Mesajul Primei Preşedinţii
O ancoră puternică
Cu puţin timp în urmă, am avut prilejul de a călători pe o navă mare de-a lungul minunatului litoral al Alaskăi, S.U.A. În timp ce pregătea şederea navei peste noapte într-un golf izolat, căpitanul a examinat locul şi condiţiile, cum ar fi succesiunea valurilor, adâncimea apei şi distanţele faţă de obstacolele periculoase. Când a fost mulţumit, a aruncat ancora pentru ca nava să rămână ancorată ferm şi în siguranţă, oferind pasagerilor prilejul de a se minuna de frumuseţea spectaculoasă a creaţiilor lui Dumnezeu.
În timp ce priveam ţărmul, am început să văd că nava era mişcată aproape imperceptibil de cea mai uşoară adiere a vântului şi de curenţii marini. Cu toate acestea, nava a rămas permanent în limita spaţiului definit de lungimea parâmei şi de forţa ancorei.
Căpitanul nu a ţinut ancora la bordul navei, pregătită pentru a fi coborâtă numai dacă s-ar fi apropiat o furtună. Nu, el a ancorat nava ca măsură preventivă şi a protejat-o împiedicând-o să se deplaseze în ape nesigure sau să plutească în derivă şi să eşueze pe ţărm în timp ce pasagerii şi echipajul s-ar fi crezut în siguranţă.
În timp ce meditam la aceste lucruri, mi-am spus că, dacă acesta nu era un prilej pentru o pildă, atunci eu nu am fost niciodată pilot.
De ce avem nevoie de ancore
Scopul unei ancore este să ţină o navă în siguranţă în locul dorit sau să ajute la păstrarea controlului asupra navei pe timp de vreme rea. Totuşi, pentru a realiza aceste obiective vitale, simpla existenţă a unei ancore nu este suficientă. Ancora trebuie să fie solidă, să te poţi bizui pe ea şi trebuie să fie folosită corespunzător la timpul şi locul potrivite.
Şi indivizii şi familiile au nevoie de ancore.
Greutăţile pot veni ca o furtună puternică să ne abată de la calea bună, ameninţând să ne izbească de stânci. Uneori, ne aflăm în pericol şi atunci când totul pare să fie sigur – când vântul este blând şi apele sunt liniştite. De fapt, ne putem afla în cel mai mare pericol când plutim liber şi mişcarea este atât de lentă încât abia o observăm.
Evanghelia este ancora noastră
Ancorele trebuie să fie solide, puternice şi bine întreţinute pentru a fi pregătite când este nevoie de ele. În plus, trebuie să fie fixate de o temelie capabilă să reziste presiunii forţelor oponente.
Desigur, Evanghelia lui Isus Hristos este o astfel de ancoră. A fost pregătită de Creatorul universului cu un scop divin şi menită să ofere siguranţă şi îndrumare copiilor Săi.
Ce este Evanghelia, în definitiv, pe lângă faptul că este planul lui Dumnezeu pentru a-Şi mântui copiii şi a-i aduce înapoi în prezenţa Sa?
Ştiind că este în natura tuturor lucrurilor să fie mişcate de vânt, noi trebuie să ne fixăm ancorele de temelia stâncoasă a adevărului Evangheliei. Ele nu trebuie să fie coborâte încet pe nisipurile mândriei sau abia să atingă suprafaţa convingerilor noastre.
În această lună, avem prilejul să-i ascultăm pe slujitorii lui Dumnezeu în cadrul unei conferinţe generale a Bisericii. Cuvintele lor, alături de scripturi şi de îndemnurile Spiritului, asigură temelia stâncoasă sigură şi fermă a valorilor eterne şi principiilor de care ne putem fixa ancorele, pentru a putea rămâne neclintiţi şi în siguranţă în mijlocul luptelor şi încercărilor vieţii.
Profetul din vechime, Helaman, ne-a învăţat: „Pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră ca, atunci când diavolul îşi va trimite vânturile lui puternice, da, săgeţile lui în vârtejuri, da, atunci când ploaia lui cu pietre şi furtuna lui puternică vă va lovi, aceasta să nu aibă nicio putere asupra voastră ca să vă târască către adâncul nefericirii şi al suferinţei fără de sfârşit, datorită stâncii pe care voi sunteţi zidiţi, care este o temelie sigură, o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă” (Helaman 5:12).
Importanţa ancorelor fixate ferm
Viaţa ne încearcă ancorele şi ne ispiteşte să ne abatem de la cale. Fără îndoială, dacă ancorele sunt plasate corect pe stânca Mântuitorului nostru, ele vor rezista – oricare ar fi forţa vânturilor, tăria mareelor sau înălţimea valurilor.
Desigur, o navă nu este menită să rămână pe loc într-un port, ci să ridice ancora şi să navigheze pe mările vieţii. Dar aceasta este o pildă pentru altă dată.
Deocamdată, sunt liniştit să ştiu că ancora Evangheliei şi stânca Mântuitorului nostru ne vor ţine neclintiţi şi în siguranţă.
O astfel de ancoră ne va împiedica să plutim în derivă spre pericole şi nefericire. Ne va oferi prilejul glorios de a ne bucura de frumuseţile incomparabile ale sublimului şi mereu schimbătorului peisaj al vieţii.
Viaţa este frumoasă şi merită trăită. Vântul, furtuna şi curenţii ne-ar putea ispiti să plutim spre pericole văzute sau nevăzute, dar mesajul Evangheliei şi puterea sa divină ne vor ţine pe calea noastră către portul sigur al Tatălui nostru Ceresc.
Ca urmare, fie ca noi nu numai să ascultăm cuvântările din cadrul Conferinţei Generale din aprilie, ci şi să punem în practică mesajele lor ca pe o ancoră fermă în viaţa noastră de zi cu zi.
Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să ne ghideze în această strădanie importantă şi esenţială!
Să predăm din acest mesaj
Aveţi în vedere să discutaţi despre importanţa ancorelor în contextul călătoriei pe mare a familiei lui Lehi către ţara făgăduinţei (vezi 1 Nefi 18). Puteţi să menţionaţi fragmentul scriptural 1 Nefi 18:11–15 care relatează că, atunci când Nefi este legat, Liahona încetează să funcţioneze şi corabia este purtată în derivă de furtuni violente. Care sunt consecinţele cu care ne confruntăm când nu suntem ferm ancoraţi în Evanghelie? Puteţi să menţionaţi, de asemenea, fragmentul scriptural 1 Nefi 18:21–22 şi să discutaţi despre modul în care putem să ne aflăm în siguranţă întorcându-ne către Salvator.