„Vârstnicul Patrick Kearon – Pregătit și chemat de Domnul”, Liahona, mai 2024.
Chemări noi
Vârstnicul Patrick Kearon – Pregătit și chemat de Domnul
Domnul l-a pregătit pe vârstnicul Kearon în moduri unice și l-a înzestrat cu multe daruri spirituale care îi vor permite să-i binecuvânteze pe alții în chemarea sa sacră de martor special „al numelui lui Hristos în toată lumea”.
Într-o sâmbătă, la câțiva ani după ce fusese chemat în calitate de autoritate generală-Cei Șaptezeci, vârstnicul Patrick Kearon și soția dânsului, Jennifer, intrau într-un supermarket în timp ce vârstnicul W. Rolfe Kerr și soția dânsului, Janeil, ieșeau. Au vorbit puțin, apoi soții Kerr s-au îndreptat spre mașina dânșilor.
Aproape imediat, un bărbat s-a apropiat de vârstnicul Kearon și l-a întrebat cu entuziasm: „Cel cu care ați vorbit este o autoritate generală?”. Vârstnicul Kearon a răspuns: „Da. Era vârstnicul W. Rolfe Kerr, din Cei Șaptezeci”. Bărbatul a dat din cap, s-a uitat direct la vârstnicul Kearon fără să-l recunoască și a spus: „Poți întotdeauna să recunoști o autoritate generală, nu-i așa?”. Apoi, bărbatul a plecat în grabă.
„Îmi place această întâmplare, deoarece reprezintă foarte bine ceea ce simt”, spune vârstnicul Kearon zâmbind. „Aș putea trăi aceeași experiență astăzi și acel bărbat tot nu m-ar recunoaște, probabil, într-o mulțime ca fiind o autoritate generală.”
Umorul autoironic și umilința vârstnicului Kearon îl fac simpatic celor care-l cunosc sau care au avut privilegiul de a sluji alături de dânsul. Chemat și rânduit membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli în data de 7 decembrie 2023, vârstnicul Kearon știe că, în noua sa chemare, dânsul contează mai puțin, contează lucrarea Domnului aflată în desfășurare.
„Cu toții facem parte din lucrarea Sa”, spune dânsul, „încercând să ajutăm oamenii să simtă lumina Sa și dragostea Sa și grija Sa. Ceea ce dorește El să facem, în calitate de membri ai Bisericii Sale, este să binecuvântăm viețile altora”.
Domnul l-a pregătit pe vârstnicul Kearon în moduri unice și l-a înzestrat cu multe daruri spirituale care îi vor permite să-i binecuvânteze pe alții în chemarea sa sacră de martor special „al numelui lui Hristos în toată lumea” (Doctrină și legăminte 107:23). Convertit la Biserică la vârsta de 26 de ani și singurul membru al Bisericii dintre frații și surorile sale, vârstnicul Kearon este un om cu empatie profundă care știe cum să asculte copiii lui Dumnezeu, să creeze o legătură cu ei și să-i aline. Dânsul este caritabil din fire și găsește bucurie în slujire. Înduioșat de experiențe delicate și de pierderea celor dragi, dânsul depune mărturie că Salvatorul Isus Hristos, prin ispășirea Sa, oferă leacul tămăduitor și, într-o zi, va îndrepta totul.
Vârstnicul Kearon este un ucenic autentic al lui Isus Hristos, care se încrede în Domnul. Dânsul este un conducător ușor de urmat, deoarece este devotat faptului de a-L urma pe Salvator și de a-i conduce pe oameni la El.
„Domnul”, spune președintele Jeffrey R. Holland, președintele în exercițiu al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, „l-a condus pe Patrick la poziția pe care o deține acum”.
Părinți iubitori și devotați
Patrick Kearon s-a născut în Carlisle, Cumbria, în nordul Angliei, în data de 18 iulie 1961, în familia lui Paddy și Patricia Kearon. Când părinții săi s-au întâlnit, ei slujeau în forțele armate britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – mama sa ca asistentă medicală, în cadrul forțelor armate, în India și Burma, iar tatăl său în Forțele Aeriene Regale (RAF), detașat în Franța, Africa de Nord, Sicilia și Italia.
Vârstnicul Kearon își amintește de părinții săi, Paddy și Patricia, pentru viața lor exemplară de devotament, slujire și sacrificiu.
Deși nu se duceau, cu regularitate, la biserică, au trăit o viață caracterizată de devotament, slujire și sacrificiu pentru familie, care a lăsat o impresie de durată asupra lui Patrick, cel mai mic dintre cei cinci copii ai cuplului. Dânsul și-o amintește pe Pat ca fiind o „mamă extraordinară”, iubitoare, îndrumând cu blândețe, mai ales prin exemplu, și care nu a criticat niciodată pe nimeni. Ea era generoasă, fermă și remarcabil de echilibrată. Și dânsul și-l amintește pe Paddy pentru „energia, bunătatea și căldura lui irepresibile; dragostea lui pentru… deșerturile aride ale Arabiei și dealurile învălurate ale Angliei și ale Irlandei; și pasiunea lui pentru cer, pentru soare și pentru mare. Pot să recunosc clar amprenta pe care a lăsat-o asupra dorinței mele de a fi afară, în aer liber, la aer și în lumina soarelui”.
După ce a slujit în RAF, tatăl vârstnicului Kearon s-a dus să lucreze ca antreprenor în domeniul apărării în Arabia Saudită. Patrick, în vârstă de șapte ani, a învățat acolo o lecție importantă despre supunere, relatată în mod memorabil în prima sa cuvântare din cadrul unei conferințe generale în calitate de autoritate generală. Ignorând instrucțiunile părinților săi de a purta pantofi în timpul unei excursii în deșert, dânsul s-a dus să exploreze în „papuci de plajă” și a fost înțepat de un scorpion în talpă.
Patrick Kearon când era copil în Arabia Saudită.
Trei ani mai târziu, tânărul Patrick se afla la o școală cu internat în Anglia unde simțea foarte puternic dorul de părinții săi, dor alinat doar de scrisorile lor încurajatoare.
„Dacă ar fi să compar, cu siguranță Harry Potter a avut o viață ușoară la Hogwarts. A fost greu”, spune dânsul despre școala cu internat. „Mă duceam acasă doar de Crăciun, de Paște și vara. Am făcut calendare mici pe foi de hârtie, trăgând câte o linie în fiecare zi, numărând zilele până când mă puteam întoarce la familia mea.”
Câțiva ani mai târziu, când Patrick era la a doua școală cu internat în Anglia, o furtună puternică s-a abătut dinspre Marea Irlandei. Furtuna a inundat 5.000 de case din zona învecinată. Patrick și colegii săi de clasă au fost chemați să ajute la curățenia de mare amploare.
„Încă îmi amintesc greutatea covoarelor îmbibate și duhoarea din aer”, spune dânsul. „Dar îmi aduc aminte că am muncit din greu și am terminat ce era de făcut alături de colegii mei de școală. Și îmi aduc aminte de oameni și de recunoștința lor.”
Acea experiență a fost, probabil, prima întrezărire de către Patrick a binecuvântărilor reciproce ale faptului de a sluji și de a avea parte de slujire. Mai târziu, și-a dat seama că sentimentele sale de nesiguranță din timpul adolescenței îl părăsiseră „în timp ce eram implicat în acest mare efort de ajutorare a aproapelui”.
După terminarea liceului, Patrick s-a întors în Arabia Saudită, unde a început un stagiu de formare în management la o companie multinațională de produse alimentare și băuturi. Acea experiență l-a determinat să lucreze în mai multe domenii, ajungând în cele din urmă să lucreze în Anglia, în consultanță în domeniul comunicațiilor, alături de sora Kearon.
„Lumea mea s-a întors cu susul în jos”
Când Patrick avea 19 ani, și-a pierdut tatăl și cumnatul într-un tragic accident de mașină în Arabia Saudită. „Lumea mea s-a întors cu susul în jos odată cu pierderea lor”, spune dânsul. Mâna îndrumătoare a tatălui său, încurajarea sa plină de dragoste și viziunea sa plină de bucurie asupra lumii dispăruseră. Copleșit, pentru o vreme, de sentimente de durere și zădărnicie, Patrick s-a dus acasă, în Anglia, împreună cu mama sa, dar, apoi, s-a întors să lucreze în Arabia Saudită.
„Am avut tot felul de ocazii valoroase de a învăța, de a mă dezvolta și de a vedea cum funcționau afacerile”, spune dânsul. Dânsul a fost deosebit de recunoscător pentru „un șef minunat care m-a pregătit și m-a îndrumat și care mi-a devenit prieten drag. El a fost una dintre cele câteva figuri paterne cu care am fost binecuvântat după moartea tatălui meu”.
Mai târziu, în timp ce lucra din nou în Londra, Patrick a întâlnit niște membri ai Bisericii.
„Exemplificau în mod minunat credința noastră”, își amintește dânsul. „Unul dintre ei era din California și m-am dus și am stat cu acea familie în timp ce am lucrat acolo.”
Acea experiență i-a oferit lui Patrick o temelie minunată pentru înțelegerea Bisericii. A fost impresionat de bucuria pe care familia respectivă o găsea în slujire, dar a avut multe întrebări despre doctrina și crezurile Bisericii. Cu toate acestea, doi ani mai târziu, în Anglia, dânsul a întâlnit niște „misionari impresionanți” pe străzile Londrei. După ce au discutat câteva luni despre Evanghelie și i s-a spus că nu progresa spre botez, ei l-au întrebat dacă dorea o binecuvântare.
„Am fost de acord să primesc o binecuvântare de la un misionar senior pe care îl cunoșteam”, își amintește dânsul. „Modul în care m-am simțit în timpul acelei binecuvântări a fost un moment cheie în convertirea mea. A fost un sentiment absolut incontestabil de lumină, bucurie și pace care nu poate fi descris în cuvinte. Cuvintele binecuvântării s-au dovedit a fi inspirate și, cu siguranță, vizionare.”
Acea experiență, împreună cu „o serie de alte lucruri în progresul meu către botez”, l-au condus pe Patrick către o mărturie despre Salvator și Biserica Sa restaurată. Două luni mai târziu, în ajunul Crăciunului din anul 1987, dânsul a fost botezat și a devenit membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
Celor care caută o mărturie, vârstnicul Kearon le spune: „Alegeți credința și răspundeți invitației din Alma 32. Urmați-vă sentimentele spirituale. Ele vă vor îndruma, iar dumneavoastră veți ști”.
„O sursă de tărie”
La doi ani după botezul său, Patrick frecventa o episcopie pentru tineri adulți necăsătoriți din Londra când a întâlnit-o pe Jennifer Hulme, o studentă la Universitatea Brigham Young, din Saratoga, California. Jennifer venise la Londra pentru o perioadă de șase luni pentru a studia istoria artei și literatura engleză. Cea mai mică dintre opt copii, dânsa a fost crescută în Biserică.
Aproape imediat, Patrick i-a atras atenția.
„Privindu-l interacționând cu oamenii din episcopie, am văzut modul în care-i trata”, a spus Jennifer despre Patrick. „Fie că era un membru nou, un membru care se întorcea, cineva care avea probleme sau cineva care era un prieten apropiat, el i-a tratat pe toți cu aceeași dragoste și interes sincere. Acea calitate a fost ceea ce m-a atras în primul rând la el. Este o calitate pe care l-am văzut dezvoltând-o și pe care Dumnezeu i-a pus-o în valoare de-a lungul celor 33 de ani de când suntem căsătoriți.”
Dragostea și respectul pe care vârstnicul și sora Kearon le au unul față de celălalt le permit să lucreze uniți în credință.
După perioada de curtare, cuplul s-a căsătorit în Templul Oakland, California, în luna ianuarie a anului 1991. Apoi, și-au crescut familia în Anglia timp de 19 ani, până când vârstnicul Kearon a fost chemat, în anul 2010, ca autoritate generală-Cei Șaptezeci după ce a slujit în mai multe chemări de conducere, inclusiv în calitate de președinte de țăruș și autoritate a zonei-Cei Șaptezeci. Dânsul slujea în calitate de președinte senior al Celor Șaptezeci când a fost chemat să fie membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli.
Vârstnicul Kearon spune că soția sa este o ucenică credincioasă care își cunoaște adevărata identitate. „Ea trăiește o viață fericită, pozitivă, constructivă, utilă, plină de bucurie, avându-L pe Salvator în centrul tuturor acestor lucruri. Ea este o sursă de tărie și o binecuvântare enormă pentru mine din momentul în care ne-am cunoscut.”
Susannah, a doua dintre cele trei fiice ale cuplului, spune că mamei ei îi place să se dăruiască: „Ea este plină de viață și de lumină și are o pasiune pentru Evanghelie”. Și, asemenea tatălui ei, mama ei este o „ascultătoare excelentă”.
Susannah și surorile ei spun că dragostea și respectul părinților lor unul față de celălalt le permite să lucreze uniți în credință pentru îndeplinirea obiectivelor comune. Ei se ascultă unul pe celălalt și își respectă și apreciază reciproc gândurile și opiniile.
Emma, fiica cea mai mică a cuplului, spune că relația armonioasă a părinților ei și dragostea lor evidentă pentru copiii lor „au creat un mediu familial foarte fericit și sigur”.
Lizzie Kearon Staheli, fiica cea mai mare, spune despre tatăl ei: „Tata vede oamenii prin ochii lui Hristos. El este întotdeauna nerăbdător să încurajeze oamenii și să-i întărească. El vede potențialul în fiecare persoană, indiferent de circumstanțele acesteia”.
Emma adaugă: „El este plin de credință și iubește bucuria pe care i-o aduce Evanghelia. Deoarece a găsit Evanghelia restaurată ca adult, el apreciază schimbarea pe care o aduce în viața cuiva ca sursă de lumină și bucurie”.
Vârstnicul Kearon își numește fiicele – Lizzie (fotografiată împreună cu soțul ei, Jonathan), Susannah și Emma – „cea mai frumoasă lumină din viața noastră, cele mai mari comori ale noastre”.
Jean B. Bingham, fostă președintă generală a Societății de Alinare, îl descrie pe vârstnicul Kearon ca fiind calm sub presiune. Dânsa își amintește de un moment în care dumneaei, vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, vârstnicul Kearon și alții erau blocați în străinătate în timpul unei revolte politice. Sub îndrumarea vârstnicului Bednar, vârstnicul Kearon a petrecut ore întregi la un telefon prin satelit lucrând cu oficialitățile locale și cu reprezentanții Bisericii pentru a găsi o cale prin care ei să plece de acolo.
„Firea sa calmă, eforturile sale concentrate și cunoștințele sale inspirate au dus la o soluție care a permis plecarea noastră în siguranță”, a spus sora Bingham.
În luna decembrie a anului 2021, familia a aflat cu stupoare că sora Kearon fusese diagnosticată cu cancer la sân.
„Nu am crezut niciodată că eu sau vreunul dintre noi am putea să avem cancer”, spune sora Kearon. Dânsa a spus că tratamentul care a urmat a fost extrem de dificil, dar că Salvatorul a fost sursa dânsei de tărie în tot acest timp. „Încă fac chimioterapie pe cale orală, dar sunt recunoscătoare să spun că nu mai am cancer, din câte pot spune medicii.”
Vârstnicul Kearon spune: „Jen a fost neclintită și incredibil de credincioasă în tot acest timp. Mulțumim în fiecare zi pentru sănătatea ei și mulțumim pentru îngrijirea excepțională de care a avut parte”.
Ca și în cazul altor încercări de care dânsa și soțul dânsei au avut parte, sora Kearon spune: „Viața ne oferă lucruri pe care pur și simplu nu ni le dorim. Nu ne plac. Nu le-am cerut. Dar, oricum, trebuie să le înfruntăm. Cel mai bun mod de a face față lucrurilor care sunt, pur și simplu, grele este să ne întoarcem către Domnul și să cerem tăria Sa, punându-ne credința în Isus Hristos și în harul și puterea Sa. Cu mult timp în urmă, am învățat multe despre modul în care Salvatorul ne ajută în cele mai dificile și mai întunecate momente ale noastre”.
Vârstnicul și sora Kearon au dobândit acea cunoaștere sacră după nașterea primului lor copil, Sean.
„Stânca ispășirii lui Isus Hristos”
În timpul primei sarcini a surorii Kearon, cuplul a aflat, din timp, în urma unor ecografii, că băiețelul lor avea „o anomalie cardiacă gravă, afecțiune care-i punea viața în pericol”, spune vârstnicul Kearon. „Ne-am petrecut restul sarcinii căutând cei mai buni medici, cardiologi și chirurgi cardiologi pregătiți pentru a rezolva problema lui specială. Am găsit o echipă de talie mondială în Londra, iar ei erau încrezători că puteau rezolva problema.”
Chirurgii l-au operat pe Sean când acesta avea 19 zile. Operația a fost lungă și laborioasă. După aceea, spune vârstnicul Kearon: „Inimioara lui Sean nu a mai repornit. Așadar, l-am pierdut. Moartea lui a fost extrem de dureroasă. Acesta nu a fost rezultatul pentru care postisem, ne rugasem și implorasem, dar am știut că mâna cerului a fost în acea experiență”.
Sora Kearon spune: „Dumnezeu ne-a călăuzit prin acele luni de sarcină și prin frumoasa și scurta viață a fiului nostru într-un mod în care, la sfârșitul ei, am știut că noi am făcut tot ce am putut pentru el. A fost o alinare extraordinară”.
Vindecarea a venit ca urmare a unei înțelegeri mai bune a ispășirii și învierii Salvatorului pe care sora Kearon a dobândit-o în urma unui studiu aprofundat al cărților 1 Nefi și 2 Nefi. „În durerea cauzată de pierderea noastră, am simțit de parcă mă învârteam într-o gaură neagră”, spune dânsa. „Și, totuși, de fiecare dată, acea cădere liberă a fost oprită prin stânca ispășirii lui Isus Hristos – pentru că ea este adevărată. Harul Său, realitatea Sa vie, fac chiar și cele mai dureroase pierderi suportabile și pline de speranță.”
Vindecarea a venit din nașterea celor trei fiice ale cuplului. „Ele au adus cu ele vindecare”, spune vârstnicul Kearon. „Ele sunt cea mai frumoasă lumină din viața noastră, cele mai mari comori ale noastre.”
Vindecarea a venit din cuvintele inspirate ale conducătorilor Bisericii, inclusiv dintr-o cuvântare rostită în cadrul unei conferințe generale de vârstnicul Lance B. Wickman, în care vârstnicul Wickman a împărtășit durerea de a merge pe coridoarele pustii ale spitalului în timp ce băiețelul său era pe moarte din cauza unei boli din copilărie. „Vârstnicul Wickman ne învață că «a crede înseamnă a vedea» și credință înseamnă încredere în Domnul”, spune vârstnicul Kearon. „Cuvântarea sa a fost extrem de prețioasă pentru mine datorită înțelegerii sale clare despre o astfel de experiență. Acest lucru a fost amplificat de câte ori am citit-o și am ascultat-o.”
Iar vindecarea a venit slujind altora în pierderea lor – fie că sunt refugiați în Europa, cei abuzați sau oprimați sau alți conducători ai Bisericii, precum vârstnicul Paul V. Johnson, din Președinția celor Șaptezeci, care și-a pierdut fiica din cauza cancerului cu două luni înainte de a se alătura vârstnicului Kearon în președinția Zonei Europa, în anul 2015.
„Dânsul și sora Kearon au fost minunați ajutându-ne în acea perioadă de durere și de vindecare”, spune vârstnicul Johnson. „Dânșii au fost atât de sensibili față de situația noastră. I-am iubit mereu pentru acest lucru.”
Aceasta este calea uceniciei. Ne purtăm poverile unul altuia. Jelim cu cei care jelesc. Îi alinăm pe cei care au nevoie să fie alinați. Și noi suntem martori ai lui Dumnezeu – și ai promisiunii eterne privind reuniunile pline de bucurie făcute posibile prin ispășirea lui Isus Hristos. (Vedeți Mosia 18:8-9.)
Vârstnicul Kearon salută membri din Zona Est, Europa.
Apoi, când avem parte de momente de încercare, acelei dragoste vindecătoare și acelui leac alinător li se răspunde în același fel. În calitate de apostol al Domnului Isus Hristos, vârstnicul Kearon este pregătit să împărtășească întregii lumi acel mesaj al Evangheliei de speranță, vindecare și pace.
„De ce avem parte de încercări grele?”, întreabă vârstnicul Kearon. „Pentru că venim pe pământ să învățăm, să progresăm, să fim sfințiți și să-I iubim și să avem încredere în Tatăl nostru din Cer și în Salvatorul nostru. Deocamdată, nu-I putem vedea, iar Ei nu ne pot ține de mână la propriu. Dar binecuvântările ispășirii Salvatorului sunt infinite – infinite!”