„Sunt eu singura tânără adultă care se străduiește să-și găsească scopul?”, Liahona, sept. 2022.
Tineri adulți
Sunt eu singura tânără adultă care se străduiește să-și găsească scopul?
Am simțit că am greșit planul – planul meu pentru mine însămi și planul lui Dumnezeu pentru mine.
În ziua în care am împlinit 25 de ani, îmi aranjam camera. Spațiul meu nu era în ordine și mă gândeam că nici viața mea nu era în ordine. Nu eram unde credeam că aveam să fiu la vârsta de 25 de ani. Nu eram acolo unde trebuia să fiu.
M-am gândit la cum m-am simțit când eram adolescentă și mi-am primit binecuvântarea patriarhală. Ori de câte ori citeam despre viitorul meu, mi-am imaginat pe cineva care era aproape perfect. Dar mi-am dat seama că nu crescusem ca să fiu acea persoană pe care mi-am imaginat-o. Și m-am întrebat, dacă eul meu mai tânăr m-ar putea vedea acum, ar fi dezamăgit?
Dintr-o dată, am început să plâng. Simțeam că-mi dădusem peste cap planul vieții. Nu făcusem nicio greșeală catastrofală, dar am simțit, de asemenea, că nu aveam nimic de arătat pentru viața mea. Nu aveam niciun scop. Toți ceilalți îl înțeleseseră, iar eu eram aici, plângând pe podeaua dormitorului meu simțind că întreaga mea viață era inutilă.
M-am simțit singură în confuzia și disperarea mea. Dar, chiar și atunci, știam că nu pot fi singura tânără adultă care se străduiește să-și găsească calea. Când am vorbit cu alții, am descoperit că viața a puțini oameni ajunge exact așa cum au planificat. Și acest lucru mă ajută să mă simt mai puțin singură.
Mă ajută, de asemenea, să-mi amintesc că Tatăl Ceresc nu dorește ca eu să simt că am eșuat. El dorește ca eu să „[înaintez] cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranței” (2 Nefi 31:20). El crede în capacitatea mea de a mă schimba și de a progresa prin puterea ispășirii Salvatorului. Doar Satana ar dori ca eu să-mi spun că mi-am pierdut șansa de a deveni persoana care Tatăl Ceresc știe că pot fi.
Înțelegerea planului fericirii
Mulți dintre noi ne simțim, uneori, fără speranță în legătură cu viitorul. Și aceasta s-ar putea întâmpla pentru că noi înțelegem greșit planul fericirii întocmit de Dumnezeu. Poate credem că viața noastră este ca un joc video – o linie fixă a povestirii pe care trebuie s-o urmăm pentru a câștiga. Dar nu așa funcționează. În fiecare zi facem alegeri, ne schimbăm și progresăm. Nu există nimic static sau fix în legătură cu acest plan. Alegerile noastre nu vor fi niciodată o surpriză pentru Tatăl Ceresc, dar încă sunt alegerile noastre. Ne scriem propria poveste, cu El, în timp ce înaintăm.
Și, dacă „[Îl lăsăm] pe Hristos să fie autorul poveștii [noastre] și Cel Care o desăvârșește” 1, putem privi întotdeauna cu încredere către un final etern fericit.
Uneori facem greșeli sau ne pierdem direcția resemnându-ne să rătăcim mereu fără scop.
Dar aceasta este o Evanghelie a speranței. Despre lucruri pierdute care se găsesc. Este o Evanghelie a învățării. A iertării. A încercării din nou. Vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat: „Pocăința nu este planul de rezervă; este planul”2.
Dragostea Tatălui Ceresc pentru noi este perfectă și planul Său pentru noi este, de asemenea, perfect. Este un plan perfect pentru oamenii imperfecți, conceput cu grijă și înțelegere a nevoilor și potențialului nostru. Există loc în planul Său pentru eșecurile noastre – greșelile noastre sincere, păcatele noastre încăpățânate și rătăcirile noastre în pustiu. Și există loc în planul Său pentru victoriile noastre, pe care le asigurăm de fiecare dată când privim către El și încercăm din nou.
În căutarea scopului vostru
Am petrecut mult timp de la acea zi de naștere gândindu-mă la scopul meu. Încă nu mi-am dat seama de toate. Dar nu mă mai simt atât de îngrijorată. Știu că Dumnezeu mă cunoaște și că, dacă mă întorc către El, mă va ajuta să creez un sens în spațiul în care mă aflu acum.
Poate că, într-o zi, cineva va găsi un leac împotriva cancerului sau va pune capăt foametei la nivel mondial sau va face pace în lume. Dar, astăzi, cineva va alina un prieten îndurerat sau va ajuta un străin care întâmpină dificultăți sau se va ruga pentru prima dată după mulți ani. Și cred că toate acestea înseamnă ceva – chiar totul.
Adevărul este că cei mai mulți dintre noi nu vom face lucruri glorioase, cutremurătoare în această viață. Dar aceasta nu înseamnă că nu avem un scop. Scopul nostru suprem în calitate de copii ai lui Dumnezeu este să devenim ca El. Și progresăm în acest scop pe măsură ce facem lucruri mici în fiecare zi pentru a-L urma pe Isus Hristos.
Am ajuns să prețuiesc învățătura Evangheliei conform căreia „prin lucruri mici și simple lucruri mari sunt înfăptuite” (Alma 37:6). Când privesc înapoi la viața mea, nu văd nimic grandios. Dar văd multe „lucruri mici și simple” care au adus o mare schimbare. Și știu, prin harul Salvatorului, că acțiunile mele mici, de bună credință îmi deschid calea pentru a deveni ca El.
Calea voastră nu va arăta ca a nimănui. Dar, dacă faceți tot ce puteți pentru a face pași către Hristos, cărarea voastră este una bună. Creatorul Atotputernic crede în voi, prin urmare, fiți fermi și credeți în voi înșivă. Dumnezeu are pregătite lucruri minunate pentru voi și, chiar și atunci când vă simțiți mici și simpli, El „vă va ajuta să deveniți mai măreți decât v-ați putut gândi vreodată”3.