„Speranță și alinare în Hristos”, Liahona, sept. 2022.

Speranță și alinare în Hristos

Vârstnicul Ronald A. Rasband

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Haideți să ne încredem în promisiunea că Domnul Își aduce aminte de sfinții Săi credincioși și îi răsplătește.

mână a statuii Christus — Ne putem ancora speranța supremă în Isus Hristos și ispășirea Sa.

Jens și Ane Cathrine Andersen au avut o mărturie profundă și trainică despre adevărul Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos. În pofida gloatelor furioase și a persecuției din comunitate și parohie, ei s-au alăturat Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă în anul 1861.

În primăvara anului următor, ei au dat ascultare chemării Sionului adresată membrilor de a se muta la 8.000 de kilometri depărtare, în Valea Salt Lake. Adunarea în Sion însemna să-și lase în urmă viața bună din Danemarca – inclusiv prieteni, familia extinsă și o fermă frumoasă care, de generații întregi, fusese transmisă de la tată la fiul mai mare. Situată în satul Veddum, lângă Aalborg, în fertila Peninsulă Iutlanda din nordul Danemarcei, ferma era mare și productivă. Avea zeci de persoane angajate și a adus respect și bunăstare familiei Andersen.

Împărțind aceste mijloace semenilor lor convertiți, Jens și Ane Cathrine au plătit costurile emigrării a aproximativ 60 de alți sfinți pentru a se îndrepta spre Sion. În data de 6 aprilie 1862, familia Andersen, împreună cu fiul lor în vârstă de 18 ani, Andrew, s-au alăturat altor 400 de sfinți danezi pe micul vapor Albion și au navigat spre Hamburg, Germania. Două zile mai târziu, ajungând în Hamburg, s-au alăturat mai multor sfinți care se urcau la bordul unui vas mai mare pentru a-și începe călătoria transatlantică.

Totuși, bucuria de a se aduna în Sion s-a transformat în curând în întristare. Mai mulți copii care se îmbarcaseră pe Albion erau purtători ai virusului numit pojar. Pe măsură ce boala i-a cuprins pe imigranți, 40 de copii și câțiva adulți au murit și au fost îngropați în mare. Printre ei se afla Jens Andersen, în vârstă de 49 de ani, stră-străbunicul meu.

Visul lui Jens de a ajunge și a clădi Sionul împreună cu familia sa și cu ceilalți sfinți danezi s-a încheiat la doar 10 zile de când a plecat din Hamburg. Un istoric a scris: „Un eliberator care, asemenea lui Moise, nu a pus niciodată piciorul pe pământul făgăduit a fost Jens Andersen din [Veddum], Aalborg, care i-a ajutat pe nu mai puțin de șaizeci dintre apropiații săi să emigreze; el a murit pe Marea Nordului în anul 1862, la scurt timp după ce a plecat din Germania”¹.

Încercarea din timpul vieții muritoare

A meritat sacrificiul familiei Andersen – de a-și părăsi ferma confortabilă și de a-și pierde soțul și tatăl iubitor? Sunt convins că lumea ar spune nu. Dar lumii îi lipsește credința, previziunea și „perspectiva eternă”² oferită de Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos.

Acea perspectivă ne ajută să înțelegem viața noastră muritoare și multele ei încercări. Ne confruntăm cu teamă, trădare, ispită, păcat, pierdere și singurătate. Bolile, dezastrele, depresia și moartea ne spulberă visurile. Uneori, poverile noastre par mai grele decât putem duce.

„Deși detaliile sunt diferite, fiecare dintre noi avem parte de tragedii, teste și încercări neașteptate, atât fizice, cât și spirituale, deoarece ne aflăm în viața muritoare”, a spus vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Dânsul a adăugat: „Căutăm fericire. Ne dorim pace. Sperăm să avem parte de dragoste. Și Domnul ne oferă o mulțime de binecuvântări minunate. Însă, odată cu bucuria și fericirea, un lucru este sigur: vor exista momente, ore, zile, uneori ani când sufletul dumneavoastră va fi rănit”^3..

Noi acceptăm curajoși să gustăm amarul din viața noastră pentru a putea cunoaște ce este dulce (vedeți Doctrină și legăminte 29:39). Potrivit cuvintelor profetului Isaia, cu toții suntem purificați – și aleși – „în cuptorul urgiei” (Isaia 48:10).

Promisiunea ispășirii

Suferința face parte din „marele plan al fericirii” întocmit de Tatăl (Alma 42:8, vedeți, de asemenea, 2 Nefi 2:11). Însă, punctul central al acestui plan este alinarea și speranța care vin din „ispășirea măreață și glorioasă”⁴. Prin ispășirea Sa, Isus Hristos a venit să ne salveze. (Vedeți Alma 36:3.)

Salvatorul „a coborât sub toate lucrurile” (Doctrină și legăminte 88:6) pentru ca El să poată lua asupra Sa greutățile și greșelile noastre. El știe cum să ne slujească înțelegând pe deplin unde și de ce doare.

„Pentru că Salvatorul a suferit orice și tot ce noi am putea simți sau trăi, El îl poate ajuta pe cel slab să devină mai puternic”, a spus președintele James E. Faust (1920-2007), al doilea consilier în Prima Președinție. „El a trăit personal totul. El înțelege durerea noastră și El va fi alături de noi chiar și în cele mai întunecate ceasuri ale vieții noastre.”⁵

De aceea ne putem ancora speranța supremă în El și în ispășirea Sa.

„Lumea noastră este pesimistă și cinică – o lume care, într-o mare măsură, nu are speranță în Isus Hristos, nici în planul lui Dumnezeu pentru fericirea oamenilor”, a spus președintele Russell M. Nelson. „De ce sunt atât de multe conflicte și atâta tristețe la nivel mondial? Motivul este clar. Dacă nu există speranță în Hristos, nu există recunoașterea unui plan divin pentru mântuirea omenirii. Fără acea cunoaștere, oamenii cred, în mod greșit, că existența de astăzi este urmată mâine de nimicire – că fericirea și asocierile de familie sunt doar efemere.”⁶

Găsesc speranță și vindecare în Isus Hristos când merg la templu și ascult cuvintele profeților în viață. Găsesc alinare când studiez din scripturi care depun mărturie despre El și ispășirea Sa. Când viața muritoare vă amenință cu „nori grei”⁷, îndreptați-vă către ceea ce eu numesc „scripturi de protecție”. Iată câteva dintre preferatele mele:

Vechiul Testament

„[Domnul] nimicește moartea pe vecie; Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele” (Isaia 25:8).
„Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat… El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53:4-5).

Noul Testament

„Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28).
„În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).

Cartea lui Mormon

„Și El va lua moartea asupra Lui, ca să poată dezlega legăturile morții care leagă poporul Său; și va lua asupra Lui infirmitățile lor, ca inima Lui să fie inundată de milă, în ce privește trupul, ca El să știe, în ce privește trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmitățile lor” (Alma 7:12).
„Și ce este aceea pentru care voi aveți nădejde? Iată, vă spun eu vouă că voi trebuie să aveți nădejde prin ispășirea lui Hristos și prin puterea învierii Lui ca să fiți înălțați la viață veșnică și aceasta datorită credinței voastre în El în acord cu făgăduința” (Moroni 7:41).

Doctrină și legăminte

„De aceea, îndrăzniți și nu vă temeți, pentru că Eu, Domnul, sunt cu voi și am să stau lângă voi; și voi trebuie să mărturisiți despre Mine, chiar Isus Hristos, că sunt Fiul Dumnezeului Celui Viu, pentru că Eu am fost, pentru că Eu sunt și pentru că Eu voi veni” (Doctrină și legăminte 68:6).
„De aceea, nu vă temeți chiar dacă muriți; pentru că bucuria voastră nu este deplină în această lume, dar în Mine bucuria voastră este deplină” (Doctrină și legăminte 101:36).

Acestea și un volum de alte versete depun mărturie, potrivit cuvintelor președintelui Boyd K. Packer (1924-2015), președintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, despre „promisiunea ispășirii lui Hristos”⁸.

Rugămințile unui profet

Când înțelegem rolul important pe care Salvatorul îl are în fericirea noastră acum și în lumea care va veni, înțelegem de ce președintele Nelson ne roagă să facem din El temelia spirituală a vieții noastre:

„Vă rog să vă faceți timp pentru Domnul! Faceți-vă propria temelie spirituală fermă și capabilă să reziste testului timpului făcând acele lucruri care-I permit Duhului Sfânt să fie întotdeauna cu dumneavoastră”. A ne face timp pentru Domnul, a adăugat președintele Nelson, include faptul de a ne face „timp pentru Domnul în casa Sa sfântă” prin slujirea și preaslăvirea în templu⁹.

„Pe fiecare dintre dumneavoastră care ați făcut legăminte în templu, vă rog să căutați – cu ajutorul rugăciunii și în mod consecvent – să înțelegeți legămintele și rânduielile…

Ori de câte ori apare orice fel de tulburare în viața dumneavoastră, cel mai sigur loc în care să vă aflați, din punct de vedere spiritual este acela în care trăiți în limitele legămintelor pe care le-ați făcut în templu!

Vă rog, credeți-mă când vă spun că, dacă temelia dumneavoastră spirituală este clădită ferm pe Isus Hristos, nu trebuie să vă temeți.”¹⁰

Săpați pe mâinile Sale

Ce s-a întâmplat cu Ane Catherine și fiul său, Andrew? Au deznădăjduit ei și s-au întors în Danemarca după trista lor călătorie de șase săptămâni până în orașul New York? Nu. Bizuindu-se pe mărturia lor despre Salvator și planul salvării și având încredere în Dumnezeu, ei au mers înainte cu mult curaj cu trenul, vaporul cu aburi și caravana de cărucioare. Ei au ajuns în Valea Salt Lake în data de 3 septembrie 1862 și s-au alăturat muncii de clădire a Sionului.

S-au stabilit în Efraim, Utah, unde Andrew s-a căsătorit și și-a întemeiat o familie. Mai târziu, Andrew și-a mutat familia, inclusiv pe mama sa, în Lehi, Utah, unde a devenit fermier, bancher și primar de succes. El a slujit trei ani în misiune în țara sa natală, mai mult de două decenii în episcopate și mai mult de trei decenii în Înaltul Consiliu sau în cvorumul înalților preoți. Trei dintre fiii săi au slujit în misiuni în Danemarca și Norvegia.

Din perspectiva lumii, nu putem vedea sfârșitul glorios de la începutul plin de lacrimi. Dar, având credință în Hristos, putem privi către viitor cu speranță. Și ne putem încrede în promisiunea că Domnul Își aduce aminte de sfinții Săi credincioși și îi răsplătește, inclusiv pe Jens, Ane Catherine și Andrew. Domnul Și-a adus aminte de ei și Își aduce aminte de noi. El a promis:

„Eu nu te voi uita cu niciun chip:

Iată că te-am săpat pe mâinile Mele” (Isaia 49:15-16).