdruncina credința sau să-i îndepărteze pe tinerii noștri de la cale atunci când vor ieși din clasă și vor reintra în lume. Acest fel de predare este mai ușor de discutat decât de pus în practică, vă garantez și știți acest lucru, dar fiecare dintre noi poate fi mai bun. Putem fi învățători mai puternici decât suntem uneori. Când abordați o astfel de sarcină înspăimântătoare, vă rog să vă aduceți aminte acest lucru din timpul petrecut cu mine astăzi – aduceți-vă aminte că un cursant nu este un recipient care trebuie umplut; un cursant este un foc care trebuie aprins. În calitate de învățători ai Evangheliei, trebuie să fim incendiatori spirituali. Lecțiile noastre trebuie să fie dispozitive incendiare. Trebuie să fim maniaci piromani, minus partea cu „maniaci” – doar „piromani”. Acum, permiteți-mi să vă explic înainte de a mă denunța poliției sau Primei Președinții și Cvorumului celor Doisprezece Apostoli.

Am fost întotdeauna impresionat că, în aproape toate situațiile semnificative privind predarea din Cartea lui Mormon, expresia folosită în citate pentru a descrie acel moment este că persoana a predat cu „putere și autoritate”¹³. Aceasta este dorința mea cea mai mare în ceea ce privește modul în care predau și sper că este și dorința dumneavoastră.

Vă rog să nu înțelegeți greșit. Nu vorbesc despre faptul de a vă ridica glasul, fiind teatrali în cadrul unei prezentări; mai ales, nu vorbesc despre emoții false. Vorbesc despre ceva care ține, în esență, doar de spirit, un spirit care se va manifesta în multe moduri diferite, pe cât de diferiți sunteți dumneavoastră. Trebuie să fiți naturali. Nu puteți fi un Bruce McConkie sau Boyd Packer ori Russell Nelson, deși ne-ar prinde bine să ne întrebăm de ce acești învățători ne influențează în modul acesta. Învățați cât mai mult de la învățători minunați (din trecut și din prezent), dar, desigur, în cele din urmă, trebuie să predați în mod natural, să predați în modul dumneavoastră. Însă, indiferent de abordarea dumneavoastră, rezultatul trebuie să fie o predare puternică, cu autoritate.

Permiteți-mi să folosesc câteva exemple consemnate în Cartea lui Mormon. Helaman 5:1 marchează povestirea despre Nefi și Lehi, care poartă numele înaintașilor lor, cărora li s-a dat însărcinarea de a-i învăța pe lamaniți în țara lui Zarahemla. Pe lângă faptul de a învăța acel grup problematic, Nefi și Lehi s-au confruntat, de asemenea, cu „disidenții”, acei nefiți apostați care au plecat și s-au alăturat lamaniților în cauza lor împotriva profeților lui Dumnezeu. Nu știu ce credeți, dar cele două grupuri reprezintă acel gen de auditoriu ostil cu care nu sunt foarte nerăbdător să mă întâlnesc la prima oră, lunea dimineața. În acest moment, lamaniții erau ostili, furioși, foarte hotărâți să-i pedepsească pe acești nefiți, din cauza unei dispute, a cărei origini ei o uitaseră de mult. Și, apoi, de parcă nu ar fi fost de ajuns, mai erau și ex-mormonii adepți ai lui Isus, apostați locali care fuseseră cândva în cvorumul preoților, care într-un caz sau două se poate să fi slujit cu credință în misiune, dar care acum se rătăciseră (termenul „mormon” este folosit de ei, nu de mine). Aceștia predaseră odată pentru noi și acum predau împotriva noastră, împotriva împărăției lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, referitor la acele două grupuri extrem de problematice, scripturile spun despre Nefi și Lehi: „Ei au propovăduit cu mare putere într-atât, încât i-au făcut de rușine pe mulți dintre acei disidenți care plecaseră de la nefiți… Și s-a întâmplat că [ei] le-au predicat [de asemenea] lamaniților cu atâta putere și autoritate, căci ei aveau putere și autoritate date lor pentru ca ei să poată vorbi; și lor, de asemenea, li se dăduse mesajul pe care trebuiau să-l glăsuiască”¹⁴. Acum, să ne gândim o clipă. Să ne gândim o clipă cât de minunat ar fi dacă fiecare învățător din Sistemul Educațional al Bisericii – sau din Biserică – ar putea cunoaște aceste două lucruri – cum să vorbească și ce să spună când o face. Acesta ar fi adevăratul dar al limbilor, chiar dacă ar fi limba dumneavoastră maternă. Și, după cum înțeleg, acesta este exact darul pe care l-au primit cei doi când au predat. Ei aveau o mare „putere și autoritate date lor pentru ca ei să poată vorbi, și… li se dăduse mesajul pe care trebuiau să-l glăsuiască… De aceea, ei au vorbit, spre marea uimire a lamaniților”¹⁵.

Vă amintește cuvântul uimire de vreo relatare anterioară din Cartea lui Mormon? Gândiți-vă la Mosia 27, unde Alma și fiii lui Mosia „se răzvrăteau împotriva lui Dumnezeu”. În versetul 11, citim: „Un înger al Domnului a apărut în fața lor; și el s-a pogorât ca și cum ar fi fost într-un nor; și a vorbit cu un glas de tunet care a făcut ca pământul pe care ei stăteau să se cutremure”¹⁶.

Iertați-mă, însă doresc acum să ofer un alt mic comentariu editorial. Credeți că a fost într-adevăr un cutremur? Credeți că dacă ați avea o scară Richter amplasată la fiecare 12 metri, acela ar fi fost un cutremur de gradul cinci, șase, opt sau nouă, provocând tsunamiuri în adâncul oceanului și modificând întreaga suprafață a pământului? Poate. Poate la un moment dat. Cu siguranță ar fi putut fi, dar chiar în acest caz (în contextul dat), tind să cred că nu a fost așa. Cred că acesta a fost unul dintre cutremurele personale pe care Domnul le trimite oamenilor în mod individual și în mod personalizat. Cred că pământul s-a cutremurat pentru Alma și fiii lui Mosia, dar cine știe dacă s-a cutremurat pentru altcineva.

Cu siguranță, aveți experiența predării la o clasă. Ceva ce ați spus a cutremurat un cursant atât de puternic, încât acesta a devenit palid sau a lăcrimat ori ambele, l-a mișcat până în adâncul sufletului și, totuși, cursantul din dreapta sa ori cel din stânga sa nu a părut să fie impresionat deloc de acel lucru. Aceasta se întâmplă tot timpul în câmpul misiunii. Știți acest lucru; ați fost în câmpul misiunii! O echipă de misionari predă unei familii undeva într-un complex de apartamente. Ei predau o lecție impresionantă, care schimbă inimi, care inspiră cuplul de la apartamentul 106, dar oamenii care locuiesc alături, la 105, urmăresc fericiți American Idol, iar cei de la 107 încearcă să afle scorul partidei dintre Green Bay Packers și San Francisco 49er. Nu știu dacă un cutremur propriu-zis poate fi făgăduit, din punct de vedere geologic, dar cred că Domnul și scripturile vă promit întotdeauna cutremure personale care schimbă un cursant în profunzime, astfel încât pământul să se cutremure sub picioarele lui. Însă, iertați-mă că am divagat!

Voi continua cu versetul 12 din Mosia 27:

„Și mirarea” lui Alma și a fiilor lui Mosia „a fost așa de mare”, așa de mare a fost mirarea lor „încât au căzut la pământ și nu au înțeles cuvintele pe care [îngerul] le-a vorbit către ei…

Și acum, Alma și cei care erau cu el au căzut iarăși la pământ, căci mare a fost mirarea lor; căci cu ochii lor l-au văzut pe îngerul Domnului; iar glasul lui era ca tunetul care a cutremurat pământul…

Și acum, mirarea lui Alma a fost așa de mare, încât a amuțit și n-a mai putut să-și deschidă gura; da, și a devenit atât de neputincios încât n-a mai putut să-și miște mâinile”¹⁷.

Lucrul pentru care mă rog și la care mă gândesc și care sper că poate avea loc în Sistemul Educațional al Bisericii este predarea cu adevărat uimitoare. Trebuie să uimim acești cursanți și să o facem cu „puterea și autoritatea de la Dumnezeu”¹⁸ care este oferită unui învățător – profesionist sau voluntar – care predă Evanghelia lui Isus Hristos cu îndrăzneală și sinceritate. Cunoașteți rădăcina cuvântului mirare? Nu știu care este în limba egipteană reformată sau ebraică, dar în limba engleză provine din rădăcina cuvântului „tonare” – care înseamnă tunet.¹⁹

Acest lucru vă ajută să înțelegeți de ce, mai târziu, după această convertire, Alma avea să spună: „O, cum aș dori să fiu un înger și să pot avea împlinită dorința inimii mele, ca să pot să merg și să vorbesc cu trâmbița lui Dumnezeu, cu un glas care să cutremure pământul și să strig pocăință către fiecare popor!

Da, aș dori să declar către fiecare suflet, cu un glas ca de furtună, pocăința și planul mântuirii, pentru ca el să se pocăiască și să vină la Dumnezeul nostru, pentru ca să nu mai fie jale pe fața pământului”²⁰.

Ei bine, dragii mei prieteni din cadrul SEB, este destul de evident de ce dorește Alma o influență angelică, un glas ca de furtună care sună ca trâmbița lui Dumnezeu și cutremură pământul. Este simplu – ceea ce a funcționat în cazul lui poate să funcționeze și în cazul altora! Cursanții căzuți pe spate pocăindu-se trei zile, o purificare atât de mare încât nu vor putea și nu se vor abate niciodată de la efectul său, trăiesc total și complet dedicați clădirii împărăției lui Dumnezeu pentru totdeauna după aceea. Aceasta este o predare puternică. Ne vom da seama, la fel ca Alma, că nu suntem îngeri și că nu vom avea același impact de fiecare dată când predăm unui grup de cursanți. Însă ceea ce este minunat la chemările și profesiile noastre din cadrul SEB este că avem ocazia să încercăm să facem acest lucru, că, la figurat vorbind, avem multe clase în care putem să încercăm.

Acum, să revenim la Helaman 5. Aduceți-vă aminte că nici Nefi, nici Lehi nu erau îngeri, erau doar învățători muritori buni, cu o misiune și un mesaj pe care l-au predat cu „atâta putere și autoritate”. Ei doi au văzut cum 8.000 de lamaniți s-au „botezat prin pocăință” și au intrat în Biserica lui Dumnezeu.²¹ Când focul cobora din cer, vă aduceți aminte povestirea, și flacăra Spiritului ardea, acest grup de „cursanți”, dacă putem spune așa, aveau sufletele aprinse de adevăr. Din experiența mea, 8.000 ar fi un raport săptămânal al zonei foarte bun de la orice echipă din orice câmp al misiunii de oriunde din lume.

Vă rog să-mi permiteți să vorbesc încă un moment despre încă un învățător/cursant care nu numai că avea sufletul înflăcărat, ci a și plătit prețul suprem pentru slujirea sa, trupul lui fiind ars.

Abinadi a fost, încă din tinerețea mea, unul dintre profeții pe care i-am admirat cel mai mult din toate lucrările noastre canonice. Când citim prima dată despre el, este cineva aproape complet necunoscut, care nu pretinde nicio moștenire profetică, neavând nicio descendență familială cunoscută. Lucrurile degenerând în colonia încăpățânată a lui Zenif, Abinadi este chemat să propovăduiască pocăință fiului lui Zenif și succesorului său jalnic, regele Noe. Cunoașteți relatarea.

Noe a pus imediat ca el să fie ucis, iar Abinadi este nevoit să fugă. După doi ani în care a stat ascuns, Abinadi se întoarce pentru a propovădui și a depune mărturie. Zâmbesc gândindu-mă la aparenta inocență a profetului, asemănătoare cu cea a copiilor, în timpul tuturor acestor lucruri. El a fost în pustiu timp de 24 de luni, acum este deghizat pentru a-și păstra anonimatul și, totuși, la întoarcerea sa, prima frază care-i iese din gură este: „Astfel mi-a poruncit Domnul, zicând: Abinadi, du-te și profețește”²². În acest moment trebuie să mă întreb despre eficacitatea deghizării, însă cu siguranță nu pun la îndoială credința și hotărârea sa.

Profețind cu îndrăzneală împotriva lucrurilor abominabile ale regelui Noe și ale curții sale, Abinadi este aruncat în închisoare și, în cele din urmă, este adus chiar în fața tribunalului pe care îl condamnase. Interogat fără milă de acest consiliu, mărețul profet „le-a răspuns cu curaj și a rezistat la toate întrebările lor… și el i-a făcut de rușine în toate cuvintele lor”²³. Apoi, trecând de la apărare la atac, el începe cinci capitole și jumătate de doctrină care se încadrează printre cele mai puternice oferite în tot cuprinsul Cărții lui Mormon. Cu toate acestea, când abia începuse, Noe, vinovat și detestabil, poruncește să fie ucis.

Toate acestea sunt pentru a pregăti calea acestui eveniment care este gravat pentru totdeauna în sufletul meu, nu chiar așa cum l-a ilustrat Arnold Friberg în pictura sa minunată²⁴, dar asemănător. În orice caz, ca prizonier, Abinadi a fost cu siguranță legat cu un fel de cătușe folosite la acea vreme. Vârsta lui, nu o cunoaștem. Friberg îl prezintă ca fiind bătrân, sau în vârstă, dar textul nu spune acest lucru. Nu știu cât era de bătrân. Puternic din punct de vedere fizic? Nu știu, dar tocmai se întorsese după doi ani în pustiu, unde se poate să nu fi avut multă mâncare. (Gândiți-vă la Ilie care a fost hrănit de corbi.²⁵ Ați văzut vreodată ghearele unui corb? Nu cred că în timpul zborului acești mici înaripați au putut duce prea multă mâncare.) Nu știm, dar probabil, având în vedere circumstanțele sale, Abinadi era înfometat, obosit și puțin slăbit din punct de vedere fizic. În orice caz, regele Noe a strigat:

„Afară cu acest individ și ucideți-l; că ce avem noi de a face cu el…

Iar ei s-au ridicat și au încercat să pună mâna pe el; dar el le-a rezistat și le-a spus:

Nu mă atingeți, căci Dumnezeu vă va lovi dacă puneți mâna pe mine, deoarece nu am prezentat mesajul pe care Domnul m-a trimis să-l prezint…

Pentru că Spiritul Domnului era asupra sa; iar fața lui strălucea cu un luciu minunat, tot așa ca și Moise pe muntele Sinai, atunci când a vorbit cu Domnul.

Și el a vorbit cu putere și cu autoritate de la Dumnezeu”²⁶.

„Putere și autoritate.” Le întâlnim din nou. Când am început să scriu această cuvântare și am dorit să vorbesc despre Abinadi, nu mi-am adus aminte, sau poate că nu am știut, că această relatare se încheie cu aceeași expresie, aceea că el a predat cu putere și autoritate. Dragi prieteni, una este să citim o pagină tipărită, iar alta este să o vedem cu ochii minții noastre și să o ascultăm în inima noastră ca pe un glas ca de furtună: „Nu mă atingeți, căci Dumnezeu vă va lovi dacă puneți mâna pe mine”²⁷. Abia pot citi aceste cuvinte fără să lăcrimez. Aceste cuvinte răsună cu atât de multă putere, atât de mult curaj, cu tărie monumentală în inima mea. Nu există niciun indiciu că el a strigat. Nu există niciun indiciu că el s-ar fi mișcat. Sub supraveghere armată și legat, el nu a putut să se miște deloc. Dar, se pare că ceea ce a spus și cum a spus a funcționat. Spun „se pare”, deoarece nu există niciun indiciu că vreuna dintre aceste gărzi a făcut vreun lucru pentru a-l îndepărta și nici regele Noe sau vreunul dintre preoții săi nu au spus alte cuvinte în următoarele patru capitole captivante.

Ei bine, nu putem discuta despre toate exemplele minunate privind acest gen de predare din scripturi, dar ele se găsesc peste tot. Invit pe fiecare dintre noi să le căutăm, să reflectăm asupra lor și să ne rugăm să primim o parte din darul potrivit chemărilor noastre.

Acest gen de predare este un lucru greu de făcut și este foarte subtil. Dacă aș ști să predau în acest fel, cu siguranță aș avea mai mult succes în a face acest lucru. Însă știu acest lucru: dacă nu simțiți că vă pasionează un lucru, nu veți putea niciodată să-i faceți pe cursanți să se simtă pasionați de acel lucru. Îmi permiteți să repet acest lucru? Dacă nu simțiți că vă pasionează un lucru, nu veți putea niciodată să-i faceți pe cursanți să se simtă pasionați de acel lucru. Bineînțeles, sursa supremă privind această pasiune constă în ceea ce a fost spus despre Abinadi: „Pentru că Spiritul Domnului era asupra sa; iar fața lui strălucea cu un luciu minunat”.²⁸

Dacă Spiritul, așa cum fiecare dintre acești minunați învățători au predat la acest pupitru, începând cu fratele Webb – dacă Spiritul este cheia pentru predarea uimitoare – și este – există un mare risc de a vorbi din vechile notițe sau de a folosi unul din exemplele celorlalți colegi învățători ai dumneavoastră ori de a vorbi pe un ton monoton predând una dintre cuvântările de la conferința generală. Acestea sunt toate bune la momentul potrivit și au fost spectaculoase când au fost rostite prima dată, așadar puteți să folosiți tot ce puteți, oricând puteți, pentru a vă însufleți și varia predarea. Însă ceea ce contează cel mai mult va fi cum vă simțiți când spuneți cuvintele. Nimic nu va înlocui acest lucru. „O, cum aș dori să fiu un înger… ca să pot să… vorbesc… cu un glas care să cutremure pământul!”²⁹ Aduceți-vă aminte: un cursant nu este un recipient care trebuie umplut. Un cursant este un foc care trebuie aprins. Și, dacă facem acest lucru foarte bine, într-o zi am putea să fim demni să-i întâlnim pe cei care au fost arși pe rug, tocmai pentru capacitatea de a-i inspira pe cursanți. Vă rog, înaintați, voi, îngeri de slavă de pe întreg pământul – preocupați pentru auditoriul căruia ne adresăm – vă rog, înaintați și uimiți-vă cursanții. Depun mărturie despre divinitatea acestei lucrări. Depun mărturie despre divinitatea chemării dumneavoastră. Preaiubiții mei frați și surori, aceasta este lucrarea Dumnezeului Atotputernic. Nu mi-am dedicat viața unei fabulații. Nu mi-am dedicat viața, și nici dumneavoastră, celor despre care Petru a spus că vom fi acuzați că vom face, și anume faptul de a urma minciuni, de a urma născociri, de a urma neadevăruri cultivate cu viclenie. Acesta este adevărul. Nu este o născocire întocmită cu viclenie. Mi-am dedicat viața, dumneavoastră vă dedicați viața, cei mai buni oameni pe care îi știu și-au dedicat și își dedică viața lor. Acesta este adevărul Dumnezeului Atotputernic și vă binecuvântez pentru totdeauna în predarea lui. În numele lui Isus Hristos, amin.