Să nu alegem calea greşită

Vârstnicul Claudio D. Zivic

din Cei Şaptezeci

Mă rog ca noi să mergem pe calea cea dreaptă pentru a avea întotdeauna o legătură cu cerul.

Un băieţel repeta la pian şi un comis-voiajor, când l-a văzut prin geam, l-a întrebat: „Mama ta este acasă?”.

La care, băieţelul a răspuns: „Dumneavoastră ce credeţi?”.

Cei cinci copii dragi ai noştri cântă la pian datorită devotamentului soţiei mele. Când instructorul venea la noi acasă, fiul nostru, Adrián, fugea şi se ascundea pentru a nu participa la lecţie. Dar, într-o zi, a avut loc un miracol! A început să-i placă muzica atât de mult încât a început să repete de unul singur.

Dacă noi am putea ajunge la acel nivel în procesul convertirii noastre, ar fi minunat! Ar fi minunat să avem o dorinţă profundă în inimile noastre de a ţine poruncile fără ca cineva să ne amintească în mod constant acest lucru şi să ştim că, dacă mergem pe calea dreaptă, vom avea parte de binecuvântările promise în scripturi.

În urmă cu câţiva ani am fost la Parcul naţional al arcadelor împreună cu soţia mea, fiica noastră, Evelin, şi o prietenă de familie. Una dintre cele mai faimoase arcade de acolo se numeşte Arcada delicată. Am decis să urcăm pe munte 1,5 mile (2 km) pentru a ajunge la arcadă.

Am început plimbarea cu mult entuziasm, dar după ce am mers o bucată de drum, ele au avut nevoie de odihnă. Deoarece doream foarte mult să ajung acolo, am decis să continui de unul singur. Fără să fiu atent la cărarea pe care trebuia să o urmez, am mers după un bărbat care părea să ştie calea. Cărarea a devenit din ce în ce mai dificilă şi a trebuit să sar de pe o piatră pe alta. Datorită dificultăţii, eram sigur că femeile din grupul meu nu i-ar fi făcut faţă. Dintr-o dată am văzut Arcada delicată, dar, spre surprinderea mea, am văzut că era situată într-o zonă în care nu puteam ajunge.

Frustrat fiind, am decis să mă întorc. Am aşteptat nerăbdător până ne-am întâlnit din nou. Primul lucru pe care le-am întrebat a fost: „Aţi ajuns la Arcada delicată?”. Mi-au spus bucuroase că au reuşit. Mi-au explicat că au urmat semnele care arătau calea şi cu puţină grijă şi efort au ajuns la destinaţie.

Din nefericire, eu o luasem pe calea greşită. În acea zi am învăţat o lecţie importantă!

Cât de des greşim calea pe care o luăm, lăsându-ne îndrumaţi de tendinţele acestei lumi? Trebuie întotdeauna să ne întrebăm dacă suntem împlinitori ai cuvântului lui Isus Hristos.

În cartea lui Ioan găsim o învăţătură minunată:

„Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce roadă, dacă nu rămâneţi în Mine.

Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:4–5).

Folosind această analogie putem vedea relaţia transcendentă, strânsă, pe care o avem cu Isus Hristos şi cât de importanţi suntem pentru El. El este rădăcina şi trunchiul care ne dau apă vie, seva care ne hrăneşte pentru a produce mult rod. Isus Hristos ne-a învăţat astfel încât noi, ca ramuri – sau fiinţe dependente de El – să nu subestimăm niciodată valoarea învăţăturilor Sale.

Sunt unele greşeli care pot fi grave şi care, dacă nu le corectăm la timp, ne pot duce pentru totdeauna pe calea greşită. Dacă ne pocăim şi acceptăm să fim corectaţi, acele experienţe ne vor ajuta să devenim umili, să ne schimbăm comportamentul şi să ne apropiem din nou de Tatăl nostru Ceresc.

Doresc să exemplific acest concept făcând referire la unul dintre momentele cele mai dramatice din viaţa profetului Joseph Smith. Prin intermediul acelei experienţe, Salvatorul ne-a dat învăţături importante cu privire la principiile care trebuie să ne îndrume viaţa. Aceasta s-a întâmplat când Martin Harris a pierdut 116 pagini traduse din prima parte a Cărţii lui Mormon.

După ce s-a pocăit pentru că nu a urmat sfatul lui Dumnezeu, profetul a primit revelaţia care se găseşte în secţiunea 3 din Doctrină şi legăminte (vezi Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith [2007], p. 64–66). Din cele scrise în primele zece versete, aş dori să subliniez trei principii pe care trebuie să ni le amintim întotdeauna:

Lucrările şi scopurile lui Dumnezeu nu pot fi zădărnicite.
Nu trebuie să ne temem de oameni mai mult decât de Dumnezeu.
Trebuie să ne pocăim în mod constant.

În versetul 13, Domnul ne învaţă patru lucruri pe care nu trebuie să le facem niciodată:

Să dispreţuim sfaturile lui Dumnezeu.
Să încălcăm cele mai sacre promisiuni făcute înaintea lui Dumnezeu.
Să ne bizuim pe propria judecată.
Să ne fălim cu propria înţelepciune.

Mă rog ca noi să mergem pe calea cea dreaptă pentru a avea întotdeauna o legătură cu cerul, astfel încât să nu ne lăsăm purtaţi de tendinţele lumii.

Dacă vreunul dintre dumneavoastră ajunge în punctul de a abandona calea Domnului – oricând pe parcursul căii – cu mustrări de conştiinţă veţi simţi amărăciunea care vine atunci când dispreţuim sfatul lui Dumnezeu, încălcăm cele mai sacre promisiuni făcute înaintea lui Dumnezeu, ne bizuim pe propria judecată sau ne fălim cu propria înţelepciune.

Dacă acesta este cazul, vă îndemn să vă pocăiţi şi să vă întoarceţi pe calea dreaptă.

Odată, un nepot l-a sunat pe bunicul său pentru a-i ura la mulţi ani. Nepotul l-a întrebat câţi ani avea. El a spus că a împlinit 70 de ani. Nepotul s-a gândit pentru un moment şi apoi a întrebat: „Bunicule, ai început de la vârsta de un an?”.

În timpul copilăriei şi adolescenţei, oamenii se gândesc că niciodată nu vor îmbătrâni; niciodată nu se gândesc la moarte – aceasta este pentru oamenii foarte, foarte în vârstă – şi aceasta pare a fi într-un viitor foarte îndepărtat. Cu timpul, ridurile încep să apară, energia începe să scadă, vizitele la doctor devin din ce în ce mai frecvente şi aşa mai departe.

Ziua în care noi ne vom întâlni din nou cu Mântuitorul şi Salvatorul nostru, Isus Hristos, va veni. Mă rog ca atunci când vom avea această sacră şi sublimă ocazie să putem să-L recunoaştem datorită faptului că am învăţat despre El şi I-am urmat învăţăturile. El ne va arăta urmele din mâinile şi picioarele Sale şi noi vom fi împreună pentru eternitate, plângând de bucurie că am urmat calea Sa.

Depun mărturie tuturor oamenilor de pe pământ că Isus Hristos trăieşte. El ne îndeamnă: „Ascultaţi, o, voi, naţiuni de pe pământ şi auziţi cuvintele Dumnezeului care v-a făcut” (D&L 43:23). Fie ca noi să avem capacitatea de a asculta, de a urma, de a înţelege şi interpreta, în mod corect, mesajul „Dumnezeului care [ne-a] făcut” pentru ca să nu ne îndepărtăm de calea Sa. Mă rog pentru acestea în numele lui Isus Hristos, amin.