11-17 iulie 2 Împărați 17-25: «El și-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel»”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: Vechiul Testament, 2022 (2021)
„11-17 iulie 2 Împărați 17-25”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica, 2022
11-17 iulie
2 Împărați 17-25
„El și-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel”
Revedeți impresiile pe care le-ați consemnat în timpul studiului dumneavoastră personal din 2 Împărați 17-25, din această săptămână. Ce fragmente din aceste capitole simțiți că vor fi cele mai pline de însemnătate pentru membrii clasei dumneavoastră?
Consemnați-vă impresiile
Invitați să împărtășească
În timp ce membrii clasei împărtășesc ceea ce au învățat, acasă, în timpul studiului din scripturi, alți membri ai clasei se pot simți inspirați să studieze din scripturi pe parcursul săptămânii. Puteți începe ora invitând membrii clasei să răspundă la o întrebare precum: „Ce v-a învățat Duhul Sfânt, în timp ce ați citit capitolele desemnate în această săptămână?”.
Predați doctrina
2 Împărați 18:28-36; 19:1-7, 14-19
Noi putem să-I rămânem credincioși Domnului când credința noastră este pusă la încercare.
-
Adevărurile din 2 Împărați 18-19 ne pot ajuta să știm cum să răspundem când credința noastră este pusă la încercare. Cum veți ajuta membrii clasei să descopere aceste adevăruri? Puteți invita membrii clasei să împărtășească unele motive pentru care ei cred în Dumnezeu și în planul Său. Apoi, ar putea citi 2 Împărați 18:28-35, pentru a afla motivele pe care asirienii le-au dat oamenilor din Ierusalim pentru a nu se încrede în Domnul. Cum încearcă Satana, în zilele noastre, să ne convingă să ne îndoim de credința noastră? După aceea, membrii clasei pot căuta în 2 Împărați 19:1-7, 14-19 ce putem învăța de la Ezechia despre cum să răspundem când credința noastră este pusă la încercare. Cum ne ajută Domnul să biruim încercările la care este supusă credința noastră? Ce alte propuneri au membrii clasei pentru reînnoirea credinței și a încrederii lor în Domnul?
-
Puteți invita un membru al clasei să vină pregătit la lecție pentru a rezuma conversația avută de asirieni cu oamenii lui Ezechia lângă zidul Ierusalimului (vedeți 2 Împărați 18:17-36). Înainte ca cel desemnat să spună povestirea, invitați membrii clasei să-și imagineze că sunt locuitori din Ierusalim ascultând această conversație. Ce gânduri sau sentimente ar putea avea ei? Ce-ar putea face? Puteți oferi membrilor clasei fragmente din mesajul vârstnicului David A. Bednar „De aceea, și-au alungat frica” (Liahona, mai 2015, p. 46-49) și să-i invitați să caute sfaturi care i-ar putea susține în perioade de teamă și îndoială. Cum ne-a susținut credința noastră în Isus Hristos în perioadele de încercări?
Scripturile ne pot întoarce inima spre Domnul.
-
Discuția despre puterea pe care a avut-o cuvântul lui Dumnezeu în viața împăratului Iosia și a poporului său poate inspira membrii clasei să caute aceeași putere în propria viață. Puteți începe o discuție invitând membrii clasei să-și imagineze cât de diferită ar fi fost viața lor, dacă nu ar fi avut scripturile. După aceea, ei pot studia 2 Împărați 22:8-11; 23:1-6, 21, 24 pentru a afla cum s-au schimbat Iosia și poporul său când au auzit cuvântul lui Dumnezeu din scripturile care fuseseră recent descoperite în templu. Cum ne-au ajutat scripturile să ne apropiem mai mult de Tatăl Ceresc și Isus Hristos?
-
Schimbările impresionante pe care cuvântul lui Dumnezeu le-a produs în viața lui Iosia și a multor oameni din împărăția sa ar putea inspira membrii clasei dumneavoastră să caute schimbări similare în viața lor. După ce discutați despre aceste schimbări (vedeți 2 Împărați 23:1-6, 21, 24), membrii clasei pot împărtăși experiențe în care un fragment scriptural sau o relatare a produs schimbări în viața lor. Ei pot discuta despre motivul care i-a făcut să fie receptivi la mesajul acelui fragment din scripturi în acel moment din viața lor. Declarația din „Resurse suplimentare” poate fi de ajutor în această discuție.
Resurse suplimentare
Redescoperiți scripturile.
Președintele Spencer W. Kimball a spus:
„Sunt convins că fiecare dintre noi, cel puțin la un moment dat în viața noastră, trebuie să descoperim scripturile – și nu numai că le descoperim o dată, ci le redescoperim din nou și din nou…
Simt cu tărie că toți trebuie să ne întoarcem la scripturi la fel cum a făcut împăratul Iosia și să le lăsăm să lucreze cu putere în noi îndemnându-ne spre hotărâre neclintită de a-I sluji Domnului…
Am observat că, atunci când ajung să nu acord atenția cuvenită relației mele cu Divinitatea și când pare că nicio ureche divină nu ascultă și niciun glas divin nu vorbește, înseamnă că m-am îndepărtat foarte, foarte mult. Dacă mă cufund în scripturi, distanța se micșorează și spiritualitatea revine. Îmi dau seama că iubesc mai intens pe cei pe care trebuie să-i iubesc cu toată inima, cugetul și puterea mea și, iubindu-i mai mult, îmi este mai ușor să le urmez sfaturile” (Teachings of Presidents of the Church: Spencer W. Kimball [2006], p. 62-63, 67).