2023
Cum pot fi un exemplu pentru membrii familiei care au dificultăți în a trăi potrivit învățăturilor lui Isus Hristos?
Iulie 2023


„Cum pot fi un exemplu pentru membrii familiei care au dificultăți în a trăi potrivit învățăturilor lui Isus Hristos?” Pentru întărirea tineretului, iulie 2023.

Întrebări și răspunsuri

„Cum pot fi un exemplu pentru membrii familiei care au dificultăți în a trăi potrivit învățăturilor lui Isus Hristos?”

Arătați, slujiți și împărtășiți

tânără fată

„Arătați membrilor familiei voastre că sunteți fericiți pentru că trăiți potrivit Evangheliei. Puteți să le slujiți și să le împărtășiți experiențele voastre. Puteți, de asemenea, să invitați misionarii să aveți o seară în cămin la voi acasă.”

Luciana M., 18 ani, Mendoza, Argentina

Căutați să înțelegeți

tânără fată

„Unii dintre membrii familiei mele au făcut lucruri care nu sunt în acord cu standardele lui Dumnezeu. Încercați să înțelegeți motivele pentru care fac aceasta. Nu înseamnă că trebuie să faceți ceea ce fac ei. Și, mai important, iubiți-i indiferent de ceea ce fac sau spun.”

Melody E., 13 ani, Texas, S.U.A.

Urmați-L pe Salvator

tânără fată

„Încerc întotdeauna să fiu un exemplu pentru familia mea vorbind despre învățăturile Bisericii. Încerc întotdeauna să oglindesc comportamentul lui Hristos. Știu că, dacă Îl urmez, voi putea fi un exemplu bun pentru familia mea și voi putea ajuta la aducerea luminii lui Hristos în viața lor.”

Adalia C., 19 ani, Rio Grande do Sul, Brazilia

Ascultați muzică înălțătoare

tânără fată

„Mă înconjor de materiale media bune care aduc Spiritul în căminul meu. Interpretarea unui imn la pian mă ajută să simt bucurie chiar și atunci când membrii familiei mele au dificultăți. Continuați să vă bizuiți pe Salvator pentru a avea bucurie și pace, chiar și atunci când alții din jurul vostru nu o fac.”

Lauren B., 14 ani, Maryland, S.U.A.

Iubiți-i

„Nu puteți schimba alegerile membrilor familiei voastre cum nici ei nu le pot schimba pe ale voastre, dar puteți întotdeauna să-i iubiți. Hristos a dat dovadă de atâta dragoste față de oamenii care nu au fost de acord cu El sau care nici măcar nu-L plăceau. Toți sunt copii ai lui Dumnezeu și, prin dragostea voastră, ei pot simți dragostea Tatălui Ceresc.”

Brooklyn D., 17 ani, Utah, S.U.A.

Căutați să vedeți așa cum vede Hristos

tânăr băiat

„Faptul de a avea dragoste asemănătoare celei a lui Hristos și de a încerca să vedem dincolo de slăbiciunile lor ne poate ajuta să înțelegem prin ce trec. Isus Hristos ne înțelege perfect pe fiecare dintre noi. Și putem începe să-i vedem și să-i ajutăm pe alții așa cum face El, dacă Îl rugăm să ne îndrume.”

John K., 17 ani, Indiana, S.U.A.

Nu judecați

„Învăț să-i iubesc, să fiu bun cu ei și să nu-i judec.”

Logan C., 18 ani, Utah, S.U.A.