2014
Profetul Joseph Smith
Mai 2014


Profetul Joseph Smith

Revelaţiile revărsate asupra lui Joseph Smith susţin faptul că el a fost profet al lui Dumnezeu.

Prima Viziune

Un tânăr citeşte Biblia şi privirea i se opreşte asupra unui fragment din scriptură. Acesta este un moment care avea să schimbe lumea.

El este nerăbdător să ştie care biserică îl poate conduce spre adevăr şi salvare. A încercat aproape orice, iar acum el face apel la Biblie şi citeşte aceste cuvinte: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată”1.

El se tot gândeşte la acest verset. Prima rază de lumină străbate întunericul din mintea lui. O fi acesta răspunsul, calea de ieşire din confuzie şi obscuritate? Poate fi atât de simplu? Întreabă-L pe Dumnezeu şi El va răspunde? În cele din urmă, ajunge la concluzia că trebuie, fie să-L întrebe pe Dumnezeu, fie să rămână în întuneric şi confuzie.

Şi totuşi, nerăbdător cum este, nu dă fuga într-un colţ retras şi spune o rugăciune în grabă. Are numai 14 ani dar, deşi doreşte să afle răspunsul cât mai repede, are grijă de felul în care îl cere. Această rugăciune nu va fi una oarecare. Hotărăşte unde să meargă şi când să facă încercarea. Se pregăteşte să vorbească cu Dumnezeu.

Şi, apoi, soseşte ziua cu pricina. Este „dimineaţa unei zile frumoase, senine, la începutul primăverii anului [1820]”2. Merge singur într-o pădure liniştită din apropiere, printre copacii care se înalţă deasupra lui. Ajunge în locul în care stabilise dinainte să meargă. Îngenunchează şi înalţă dorinţele inimii sale.

Descriind ce se întâmplă după aceea, el spune:

„Am văzut un stâlp de lumină exact deasupra capului meu mai luminos ca strălucirea soarelui, care a coborât treptat până când a căzut deasupra mea…

Când lumina s-a oprit asupra mea, am văzut două Personaje, ale căror strălucire şi slavă întreceau orice descriere şi care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, şi a spus, arătând către celălalt: [Joseph,] Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!3

După numai 24 de ani, Joseph Smith şi fratele său Hyrum vor muri din cauza a ceea ce a început aici.

Opoziţia

Joseph a povestit că, la vârsta de 17 ani, un înger i-a spus că „numele [său avea să fie] ţinut de bine şi de rău printre toate naţiunile,… printre toate popoarele”4. Această profeţie uimitoare continuă să fie îndeplinită astăzi când Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă s-a răspândit în toată lumea.

În prezenţa adevărului, apar adesea opoziţie, critici şi conflicte. De fiecare dată când este revelat adevărul cu privire la scopul şi destinul omului, va exista întotdeauna o forţă care să i se opună. Începând de la Adam si Eva în grădina Edenului, continuând cu slujirea lui Hristos şi mai departe, până în zilele noastre, au existat şi vor exista întotdeauna eforturi pentru a înşela, a denatura, a se opune şi a zădărnici planul vieţii.

Căutaţi-L pe Acela care a fost cel mai persecutat dintre toţi, Unul care a întâmpinat cea mai mare opoziţie, a avut parte de cele mai multe provocări şi a fost cel mai respins, bătut, abandonat şi răstignit, Unul care a coborât sub toate lucrurile şi veţi găsi adevărul, pe Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul întregii omeniri. De ce nu l-au lăsat oamenii în pace?

De ce? Deoarece El este adevărul, iar adevărului i se va opune întotdeauna cineva.

Apoi, căutaţi-l pe cel care a scos la lumină un alt testament al lui Isus Hristos şi alte scripturi, căutaţi-l pe cel care a fost instrumentul prin care plenitudinea Evangheliei şi Biserica lui Isus Hristos au fost restaurate pe pământ, căutaţi-l şi aşteptaţi-vă să găsiţi oameni care l-au tratat nedrept. De ce nu l-au lăsat în pace?

De ce? Deoarece el a propovăduit adevărul, iar adevărului i se va opune întotdeauna cineva.

Multitudinea de revelaţii

Revelaţiile revărsate asupra lui Joseph Smith susţin faptul că el a fost profet al lui Dumnezeu. Să ne gândim la câteva, gândiţi-vă la lumina şi adevărul revelate prin intermediul său, care strălucesc în contrast cu crezurile similare din zilele lui şi din zilele noastre.

  • Dumnezeu este o persoană individuală, exaltată, un Tată Veşnic. El este Tatăl nostru.

  • Dumnezeu Tatăl, Isus Hristos şi Duhul Sfânt sunt fiinţe separate.5

  • Dumneavoastră sunteţi mai mult decât un om. Sunteţi un copil al lui Dumnezeu, Tatăl Veşnic şi puteţi deveni ca El6, dacă veţi avea credinţă în Fiul Său, vă veţi pocăi, veţi primi rânduieli, Îl veţi primi pe Duhul Sfânt şi veţi îndura până la sfârşit.7

  • La bază, Biserica lui Isus Hristos de astăzi este aceeaşi cu Biserica pe care a organizat-o El în timpul slujirii Sale muritoare, cu profeţi şi apostoli, Preoţia lui Melhisedec şi Preoţia levitică, vârstnici, înalţi preoţi, diaconi, învăţători, episcopi şi Cei Şaptezeci, aşa cum este descris în Biblie.

  • După moartea Salvatorului şi a apostolilor Săi, autoritatea preoţiei a fost luată de pe pământ şi a fost restaurată, din nou, în zilele noastre.

  • Revelaţia nu a încetat şi cerurile nu sunt închise. Dumnezeu le vorbeşte profeţilor astăzi şi El ne va vorbi şi dumneavoastră şi mie.8

  • Există mai mult decât numai rai şi iad după această viaţă. Există grade de glorie şi contează foarte mult ceea ce facem în această viaţă.9

  • Trebuie să arătăm mai mult decât o simplă credinţă pasivă în Hristos, trebuie să „[ne întoarcem] către [El] în fiecare gând”10, „[să facem] tot ceea ce [vom face] în numele Fiului”11, „să [ne amintim] totdeauna de El, şi să [ţinem] poruncile pe care El [ni] le-a dat… pentru ca [noi] să [putem] avea totdeauna Spiritul Său cu [noi]”12.

  • Miliardele de oameni care trăiesc şi mor fără Evanghelie şi fără rânduielile necesare salvării nu sunt pierduţi. Prin ispăşirea lui Hristos, întreaga omenire „[poate] fi [salvată] supunându-se legilor şi rânduielilor Evangheliei”13, care sunt administrate atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi.14

  • Naşterea nu a fost începutul. Aţi trăit înainte în prezenţa lui Dumnezeu în calitate de fiu sau fiică a Sa şi v-aţi pregătit pentru această viaţă muritoare.15

  • Căsătoria şi familia nu sunt convenţii ale oamenilor care durează doar până când moartea ne va despărţi. Ele sunt menite să fie făcute veşnice prin legăminte pe care le facem cu Dumnezeu. Familia reprezintă tiparul ceresc.16

Şi aceasta este doar o parte a multitudinii de revelaţii revărsate asupra lui Joseph Smith. De unde au venit toate aceste revelaţii care oferă lumină celor aflaţi în întuneric, claritate celor care au îndoieli şi care i-au inspirat şi i-au făcut mai buni pe milioane de oameni? Ce este mai plauzibil, că a putut el să scrie şi să propovăduiască toate aceste lucruri sau că a primit ajutorul Cerului? Scripturile care au ieşit din mâinile lui sună ca şi cum ar fi cuvintele omului sau cuvintele lui Dumnezeu?

Concluzie

Nu există dezacord cu privire la ceea ce a realizat Joseph Smith, numai cu privire la cum a făcut ceea ce a făcut şi de ce. Şi nu sunt prea multe opţiuni. El a fost fie un prefăcut, fie un profet. Fie a făcut ceea ce a făcut singur, fie a primit ajutor ceresc. Uitaţi-vă la dovezi, dar uitaţi-vă la tot ce s-a întâmplat în viaţa lui, nu numai la o singură parte. Cel mai important, faceţi precum a făcut tânărul Joseph şi „[cereţi înţelepciune] de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea [vă] va fi dată”17. Aceasta, nu numai că vă va ajuta să aflaţi adevărul despre Cartea lui Mormon şi Joseph Smith, ci reprezintă, de asemenea, modelul aflării adevărului tuturor lucrurilor.18

Joseph Smith a fost un profet al lui Dumnezeu, la fel cum este Thomas S. Monson astăzi. Prin Joseph Smith, „cheile împărăţiei lui Dumnezeu sunt [din nou] încredinţate omului pe pământ şi… Evanghelia se va rostogoli… aşa cum piatra care se desprinde din munte, fără ajutorul vreunei mâini… până când umple tot pământul”19.

Dumnezeu este Tatăl nostru Veşnic şi Isus este Hristosul. Noi Îi preaslăvim pe Ei. Nimic nu se compară cu creaţiile Lor, cu planul salvării şi cu sacrificiul ispăşitor făcut de Mielului lui Dumnezeu. În această dispensaţie, îndeplinim planul Tatălui şi ne bucurăm de fructele ispăşirii numai prin supunere faţă de legile şi rânduielile Evangheliei restaurate prin intermediul profetului Joseph Smith. Depun mărturie despre Ei − Dumnezeu, Tatăl Veşnic, şi Isus Hristos, Salvatorul lumii. Şi fac acest lucru în numele lui Isus Hristos, amin.