Mijlocitorul Isus Hristos
Din „The Mediator”, Ensign, mai 1977, p. 54–56.
Isus Hristos, Mijlocitorul nostru, plăteşte preţul întrucât noi nu putem plăti, astfel încât să ne putem întoarce să trăim lângă Tatăl nostru Ceresc.
Permiteţi-mi să vă spun o povestire – o pildă.
A fost odată un om care voia ceva foarte mult. Părea mai important decât orice altceva din viaţa lui. Pentru a avea ce-şi dorea, a făcut o datorie mare.
Fusese prevenit că face o datorie foarte mare şi, în special, asupra creditorului său, persoana care-i împrumuta banii. Dar părea atât de important pentru el să facă ceea ce dorea exact atunci. Era sigur că putea plăti mai târziu.
Astfel, a semnat un contract. Urma să-şi plătească datoria pe parcurs. Nu s-a îngrijorat prea mult, pentru că data plăţii părea atât de îndepărtată. Avea acum ceea ce dorise şi acest lucru părea să fie important.
Creditorul era tot timpul prezent undeva în mintea lui şi a făcut, ocazional, câteva plăţi deloc substanţiale, gândind că ziua scadentă [ziua când trebuia să restituie toţi banii] nu va veni, cu adevărat, niciodată.
Dreptate sau milă?
Dar, aşa cum se întâmplă totdeauna, ziua scadenţei a venit şi contractul trebuia onorat. Datoria nu fusese plătită în totalitate. Creditorul a apărut şi a cerut plata integrală.
Doar atunci el a înţeles că cel care îl creditase nu numai că avea puterea să-l deposedeze de [să ia de la el] tot ceea ce deţinea, ci avea şi puterea de a-l arunca în închisoare.
„Nu pot să-ţi plătesc, căci nu am cu ce”, a mărturisit el.
„Atunci”, a spus creditorul, „îţi vom lua posesiunile şi vei merge la închisoare. Ai fost de acord cu aceasta. A fost alegerea ta. Ai semnat contractul şi acum el trebuie aplicat”.
„Nu poţi să prelungeşti termenul sau să-mi ştergi datoria?” a implorat datornicul. „Stabileşte în aşa fel ca să păstrez ceea ce am şi să nu merg la închisoare. Cu siguranţă, crezi în milă. Nu vei da dovadă de milă?”.
Creditorul a răspuns: „Mila este întotdeauna unilaterală. Îţi va fi de folos numai ţie. Dacă dau dovadă de milă, eu voi rămâne neplătit. Ceea ce vreau este dreptate. Crezi în dreptate?”.
„Am crezut în dreptate când am semnat contractul”, a spus datornicul. „Era în favoarea mea atunci, căci am crezut că mă va proteja. N-am avut nevoie de milă atunci şi nici nu am crezut că voi avea vreodată”.
„Dreptatea este cea care cere ca tu să plăteşti conform contractului sau să suporţi pedeapsa”, a răspuns creditorul. „Aceasta este legea. Ai fost de acord cu ea, şi aşa trebuie să fie. Mila nu poate jefui dreptatea”.
Aceasta era situaţia: Unul era pentru dreptate, celălalt implora să i se acorde milă. Niciunul nu putea fi mulţumit fără ca celălalt să plătească un preţ mare.
„Dacă nu ştergi datoria, nu va fi milă”, s-a rugat datornicul.
„Dacă fac aceasta, nu va exista dreptate”, era răspunsul.
Se pare că cele două legi nu puteau fi aplicate în acelaşi timp. Sunt două idealuri eterne care par să se contrazică unul pe celălalt. Nu există nicio cale ca şi dreptatea şi mila să fie împlinite?
Există o cale! Legea dreptăţii poate fi satisfăcută pe deplin şi mila poate fi arătată pe deplin – dar trebuie implicat altcineva. Şi aşa s-a întâmplat de această dată.
Mijlocitorul său
Datornicul avea un prieten. El a venit în ajutor. Îl cunoştea bine pe datornic. S-a gândit că a fost total nechibzuit să intre într-o situaţie atât de grea. Cu toate acestea, voia să-l ajute pentru că îl iubea. A intervenit între ei, l-a privit pe creditor şi a făcut această ofertă: „Voi plăti datoria dacă îl vei scuti pe datornic de contractul său, în aşa fel încât să-şi poată păstra bunurile şi să nu ajungă la închisoare”.
În timp ce creditorul se gândea la ofertă, mijlocitorul a adăugat: „Ai cerut dreptate. Deşi el nu-ţi poate plăti, eu o voi face. Datoria va fi achitată şi nu vei putea pretinde mai mult. Nu ar fi drept”.
Şi astfel, creditorul a acceptat.
Mijlocitorul s-a întors spre datornic. „Dacă îţi plătesc datoria, vei accepta ca eu să fiu creditorul tău?”
„O, da, da”, a strigat datornicul. „M-ai salvat de la închisoare şi ai dat dovadă de milă faţă de mine”.
„Atunci”, a spus binefăcătorul [cel care ajută], „îţi vei plăti datoria faţă de mine şi eu voi stabili condiţiile. Nu va fi uşor, dar va fi posibil. Îţi voi arăta calea. Nu este nevoie să mergi la închisoare”.
Şi astfel, creditorul a fost plătit în totalitate. I se făcuse dreptate. Contractul nu fusese încălcat. Datornicului, la rândul lui, i se dăduse dovadă de milă. Ambele legi au fost împlinite. Pentru că a existat un mijlocitor, s-a făcut dreptate, iar mila a fost împlinită.
Mijlocitorul nostru
Fiecare dintre noi are un fel de obligaţie spirituală, o datorie. Într-o zi contul va fi închis, o plată va fi cerută. Totuşi, indiferent de cât de neglijent privim acum acest lucru, când acea zi va veni şi scadenţa devine iminentă [este aproape], vom privi în jur cu agonie neliniştită pentru a găsi pe cineva, pe oricine, care să ne ajute.
Şi printr-o lege eternă, mila nu poate fi arătată decât dacă există cineva care este atât binevoitor, cât şi capabil să-şi asume datoria noastră, să plătească preţul şi să stabilească termenii pentru mântuirea noastră.
Dacă nu există un mijlocitor, dacă nu avem un prieten, întreaga măsură a dreptăţii trebuie să cadă asupra noastră. Plata deplină pentru fiecare greşeală, oricât de mică sau oricât de mare, va fi cerută [luată] de la noi în totalitate.
Dar să ştiţi un lucru: adevărul, gloriosul adevăr, declară că există un asemenea Mijlocitor. „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos” (1 Timotei 2:5). Prin El mila poate fi arătată fiecăruia dintre noi fără să fie jignită legea veşnică a dreptăţii.
Arătarea milei nu se va face în mod automat. Va avea loc prin legământ cu El. Aceasta va fi arătată prin termenii pe care i-a impus El, termenii Lui generoşi, care includ, ca fiind absolut esenţial, botezul prin scufundare pentru iertarea păcatelor.
Toată omenirea poate fi protejată de legea dreptăţii şi în acelaşi timp fiecăruia dintre noi, individual, îi poate fi oferită binecuvântarea mântuitoare şi vindecătoare a milei.
Ilustraţie de Dan Burr