Lumina dragostei Lui
El øtie cum sæ ne iubeascæ pe fiecare dintre noi în felul în care avem nevoie cel mai mult.
Când aveam nouæ ani, familia noastræ s-a mutat într-o casæ cu subsolul neterminat, iar acela a fost locul în care sora mea øi cu mine am dormit. Câteodatæ, noaptea, când stæteam în pat øi încercam sæ adorm, pereflii netencuifli mi se pæreau cæ formeazæ figuri din umbre. Aceste forme îmi produceau coømaruri înfricoøætoare. Câteodatæ, mergeam în somn prin casæ øi mæ trezeam brusc într-un loc stræin.
Într-o noapte, dupæ ce am mers în timpul somnului, m-am trezit complet derutatæ øi înfricoøatæ. Am încercat sæ strig dupæ ajutor, dar nici un sunet nu-mi ieøea din guræ. Era aøa de întuneric, încât nu-mi puteam vedea mâna, deøi mi-o apropiasem de faflæ. Deodatæ, cineva a aprins lumina øi am putut vedea unde mæ aflam. Mama probabil cæ m-a auzit mergând în timpul somnului øi a coborât la subsol sæ mæ controleze. Când nu mæ gæsea în pat în siguranflæ, ea aprindea lumina sæ mæ caute.
O singuræ razæ de luminæ øi înflelegeam exact unde eram, cât de mult mæ iubea mama øi cum puteam sæ mæ întorc în siguranflæ în pat între pæturi. Pentru cæ umbrele mæ speriau, am rugat-o pe mama sæ lase lumina aprinsæ. Ea a fost de acord. Îi sunt recunoscætoare mamei cæ m-a iubit atât de mult ca sæ vinæ la subsol øi sæ aprindæ lumina.
Astæzi, am simflit cæ un alt fel de luminæ ne-a pætruns în suflet când am ascultat corul copiilor cântând cuvintele „Domnul m-a binecuvântat sæ-I simt dragostea“ („Îl voi urma cu credinflæ“, Liahona, februarie 2003, F16). Acesta este sentimentul pentru care mergem la Bisericæ în fiecare sæptæmânæ øi cântæm cântece øi imnuri la Societatea Primaræ, câteodatæ aceleaøi, de mai multe ori. Cunoaøtem cuvintele dar, dintr-odatæ, cuvintele fac ca inimile sæ ni se umple de luminæ øi dragoste. E ca øi cum ne-am reaminti cine suntem cu adeværat. Pentru cæ noi suntem copiii Tatælui Ceresc, e ca øi cum El ar coborî øi ar aprinde lumina pentru noi.
Acest sentiment cæ suntem înconjurafli de luminæ, pe care îl avem la Bisericæ, este identic cu sentimentul de dragoste øi siguranflæ pe care l-am simflit când mama a aprins lumina la subsol.
Un doctor, pe nume Rachel Remen, ne spune o poveste adeværatæ despre un frumos tânær fotbalist care øi-a pierdut sentimentul de dragoste pe care-l aduce lumina. Viafla lui fusese bunæ, avea prieteni øi un corp atletic. Apoi, a fæcut cancer la picior. Piciorul a trebuit sæ-i fie amputat deasupra genunchiului. Fotbalul øi faima erau acum lucruri de domeniul trecutului. S-a înræit øi viafla îi era întunecatæ øi confuzæ. Îi era greu sæ øtie cine era.
Doctorul Remen l-a rugat pe acest tânær sæ deseneze cum aræta corpul lui. El a desenat imaginea simplæ a unei vaze. Apoi a luat un creion gros negru øi a desenat o cræpæturæ adâncæ în partea de jos a vazei. Era clar cæ el considera corpul lui o vazæ spartæ, care nu mai putea fi folositæ vreodatæ. Nu acesta era adeværul în realitate. I s-a fæcut o protezæ la picior, aøa cæ putea acum sæ meargæ. Dar îøi simflea inima atât de întunecatæ, încât corpul lui nu se putea vindeca.
Apoi, el a vorbit cu niøte oameni care au avut probleme ca ale lui. El a înfleles sentimentele lor. A început sæ-i ajute pe oameni sæ se simtæ mai bine. O luminæ i-a pætruns în inimæ øi a început sæ se vindece.
El a cunoscut o domniøoaræ cu probleme asemænætoare. Inima ei era plinæ de mânie. Când a intrat, prima datæ, în camera ei de spital, ea a refuzat sæ se uite la el øi a stat întinsæ în pat cu ochii închiøi. El a încercat tot ce a øtiut ca sæ ajungæ la inima ei. A pus radioul sæ cânte, i-a spus bancuri øi pânæ la urmæ øi-a scos piciorul artificial øi l-a læsat sæ cadæ la podea. Speriatæ, ea a deschis ochii øi l-a væzut pentru prima datæ cum a început sæ flopæie în jurul camerei pocnind din degete în acord cu muzica. Ea a izbucnit în râs øi a spus: „Dacæ tu pofli dansa, poate eu pot sæ cânt“. Au devenit prieteni. Øi-au împærtæøit temerile øi s-au ajutat reciproc ca sæ-øi redobândeascæ speranfla.
În timpul ultimei vizite la doctor, tânærul s-a uitat la vechiul sæu desen - vaza cræpatæ - øi a spus: „Imaginea aceea despre mine nu este terminatæ“. Luând un creion galben, el a desenat linii din cræpæturæ spre marginile hârtiei. Øi-a pus degetul pe spærtura neagræ øi urâtæ øi a spus: „Pe aici intræ lumina“. (Vezi Kitchen Table Wisdom, 1996, pag. 114–118.) Cred cæ a vrut sæ spunæ cæ experienflele dificile øi întunecate ne ajutæ sæ simflim lumina dragostei Tatælui Ceresc.
Noaptea în care am mers în timpul somnului, în subsol, øi m-am trezit speriatæ, sora mea a fost lângæ mine tot timpul. Ei îi era bine, dar eu aveam nevoie de cineva sæ mæ ajute sæ gæsesc lumina.
Acest lucru ni se întâmplæ tuturor. Minunea constæ în aceea cæ noi avem experienfle diferite, dar Tatæl Ceresc ne înflelege pe fiecare în parte. El øtie cum sæ ne iubeascæ pe fiecare dintre noi în felul în care avem nevoie cel mai mult. Uneori simflim dragostea Lui prin pærinflii, învæflætorii øi prietenii noøtri. Alteori simflim dragostea Lui în îndemnurile Duhului Sfânt. Iar alteori simflim dragostea Lui prin muzicæ øi îmbræfliøæri, prin scripturi øi rugæciuni. El ne poate înconjura cu lumina Lui când avem nevoie de ea, pentru cæ suntem copiii Lui.
Øtiu cæ Tatæl din Ceruri ne iubeøte pe fiecare dintre noi. „Având dragostea de Dumnezeu întotdeauna în inimile [noastre]“ (Alma 13:29) ne dæ încredere sæ facem lucruri grele. Simt aceastæ dragostea acum când væ vorbesc. Sper cæ væ vefli aminti sentimentele pe care le avefli când ascultafli mærturiile despre dragostea Tatælui Ceresc pentru voi øi apoi, încercafli sæ fifli în locurile în care putefli simfli lumina dragostei Lui.
Mæ rog ca tofli copiii sæ simtæ øi sæ prefluiascæ dragostea Tatælui nostru Ceresc. În numele lui Isus Hristos, amin.