2022
Un model puternic pentru calitatea de părinte
septembrie 2022


„Un model puternic pentru calitatea de părinte”, Liahona, sept. 2022.

Un model puternic pentru calitatea de părinte

Bazat pe principiile Evangheliei și pe cercetarea ajutătoare, acest model pentru exercitarea calității de părinte vă poate îndruma în crearea de relații pline de însemnătate, în cultivarea și creșterea credinței și clădirea unității și rezistenței în cadrul familiei dumneavoastră.

tată citind din scripturi împreună cu fiica sa

Faptul de a fi părinte are un scop etern și poate fi edificator, plin de satisfacții și bucurie. Dar, deoarece familiile sunt de toate formele și mărimile și se confruntă cu propriile încercări unice, creșterea copiilor poate părea, uneori, copleșitoare sau extenuantă.

Din fericire, nu trebuie să trecem singuri prin aceasta.

Cu îndrumarea Tatălui nostru Ceresc, cu sprijinul Salvatorului și al Evangheliei Sale și cu punerea în practică, prin rugăciune, a sfaturilor inspirate, putem găsi ajutor și speranță pentru călătoria noastră în calitate de părinți.

Un model susținut de Evanghelie pentru calitatea de părinte

Pornind de la Evanghelia lui Isus Hristos și de la cercetarea ajutătoare privind calitatea de părinte, noi am identificat trei principii îndrumătoare pentru cultivarea dezvoltării emoționale și spirituale a unui copil. Când sunt aduse împreună, aceste aspecte interconectate importante formează un model puternic care poate ajuta familiile din întreaga lume.

Acest tipar este puternic, deoarece combină adevăruri ale Evangheliei cu concepte cheie din cercetarea privind dezvoltarea copiilor și a calității de părinte. Faptul de a căuta revelație personală despre cum să puneți în practică principiile din acest model vă poate ajuta să clădiți rezistența familiei dumneavoastră și să întemeiați un cămin care Îl are în centru pe Isus Hristos.

Cele trei principii îndrumătoare sunt:

  1. creați relații de familie pline de dragoste;

  2. cultivați învățarea și progresul;

  3. clădiți unitate și tărie prin slujire.

Acest model ne ajută să ne concentrăm asupra lucrurilor care contează cel mai mult. Fiecare parte a modelului este o componentă importantă care ne întărește familia. Lucrând împreună, ele încurajează relațiile și experiențele pozitive, ne ajută familiile să facă față adversităților și clădesc capacitatea și rezistența.

Pe măsură ce progresăm în calitate de părinți, acest model poate fi un cadru util pentru a descoperi cum să predăm fiecărui copil și să-l hrănim cel mai bine.

Mai jos este o scurtă prezentare a fiecărei părți a modelului și un exemplu din viața Salvatorului pentru a ne îndruma în punerea în practică a acestui model în viața noastră. Mai multe informații despre calitatea de părinte, sfaturi practice și răspunsuri la întrebări obișnuite despre calitatea de părinte sunt disponibile pe family.ChurchofJesusChrist.org.

1. Creați relații de familie pline de dragoste

Acest principiu ne aduce aminte să acordăm prioritate relațiilor pline de dragoste cu Tatăl Ceresc, Salvatorul, soțul sau soția și copiii noștri. Aceste relații de familie sunt vitale. Identitatea și relațiile eterne ale copiilor noștri rezultă din adevărul fundamental conform căruia „fiecare este în spirit un fiu sau o fiică iubită ai unor părinți cerești și, datorită acestui lucru, fiecare are o natură și un destin divin”.1

Îi putem încuraja să ajungă să-I cunoască pe Dumnezeu și pe Isus Hristos prin credință, rugăciune, studiu din scripturi și revelație personală de la Spiritul Sfânt (vedeți Ioan 17:3). Putem dezvolta credința cultivând „[dorința de a crede]” a copiilor noștri (Alma 32:27) și ajutându-i să simtă dragostea lui Dumnezeu. Este important pentru copiii noștri să înțeleagă că Tatăl Ceresc și Salvatorul îi înțeleg pe deplin, îi iubesc în mod perfect și doresc să-i ajute să reușească (vedeți Romani 8:38-39).2

În calitate de părinți, este important să creați o relație plină de dragoste cu fiecare copil care să fie plină de căldură și empatie. Înțelegerea perspectivelor copiilor noștri și ascultarea cu respect a ceea ce spun creează o relație sigură și plină de dragoste. Copiii noștri trebuie să știe că suntem interesați de ei, ne pasă cum se simt și suntem acolo pentru a-i ajuta. Interacțiunile pline de grijă pe care le avem cu ei îi ajută să-și dezvolte o viziune pozitivă despre ei înșiși, să-și recunoască valoarea eternă și să formeze relații de încredere cu Dumnezeu și Isus Hristos.

Pe lângă aceasta, membrii familiei se pot sprijini unul pe altul într-un mod extraordinar. Putem dezvolta relații de familie pe măsură ce ne adunăm laolaltă pentru a ne conecta, a ne ruga, a ne sfătui și a ne distra.

Să ne uităm către Hristos

Isus Hristos Își împărtășește dragostea, fiecăruia în parte, printr-o relație care oferă sentimentul de apartenență, speranță și vindecare. După ce Salvatorul a terminat de vorbit nefiților, El a ajutat, cu compasiune, și a slujit personal pentru a-i vindeca și binecuvânta pe fiecare în parte. Cu dragoste, „El i-a luat pe pruncii lor, unul câte unul, și i-a binecuvântat și S-a rugat Tatălui pentru ei” (3 Nefi 17:21).

În calitate de părinte, vă puteți binecuvânta copiii creând o relație plină de dragoste cu ei – câte o legătură plină de însemnătate pe rând.

Idei pentru crearea de relații de familie pline de dragoste

  • Comunicați cu copiii dumneavoastră ascultând cu atenție, răspunzând cu dragoste și urmând semnalele pe care vi le transmit pentru a le îndeplini nevoile.

  • Cultivați credința în Tatăl Ceresc și Isus Hristos și încurajați rugăciunea și revelația personală pentru a întări aceste relații divine.

  • Îngrijiți-vă de dumneavoastră și de căsnicia dumneavoastră. Acest lucru vă va ajuta să aveți o legătură mai bună cu copiii dumneavoastră și împreună cu soțul/soția să vă creșteți copiii, în unitate și dragoste, în calitate de parteneri egali. Dacă sunteți necăsătorit, conduceți-vă familia cu credință și încredere. Căutați sprijin suplimentar din partea celor în care aveți încredere.

  • Încurajați siguranța, sentimentul de apartenență și bucuria în căminul dumneavoastră.

2. Cultivați învățarea și progresul

părinți vorbind cu fiica lor

Cultivați progresul copiilor dumneavoastră prețuind personalitatea lor unică, oferindu-le dragoste neclintită și sprijinindu-le eforturile. Descoperiți unde se află copiii dumneavoastră în dezvoltarea lor și adaptați-vă sprijinul pentru a se potrivi nevoilor lor specifice. Exemplul, instruirea, îndrumarea și încurajarea dumneavoastră sunt vitale pentru cultivarea abilităților și încrederii copilului dumneavoastră. Fiți curioși și plini de compasiune pe măsură ce copiii dumneavoastră învață prin experiență.

Părinții care au grijă de copii evită, de asemenea, să fie prea exigenți, prea permisivi sau prea îngăduitori. Asigurarea limitelor corespunzătoare, a rutinelor obișnuite și a așteptărilor rezonabile va susține progresul copilului dumneavoastră. Asemenea Tatălui nostru Ceresc, părinții trebuie să se concentreze mai mult pe înlesnirea progresului copiilor lor decât pe confortul lor (vedeți 2 Nefi 28:30; Doctrină și legăminte 50:24, 40).

Conduceți, îndrumați și mergeți lângă copiii dumneavoastră în timp ce ei învață să-L urmeze pe Isus Hristos.3 Învățați-i cum să se îndrepte către Salvator și să se bizuie pe ispășirea Sa pentru a-i ajuta să progreseze. Copiii dumneavoastră vor descoperi treptat din exemplul dumneavoastră și din experiența lor că ei „pot totul în Hristos”, Care îi iartă și îi întărește (Filipeni 4:13). Creșterea și schimbarea pot fi anevoioase și pot necesita multă punere în practică. Părinții drepți și dornici se străduiesc să-și învețe copiii nu doar cum să „meargă pe căile adevărului” (Mosia 4:15), ci și de ce trebuie să facă acest lucru. Cultivați-le înțelegerea și sprijiniți folosirea în mod neprihănit a libertății lor de a alege la fiecare pas pe care îl fac.

Să ne uităm către Hristos

Isus Hristos vă împuternicește progresul privind dorințele neprihănite ale inimii dumneavoastră și ajutându-vă să le îndepliniți (vedeți 1 Samuel 16:7; Enos 1:12). Domnul i-a întrebat pe ucenicii Săi „unul câte unul… Ce doriți voi de la Mine?” (3 Nefi 28:1; vedeți, de asemenea, 1 Nefi 11:1-3). Cugetarea la această întrebare vă poate ajuta să descoperiți și să dezvoltați ceea ce prețuiți cel mai mult. Gândiți-vă la modul în care Salvatorul a cultivat învățarea și progresul fratelui lui Iared respectându-i libertatea de a alege și întrebându-l: „Ce vrei tu să fac Eu?” (Eter 2:23). Domnul l-a sprijinit oferind instrucțiuni concrete, când a fost nevoie, dar, de asemenea, încurajându-l să-și dea seama singur de unele lucruri. Salvatorul nu vă forțează sau controlează, ci vă învață și vă convinge să vă folosiți libertatea individuală de a alege pentru a face bine (vedeți Doctrină și legăminte 58:26-28).

Încurajați progresul copiilor dumneavoastră sprijinind dorințele neprihănite ale inimii lor – câte o întrebare profundă pe rând.

Idei pentru cultivarea învățării și progresului

  • Îndreptați-vă copiii către Isus Hristos și învățați-i cum să acceseze puterea ispășirii Sale.

  • Urmați exemplul lui Isus Hristos oferind dragoste, îndrumare, sprijin și compasiune pe măsură ce copiii dumneavoastră învață să-L urmeze.

  • Cultivați progresul sprijinind înțelegerea, abilitățile, libertatea de a alege și încrederea copilului dumneavoastră.

  • Veniți la Hristos învățând Evanghelia Sa și trăind potrivit ei împreună, pe măsură ce progresați de-a lungul cărării legămintelor.

3. Clădiți unitate și tărie prin slujire

familie ducând mâncare unei alte familii

Isus Hristos i-a învățat pe ucenicii Săi: „Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu” (Ioan 13:34). Pe măsură ce vă alinați, vă înălțați spiritual și vă slujiți unii altora, răspândiți dragostea pură a lui Hristos și deveniți mai asemănători Lui. De asemenea, Dumnezeu le oferă copiilor dumneavoastră multe ocazii valoroase de a învăța și de a progresa alăturându-se lucrării Sale și îndeplinindu-și promisiunile de a sluji altora (vedeți Moise 1:39; Mosia 18:7-11). Împărtășirea dragostei lui Hristos și radierea luminii Sale îi transformă pe ei și pe cei cărora le slujesc.

Familia dumneavoastră beneficiază, de asemenea, prin apartenența la o episcopie sau ramură în care copiii dumneavoastră oferă și primesc dragoste și sprijin. Împletindu-vă inimile „în unitate și iubire unul pentru altul” (Mosia 18:21) țeseți o pânză de relații de susținere și experiențe pozitive care vă întăresc familia. Când slujiți altora cu dragoste asemănătoare celei a lui Hristos, puteți ajuta la clădirea Sionului în familia dumneavoastră și în societate, ca un întreg (vedeți Moise 7:18).

Învățați copiii că slujirea poate fi o practică zilnică și nu un proiect izolat. Când se străduiesc să-și slujească unul altuia, copiii și tinerii descoperă o viață mai împlinită pe măsură ce privesc, dincolo de propriile nevoi, la nevoile altora. Este uimitor modul în care clădirea Sionului clădește un popor ca cel din Sion.

Să ne uităm către Hristos

Salvatorul ne-a invitat pe fiecare dintre noi să-i iubim și să le slujim altora (vedeți Ioan 13:34-35). Participarea la lucrarea de salvare a Tatălui nostru Ceresc ne întărește și ne schimbă. Faptul de a fi „în casa Tatălui [Său]” (Luca 2:49) a făcut parte din progresul pe care Isus l-a avut în tinerețea Sa pe măsură ce „creștea în înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2:52).

Familia dumneavoastră participă în lucrarea de salvare și exaltare a lui Dumnezeu trăind potrivit Evangheliei lui Isus Hristos, îngrijindu-i pe cei aflați la nevoie, invitându-i pe toți să primească Evanghelia și unind familiile pentru eternitate.4

Cultivați progresul copiilor dumneavoastră unindu-vă în „[măreața lucrare]” a lui Dumnezeu (Doctrină și legăminte 64:33) – câte un act de slujire, plin de dragoste, pe rând.

Idei pentru clădirea unității și tăriei prin slujire

  • Arătați-vă dragostea față de Dumnezeu și ajungeți să-L cunoașteți mai bine iubindu-i pe copiii Săi și slujindu-le.

  • Iubiți-vă unul pe altul slujind celor din jurul dumneavoastră și îngrijindu-vă de cei aflați la nevoie.

  • Adunați pe Israel împărtășind Evanghelia, cercetând istoria familiei dumneavoastră, slujind în templu și ajutându-i pe alții să facă și să țină legăminte sacre.

  • Clădiți unitate și tărie colectivă oferind dragoste, creând un sentiment de apartenență și sprijinindu-vă unii pe alții.

Punerea în practică a modelului în căminul dumneavoastră

Aceste principii îndrumătoare vă pot ajuta să vă concentrați în fiecare zi asupra calității de părinte. De exemplu, astăzi v-ați putea gândi cum puteți crea, în mod intenționat, o relație mai plină de dragoste, cum puteți cultiva învățarea sau cum îi puteți întări pe alții. Punerea în practică a acestui model poate îmbunătăți învățarea Evangheliei, poate cultiva progresul personal al copilului dumneavoastră și poate încuraja o concentrare mai puternică asupra altora care vă va înălța și binecuvânta familia. Punerea în practică a acestor principii vă poate, de asemenea, îmbunătăți folosirea resurselor Bisericii concentrate asupra căminului, cum ar fi Vino și urmează-Mă și programul Copiii și tinerii.

Există multe moduri de a pune în practică principiile acestui model. Fiți flexibili și căutați revelații personale pentru a le adapta la nevoile familiei dumneavoastră. Modelul „creați, cultivați, clădiți” nu înseamnă neapărat să faceți mai mult. Deși pot exista lucruri pe care vă simțiți inspirați să le adăugați la ceea ce faceți în prezent, modelul este menit să vă ajute să fructificați din plin timpul pe care-l petreceți împreună.

Când faceți orice pentru a crea relații pline de dragoste, pentru a cultiva învățarea și progresul sau pentru a clădi unitate și tărie prin slujire, puneți o temelie solidă pentru tot ceea ce faceți în căminul dumneavoastră.

Părinții buni sunt demni de încredere, nu perfecți

Este important să vă amintiți că nu trebuie să fiți perfect pentru a fi un părinte bun. În schimb, căutați să fiți o sursă de încredere, de dragoste și sprijin pentru copiii dumneavoastră. Simpla implicare în moduri mici alături de copilul dumneavoastră poate aduce o mare schimbare.

Când faptul de a fi părinte pare a fi descurajant, amintiți-vă să respirați, faceți o pauză și continuați să încercați. Puteți înainta cu credință știind că Salvatorului Îi pasă foarte mult de dumneavoastră și de copiii dumneavoastră și vă va spori eforturile sincere și dorințele neprihănite.

Speranță în Hristos

Pe măsură ce vă străduiți să fiți statornici în a face tot ce puteți pentru a iubi, cultiva și întări fiecare copil, unul câte unul, dumneavoastră și familia dumneavoastră puteți avea speranță în Hristos datorită promisiunii Sale eterne pe care v-a făcut-o: „Nu vă temeți, copii mici, pentru că sunteți ai Mei și Eu am biruit lumea” (Doctrină și legăminte 50:41).