Până ne vom întâlni din nou
Coroană de spini, coroană a victoriei
Pentru mine, coroana de spini a devenit un simbol al faptului că Salvatorul cunoaşte toate durerile noastre ascunse – şi că El are capacitatea de a le vindeca.
August în Ţara Sfântă. Ruinele din Capernaum păreau că licăresc în jurul nostru în căldura după amiezii. Era un loc fascinant, dar ghidul nostru şi un greiere tropical din apropiere făcuseră zgomot o vreme şi mintea mea a început să rătăcească.
Deodată am devenit atent, în timp ce ghidul arăta spre copacul care ne umbrea şi a spus pe nepregătite: „Ei îl numesc pe acela copacul «coroanei de spini»”. M-am uitat în sus la ramurile înfrunzite. Unde erau spinii? Întinzându-mă, am tras mai aproape, cu blândeţe, o ramură mică.
Acolo, printre frunzele delicate, am văzut spinii. Subţiri şi verzi, extrem de ascuţiţi şi lungi cât degetul meu mare, nu puteau fi văzuţi de la mai mult de un metru depărtare. Dar oricine ar fi venit în contact cu una dintre acele rămurele înfrunzite ar fi simţit cu siguranţă durere.
M-am gândit la multele picturi pe care le-am văzut cu Salvatorul stând în faţa unui simulacru de tribunal, îmbrăcat în roşu şi purtând o coroană din viţe uscate, împletite cu spini. Deodată, mi-a trecut prin minte că un sclav sau un soldat însărcinat să facă acea coroană ar fi putut dori să lucreze cu ramuri verzi suple ca acelea ale copacului de deasupra mea – nu cu rămurele uscate, fragile. Mai explicit, scopul coroanei nu era doar de a produce durere, ci şi de a ironiza şi a batjocori.
În vechime, o coroană verde de frunze sau o ghirlandă – de obicei din frunze parfumate de laur – era oferită câştigătorilor unui concurs sau ai unei bătălii. O ghirlandă de laur împodobea imaginile regilor şi ale împăraţilor. Probabil că acea crudă coroană presată pe fruntea Salvatorului era înfrunzită şi verde făcându-se o referire batjocoritoare la acea onoare din vechime. Este doar o presupunere, nu este o problemă de doctrină. Dar pentru mine, când mi-o imaginez astfel, îmi vine mai clar în minte un aspect al ispăşirii: Salvatorul cunoaşte necazurile noastre şi El poate să ne vindece.
Roba pusă pe El a fost un simbol batjocoritor al regalităţii. A acoperit tăieturile şi rănile biciuirii pe care Isus tocmai o suferise. În acelaşi fel, o coroană de spini cu frunze ar fi părut a fi o ghirlandă a victoriei dar, de fapt, ar fi ascuns durerea pe care o produsese.
Atât de mulţi dintre noi poartă răni nevăzute. Imnul ne învaţă că „în inima tăcută sunt tristeţi de neghicit” („Doamne, Îţi voi urma calea”, Imnuri, nr. 138). Dar pentru Salvator sunt vizibile. El este foarte obişnuit cu durerea. Toată slujirea Lui a fost o anticipare a ispăşirii şi a învierii. Chiar dacă cei pe care El i-a învăţat, i-a binecuvântat şi i-a vindecat nu au ştiut. Chiar proprii Săi ucenici nu au fost conştienţi de aceasta.
Salvatorul vede dincolo de „robele” şi „coroanele” care maschează necazurile noastre în faţa altora. Suportând „dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile”, El este plin de milă şi ştie cum să ne ajute când ne aşternem greutăţile la picioarele Sale (vezi Alma 7:11–12). Al Lui este balsamul care poate vindeca chiar răni profunde şi ascunse. Şi coroana pe care El a purtat-o pentru noi este, într-adevăr, coroana victoriei.
Hristos cu coroană de spini, de Carl Heinrich Bloch, folosită cu permisiunea Muzeului Naţional de Istorie din Frederiksborg din Hillerød, Danemarca; copierea interzisă