Noi vorbim despre Hristos
Pocăiţi-vă, întoarceţi-vă la Domnul şi fiţi vindecaţi
“Acela care s-a pocăit de păcatele lui este iertat şi Eu, Domnul, nu mai Îmi amintesc de ele” (D&L 58:42).
De curând, o femeie bună şi credincioasă pe care o cunosc a fost rănită grav într-un accident de maşină. Printre rănile suferite se numărau coaste şi vertebre rupte. O parte din procesul de recuperare cerea ca aceasta să poarte un corset astfel încât să nu-şi poată mişca spatele şi gâtul. Corsetul părea foarte incomod. Dar era necesar. Acesta îi oferea posibilitatea ca spatele şi gâtul său să fie vindecate.
Pocăinţa este asemenea acelui corset. Când păcătuim, ne rănim sufletul, iar tratamentul divin este necesar pentru a ne face întregi, din nou. Pocăinţa oferă posibilitatea care Îi permite Salvatorului, prin puterea ispăşirii, să ne vindece (vezi 3 Nefi 9:13). Dacă vreo parte a procesului de pocăinţă este incomodă – asemenea unui corset pentru un spate fracturat – noi trebuie să ne pocăim, oricum.
Preşedintele Dieter F. Uchtdorf, al doilea consilier în Prima Preşedinţie, ne-a învăţat: „Adevărata pocăinţă ne va conduce din nou să facem ceea ce este drept. Ca să ne pocăim cu adevărat trebuie să ne recunoaştem păcatele şi să simţim remuşcarea, sau să ne întristăm după voia lui Dumnezeu, şi să mărturisim acele păcate lui Dumnezeu. Dacă păcatele noastre sunt grave, trebuie, de asemenea, să le mărturisim conducătorului preoţiei autorizat. Trebuie să cerem iertare lui Dumnezeu şi să facem tot ce putem pentru a corecta orice nedreptate cauzată de faptele noastre. Pocăinţa înseamnă o schimbare a minţii şi a inimii – încetăm să facem lucrurile care sunt greşite şi începem să facem lucruri care sunt corecte. Ea ne aduce o atitudine nouă faţă de Dumnezeu, faţă de noi înşine şi faţă de viaţă, în general”1.
Când încheiem cu succes procesul pocăinţei, rezultatele acestuia sunt vindecarea, alinarea şi fericirea. Dorothy J. R. White a scris:
Gândiţi-vă la lacrimile ce cad în afară,
Dar ne curăţă pe dinăuntru2.
Domnul stăruieşte cu dragoste şi convingere ca noi să ne pocăim, deoarece El vrea să ne vindece. El a suferit în trup şi spirit pentru a plăti pedeapsa pentru păcatele noastre, dacă noi ne pocăim. El explică:
„Căci iată, Eu, Dumnezeu, am suferit aceste lucruri pentru toţi, pentru ca ei să nu sufere, dacă ei se vor pocăi;
Dar dacă nu se vor pocăi, ei trebuie să sufere la fel ca şi Mine;
Suferinţe care M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toţi, să tremur de durere şi să sângerez din fiecare por şi să sufăr atât în trup, cât şi în spirit – şi aş fi dorit să nu fiu obligat să beau paharul amar şi apoi să dau înapoi –
Cu toate acestea, slavă Tatălui, am băut şi am terminat tot ce am pregătit pentru copiii oamenilor.
De aceea, Eu îţi poruncesc din nou să te pocăieşti” (D&L 19:16–20).
Fie ca noi să ne pocăim acum, să ne întoarcem la Domnul şi să fim vindecaţi.
Fiul risipitor s-a întors cu umilinţă la tatăl său şi a spus: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău” (Luca 15:21). Tatăl său l-a primit acasă cu braţele deschise. La fel şi Tatăl nostru Ceresc ne primeşte cu braţele deschise, atunci când ne pocăim.
Întoarcerea fiului risipitor, de James Tissot