Transmisiuni anuale
Reprezentanții Săi


Reprezentanții Săi

Transmisiunea adunării anuale de instruire pentru S&I cu președintele Ballard, 2022

vineri, 21 ianuarie 2022

Odată, stăteam la rând, într-un aeroport, în spatele unui rabin evreu. Persoana din fața lui era un bărbat care deținea un pașaport mexican și călătorea împreună cu tânăra lui fiică. Și în fața acestuia era un american care purta un jerseu și o șapcă reprezentând echipele sportive preferate de el. Am început să mă întreb cu care dintre aceste trei persoane aveam cele mai multe lucruri în comun. La început m-am gândit că, poate, cu americanul. Avusesem, probabil, experiențe foarte asemănătoare în copilărie și, probabil, amândoi petreceam prea mult timp gândindu-ne la echipele noastre preferate. Apoi, m-am gândit la al doilea om din rând. Datorită dragostei pe care o am pentru statul Mexic, nu era greu să mă gândesc că ne plăceau aceleași feluri de mâncare și aceleași formații de mariachi. Mai mult decât atât, am simțit o legătură cu el în timp ce îl observam interacționând cu fiica sa și m-am gândit că și eu eram tatăl a șase fiice. În cele din urmă, m-am gândit la rabin. Majoritatea oamenilor care ne vedeau în rând nu se gândeau, probabil, că aveam prea multe în comun. Dar pe el și pe mine ne lega dorința noastră de a ne dedica viața slujirii lui Dumnezeu, învățării și predicării Cuvântului Său și strădaniei de a fi supuși poruncilor Sale.

Încă gândindu-mă la întrebarea mea când m-am îmbarcat în avion, am scos o foaie de hârtie și am început să scriu. Am început cu aceste cuvinte simple: „Eu sunt…” Apoi, am scris tot ce mi-a venit în minte. Eu sunt un copil al lui Dumnezeu, un ucenic al lui Isus Hristos, un soț. Am scris însușiri, relații, chemări în cadrul Bisericii și însărcinări legate de muncă. Am inclus preferințe precum: „Sunt fan al muzicii Motown și al brânzei topite”. Înainte să termin, scrisesem aproape 300 de moduri de a răspunde la întrebarea „Cine sunt eu?”. Apoi, am pus răspunsurile mele în ordinea importanței pe care o au în a determina concentrarea și prioritățile din viața mea. De exemplu, sunt și bunic și un jucător de golf frustrat, iar punând faptul că sunt bunic la începutul listei mele și entuziasmul meu pentru golf aproape de sfârșit îmi aduc aminte unde trebuie să-mi concentrez timpul și energia și ce să aleg dacă aceste roluri ale mele intră vreodată în conflict.

Mai târziu, am ajuns să înțeleg mai bine de ce această experiență a fost atât de semnificativă pentru mine, când am citit cuvintele președintelui Henry B. Eyring, care a spus: „Modul în care răspundeți la întrebarea «Cine sunt eu?» va hotărî aproape totul” 1 .

De curând, am cugetat la această întrebare și m-am gândit la cursanții noștri. Am scos o altă foaie de hârtie și am început să scriu – începând, de data aceasta, cu simplele cuvinte: „Cursanții noștri sunt…”.

Eu cred că acești cursanți sunt cine au spus profeții că sunt. Ei sunt copii preaiubiți ai Părinților Cerești, care au ales să urmeze planul Tatălui și au biruit dușmanul prin credința lor în Mielul lui Dumnezeu și prin puterea mărturiei lor. 2 Domnul i-a rezervat, după cum a spus președintele Russell M. Nelson, să vină pe pământ „în acest moment precis, cel mai important moment din istoria lumii” 3 . El i-a ales să „[ajute] la pregătirea lumii pentru… domnia milenară [a Salvatorului]”. 4 “[Ei sunt] speranța lui Israel, «copii ai zilei promise» [Speranţa lui Israel, Imnuri, nr. 166]!” 5 .

Ei sunt „înfometați după lucrurile Spiritului… dornici să învețe Evanghelia și o vor pură, nealterată… Ei nu sunt persoane care se îndoiesc, ci persoane care întreabă, care caută adevărul…

[Ei] doresc… [credință]… [și] doresc să fie ei înșiși capabili să o determine să lucreze” 6 .

Este adevărat, de asemenea, că unii și-au uitat identitatea de copii ai lui Dumnezeu sau se concentrează prea mult asupra lucrurilor temporale sau caracteristicilor secundare, mai puțin importante. Satana este marele hoț de identități. Înșelăciunile lui i-au făcut pe unii să fie confuzi sau distrași de o lume tulburată și schimbătoare care râde de credință și virtute și în care informația este omniprezentă și înțelepciunea este rară – ziua profețită în care oamenii vor „[învăța] întotdeauna și nu [vor putea] ajunge niciodată la deplina cunoștință a adevărului” 7 ; o lume care numește „răul bine și binele rău” 8 , în care mulți „[merg] în lumina focului [lor] și în scânteile pe care [le-au] făcut” 9 în timp ce resping Lumina lumii. 10

Cu toate acestea, noi știm un alt lucru despre tinerii noștri și despre tinerii noștri adulți. Salvatorul a spus:

„Voi sunteți copiii profeților; și voi sunteți din casa lui Israel… în seminția ta vor fi toate neamurile pământului binecuvântate.

Tatăl înălțându-Mă pe Mine în primul rând pentru voi, și M-a trimis pe Mine ca să vă binecuvântez pe voi, aducând înapoi pe fiecare dintre voi care a pornit pe drumul nedreptăților; și aceasta pentru că voi sunteți copiii legământului” 11 .

Domnul a promis că El îi va ajuta nu pentru a-i salva în păcatele lor, ci pentru a-i salva de păcatele lor. 12 De aceea este absolut necesar să ne ajutăm cursanții să ajungă să-I cunoască pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos și să aibă o înțelegere corectă despre planul etern al Tatălui și despre doctrina adevărată a Salvatorului. Ei au nevoie să știe cine sunt și ce trebuie să facă pentru Domnul 13 – și cum să facă acest lucru.

Cred că a ne ajuta cursanții să știe aceste lucruri depinde în mare parte de faptul de a ști cine suntem noi ca oameni care propovăduiesc, slujesc și oferă sprijin în cadrul seminarelor și institutelor. Acest gând m-a determinat să fac a treia și ultima listă. Am luat o altă foaie de hârtie și am scris pagină după pagină despre caracteristicile și însușirile pe care le apreciez și le admir la fiecare dintre dumneavoastră. În timp ce scriam, m-am întors la o idee esențială. Cred că cel mai important răspuns la întrebarea „Cine suntem?” este că ni se cere să fim reprezentanți ai lui Isus Hristos. 14

În centrul eforturilor noastre este faptul de a-i ajuta pe tineri și pe tinerii adulți să ajungă să-L cunoască pe Isus Hristos și să se bizuie pe El și sacrificiul Său ispășitor. Noi ne uităm la El ca la exemplul nostru și ne bizuim pe harul Său pentru a face voia Sa. În pofida încercărilor și a dificultăților personale, noi trăim cu speranță și optimism. Deoarece ne pocăim în mod constant, noi am gustat din dragostea și mila Sa și oferim acea milă altora, în timp ce propovăduim din inimi schimbate și recunoscătoare. Deseori, noi vorbim despre El, depunem mărturie despre El, ne bucurăm în bunătatea și măreția Sa și îi ajutăm pe alții să știe „la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor” 15 . Ne străduim în fiecare zi să fim reprezentanții Săi.

Când eram tânăr misionar, am învățat importanța acestei idei în timp ce colegul meu și cu mine făceam prozelitism bătând la ușile oamenilor. La una dintre case am început: „Bună ziua, noi suntem reprezentanți ai lui Isus Hristos”. Înainte să pot continua, bărbatul m-a întrerupt spunând: „Nu, nu sunteți. Nici măcar nu știți ce înseamnă acest lucru”. El a explicat că un reprezentant este cineva care ține locul altei persoane, care spune și face ceea ce ar spune și ar face acea persoană, ca și când ar fi acolo ea însăși. El a încheiat spunând: „Dacă sunteți reprezentanții Săi, atunci voi o să-mi spuneți ceea ce mi-ar spune El dacă ar fi personal aici”. Am ascultat cu atenție și, apoi, am fost de acord cu acest bărbat că ceea ce înțelegea el prin reprezentant era corect. Apoi, i-am mulțumit și am întrebat dacă, ținând cont de această înțelegere, puteam să încep din nou. Apoi, am spus: „Bună dimineața. Acesta este vârstnicul Aranda și eu sunt vârstnicul Webb. Noi suntem reprezentanți ai lui Isus Hristos și am venit să vă împărtășim un mesaj din partea Lui”.

Fiecăruia dintre noi i s-a oferit o încredere sacră. Când ne rugăm sau ne încheiem lecția și mărturia în numele Său, noi pretindem că lucrurile care au fost spuse reprezintă gândurile Sale și voia Sa. Pentru a fi loiali acelei încrederi, noi trebuie să avem o dragoste și o înțelegere profunde pentru Evanghelia Sa și să dorim să plătim prețul cerut pentru a cunoaște cu adevărat scripturile și doctrina pe care acestea o propovăduiesc. Deoarece noi înțelegem că Cuvântul lui Dumnezeu are „un efect cu mult mai puternic” decât orice altceva 16 și că scripturile au, cu adevărat, răspunsurile la întrebările vieții, acestea sunt sursa principală a experiențelor trăite de noi alături de cursanții noștri. Pe măsură ce continuăm să ne înnoim metodele de predare pentru a ne conecta cu mai mulți cursanți, nu trebuie niciodată să le înnoim într-un mod care nu este adânc înrădăcinat în scripturi.

La fel de important este să ne concentrăm mintea și inima asupra slujitorilor aleși ai Domnului – în special asupra membrilor din prezent ai Primei Președinții și ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli – fără să ne cerem vreodată scuze pentru învățăturile lor, fără să le explicăm sau să le contrazicem cu propria „filosofie, indiferent care este sursa ei sau cât de plăcută sau de rațională pare… să fie” 17 . Într-o lume cu atât de multe opinii diferite și programe sociale, este o binecuvântare incredibilă să cunoaștem gândurile lui Dumnezeu prin profetul Său din zilele noastre. Dacă noi ne aliniem învățăturile, crezurile și prioritățile cu Domnul și cu profetul Său, vom fi pe o temelie sigură și, ca ramurile unei vițe adevărate, vom avea putere să aducem multe roade. 18

Uneori, să propovăduim adevărul și să arătăm dragoste par să fie două lucruri în conflict. Aceasta deoarece există falsuri ale ambelor, care ne pot deruta. Puteți simți că sunteți în cea mai importantă poziție, încercând să ajutați la găsirea răspunsurilor unor întrebări dificile și complexe și că, dacă spuneți adevărul, cineva poate fi rănit sau ofensat. Pentru a răspunde cu dragoste și într-un mod folositor, trebuie să ne exercităm credința în Isus Hristos că El conduce Biserica Sa prin cei pe care i-a rânduit să o îndrume. Trebuie să ne rugăm pentru ajutor și să-i încurajăm pe cursanții noștri să se întoarcă spre Tatăl Ceresc cu întrebările și îndoielile lor. Isus Hristos este lumina pentru cei care stau în confuzie și întuneric. El este exemplul perfect de a propovădui despre supunere cu claritate, totuși, El este leacul alinător din Galaad pentru cei care suferă din cauza consecințelor propriilor greșeli. El este exemplul perfect a ceea ce ne străduim să devenim în calitate de învățători care propovăduiesc adevărul cu dragoste.

Un motiv pentru care este atât de important ca noi să reflectăm dragostea Salvatorului 19 este opoziția cu care se confruntă cursanții noștri. Un studiu de-a lungul unei anumite perioade efectuat asupra unor tineri sfinți din zilele din urmă a arătat că aceia care se străduiesc să continue în credință și să rămână activi în Biserică se confruntă, în general, cu una sau mai multe încercări anume.

  • Ei se simt judecați din cauza schimbărilor intervenite în circumstanțele lor, cum ar fi divorțul părinților lor sau părăsirea Bisericii de către un membru al familiei.

  • Simt vinovăție și disperare din cauza greșelilor pe care le-au făcut.

  • Sau nu cred că au trăit experiențe spirituale. 20

Pe măsură ce ne străduim să iubim așa cum iubește Salvatorul, vom putea să ne ajutăm cursanții să se descurce în fiecare dintre aceste situații.

Cum ați ajuta o persoană tânără care se simte judecată? 21 Ați putea începe înțelegând că schimbări majore în cadrul relațiilor și circumstanțelor pot determina crize de identitate, făcându-i pe cursanții noștri să se întrebe cine sunt și cum se integrează. În aceste momente, îi puteți ajuta să-și aducă aminte de relația lor care nu se schimbă cu Tatăl lor Ceresc. Cunosc o tânără fată care și-a clădit respectul de sine pe circumstanțele ei și pe ceea ce credeau alții despre ea. Ea s-a simțit pierdută pentru că nu știa cine este. A început să se roage pentru a primi ajutor. Într-o zi, a avut impresia clară că, dacă dorea să știe cine este, trebuia, mai întâi, să-I cunoască pe Tatăl Ceresc și pe Salvator. Acest gând a făcut-o să caute. Ea a început să studieze scripturile, rugându-se și slujind, cu scopul de a ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu. Cu timpul, Domnul a început să i Se dezvăluie. Ea a simțit dragostea, alinarea și înțelegerea Sa. Când a ajuns să-L cunoască pe Tatăl Ceresc, a ajuns să se cunoască pe sine și să înțeleagă relația sa cu El. Ea a aflat despre identitatea ei divină și valoarea ei în calitate de copil al lui Dumnezeu. Această înțelegere a umplut-o de lumină și bucurie.

Vă puteți ajuta cursanții care se confruntă cu încercări ajutându-i să știe că sunt iubiți de Tatăl Ceresc. Puteți să le arătați dragostea dumneavoastră pentru ei oferindu-le timpul, empatia și bunăvoința dumneavoastră de a-i asculta. Îi puteți cere Tatălui Ceresc să vă ajute să-i vedeți ca persoane și să recunoașteți încercările, ocaziile și nevoile unice pe care le au. Când au întrebări sau se luptă pentru mărturiile lor, îi puteți ajuta să se simtă în siguranță și să știe că se pot întoarce către dumneavoastră și către Domnul.

Cum îi ajutăm pe cei care se luptă cu vinovăția și disperarea din cauza greșelilor lor? Asemenea Salvatorului, noi nu îi abandonăm. Respectăm lupta lor de a continua să încerce să facă ce este drept într-o lume dificilă. Îi învățăm că a fi demn nu înseamnă a fi fără de cusur. 22 Îi ajutăm să rămână pe cărarea legămintelor depunând mărturie despre bucuria pocăinței, ajutându-i să știe că sunt importanți în planul Tatălui Ceresc. Îi ajutăm să știe că El încă îi iubește și este pregătit să îi ajute.

Îmi place lecția predată în Moise 4, pe care am studiat-o cu toții săptămâna trecută. După ce Adam și Eva au săvârșit încălcarea, ochii lor s-au deschis și și-au dat seama că erau goi. Prima lor încercare de a-și acoperi goliciunea a fost cu frunze de smochin. Când au auzit glasul Domnului în grădină, ei au hotărât să „[se ascundă] de fața Domnului Dumnezeu printre pomii grădinii”(Moise 4:14). Este interesant să observăm cine le-a spus să se ascundă de Dumnezeu. Nu doresc să tratez cu ușurință acest lucru, dar cum putea să funcționeze? Puteți să vi-L imaginați pe Tatăl nostru din Cer făcându-Și drum printre nenumărate creații, găsind acest sistem solar, această planetă și acea grădină și neputând să-i găsească pe Adam și Eva printre pomi? În acel moment Domnul le-a adresat o întrebare: „Unde te duci?” (Moise 4:15). Sau, din Vechiul Testament: „Unde ești?” (Genesa 3:9). Credeți că este posibil ca El să nu fi știut? Atunci, ce întreabă El? Poate vrea să spună: Acum că ați comis o încălcare, unde vă veți duce? Vă veți ascunde de Mine sau veți veni la Mine și Mă veți lăsa să vă acopăr? Cuvântul ispășire vine din cuvântul ebraic kippur, care înseamnă „a acoperi”. 23 Tatăl nostru din Cer are o cale mult mai bună decât frunzele de smochin și pomii pentru a acoperi păcatele noastre. Dar dușmanul ne șoptește minciuni pentru a ne face să dorim să ne ascundem de Dumnezeu. El se străduiește să ne convingă că Dumnezeu nu ne iubește și că nu ne va ierta pentru că ar fi trebuit să știm mai bine sau pentru că păcatele noastre sunt prea grave.

Odată, am invitat o tânără fată să meargă la templu cu un grup de tineri. Răspunsul ei a fost că nu era demnă de a intra în templu. I-am spus că mergeam prin împrejurimi și ne-ar place să vină și ea cu noi. Răspunsul ei a fost: „Nu încă. Nu doresc ca Dumnezeu să mă observe tocmai acum”. Atunci când facem greșeli, deseori nu dorim să ne rugăm, să citim din scripturi sau să mergem la biserică. Poate sperăm să nu fim observați de Dumnezeu.

Vă rog să-i ajutați pe cursanții dumneavoastră să știe că, atunci când fac greșeli, pot găsi iertare și pace mergând spre brațele pline de dragoste, deschise ale unui Tată Ceresc milos, Care a pregătit o cale pentru a ne acoperi. El a pregătit o cale pentru mântuirea noastră.

Cum ajutați o cursantă care simte că nu a avut experiențe spirituale? Uneori, tinerii noștri aud povești care par miraculoase și nu-și dau seama că Duhul Sfânt le vorbește și lor într-o varietate de moduri simple, ca atunci când au o întrebare inspirată sau când se gândesc să marcheze scripturile. Haideți să-i ajutăm să învețe cum comunică Domnul cu ei în mod individual și să nu sugerăm că modul în care Domnul ne vorbește nouă este singurul mod în care le poate vorbi lor. Haideți să avem grijă să nu le spunem cursanților noștri când Îl simt ei pe Duhul Sfânt. Pentru că este posibil ca noi să simțim Spiritul în calitate de învățători, nu înseamnă neapărat că fiecare cursant simte același lucru în același moment. De asemenea, este bine să înțelegem că cei care se confruntă cu anxietatea și depresia pot simți că este greu să aibă astfel de experiențe. Dar Domnul nu este limitat de boala mintală. El îi cunoaște și îi înțelege și poate găsi moduri de a-Și transmite dragostea și îndrumarea. Există puține lucruri pe care le putem face care să-i ajute mai mult decât faptul de a-i învăța să primească revelația personală și să acționeze conform acesteia.

Recent, am auzit o poveste despre un tânăr băiat care urma o universitate prestigioasă din partea de est a Statelor Unite. Era înscris la un curs, foarte dificil, de logică. Pentru că dorea să se descurce bine, a hotărât să-și angajeze un meditator. A putut să angajeze o persoană care fusese asistentul profesorului și chiar predase acel curs la aceeași universitate. Meditatorul l-a ajutat mult, dar tânărul tot era neliniștit înainte de examenul final. Profesorul le-a spus studenților că testul urma să fie extrem de dificil, așa că le permitea să-și aducă o foaie de hârtie și să pună pe ea orice credeau că puteau avea nevoie. Studenții au început să scrie cât de mic puteau, folosind ochelari de mărit pentru a nota și a citi ceea ce puteau să aibă nevoie la testul final. Ziua testului final a venit și tânărul nostru a intrat în clasă. Lângă el era meditatorul său. Profesorul a întrebat ce făceau și tânărul a scos o foaie de hârtie albă și a pus-o pe podea. Meditatorul a stat apoi pe foaia de hârtie. Tânărul a explicat: „Ați spus că pot să pun orice doresc pe această foaie de hârtie. Ei bine, îl doresc pe meditatorul meu”. Tânărului i s-a permis să dea testul cu meditatorul său stând alături, șoptindu-i răspunsuri în urechi.

În calitate de membri ai Bisericii lui Isus Hristos cărora li s-a dat darul Duhului Sfânt, de ce am trece prin orice test în viață fără ajutorul care ne este disponibil? Vă mulțumim pentru că vă străduiți să fiți demni de Duhul Sfânt în toate aspectele vieții dumneavoastră și căutați influența Sa în tot ceea ce faceți.

Mă rog ca tinerii noștri și tinerii noștri adulți să ajungă să-L cunoască pe Tatăl din Cer și, știind cine este El, să înțeleagă cine sunt ei cu adevărat. Datorită puterii Sale de a ierta, ei pot fi curați. Datorită puterii Sale de a vindeca, ei pot fi făcuți întregi. Și datorită puterii Sale de a înnobila, ei pot deveni asemenea Lui. În calitate de reprezentanți ai lui Isus Hristos – care predau doctrina Sa și împărtășesc dragostea Sa – veți putea să-i ajutați să-și recunoască identitatea eternă. Aceasta nu înseamnă că veți fi întotdeauna perfecți. Nu trebuie să fiți. Pe măsură ce vă străduiți să predați Evanghelia restaurată – avându-L în centru pe Isus Hristos, concentrându-vă asupra cursanților dumneavoastră și având ca bază Cuvântul lui Dumnezeu – Duhul Sfânt îi va da viață și relevanță și va depune mărturie despre veridicitatea ei. Depun mărturie că dumneavoastră, familiile dumneavoastră și cursanții dumneavoastră sunteți copii ai promisiunii, speranța lui Israel și preaiubiți ai lui Dumnezeu. În numele lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Henry B. Eyring, „A Steady, Upward Course” (adunare de devoțiune desfășurată la Universitatea Brigham Young – Idaho, 18 sept. 2001), p. 8, byui.edu.

  2. Vedeți Apocalipsa 12:11.

  3. (Russell M. Nelson și Wendy W Nelson, „Speranța lui Israel” [adunare de devoțiune pentru tinerii din întreaga lume, 3 iunie 2018], supliment al revistelor New Era și Ensign, p. 12, ChurchofJesusChrist.org.

  4. Russell M. Nelson, „Să fim oameni ai mileniului adevărați”, Liahona, oct. 2016, p. 24.

  5. Russell M. Nelson, „Speranța lui Israel”, ChurchofJesusChrist.org.

  6. J. Reuben Clark jr., The Charted Course of the Church in Education , ed. rev. (1994; cuvântare adresată educatorilor de religie din cadrul Sistemului Educațional al Bisericii, 8 aug. 1938), ChurchofJesusChrist.org.

  7. 2 Timotei 3:7.

  8. 2 Nefi 15:20.

  9. 2 Nefi 7:11.

  10. Vedeți Doctrină și legăminte 95:6.

  11. 3 Nefi 20:25-26.

  12. Vedeți Alma 11:37, 40.

  13. Aceasta este ideea predată în Moise 1, când Domnul îi revelază lui Moise: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul Atotputernic” (versetul 3), „Tu ești fiul Meu” (versetul 4), „Eu am o lucrare pentru tine” (versetul 6).

  14. Președintele Boyd K. Packer a spus: „Când începem să ne analizăm și căutăm să ne îmbunătățim în calitatea noastră de învățători, ce exemplu mai bun am putea găsi… decât acela de a ne analiza ideile, obiectivele și metodele și de a le compara cu cele ale lui Isus Hristos?”. [Teach Ye Diligently, (1991), p. 22]. Mai târziu, dânsul a adăugat: „Cred că, în măsura în care predați ținând cont de provocarea și responsabilitatea pe care le aveți, imaginea lui Hristos chiar este întipărită în înfățișarea dumneavoastră. Și datorită tuturor scopurilor de natură practică, în acea clasă, în acel moment, cu acea exprimare și cu acea inspirație, dumneavoastră sunteți El și El este dumneavoastră” [„The Ideal Teacher” (cuvântare adresată personalului de la seminar și institut, 28 iunie 1962)].

  15. 2 Nefi 25:26.

  16. Alma 31:5.

  17. J. Rueben Clark jr., The Charted Course of the Church in Education , ChurchofJesusChrist.org.

  18. Vedeți Ioan 15:1-5.

  19. Vedeți 3 Nefi 18:24; Moroni 7:48; Ioan 13:35.

  20. Cercetarea arată, de asemenea, că tinerii care se dezvoltă spiritual fac aceasta când se simt mai aproape de Tatăl Ceresc, au un țel spiritual pe care încearcă să-l îndeplinească sau recunosc că au o nevoie și cred că Biserica și credința în Isus Hristos îi pot ajuta să îndeplinească acea nevoie.

  21. Pentru a înțelege mai bine cum să creați sentimentul de apartenență, vă recomand o cuvântare a lui Phillip D. Rash, numită „Looking to the Margins: Creating Belonging (Să privim marginile: să creăm sentimentul de apartenență)” de pe speeches.byu.edu.

  22. Vedeți Bradley R. Wilcox, „A fi demn nu înseamnă a fi fără de cusur”, Liahona, nov. 2021, p. 61-67.

  23. „Înțelesul inițial ebraic al rădăcinii «K-P-R» {כ-פ-ר} – din care vine «Yom Kippur» – înseamnă, de fapt, «a acoperi» și poate fi găsit în numele ebraic original pentru «locul milei» din «Chivotul legământului», care se numește în Biblia ebraică «Kaporet» {כפורת} («acoperire»). Conceptul de «acoperire» în Biblia ebraică poate fi înțeles, de asemenea, ca un mod abstract de «acoperire a păcatelor» – însemnând «a dărui ispășire». Exact ca numele românesc al celei mai sfinte zile din calendarul evreiesc – «Ziua ispășirii» («Yom Kippur»)” („What Is the Deeper Hebrew Meaning of «Yom Kippur»?”, hebrewversity.com).

Tipărește