2023
Puterea recunoștinței
Septembrie 2023


Mesaj din partea conducerii zonei

Puterea recunoștinței

În toamna anului 2020, pandemia COVID a îngenunchiat lumea. Cu toții am fost, cu siguranță, afectați într-un anumit mod.

Dat fiind vocația mea în domeniul culturii și turismului, pandemia a fost o încercare serioasă pentru mine din punct de vedere profesional. Așadar, aveam multe așteptări când am aflat că preaiubitul nostru profet, președintele Russell M. Nelson, avea să rostească o cuvântare specială adresată întregii lumii în data de 20 noiembrie 2020.

Când a început, președintele Nelson a spus despre câteva dintre încercările pe care dânsul le-a avut în viața dânsului și și-a exprimat îngrijorarea mare în privința pandemiei. Apoi, dânsul a spus:

„Există, totuși, un remediu – unul care poate părea surprinzător – deoarece este contrar instinctelor noastre. Totuși, efectele lui au fost confirmate de oameni de știință, precum și de femei și bărbați credincioși.

Mă refer la puterea vindecătoare a recunoștinței1.

Președintele Nelson ne-a invitat să folosim rețelele de socializare ca pe propriile jurnale de recunoștință și să ne exprimăm mulțumirile lui Dumnezeu în rugăciunile noastre zilnice pentru nenumăratele binecuvântări din viața noastră.

Am pus în practică „terapia” pe care dânsul a sugerat-o și am simțit că m-a ajutat în acea perioadă grea pentru a avea parte de vindecare și pentru a avea o inimă veselă și plină de credință.

Misiunea mea cu timp deplin reprezintă una dintre marile binecuvântări din viața mea. În acea perioadă, am cunoscut multe persoane în situații extrem de diferite. Se părea că anumite persoane aveau tot ce le trebuiau pentru o viață fericită. De asemenea, am întâlnit oameni care, totuși, locuiau într-o sărăcie deplorabilă, sufereau de boli grave și aveau de înfruntat alte încercări, dar care tot erau plini de bucurie. Când am cugetat asupra observațiilor mele, mi-am dat seama că cei care radiau de bucurie chiar și în circumstanțe pline de încercare erau, de asemenea, mereu recunoscători. Mi-am dat seama că recunoștința este cheia către fericire.

Așadar, cum putem să ajungem să avem o inimă plină de recunoștință?

Avem nevoie de momente obișnuite în viața noastră de zi cu zi în care să luăm o pauză și să fim liniștiți. Președintele Nelson a spus: „Timpul petrecut în liniște este un timp sacru – timp care va înlesni primirea revelației personale și va insufla pace”2.

În aceste momente liniștite, putem să ne deschidem ochii, urechile și, mai ales, inimile pentru a vedea cât de mult ne iubește Tatăl nostru Ceresc și ne binecuvântează din abundență. Putem vedea că, în cele din urmă, fiecare moment din viața noastră este un dar de la Dumnezeu. Acest lucru ne va umple de bucurie și recunoștință și ne va ajuta să privim chiar și experiențele de viață neplăcute și dureroase din ce în ce mai mult ca ocazii de a învăța ceva nou, de a crește din punct de vedere personal și de a dezvolta atribute asemănătoare celor ale lui Hristos.

Dacă inima noastră este plină de mulțumiri, noi vom simți în mod natural dorința de a împărtăși altora ce ne aduce nouă bucurie.

Recunoștința nu este doar o cheie către bucuria personală. De asemenea, ne motivează să fim o binecuvântare pentru alții și să schimbăm lumea în bine.

Sunt profund recunoscător Tatălui meu Ceresc pentru binecuvântările abundente din viața mea, mai ales pentru familia mea și pentru oamenii iubitori din jurul meu. Îi mulțumesc pentru mărețul plan al fericirii și pentru Salvatorul meu, Isus Hristos. El este un exemplu minunat pentru noi privind ceea ce înseamnă să fim recunoscători prin faptul că Și-a exprima în mod consecvent recunoștința Sa față de Tatăl Său. Haideți să urmăm exemplul Său și să folosim fiecare ocazie de a mulțumi lui Dumnezeu și celor din jurul nostru pentru tot binele din viețile noastre. Cât de minunat ar fi dacă rugăciunile noastre zilnice ar fi, în primul rând și cel mai important, expresii ale recunoștinței noastre!

Sunt mereu recunoscător lui Isus Hristos. El ne-a arătat cum să trăim. El ne-a oferit răspunsuri la marile întrebări ale vieții. El a împlinit ispășirea, astfel pregătind calea pentru ca noi să ne întoarcem la Tatăl nostru Ceresc.

El este speranța mea. Întreaga mea inimă este a Sa.

Note

  1. „Puterea vindecătoare a recunoștinței”, președintele Russell M. Nelson, noiembrie 2020.

  2. „Ce învățăm și nu vom uita niciodată”, președintele Russell M. Nelson, Conferința Generală din aprilie 2021.