Misionar care deservește
5. Dezvoltarea rezistenței mintale


„5. Dezvoltarea rezistenței mintale”, Adaptarea la viața de misionar care deservește – broșură cu resurse (2020)

„5. Dezvoltarea rezistenței mintale”, Adaptarea la viața de misionar care deservește

misionari care deservesc felicitându-se amical

5. Dezvoltarea rezistenței mintale

Munca misionară impune multe cerințe oamenilor, iar aceste cerințe afectează fiecare persoană în mod diferit. Abilitățile pe care le aveți vă vor ajuta să îndepliniți lucrarea lui Dumnezeu. Vă puteți încrede în El că va compensa diferența dintre abilitățile dumneavoastră și ceea ce este necesar. Sugestiile de mai jos v-ar putea ajuta în unele aspecte. Pentru idei suplimentare, vedeți secțiunea „1. Dezvoltarea rezistenței la stres”.

A. Învățarea unei însărcinări noi

Începerea unei însărcinări noi poate fi stresantă. Fiți răbdător cu supervizorul dumneavoastră, colegii de muncă și cu dumneavoastră înșivă. Încercați să nu vă descurajați sau să nu vă supărați în timp ce vă învățați însărcinarea. De obicei, le veți rezolva în câteva zile. Mai jos, sunt câteva sfaturi care să vă ajute pe măsură ce vă începeți noua însărcinare. Puteți discuta aceste lucruri cu propriul conducător al misiunii de deservire.

  • Instalați-vă. Învățați să vă orientați. Ocupați-vă de toate documentele. Aranjați-vă zona de lucru. Cunoaște-ți numele colegilor și supervizorilor.

  • Fiți bucuros. Luați hotărârea de a lucra în fiecare zi pentru a avea o atitudine pozitivă la locul de muncă. Chiar dacă sunteți obosit sau nesigur de ceea ce se așteaptă, alegeți să fiți prietenos. Fiți optimist chiar dacă nu vă plac însărcinările primite sau persoanele alături de care lucrați. Acest lucru vă va ajuta să reușiți. Îi va ajuta pe cei din jurul dumneavoastră să învețe să aibă încredere în dumneavoastră și să vă aprecieze.

  • Fiți prezent. Fiți la timp pentru toate însărcinările, îmbrăcat corespunzător și pregătit să începeți. Căutați moduri de a ajuta și de a vă implica. Permiteți oamenilor să vadă că sunteți dornic să încercații lucruri noi și să puneți în practică îndemânări noi.

  • Studiați. Dacă primiți prezentări video sau materiale scrise în care vi se explică ce aveți de făcut, studiați-le cu atenție. Luați notițe despre lucrurile pe care trebuie să vi le aduceți aminte. Fiți atent îndeosebi la regulile privind siguranța. Luați, de asemenea, notițe în legătură cu regulile privind informațiile cu caracter personal sau confidențialitatea. Aflați care sunt standardele cerute pentru a vă realiza, cu succes, munca.

  • Adresați întrebări. Adresați, politicos, întrebări supervizorului dumneavoastră și colegilor dumneavoastră de muncă despre tot ce nu înțelegeți. Puteți să aveți cu dumneavoastră un carnețel mic în care să scrieți întrebări și răspunsuri la care să vă raportați mai târziu. Fiți răbdător cu cei care vă instruiesc, dacă ei nu explică lucrurile în mod clar. Încercați să repetați ce ați auzit. Întrebați: „Am înțeles bine? Mai este altceva de adăugat?”. Întrebați-vă supervizorul despre așteptările pe care le are de la dumneavoastră. Întrebați ce contează cel mai mult pentru a vă face treaba bine.

  • Căutați reguli nescrise. Fiecare loc de muncă are propriul mod de a face lucrurile. Unele dintre aceste lucruri nu sunt scrise, deși sunt importante. Printre astfel de reguli nescrise se pot număra modul de gestionare a neînțelegerilor și unde și când se mănâncă. Printre alte reguli se pot număra cât de multă creativitate este acceptabilă și ce să faceți cu munca ce nu este finalizată înainte de încheierea zilei de lucru. Fiți atent la aceste reguli nescrise și încercați să le urmați.

  • Fiți răbdător cu dumneavoastră și cu alții. Veți face greșeli! Aceasta face parte din faptul de a învăța orice lucru nou. Cereți-vă scuze altora și întrebați-i cum vă puteți corecta greșelile. Aflați ce ar trebui să faceți data viitoare și încercați din nou. Nu insistați asupra greșelilor – personale sau ale altcuiva. Învățați și mergeți înainte având o atitudine pozitivă. Veți învăța să vă faceți treaba bine.

    misionari care deservesc la calculatoare

B. Rămâneți organizat având obiective și planuri

  • Folosiți un calendar sau o agendă. La începutul fiecărei săptămâni, scrieți-vă întâlnirile în calendar sau agendă. Includeți însărcinările de la locul de muncă, adunările Bisericii și alte angajamente, cum ar fi citirea scripturilor și rugăciunea. Scrieți nume, întâlniri, obiective și liste cu lucruri pe care trebuie să le faceți.

  • Nu vă bizuiți doar pe memoria dumneavoastră. Verificați-vă calendarul sau agenda pe tot parcursul zilei. Pentru lucrurile importante pe care trebuie să le faceții, puneți-vă bilețele de aducere aminte pe ușă, pe frigider sau lângă pat. Puneți-vă mementouri pe telefon.

  • Puneți-vă tot ce veți avea nevoie a doua zi într-un loc anume. Faceți acest lucru înainte de a vă duce la culcare. Astfel, nu veți uita nimic important. Țineți-vă lucrurile importante în același loc. În acest fel, nu veți pierde timp căutându-le.

    misionare studiind împreună
  • Cereți ajutor pentru a vă aduce aminte lucruri. Când trebuie să vă aduceți aminte ceva care nu face parte din rutina dumneavoastră obișnuită, rugați-i pe alții să vă ajute să vă aduceți aminte. Puteți spune: „Știu că acesta este genul de lucru pe care, cel mai probabil, îl voi uita. Poți să-mi aduci aminte dacă uit?”.

  • Rămâneți concentrat asupra a ceea ce faceți. Când observați că sunteți distras de la o activitate misionară, îndreptați-vă, din nou, atenția asupra sarcinii dumneavoastră. Faceți acest lucru cât de des trebuie.

  • Hotărâți-vă asupra obiectivelor. În funcție de cum este util, definiți obiective în fiecare categorie de mai jos. Faceți un plan pentru ceea ce veți face. Adăugați-vă planul, în fiecare săptămână, în calendar sau în agendă.

    • Obiective fizice, cum ar fi faptul de a face exerciții fizice, dezvoltarea unei alimentații sănătoase și a unor obiceiuri de a dormi, îngrijirea camerei sau a locului de muncă, gestionarea banilor, faptul de a ajuta acasă sau practicarea de sporturi.

    • Obiective privind trăirile emoționale, cum ar fi faptul de a vă face timp pentru odihnă sau a cugeta, a medita, a scrie sentimente sau experiențe, a lua pauze sau a petrece timp în natură.

    • Obiective sociale, cum ar fi faptul de a face lucruri cu prietenii și familia, participarea la activități ale tinerilor adulți necăsătoriți, ajutorarea altora, lucrul la istoria familiei, discutarea cu membri ai familiei despre viața lor sau învățarea și punerea în practică a îndemânărilor sociale.

    • Obiective mintale care vă vor face un slujitor mai bun al Domnului, cum ar fi faptul de a participa la cursuri, de a învăța o limbă sau de a cânta la un instrument muzical, de a citi, de a explora interese profesionale sau de a vă dezvolta îndemânări profesionale.

    • Obiective spirituale, cum ar fi să vă rugați cu mai multă sinceritate, să studiați scripturile mai amănunțit, să acționați potrivit îndemnurilor spirituale, să participați în episcopia sau ramura dumneavoastră, să vă duceți la templu sau să slujiți altora în afara însărcinărilor din cadrul misiunii dumneavoastră.

  • Încredințați-vă ziua Domnului. Faceți tot ce puteți pentru a vă planifica timpul și folosiți-l bine. Apoi, la începutul zilei, încredințați-vă ziua Domnului. Rugați-L pe Domnul să facă posibil ca toate lucrurile să conlucreze pentru binele dumneavoastră. De-a lungul zilei, fiți flexibil și receptiv la Spirit.

    misionari într-o pădure

C. Biruirea sentimentului de a nu fi capabil

  • Păstrați-vă simțul umorului când faceți o greșeală. Cereți-vă scuze pentru ce ați greșit și, apoi, încercați din nou. Aduceți-vă aminte că dorința de a vă cere scuze este un semn al rezistenței și tăriei.

  • Găsiți tărie într-o slăbiciune. Uneori, faptul de a avea o slăbiciune ne ajută să ne dezvoltăm puncte forte, cum ar fi compasiunea și empatia. Faptul de a ne strădui să biruim o slăbiciune ne poate învăța să avem răbdare, să fim umili și să ne bizuim pe Domnul. Uneori, o slăbiciune, cum ar fi faptul de a fi distrași cu ușurință, are un punct forte care o însoțește. Este posibil să observați lucruri pe care alții le scapă din vedere. Căutați punctele forte care pot rezulta din slăbiciunile dumneavoastră.

  • Lucrați la slăbiciunile dumneavoastră. Lucrați, pe rând, la câte o slăbiciune, astfel încât să nu fiți copleșit. Primiți idei de la alții. Rugați-vă pentru a primi îndrumare și ajutor. Faceți un plan pentru a vă birui slăbiciunile. Gândiți-vă la obstacolele pe care, cel mai probabil, le vei întâlni și gândiți-vă cum să le gestionați. Exersați. Adaptați-vă planul, dacă este necesar. Fiți răbdător.

  • Concentrați-vă, din nou, atenția asupra misiunii personale. Sunteți gelos pe îndemânările altcuiva? Concentrați-vă energia pentru a vă dezvolta punctele forte și a le folosi în această lucrare. Aceasta este misiunea dumneavoastră.