Clasici ai Evangheliei
Puterea purificatoare din Ghetsimani
Bruce R. McConkie s-a născut la 29 iulie 1915 în Michigan, SUA. A fost susţinut în Primul Consiliu al celor Şaptezeci la data de 6 octombrie 1946 şi a fost rânduit apostol la 12 octombrie 1972. A decedat pe 19 aprilie 1985, în oraşul Salt Lake, Utah. Această cuvântare a fost rostită în cadrul conferinţei generale, la 6 aprilie 1985.
Eu simt, iar Spiritul pare să aprobe aceasta, că doctrina cea mai importantă pe care o pot declara şi mărturia cea mai puternică pe care o pot depune sunt despre sacrificiul ispăşitor al Domnului Isus Hristos.
Ispăşirea Sa este cel mai important eveniment care a avut sau va avea vreodată loc de la începutul creaţiei şi de-a lungul tuturor perioadelor unei eternităţi fără sfârşit.
Ea reprezintă actul suprem de bunătate şi har pe care numai un Dumnezeu îl putea îndeplini. Prin aceasta, toate cerinţele şi condiţiile planului etern de salvare al Tatălui au intrat în vigoare.
Prin aceasta, nemurirea şi viaţa veşnică a omului au devenit posibile. Prin ea, toţi oamenii sunt salvaţi de la moarte, iad, diavol şi de la un chin veşnic.
Şi, prin ea, toţi cei care cred în glorioasa Evanghelie a lui Dumnezeu şi se supun ei, toţi cei care sunt fideli şi credincioşi şi care înving lumea, toţi cei care suferă pentru Hristos şi cuvântul Său, toţi cei care sunt pedepsiţi şi loviţi din pricina lucrării în care sunt angajaţi – toţi vor deveni asemenea Creatorului lor şi vor sta împreună cu El pe tronul Său şi vor domni cu El pentru totdeauna, în glorie nepieritoare.
Vorbind despre aceste lucruri minunate, voi folosi cuvintele mele proprii, deşi dumneavoastră aţi putea crede că sunt cuvinte din scripturi, cuvinte rostite de alţi apostoli şi profeţi.
Este adevărat că ele au fost proclamate la început de alţii, dar acum ele sunt ale mele, căci Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu mi-a depus mărturie că ele sunt adevărate şi, acum, este ca şi cum Domnul mi le-a revelat mie în primul rând. Prin urmare, eu I-am auzit glasul şi-I cunosc cuvântul.
În Grădina Ghetsimani
Acum două mii de ani, în afara zidurilor Ierusalimului, se afla un colţ plăcut de grădină, numită Ghetsimani, unde Isus şi prietenii Săi apropiaţi obişnuiau să se retragă pentru a cugeta şi a se ruga.
Acolo, Isus i-a învăţat pe ucenicii Săi doctrinele împărăţiei şi toţi au comunicat cu Acela care este Tatăl nostru, al tuturor, în a Cărui slujire erau angajaţi şi a Cărui însărcinare ei o îndeplineau.
Acest loc sacru, asemenea Edenului în care a trăit Adam, asemenea muntelui Sinai de unde Iehova a dat legile Sale, asemenea dealului Căpăţâna pe care Fiul lui Dumnezeu Şi-a dat viaţa ca răscumpărare pentru mulţi, acest pământ sacru este locul în care Fiul fără de păcat al Tatălui Etern a luat asupra Sa păcatele tuturor oamenilor, cu condiţia ca aceştia să se pocăiască.
Nu cunoaştem, nu putem explica în cuvinte, şi nicio minte muritoare nu-şi poate închipui importanţa deplină a ceea ce a făcut Hristos în Ghetsimani.
Ştim că sudoarea Lui s-a făcut ca nişte picături mari de sânge care ieşeau din fiecare por în timp ce bea drojdia acelei cupe amare pe care I-o dăduse Tatăl Său.
Ştim că El a suferit, atât în trup, cât şi în duh, mai mult decât poate suferi un om, în afară de moarte.
Ştim că într-un fel, de neînţeles pentru noi, suferinţa Sa a satisfăcut cerinţele dreptăţii, a răscumpărat sufletele celor care se pocăiesc de la durerile şi pedepsele păcatului şi a făcut ca mila să fie disponibilă tuturor celor care cred în numele Său cel Sfânt.
Ştim că era căzut cu faţa la pământ în timp ce durerile şi chinurile de moarte ale unei poveri infinite L-au făcut să tremure de durere şi să voiască să nu bea din paharul amar.
Ştim că un înger a venit din curţile cereşti pentru a-L întări în momentele Sale de chin şi presupunem că acesta a fost Mihail, cel care a căzut cel dintâi pentru ca omul muritor să poată fi.
Pe cât ne putem da seama, aceste chinuri infinite – această suferinţă de nedescris – a continuat timp de aproximativ trei sau patru ore.
Arestarea, judecarea, batjocura şi biciuirea Sa
După aceasta – când trupul Său era stors şi lipsit de putere – i-a înfruntat pe Iuda şi pe ceilalţi diavoli întruchipaţi, unii fiind chiar din Sinedriu; şi a fost luat de-acolo, legat cu o funie de gâtul Său, asemenea unui criminal de rând, pentru a fi judecat de cei mai mari criminali care, în calitatea lor de iudei, stăteau în scaunul lui Aaron şi, în calitatea lor de romani, exercitau puterea lui Cezar.
L-au dus la Ana, la Caiafa, la Pilat, la Irod şi înapoi la Pilat. A fost acuzat, înjurat şi bătut. Saliva lor murdară a curs pe faţa Lui, în timp ce lovituri maliţioase Îi slăbeau şi mai mult trupul copleşit de durere.
Plini de furie, au revărsat o ploaie de lovituri pe spatele Său. Pe faţa lui curgeau picături de sânge în timp ce o coroană de spini I-a străpuns fruntea rănită.
Dar, mai presus de toate, a fost biciuit, biciuit cu 39 de lovituri, biciuit cu un bici din fâşii de piele, în care erau erau ţesute bucăţi ascuţite de os şi metale tăioase.
Mulţi au murit numai din pricina biciuirii, dar El a îndurat suferinţele ei şi S-a ridicat pentru a suferi o moarte umilitoare pe crucea nemiloasă de pe dealul Căpăţâna.
Apoi, a purtat propria Sa cruce până când s-a prăbuşti din pricina greutăţii acesteia, a durerii şi a agoniei crescânde.
Pe cruce
În cele din urmă, pe un deal numit Căpăţâna – tot în afara zidurilor Ierusalimului – în timp ce ucenicii priveau neputincioşi şi simţeau durerile morţii ce se apropia, soldaţii romani L-au pus pe cruce.
Folosind ciocane mari, aceştia au bătut piroane de fier prin picioarele, mâinile şi încheieturile mâinilor Sale. Într-adevăr, El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre.
Apoi, crucea a fost ridicată ca toată lumea să-L poată vedea, şi să caşte gura de mirare, să înjure şi să batjocorească. Au făcut aceste lucruri cu răutate timp de trei ore, de la 9:00 dimineaţa până la prânz.
Apoi, cerul s-a întunecat. Întunericul a acoperit pământul timp de trei ore, la fel cum s-a întâmplat şi printre nefiţi. S-a pornit o furtună puternică, ca şi cum chiar Dumnezeul naturii era în agonie.
Şi, într-adevăr, era căci, în timp ce El a stat atârnat pe cruce timp de alte trei ore, de la prânz până la ora 3:00 după-amiază, toate agoniile infinite şi durerile necruţătoare pe care le-a suferit în Ghetsimani au revenit.
Şi, în cele din urmă, după ce agoniile ispăşitoare s-au încheiat – după ce victoria a fost câştigată, după ce Fiul lui Dumnezeu a împlinit voinţa Tatălui în toate lucrurile – El a spus: „S-a isprăvit” (Ioan 19:30) şi Şi-a dat Duhul de bunăvoie.
În lumea spiritelor
În timp ce pacea şi alinarea unei morţi milostive L-au eliberat de durerile şi întristările vieţii muritoare, El a intrat în paradisul lui Dumnezeu.
După ce Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, El era pregătit să Îşi vadă o sămânţă de urmaşi, în acord cu cuvintele mesianice.
Aceştia au fost toţi sfinţii profeţi şi sfinţii credincioşi din vremurile trecute; aceştia, adică toţi cei care luaseră numele Său asupra lor şi care, fiind născuţi spiritual de către El, deveniseră fiii şi fiicele Sale, chiar aşa cum cum suntem şi noi; toţi aceştia erau adunaţi în lumea spiritelor pentru a-I zări chipul şi a-I auzi glasul.
După aproximativ 38 sau 40 de ore – trei zile după cum măsurau iudeii timpul – Domnul nostru binecuvântat a venit la mormântul bărbatului din Arimatea unde trupul Său parţial îmbălsămat fusese pus de Nicodim şi Iosif din Arimatea.
Învierea Sa
Atunci, într-un fel de neînţeles pentru noi, El a luat asupra Sa acel trup care încă nu cunoscuse putrezirea şi S-a ridicat în nemurire glorioasă, devenind asemănător Tatălui Său înviat.
Apoi, El a primit toată puterea în cer şi pe pământ, a dobândit exaltarea eternă, a apărut Mariei Magdalena şi multor altora şi S-a înălţat la cer pentru ca acolo să stea la dreapta lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic şi să domnească pentru totdeauna în glorie eternă.
Învierea Sa de la moarte a treia zi a completat ispăşirea. Din nou, într-un fel de neînţeles pentru noi, efectele învierii Sale sunt transmise tuturor oamenilor, ca toţi să învie din mormânt.
Aşa cum Adam a adus moartea, Hristos a adus viaţa; aşa cum Adam este tatăl vieţii muritoare, Hristos este Tatăl nemuririi.
Şi fără acestea amândouă, fără viaţa muritoare şi nemurire, omul nu îşi poate duce la capăt mântuirea şi nu se poate ridica până la acele înălţimi de dincolo de cer, unde dumnezeii şi îngerii locuiesc pentru totdeauna în glorie eternă.
O cunoaştere despre ispăşire
Ispăşirea lui Hristos este doctrina cea mai esenţială şi fundamentală a Evangheliei şi este cea mai puţin înţeleasă dintre toate adevărurile revelate nouă.
Mulţi dintre noi au o cunoaştere superficială despre ispăşire şi se bazează pe Domnul şi pe bunătatea Sa pentru a fi ajutaţi să treacă prin încercările şi pericolele vieţii.
Dar, dacă am avea credinţă asemenea lui Enoh şi lui Ilie, trebuie să credem ce au crezut ei, să cunoaştem ce au ştiut ei şi să trăim aşa cum au trăit ei.
Permiteţi-mi să vă invit să mă însoţiţi într-o dobândire a cunoaşterii precise şi sigure despre ispăşire.
Trebuie să înlăturăm filozofiile lumii şi înţelepciunea celor învăţaţi şi să ascultăm de acel Spirit care ne este dat nouă pentru a ne călăuzi spre adevărul deplin.
Trebuie să cercetăm scripturile, acceptându-le ca fiind mintea, voinţa şi glasul Domnului şi însăşi puterea lui Dumnezeu pentru salvare.
Pe măsură ce vom citi, vom cugeta şi ne vom ruga, în mintea noastră va apărea viziunea celor trei grădini ale lui Dumnezeu – grădina Edenului, grădina Ghetsimani şi grădina mormântului gol în care Isus i-a apărut Mariei Magdalena.
Creaţia, Căderea şi ispăşirea
În grădina Edenului vom vedea toate lucrurile create în gloria lor de paradis – fără moarte, fără procreare, fără exeperienţe care să ne pună la încercare.
Vom ajunge să cunoaştem că o asemenea creaţie, acum necunoscută omului, a fost singura modalitate care să ducă la Cădere.
Atunci, îi vom vedea pe Adam şi pe Eva, primul bărbat şi prima femeie, păşind din starea lor de nemurire şi glorie de paradis şi devenind primii oameni muritori de pe pământ.
Vom vedea viaţa muritoare, încluzând procrearea şi moartea, intrând, astfel, în lume. Şi, din pricina încălcării, începutul unei perioade de încercare şi probă.
Apoi, în Ghetsimani, Îl vom vedea pe Fiul lui Dumnezeu răscumpărând omul de la moartea temporală şi cea spirituală, care au venit asupra nostră datorită căderii.
Şi, în cele din urmă, înaintea unui mormânt gol, vom cunoaşte că Hristos, Domnul nostru, a rupt legăturile morţii şi a ieşit triumfător pentru totdeauna, învingând moartea.
Astfel, creaţia este părintele căderii; şi, prin cădere, au intrat în lume viaţa muritoare şi moartea; şi, prin Hristos, au fost făcute posibile nemurirea şi viaţa veşnică.
Dacă nu ar fi fost nicio cădere a lui Adam, prin care vine moartea, nu ar fi putut fi nicio ispăşire a lui Hristos, prin care vine viaţa.
Sângele Său ispăşitor
Iar acum, cu privire la această ispăşire desăvârşită, înfăptuită prin vărsarea sângelui lui Dumnezeu – eu mărturisesc că ea a avut loc în Ghetsimani şi pe Golgota, iar cu privire la Isus Hristos, eu mărturisesc că El este Fiul Dumnezeului cel Viu şi că a fost răstignit pentru păcatele lumii. El este Domnul nostru, Dumnezeul nostru şi Regele nostru. Eu, însumi, ştiu acest lucru, independent de orice altă persoană.
Eu sunt unul dintre martorii Săi şi, în curând, voi simţi urmele cuielor în mâinile şi picioarele Sale şi Îi voi uda picioarele cu lacrimile mele.
Dar nu voi şti mai bine atunci decât ştiu acum că El este Fiul Atotputernic al lui Dumnezeu, că El este Salvatorul şi Mântuitorul nostru şi că salvarea vine numai prin şi în sângele Său ispăşitor şi în niciun alt fel.
Fie ca Dumnezeu să ne permită ca noi toţi să umblăm în lumină, aşa cum Dumnezeu, Tatăl nostru, este în lumină, astfel încât, în acord cu promisiunile făcute, sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, să ne cureţe de toate păcatele.
Detaliu din FACĂ-SE NU VOIA MEA, CI A TA, de HARRY ANDERSON © PACIFIC PRESS PUBLISHING
Detaliu din Toma necredinciosul, de Carl Heinrich Bloch, folosit cu permisiunea National Historic Museum din Frederiksborg din Hillerød, Danemarca