Navigând cu credinţă în Insulele Marshall
Când navigăm printre bancurile stâncoase ale vieţii, fiecare dintre noi beneficiază de îndrumarea membrilor credincioşi care ne ajută să parcurgem drumul înapoi către căminul nostru ceresc.
În vechime, marinarii călătoreau pe mare ghidându-se după poziţia soarelui, a lunii şi a stelelor. Noaptea, ei îşi ţineau privirea concentrată asupra stelei polare, poziţia ei fixă asigurând o ancoră pe cer pentru navigatori, ajutându-i să navigheze pe o rută dreaptă spre destinaţia lor.
În Insulele Marshall din Oceanul Pacific, marinarii au descoperit o altă tehnică. Acolo, valurile oceanului se înalţă şi coboară în timp ce trec printre atoli şi insule într-o succesiune care respectă un model constant. Un marinar experimentat poate parcurge sute de mile marine urmărind o reţea complicată de valuri – fiecare asemănându-se cu o stradă cu un singur sens – de la o insulă la alta sau de la un atol la altul. Cei care cunosc locurile în care valurile se înalţă şi coboară îi pot conduce pe ceilalţi călători în siguranţă către destinaţiile lor.
În mod asemănător, Isus Hristos este exemplul perfect, a Cărui lumină dreaptă ne îndrumă. Legile şi rânduielile Sale, la fel ca şi valurile oceanului, ne pot conduce în siguranţă către căminul nostru ceresc. Dar, pentru noi toţi, sunt şi alţii a căror muncă de slujire şi sprijin se desfăşoară în deplină armonie cu rolul de Navigator al Învăţătorului. În povestirile următoare, trei membri din Insulele Marshall împărtăşesc modul în care alţii i-au ajutat să navigheze printre bancurile stâncoase şi furtunile vieţii pentru a-i conduce către Hristos.
Influenţa unei femei neprihănite
Hirobo Obeketang stă pe canapeaua lui şi zâmbeşte. El şi soţia lui, Linda, tocmai au terminat seara în familie pe care au ţinut-o împreună cu patru dintre copiii lor şi cu surorile misionare. De asemenea, ei le-au oferit misionarelor o cină cu peşti, care aveau inclusiv ochi şi coadă – potrivit tradiţiei din Majuro, capitala Insulelor Marshall. În timp ce Hirobo îşi descrie viaţa, el îşi exprimă recunoştinţa faţă de Biserică, Evanghelie, familia lui şi în special faţă de soţia lui.
Este luna iunie 2009. Cu o zi înainte, a fost creat ţăruşul Majuro din Insulele Marshall şi Hirobo a fost chemat să slujească în calitate de primul secretar executiv al ţăruşului. Hirobo, aşa cum îl descrie preşedintele de ţăruş, Arlington Tibon, „este foarte, foarte puternic”, unul dintre conducătorii credincioşi care sunt pe insulă.
Dar, Hirobo este primul care subliniază că până nu de mult, nu era aşa. De fapt, el îi atribuie soţiei sale calitatea de a fi cea puternică – de a fi cea care a adus o schimbare în viaţa lui. El explică: „Am fost botezat când aveam vârsta de opt ani, dar când aveam 16 ani, am devenit mai puţin activ”.
După câţiva ani, el şi Linda au început să trăiască împreună, deşi nu erau căsătoriţi. Linda nu era membră a Bisericii. În anul 2000, la puţin timp după ce Linda a descoperit că Hirobo fusese botezat când era copil, ea a devenit interesată de Biserică şi a început să se întâlnească cu surorile misionare.
„Ea a studiat timp de doi ani şi a decis că dorea să fie botezată”, îşi aminteşte Hirobo. „Noi trebuia să ne căsătorim mai întâi, dar pe mine nu mă interesa căsătoria. Eram confuz; eram într-adevăr cuprins de ispitele lumii. Nu înţelegeam importanţa familiei, nu-mi păsa, de fapt, de ceea ce spuneau alţii şi nu ascultam pe nimeni.”
Linda, deşi nu era botezată, i-a crescut pe copiii lor în Biserică. În fiecare an, ea îi cerea lui Hirobo să se căsătorească cu ea pentru a putea să fie botezaţi; de fiecare dată, el spunea nu. După câţiva ani, două dintre fiicelor lor au fost botezate, dar Hirobo nu a participat la botezurile lor.
Apoi, în anul 2006, fiul lor în vârstă de nouă ani,Takao, a decedat, în urma unui atac de epilepsie şi a unei febre mari. Aproximativ 300 de membri din districtul Majuro au venit la funeralii pentru a susţine familia.
„Sprijinul lor a însemnat mult pentru mine” spune Hirobo. „Am început să mă gândesc că Dumnezeu probabil îmi spunea ceva”.
El a început să se gândească la faptul că, din cauza lui, soţia sa nu a putut să fie botezată deşi el era membru al Bisericii. „Ea a devenit tot mai puternică. M-a inspirat cu adevărat”, îşi aminteşte el.
„Aşa că am stat şi m-am gândit cum am fost în prima jumătate a vieţii mele. Mi-am spus: «Voi continua să fac ceea ce fac? Am vreo şansă să lucrez pentru Dumnezeu în cea de-a doua jumătate a vieţii mele?». Am început să-mi spun rugăciunile şi să mă gândesc să mă întorc la Biserică pentru a începe să lucrez pentru Dumnezeu”.
Hirobo a început să studieze cu misionarii şi să înveţe din nou doctrina. Preşedintele Misiunii Majuro din Insulele Marshall, Nelson Bleak, s-a împrietenit cu el, la fel cum au făcut şi alţi membri, inclusiv preşedintele de-atunci al districtului, Arlington Tibon. În final, Hirobo s-a angajat să se întoarcă şi următorul lucru de care-şi aminteşte este că participa nu numai la adunările de împărtăşanie, ci şi la Şcoala de duminică şi la adunările preoţiei. Până la urmă, Hirobo s-a hotărât.
„Când m-am întors, mi-am spus: «Aceasta este decizia mea. Aşa am să fac». Şi viaţa mea s-a schimbat complet.”
Hirobo şi Linda s-au căsătorit la 30 august 2008. El a primit curând Preoţia aaronică şi a botezat-o pe soţia lui. Două luni mai târziu, Hirobo a primit Preoţia lui Melhisedec şi a fost chemat să slujească în calitate de secretar executiv al districtului.
Hirobo se uită la soţia lui şi zâmbeşte. „Ei nu i-a venit să creadă că eu sunt cel care a botezat-o”, spune el. „Imaginaţi-vă – a fost nevoie – de opt ani, din 2000 până în 2008. Ea este nemaipomenită.”
Exemplul unui tată neprihănit
Uneori, îndrumătorul nostru, la fel ca un marinar, lucrează îndeaproape cu noi, învăţându-ne ce anume trebuie să ştim pentru a putea naviga cu succes prin viaţă. În multe cazuri, marinarul realizează aceasta stabilind un exemplu de urmat pentru noi. Acesta a fost cazul tatălui Patriciei Horiuchi, Frank.
După ce i-a întâlnit pe misionarii, Frank a început să-i invite cu regularitate la cină. Curând, el a început să participe la discuţiile misionare. Dar nimeni altcineva din familia lui nu dorea să aibă nicio legătură cu Biserica. „Când îi vedeam pe misionari venind”, spune Patricia, „noi, toţi, fugeam – eu împreună cu fraţii şi surorile mele mai mici”.
Apoi, Frank a fost botezat în luna iunie a anului 2007 de către preşedintele misiunii, Nelson Bleak. Pentru Patricia şi fraţii ei acesta a fost un moment determinant.
„L-am văzut pe tatăl meu cum a început să se schimbe”, spune ea. „Am ştiut că, dacă Evanghelia a putut influenţa inima tatălui meu, putea să influenţeze şi inima mea şi să-mi schimbe viaţa. Astfel, m-am hotărât să studiez împreună cu surorile misionare şi ele mi-au cerut să studiez Cartea lui Mormon şi Biblia. Fratele meu şi cu mine avusesem o dispută înainte de aceasta şi eu nu îl iertasem niciodată. Apoi, am citit în scripturi că, dacă îi ierţi pe alţii, Dumnezeu te va ierta pe tine” (vezi 3 Nefi 13:14–15).
Patricia a înţeles că trebuia să-l ierte pe fratele ei pentru a începe să-şi schimbe viaţa, a fi curată din punct de vedere spiritual şi a avea pace. Aşa a făcut.
„După ce am renunţat la toate obiceiurile mele rele şi am devenit o persoană nouă care ţinea poruncile, am fost foarte încântată. Ştiam că trebuia să fiu botezată, astfel încât să pot fi în adevărata Biserică”, spune ea. „Biserica mi-a arătat drumul cel drept. M-a îndepărtat de influenţele rele. M-a învăţat să-mi respect părinţii, să rămân la şcoală şi să continui pe drumul drept”.
Influenţa unei bărbat neprihănit
Lydia Kaminaga, la fel ca şi Hirobo Obeketang, s-a născut într-o familie din Biserică, dar a devenit mai puţin activă în perioada adolescenţei. Povestea călătoriei ei înapoi în Biserică este atât remarcabilă, cât şi deosebită.
Lydia şi soţul ei, Kaminaga Kaminaga, au crescut amândoi în Biserică. „Niciodată nu am avut nicio îndoială despre învăţăturile Bisericii”, spune Kaminaga. „Totdeauna am crezut în ele”.
Dar viaţa a decurs diferit pentru Lydia. Ea spune că atunci când era în clasa a şaptea: „Eram singura de religie mormonă în şcoala mea şi m-am simţit exclusă din grup. Am făcut ceea ce făceau şi prietenii mei. Mi-am ales greşit priorităţile”.
Părinţii Lydiei au trimis-o în Statele Unite, în Provo, Utah, să trăiască într-o familie, sperând că influenţa acesteia ar putea s-o inspire pe Lydia să trăiască conform principiilor Evangheliei. Deşi a învăţat lucruri care au ajutat-o mai târziu în viaţă, în acea perioadă ea nu era interesată de activităţile Bisericii.
Lydia s-a mutat înapoi în Isulele Marshall, în luna ianuarie 2002, exact la o lună după ce Kaminaga s-a întors din misiune, din Japonia. Ei s-au întîlnit la scurt timp după aceasta. Deşi Lydia nu trăia potrivit standardelor Bisericii, Kaminaga continua să vină acasă la ea, sub pretextul că dorea să-l viziteze pe nepotul ei, Gary Zackious.
În cele din urmă, Kaminaga s-a hotărât să vorbească cu părinţii ei despre posibilitatea de a se întâlni – într-un climat sănătos, cu activităţi corespunzătoare – cu Lydia. Cu toate că la început ei au încercat să-l descurajeze, Kaminaga spune „în final le-am spus: «Încă mai există o şansă pentru ea de a se schimba». Când am spus aceasta, toată atmosfera din cameră s-a schimbat. Tatăl ei a plâns şi a spus: «Întotdeauna mi-am dorit ca ea să se întoarcă în Biserică. Poţi să încerci»”.
La început, Lydia nu l-a luat în serios pe Kaminaga. La urma urmelor, el era un fost misionar, plăcut la înfăţişare şi ea nu era activă.
„Dar el a văzut ceva ce eu nu vedeam”, explică Lydia. Deoarece ea nu se întâlnea cu nimeni, a acceptat să meargă la întâlniri cu el. „El m-a adus înapoi. Fiind prietena lui, a trebuit să-mi stabilesc standardele în mod corespunzător. El mi-a amintit de legămintele făcute la botez. Mi-a amintit de toate lucrurile care realmente mi-au lipsit mult, cum ar fi citirea scripturilor şi serile în familie. Kaminaga şi cu mine am realizat împreună proiecte de slujire. Noi am citit Cartea lui Mormon. Am fost la seri la gura sobei. Mi-a arătat cum să trăiesc într-un mod diferit. Mersul la Biserică nu însemna numai adunarea de împărtăşanie, ci şi Şcoala de duminică şi Societatea de Alinare”.
Pe măsură ce petreceau timpul împreună la întâlniri care aveau o influenţă binefăcătoare şi înălţătoare, viaţa Lydiei a început să se schimbe şi mărturia ei a început să crească. Totuşi, ea încă mai avea de rezolvat unele păcate.
„A fost greu să mă întorc”, admite ea. „Pocăinţa nu este uşoară, dar aveam cu adevărat o mărturie puternică despre pocăinţă. În multe moduri, întâlnirile noastre se desfăşurau cu scopul de a ne cunoaşte unul pe celălalt şi de a mă întoarce la Biserică, pentru a vedea lucrurile în mod diferit”.
„Este vorba de existenţa unei relaţii”, adaugă Kaminaga.
Lydia şi Kaminaga s-au căsătorit la 28 noiembrie 2002. Un an mai târziu, ei au fost pecetluiţi în Templul Laie, Hawaii şi au urmat cursurile Universităţii Brigham Young – Hawaii. Acum, împreună cu cei trei copii ai lor, ei trăiesc în Insulele Marshall. Lydia slujeşte în calitate de învăţătoare la Şcoala de duminică pentru tinerii băieţi şi tinerele fete, iar Kaminaga slujeşte în calitate de preşedinte al Tinerilor Băieţi.
După cum mărturisesc Hirobo, Patricia şi Lydia, atunci când noi dăm dovadă de răbdare şi insistenţă şi căutăm binecuvântările Domnului, sunt posibile multe lucruri. Cei care Îl urmează pe Salvator şi ascultă îndemnurile Duhului Sfânt pot aduce schimbări în viaţa altei persoane, asemenea marinarului din vechime care-i îndruma pe călători către casă.
Sus, stânga: Hirobo Obeketang (arătat, de asemenea, pe pagina precedentă împreună cu familia lui) lucrează în calitate de manager la un hotel. Mai jos: Patricia Horiuchi a fost conducătoarea primei conferinţe a tinerilor adulţi necăsătoriţi din Insulele Marshall, care a avut loc în luna iunie 2009 (jos, dreapta).
„Am o mărturie puternică despre pocăinţă”, spune Lydia Kaminaga, prezentată aici cu soţul ei, Kaminaga şi fiica lor, Wellisa.
Fotografii de Joshua J. Perkey, cu excepţia altor menţiuni; fotografia unei bărci cu vele © Getty Images