Ghiciți cine vă iubește, doamnă Banks!
Totul a început cu o floare…
Lui Roxy îi plăcea să se uite la toate casele din cartierul ei în timp ce mergea pe jos spre casă venind de la școală. Într-o casă era un câine care lătra și sărea la fereastră. Altă casă avea păsări care ciripeau în copaci.
Și, apoi, era casa doamnei Banks. Doamna Banks fusese învățătoarea ei din clasa a treia și era preferata lui Roxy. Roxy îi făcea mereu cu mâna doamnei Banks când o vedea stând pe scaun, pe veranda din fața casei ei. Doamna Banks era întotdeauna prietenoasă și fericită.
Dar astăzi, scaunul de pe verandă era gol. Casa părea liniștită. Chiar și pisica doamnei Banks, Chester, dispăruse.
Roxy și-a adus aminte că mama ei spusese că doamna Banks era bolnavă. Ea mergea la spital în fiecare zi pentru tratament. Roxy era tristă. Dorea să facă ceva frumos pentru doamna Banks. Dar ce anume?
Roxy s-a uitat în jur la albinele care zburau din floare în floare. Atunci, i-a venit o idee!
Roxy a fugit acasă și a cules un trandafir din grădina ei. S-a întors la casa doamnei Banks și l-a pus pe veranda din față.
A doua zi, Roxy a pus o floarea-soarelui pe scaunul doamnei Banks. Și, în ziua următoare, a pus o margaretă lângă ușa ei de la intrare. În fiecare zi, timp de două săptămâni, Roxy i-a lăsat doamnei Banks o floare. Ea avea grijă să nu fie văzută.
Într-o zi, în drum spre casă, Roxy a văzut-o pe doamna Banks stând pe veranda din față. Ținea niște flori în mână.
„Roxy”, a spus doamna Banks, „privește florile mele frumoase. Cineva mi le-a lăsat. În fiecare zi, când mă întorceam acasă de la spital, mă aștepta o floare nouă”.
Roxy a zâmbit. „Știți cine a fost?”
Doamna Banks i-a zâmbit. „Oricine ar fi fost, aș dori să-i mulțumesc.”
„Probabil a fost cineva care vă iubește!”, a spus Roxy.
„Ei bine, așteptam cu nerăbdare să găsesc o floare nouă în fiecare zi”, a spus doamna Banks. „Prima floare era pe veranda mea.”
„Credeți că a lăsat-o pisica?”, a întrebat Roxy.
„Lui Chester îi place să-mi facă surprize, dar nu a lăsat niciodată flori.” Doamna Banks a râs. „Cum rămâne cu floarea de pe scaunul meu?”
„Câinele de pe stradă?” Roxy a zâmbit și mai mult.
„Lângă ușa mea de la intrare?”
„O veveriță?”
„O, vai”, a spus doamna Banks râzând. „Nu mi-am dat seama că sunt atât de multe creaturi care mă iubesc! Dar florile m-au ajutat, cu siguranță, să mă simt specială.”
Roxy era extrem de fericită. Era bucuroasă că a ajutat-o pe doamna Banks să zâmbească din nou.
Ilustrație de Adobe Stock