În cele din urmă am ascultat
„Ea este o prietenă veche şi aceasta nu este o întâlnire”, am spus în sinea mea. Atunci, de ce Spiritul mă tot avertiza că nu ar trebui să fiu acolo?
În timp ce eram la facultate, am fost binecuvântat cu o bursă interesantă într-un oraş departe de casă. O prietenă veche trăia în apropiere şi, deşi nu împărtăşeam aceeaşi religie, diferenţele dintre noi nu ne împiedicaseră să fim prieteni obişnuiţi.
Când am întâlnit-o prima oară pe Madeleine (numele a fost schimbat), amândoi lucram cu o altă tânără care era un exemplu bun de sfântă din zilele din urmă. Îmi amintesc de Spiritul care îmi semnala diferenţe subtile între fiecare tânără fată, explicând cum chiar şi micile alegeri pot stabili un comportament pentru mai târziu, în viaţă. Mi-am amintit, de fapt, de aceste impresii spirituale ani de zile.
Acum, reîntâlnindu-ne după câţiva ani, Madeleine şi cu mine am planificat să ieşim împreună. Când a sosit seara, am devenit surprinzător de agitat. Am luat un tren spre oraşul ei şi, pe măsură ce mă apropiam, un glas îmi spunea în mintea şi în inima mea: „Trebuie să te întâlneşti doar cu persoane care au standarde înalte”.
„Aceasta nu este o întâlnire”, m-am gândit. „Merg doar la întâlnire împreună cu o veche prietenă”. Spiritul îmi repeta avertizarea, insistând până când am realizat că era, într-adevăr, o întâlnire şi am început să mă întreb despre standardele şi stilul de viaţă actuale ale prietenei mele. „Ea ştie că eu sunt SZU”, am gândit logic. „Ea este obişnuită cu standardele mele şi nu va fi o problemă”.
Totuşi, am început să mă întreb dacă „diferenţele subtile”, pe care le observasem înainte, au făcut ca drumurile noastre să se deosebească mai mult decât mă aşteptam. Astfel, am urmat îndemnul Spiritului şi am sunat-o pe prietena mea pentru a anula întâlnirea. Îmi era atât de teamă să nu o jignesc. Cum puteam explica impresiile spirituale unei prietene care nu recunoştea valoarea misiunii Duhului Sfânt?
I-am explicat că nu mă simţeam confortabil cu una dintre activităţile pe care o plănuisem şi speram că aceasta îmi va da un motiv acceptabil de a scăpa de acea seară. Ea a fost dezamăgită şi a propus să ne schimbăm planurile. Am fost uşurat şi am fost de acord cu schimbarea deoarece m-am gândit: „Poate activitatea era motivul pentru care Spiritul mă avertiza”. Dar neliniştea pe care o simţeam nu a dispărut.
Ne-am distrat în acea seară, dar din când în când Spiritul îmi spunea că avertizarea primită mai devreme era importantă. La început, nu a fost nimic îngrijorător, dar pe măsură ce trecea seara, devenea tot mai clar că, deşi proveneam din acelaşi mediu, noi ne îndreptam în direcţii complet diferite. Standardele noastre nu erau aceleaşi – nici măcar în lucrurile mărunte. Când ea a comandat vin, i-am explicat că eu nu voi plăti pentru alcool. Ea a respectat dorinţa mele şi a plătit singură pentru vin.
Neliniştea mea spirituală continua să crească pe măsură ce trecea timpul. Când cina s-a terminat, eram pe marginea scaunului, pregătit să plec, deoarece ştiam că ultimul tren de seară va pleca în curând şi eu locuiam prea departe ca să iau un taxi. Dându-şi seama de îngrijorarea mea, prietena mea mi-a spus că aş putea dormi la ea. Acum, Spiritul nu-mi mai dădea pace, confirmând ceea ce eu deja ştiam: să rămân nu era o opţiune.
În timp ce o conduceam acasă, m-am străduit să par calm. „Eşti sigur că nu doreşti să stai?” a întrebat ea. Eram sigur. Ea n-a insistat şi nici n-a exercitat presiune asupra mea, dar Spiritul a vorbit liniştit, mai clar decât sunetul unui tunet. Nu puteam pierde trenul!
Am aşteptat până când am fost sigur că a intrat în casă, apoi am fugit cât de repede am putut pentru a prinde trenul. Nu mă puteam abţine să nu mă gândesc la Iosif din Egipt fugind de ispită (vezi Genesa 39:7–12).
Când mă gândesc la cele întâmplate în acea noapte, simt atât teamă, cât şi recunoştinţă: teamă pentru ceea ce ar fi putut să se întâmple şi recunoştinţă pentru tovărăşia Duhului Sfânt. Spiritul a vorbit şi, deşi ar fi trebuit să Îl ascult mai repede, sunt bucuros că în cele din urmă, am ascultat.
Este evident că modul meu de a privi lucrurile în acea seară nu a fost cu certitudine atât de clar ca cel al Domnului. După cum a consemnat Isaia:
„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.
Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:8–9).
Unele alegeri pe care le întâmpinăm în viaţă sunt făcute şi uitate repede. Sunt alte alegeri care sunt însoţite de lecţii pe care ar trebui să nu le uităm niciodată. Sunt atât de recunoscător că, atunci când suntem atenţi la îndemnurile Duhului Sfânt – şi când facem astfel imediat – noi putem rămâne mai uşor pe cărarea pe care Isus Hristos a stabilit-o pentru noi.
Ilustraţie de Jeff Ward