2014
Centrele de pregătire a misionarilor ajută la grăbirea lucrării de salvare
Mai 2014


Centrele de pregătire a misionarilor ajută la grăbirea lucrării de salvare

În întreaga lume, 15 centre de pregătire a misionarilor oferă instruire pentru mai mult de 85.000 de misionari din 143 de ţări. Împreună, misionarii învaţă 55 de limbi de la 1.600 de instructori, apoi slujesc aproape doi ani în 405 misiuni aflate în mai mult de 150 de naţiuni.

Odată cu creşterea numărului de misionari de când vârsta minimă necesară s-a schimbat în luna octombrie a anului 2012, CPM găzduiesc un număr mult mai mare de misionari. Existând cel puţin un CPM în fiecare emisferă, instruirea nu încetează deloc.

În general, misionarii ajung la CPM având o bază de cunoştinţe religioase dobândită din instruirea primită acasă şi la Biserică. Centrele oferă instruire suplimentară despre cum pot misionarii să propovăduiască în felul în care a făcut-o Isus Hristos şi despre cum pot ei să invite oamenii să-L urmeze. Misionarii exersează pentru a-şi perfecţiona modul de predare, urmează cursuri de limbă acolo unde este cazul, ascultă cuvântări din cadrul unor adunări de devoţiune săptămânale rostite de conducătorii Bisericii şi membri ai personalului CPM şi profită de ocaziile de slujire.

Cel mai mare CPM se găseşte în Provo, Utah, SUA. Acesta oferă instruire pentru mii de misionari în 55 de limbi. Al doilea mare CPM se găseşte în Ciudad de Mexico, Mexic. În luna iunie a anului 2013, acesta a fost mutat dintr-o clădire mai mică într-un campus de 35,6 hectare, care înainte a găzduit un liceu privat al Bisericii, numit Benemerito de las Americas. Fostul sediu putea găzdui circa 125 de misionari în acelaşi timp; cel nou poate găzdui mai mult de 1.000.

Alte CPM se găsesc în Buenos Aires, Argentina; São Paulo, Brazilia; Santiago, Chile; Bogotá, Columbia; Santo Domingo, Republica Dominicană; Preston, Anglia; Accra, Ghana; Ciudad de Guatemala, Guatemala; Auckland, Noua Zeelandă; Lima, Peru; Manila, Filipine; Johannesburg, Africa de Sud şi Madrid, Spania.