El îi tămăduieşte pe cei împovăraţi
Puterea tămăduitoare a lui Isus Hristos… este disponibilă pentru fiecare suferinţă în viaţa muritoare.
Salvatorul a spus: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11:28).
Mulţi oameni duc poveri grele. Unii au pierdut pe cineva iubit din cauza morţii sau îngrijesc pe cineva care este infirm. Unii au fost răniţi de un divorţ. Alţii duc dorul unei căsătorii eterne. Unii sunt înrobiţi de substanţe sau de practici care creează dependenţă, ca alcoolul, tutunul, drogurile sau pornografia. Alţii au deformaţii fizice sau deficienţe mentale. Unii se confruntă cu problema homosexualităţii. Unii au sentimente teribile de depresie sau de neadaptare. Într-un fel sau altul, mulţi poartă poveri grele.
Fiecăruia dintre noi, Salvatorul îi face această invitaţie iubitoare:
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară“ (Matei 11:28-30).
Scripturile cuprind multe relatări despre tămăduirile poverilor grele de către Salvator. El i-a făcut pe orbi să vadă; pe surzi să audă, pe slăbănogi, pe cei îmbătrâniţi sau schilozi să meargă; pe leproşi să se cureţe şi a făcut ca duhurile necurate să fie alungate. Deseori, citim că persoana tămăduită de aceste suferinţe fizice a fost „vindecată“ (vezi Matei 14:36; 15:28; Marcu 6:56; 10:52; Luca 17:19; Ioan 5:9).
Isus i-a tămăduit pe mulţi de boli fizice, dar El nu s-a reţinut să-i vindece pe cei care căutau să „se vindece“ de alte suferinţe. Matei scrie că El a vindecat orice boală şi orice neputinţă care era în norod (vezi Matei 4:23; 9:35). După El au mers multe noroade şi El i-a „tămăduit pe toţi“ (Matei 12:15). În mod sigur, aceste vindecări îi includ şi pe cei ale căror suferinţe erau de natură emoţională, mentală sau spirituală. El i-a tămăduit pe toţi.
În predica Sa timpurie din sinagogă, Isus a citit cu glas tare din această profeţie a lui Isaia: „[El] M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor slobozirea şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi“ (Luca 4:18). Când Isus a declarat că El a venit pentru a împlini acea profeţie, El a afirmat în mod expres că îi va vindeca pe aceia cu suferinţe fizice şi că El, de asemenea, îi va salva pe captivi, va elibera sclavii şi îi va tămădui pe cei cu inima zdrobită.
În Evanghelia lui Luca se află multe exemple din această slujire. Se povesteşte despre timpurile în care „oamenii se strângeau cu grămada, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor“ (Luca 5:15). În alte ocazii se spune că Isus „a vindecat pe mulţi de boli“ (Luca 7:21) şi că El „vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare“ (Luca 9:11). De asemenea, se descrie cum o mare mulţime de oameni care venise din Iudeea şi din Ierusalim şi de pe coasta mării Sidonului a coborât într-un podiş „ca să-L asculte şi să fie vindecaţi“ (Luca 6:17).
Când Salvatorul a apărut celor drepţi din Lumea Nouă, El i-a chemat pe cei care erau infirmi sau orbi sau aveau alte suferinţe fizice. El a făcut aceeaşi invitaţie către cei „care sunt în suferinţă de orice fel“ (3 Nefi 17:7). „Aduceţi-i pe ei aici“, a spus El, „şi Eu îi voi vindeca pe ei“ (v. 7). Cartea lui Mormon ne povesteşte cum toată lumea s-a dus înainte cu „toţi cei care erau în suferinţă de orice fel“ (v. 9). Aceasta trebuie să fi inclus persoanele cu orice fel de suferinţe fizice sau emoţionale sau mentale şi scriptura mărturiseşte că Isus „i-a vindecat pe aceştia, pe fiecare dintre ei“ (v. 9).
Salvatorul ne spune că vom avea necazuri în lume, dar trebuie „să îndrăznim“, deoarece El a „biruit lumea“ (Ioan 16:33). Ispăşirea Sa este suficient de puternică, nu doar pentru a plăti preţul pentru noi, ci, de asemenea, pentru a tămădui fiecare suferinţă muritoare. Cartea lui Mormon ne învaţă: „El va merge înainte, răbdând dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile; şi aceasta pentru ca să fie împlinit cuvântul, acela care spune că El va lua asupra Lui durerile şi bolile poporului Său“ (Alma 7:11; vezi, de asemenea, 2 Nefi 9:21).
El cunoaşte chinul nostru şi El este aici pentru noi. La fel ca bunul samaritean din pilda Sa, când ne găseşte răniţi pe marginea drumului, El ne leagă rănile şi ne îngrijeşte (vezi Luca 10:34). Dragi fraţi şi surori, puterea de tămăduire a ispăşirii Sale este pentru dumneavoastră, pentru noi, pentru toţi.
Puterea Sa atotcuprinzătoare de tămăduire este căutată în cuvintele de rugăciune ale imnului nostru, „Învăţătorule, furtuna vuieşte“:
Stăpâne, cu spiritul trist,
Chinuit, mă plec Tie.
Inima îmi e tulburată.
Te rog, trezeste-Te!
Torente de suferinte
Sufletu-mi chinuie.
Mă voi pierde! Iubite Învăţător,
Ai grijă, grăbeşte-Te!
(Hymns, nr. 105)
Noi putem fi vindecaţi prin autoritatea Preoţiei lui Melhisedec. Isus a dat celor doisprezece apostoli ai Săi puterea „să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă“ (Matei 10:1; vezi, de asemenea, Marcu 3:15; Luca 9:1-2) şi ei au plecat „propovăduind Evanghelia şi săvârşind pretutindeni tămăduiri“ (Luca 9:6; vezi, de asemenea, Marcu 6:13; Faptele Apostolilor 5:16). Cei Şaptezeci au fost, de asemenea, trimişi cu putere şi îndrumare să-i tămăduiască pe bolnavi (vezi Luca 10:9; Faptele Apostolilor 8:6-7).
Deşi Salvatorul putea să-i vindece pe toţi aceia pe care vroia să-i vindece, acest lucru nu se aplică celor care deţin autoritatea preoţiei Lui. Folosirea acestei autorităţi de către muritori este limitată de voinţa Sa, deoarece preoţia Îi aparţine Lui. În consecinţă, ni se spune că unii oameni pe care vârstnicii îi binecuvântează nu sunt vindecaţi, deoarece ei sunt „osândiţi la moarte“ (D&L 42:48). În mod similar, când apostolul Pavel a cerut să fie vindecat de un „ţepuş în carne“ care îl pălmuia (2 Corinteni 12:7), Domnul a refuzat să-l vindece. Mai târziu, Pavel a scris că Domnul i-a explicat: „Harul Meu îţi este de ajuns: căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită“ (v. 9). Pavel a răspuns supus: „Mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine… căci, când sunt slab, atunci sunt tare“ (vv. 9-10).
Binecuvântările tămăduitoare vin în multe feluri, ele fiind potrivite nevoilor noastre personale, care sunt cunoscute de El, care ne iubeşte cel mai mult. Uneori, o „tămăduire“ vindecă boala noastră sau ne uşurează povara. Dar, alteori, noi suntem „vindecaţi“ prin faptul că ni se dă putere sau înţelegere sau răbdare pentru a suporta poverile pe care le avem.
Oamenii care l-au urmat pe Alma erau ţinuţi în robie de asupritori răi. Când ei s-au rugat pentru alinare, Domnul le-a spus că El îi va elibera în cele din urmă dar, în acelaşi timp, El le va uşura poverile lor „pentru ca nici măcar să nu le simţiţi pe spinările voastre, chiar când sunteţi în sclavie; şi aceasta o voi face Eu ca voi să fiţi martori… că Eu, Domnul Dumnezeu, vizitez poporul Meu în suferinţele lui“ (Mosia 24:14). În acel caz, oamenilor nu li se luaseră poverile, dar Domnul i-a întărit, astfel ca „ei să-şi poată purta poverile cu uşurinţă, iar ei s-au supus cu bucurie şi cu răbdare voinţei Domnului“ (v. 15).
Aceeaşi promisiune şi efectele ei se aplică şi dumneavoastră, mame, care sunteţi văduve sau divorţate, dumneavoastră, necăsătoriţi care sunteţi singuri, dumneavoastră, care sunteţi împovăraţi, dumneavoastră, persoane dependente de vicii şi dumneavoastră tuturor, indiferent ce poveri aveţi. „Veniţi la Hristos“, spune profetul, „şi perfecţionaţi-vă pentru El“ (Moroni 10:32).
Câteodată, s-ar putea să fim disperaţi pentru că poverile noastre sunt prea mari. Când simţim că se dezlănţuie o furtună în viaţa noastră, am putea să ne simţim abandonaţi şi să plângem ca ucenicii în timpul furtunii: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?“ (Marcu 4:38). În asemenea momente ar trebui să ne amintim răspunsul Lui: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?“ (v. 40).
Puterea tămăduitoare a lui Isus Hristos, fie că înlătură poverile noastre, fie că ne întăreşte pentru a îndura şi a trăi cu ele la fel ca şi apostolul Pavel, este disponibilă pentru fiecare suferinţă în viaţa muritoare.
După ce am ţinut o cuvântare la o Conferinţa Generală despre răul adus de pornografie ( vezi „Pornografia“, Liahona, mai 2005, pp. 87-90), am primit multe scrisori de la persoane împovărate cu această dependenţă. Unele dintre scrisori erau de la bărbaţi care învinseseră pornografia. Un bărbat a scris:
„Sunt multe lecţii pe care le-am învăţat din experienţa mea venită din întunericul păcatului care domină atât de profund vieţile oamenilor pe care-i prinde în capcană: (1) Aceasta este o problemă importantă care este incredibil de greu de învins… (2) Cea mai importantă forţă şi sursă de ajutor în procesul de pocăire este Salvatorul… (3) Concentrarea, studiul zilnic al scripturilor, preaslăvirea cu regularitate în templu şi participarea serioasă, meditativă, la rânduiala împărtăşaniei sunt toate părţi necesare ale unui proces de pocăinţă adevărat. Aceasta, presupun, se întâmplă deoarece toate aceste activităţi servesc la adâncirea şi întărirea relaţiei cuiva cu Salvatorul, a înţelegerii sacrificiului Său ispăşitor şi a credinţei în puterea Lui tămăduitoare“ (scrisoare datată 24 octombrie 2005).
„Veniţi la Mine“, spune Salvatorul, „şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre“ (Matei 11:28-29). Acel om împovărat s-a întors spre Salvator şi la fel poate face fiecare dintre noi.
O femeie a cărei căsătorie a fost ameninţată de dependenţa soţului de acte pornografice a luptat alături de el cinci ani plini de tristeţe până când, după cum a spus ea, „prin darul glorioasei ispăşiri a Salvatorului nostru şi a lucrurilor pe care El m-a învăţat despre iertare, [soţul meu] în final este liber şi la fel sunt şi eu“. Ca o persoană care nu avea nevoie să se cureţe de păcat, ci doar căuta eliberarea din captivitate a celui pe care-l iubea, ea a transmis acest sfat:
„Comunicaţi cu Domnul. El este prietenul dumneavoastră cel mai bun! El cunoaşte durerea dumneavoastră deoarece El a simţit-o deja pentru dumneavoastră. El este pregătit să poarte acea povară. Aveţi încredere în El îndeajuns pentru a-I da povara dumneavoastră şi pentru a-I permite să o poarte. După aceea, suferinţa dumneavoastră va fi înlocuită cu pacea Lui, în adâncul sufletului“ (scrisoare datată 18 aprilie 2005).
Un bărbat a scris Autorităţilor Generale despre felul în care puterea ispăşirii l-a ajutat în problema sa legată de homosexualitate. El fusese excomunicat pentru păcate serioase care încălcau legămintele sale din templu şi responsabilităţile lui faţă de copiii săi. El avusese de ales, fie să trăiască conform cu principiile Evangheliei, fie să continue pe un drum contrar învăţăturilor acesteia.
„Ştiam că va fi foarte greu“, a scris el, „dar nu am înţeles prin ce va trebui să trec“. Scrisoarea lui descrie vidul, singurătatea şi tristeţea de necrezut prin care a trecut din adâncul sufletului lui când a căutat să-şi revină. El s-a rugat din toate puterile pentru iertare, uneori timp de ore întregi. El a fost susţinut de citirea scripturilor, de tovărăşia unui episcop iubitor şi de binecuvântările preoţiei. Dar ceea ce a adus în final schimbarea a fost ajutorul Salvatorului. El a explicat:
„S-a întâmplat numai prin El şi prin ispăşirea Lui… Acum simt o recunoştinţă copleşitoare. Suferinţele mele au fost, uneori, aproape mai mult decât puteam suporta şi, totuşi, ele erau atât de mici în comparaţie cu ce a suferit El. Acolo unde odată era întuneric în viaţa mea, acum este dragoste şi recunoştinţă“.
El continuă: „Unii declară că schimbarea este posibilă şi terapia este singurul răspuns. Ei sunt foarte pregătiţi cu privire la acest subiect şi au multe de oferit celor care se străduiesc… dar mi-e teamă că ei uită să-L implice pe Tatăl Ceresc în acest proces. Dacă schimbarea va avea loc, ea va avea loc potrivit voinţei lui Dumnezeu. De asemenea, mi-e teamă că mulţi oameni se concentrează asupra cauzelor homosexualităţii… Nu este nevoie să se determine de ce am [această problemă]. Nu ştiu dacă am fost născut cu ea sau factorii din jurul meu au contribuit la aceasta. Realitatea este că am această problemă în viaţa mea şi ce am să fac cu ea de aici înainte este ceea ce contează“ (scrisoare din 25 martie 2006).
Persoanele care au scris aceste scrisori ştiu că ispăşirea lui Isus Hristos şi tămăduirea pe care o oferă au mai mare importanţă decât ceea ce se asigură prin ocaziile în care ne putem pocăi pentru păcate. Ispăşirea, de asemenea, ne dă tăria de a îndura „dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile“, deoarece Salvatorul nostru, a luat, de asemenea, asupra Lui „durerile şi bolile poporului Său“ (Alma 7:11). Dragi fraţi şi surori, dacă rugăciunile, credinţa dumneavoastră şi puterea preoţiei nu vă vindecă de suferinţă, puterea ispăşirii vă va da cu siguranţă tăria de a purta această povară.
„Veniţ la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi“, a spus Salvatorul, „şi Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11:28-29).
În timp ce ne străduim cu problemele vieţii muritoare, mă rog pentru fiecare dintre dumneavoastră, la fel cum profetul Mormon s-a rugat pentru fiul său, Moroni: „Fie ca Hristos să te înalţe pe tine şi fie ca suferinţa Lui şi moartea Lui… şi îndurarea Lui şi suferinţa Lui îndelungată şi nădejdea slavei Lui şi aceea a vieţii veşnice să trăiască în mintea ta pentru totdeauna“ (Moroni 9:25).
Mărturisesc despre Isus Hristos, Salvatorul nostru, care ne invită pe noi toţi să venim la El şi să ne perfecţionăm ca El. El va lega rănile noastre şi El îi va vindeca pe cei împovăraţi. În numele lui Isus Hristos, amin.