2014
S-a consemnat progresul construcţiei de temple, noi oficianţi au fost susţinuţi în cadrul conferinţei generale
Mai 2014


S-a consemnat progresul construcţiei de temple, noi oficianţi au fost susţinuţi în cadrul conferinţei generale

În ultimele şase luni, „lucrarea Bisericii a înaintat fără probleme”, a spus preşedintele Thomas S. Monson în timpul cuvântării de deschidere adresate în cadrul conferinţei generale.

Amintindu-şi dedicarea Templului Gilbert, Arizona, care a avut loc la data de 2 martie 2014, aşteptând cu nerăbdare dedicarea Templului Fort Lauderdale, Florida şi anticipând terminarea şi dedicarea templelor din multe părţi ale lumii în anul 2014 şi 2015, preşedintele Monson a evidenţiat că, atunci când toate celelalte temple care au fost anunţate înainte vor fi terminate, Biserica va avea 170 de temple în funcţiune în întreaga lume.

„Deşi, în prezent, ne concentrăm eforturile asupra finalizării templelor anunţate anterior şi nu vom anunţa niciun templu nou în viitorul apropiat”, a spus dânsul, „vom continua procesul de determinare a nevoilor şi de găsire a locurilor pentru viitoarele temple. Respectivele anunţuri vor fi făcute în viitoarele conferinţe generale. Noi suntem oameni care construiesc temple şi care merg la templu”.

În timpul conferinţei, au fost susţinuţi un nou membru al Preşedinţiei celor Şaptezeci, patru noi autorităţi generale, un nou preşedinte general al Şcolii de duminica şi 42 de noi autorităţi ale zonei-Cei Şaptezeci.

Vârstnicul Lynn G. Robbins a fost chemat să facă parte din Preşedinţia celor Şaptezeci.

Vârstnicul Jörg Klebingat din Kiev, Ucraina, şi vârstnicul Chi Hong (Sam) Wong din Hong Kong, China, au fost susţinuţi pentru a sluji în Primul Cvorum al Celor Şaptezeci. Vârstnicul Larry S. Kacher din Midway, Utah, şi vârstnicul Hugo E. Martinez din Arecibo, Puerto Rico, au fost susţinuţi ca membri ai celui de-al Doilea Cvorum al celor Şaptezeci.

Vârstnicul Tad R. Callister, care a slujit în Preşedinţia celor Şaptezeci şi ca membru al celui de-al Doilea Cvorum al celor Şaptezeci, a fost susţinut în calitate de preşedinte general al Şcolii de duminica, avându-i ca prim şi al doilea consilier pe John S. Tanner şi Devin G. Durrant.

O listă completă a susţinerilor şi eliberărilor se găseşte la paginile 26–27, iar biografiile vârstnicului Robbins, recent chemat să facă parte din Cei Şaptezeci, şi a preşedintelui general al Şcolii de duminica se găsesc începând de la pagina 141.

Cu o săptămână înaintea conferinţei generale, prima adunare generală a femeilor – pentru toate femeile, tinerele fete şi fetele în vârstă de opt ani şi mai mari – s-a desfăşurat în Centrul de conferinţe. Această adunare înlocuieşte precedentele adunări ale Societăţii de Alinare şi ale Tinerelor Fete. Toate cuvântările de la adunarea femeilor pot fi găsite la paginile 116–128.

De asemenea, înaintea conferinţei, Comitetul general al Tinerelor Fete a fost reorganizat, fiind chemate, pentru prima dată, surori din alte locuri decât oraşul Salt Lake, şi anume: Peru, Africa de Sud, Japonia, Brazilia şi Brooklyn, New York, SUA. Citiţi biografii şi vedeţi fotografii accesând lds.org/callings/young-women.

„Salvatorul a adus pe acest pământ un mesaj de dragoste şi bunăvoinţă pentru toţi bărbaţii şi toate femeile”, a spus preşedintele Monson la sfârşitul conferinţei generale. „Fie ca noi să urmăm întotdeauna exemplul Său!” Dânsul i-a asigurat pe membrii Bisericii şi pe alţii care au ascultat că „Tatăl nostru ceresc nu ne uită. El ne va îndruma şi ne va binecuvânta când ne punem credinţa şi încrederea în El”.