Scrisă de tine
Lucrurile mici aduc o schimbare!
Sunt cel mai mic de înălțime din clasa mea. Uneori, îmi doresc să fiu înalt precum colegii mei de clasă. Dar mama îmi spune că valorile mele sunt mai importante decât înălțimea mea și pot face multe lucruri chiar dacă sunt mai mic de înălțime decât colegii mei de clasă.
Când pierd ceva sau când îmi este teamă, mă opresc din ceea ce fac și mă rog. Tatăl Ceresc răspunde la rugăciunile mele.
Îmi ajut verii și alți copii să studieze matematica, limba engleză și să scrie. Ajut la treburi gospodărești. Am grijă de animalele mele de companie. Desenez și scriu scrisori pentru misionari. Când cumpăr sau primesc ceva nou, împart cu ceilalți. Când văd oameni nevoiași pe stradă, dau ce pot și mă rog zilnic pentru ei.
Când eram mai mic, mama mea a început să-mi citească. Citim povestiri din Cartea lui Mormon, povestiri din Biblie și revista Prietenul. Acum, chiar dacă am nouă ani, ea tot îmi citește. Nu pot dormi decât dacă mama citește cu mine. Dar, acum, în unele seri, eu citesc pentru mama până când adoarme.
Fac aceste lucruri simple chiar dacă sunt mic. Știu că Tatăl Ceresc și Isus Hristos iubesc copilașii. Știu că Ei mă iubesc. Și eu Îi iubesc! Visul meu este să devin misionar, astfel încât să pot face mai multe lucruri mici pentru a aduce o schimbare mare.