Seminar
Lecția 164 Întărirea temeliei tale spirituale


„Lecția 164 Întărirea temeliei tale spirituale”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar (2025)

„Întărirea temeliei tale spirituale”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar

Lecția 164 Cunoașterea doctrinei – Găsirea răspunsurilor la întrebările mele

Întărirea temeliei tale spirituale

Introducere la cunoașterea doctrinei

Imagine
Construirea Templului SLC.

În calitate de ucenici ai lui Isus Hristos în zilele din urmă, ne confruntăm cu multe pericole și dificultăți spirituale. Pentru a ne împotrivi cu tărie influențelor dușmanului, trebuie să ne clădim viața pe singura temelie sigură, Isus Hristos. Această lecție va ajuta cursanții să înțeleagă cum poate cunoașterea doctrinei să le binecuvânteze viața și să-i ajute să-și clădească temelia spirituală pe Isus Hristos.

Posibile activități de învățare

Această lecție poate fi folosită pentru a prezenta cursanților scopurile cunoașterii doctrinei. Poate fi, de asemenea, folosită pentru a aminti cursanților care sunt familiarizați cu cunoașterea doctrinei despre valoarea acestei părți importante a experienței lor de la seminar. Puteți preda această lecție la începutul unui nou an calendaristic, dar puteți, de asemenea, să o recapitulați dacă predați unui grup nou de cursanți.

Instruire privind cunoașterea doctrinei” pentru învățători poate fi o resursă utilă pentru a înțelege cum să implementați cunoașterea doctrinei în predarea dumneavoastră. Această instruire poate fi găsită pe ChurchofJesusChrist.org.

Temelia noastră spirituală

Ajutați cursanții să înțeleagă importanța faptului de a-și clădi temelia spirituală pe Isus Hristos. Puteți face acest lucru discutând despre renovarea Templului Salt Lake, subliniind lucrarea care a fost făcută pentru a întări temelia împotriva cutremurelor și a altor potențiale pericole. Puteți să arătați ilustrații. Puteți, de asemenea, să vizionați „President Nelson – Temple Foundation (Președintele Nelson – Temelia templului)” (2:03).

Imagine
Construirea templului SLC 1.
Imagine
Construirea templului SLC 2.
Imagine
Construirea templului SLC 3.
Imagine
Construirea templului SLC 4.
  • De ce crezi că au fost dedicate atât de mult timp și resurse pentru renovarea Templului Salt Lake și îmbunătățirea temeliei acestuia?

  • Cum putem compara cu viața noastră ceea ce s-a făcut cu templul?

Citește Helaman 5:12 și caută adevăruri și principii care te pot ajuta să înțelegi mai bine nevoia de o temelie spirituală clădită pe Isus Hristos.

  • Ce te-a ajutat acest verset să înțelegi cu privire la motivul pentru care avem nevoie de tăria care vine de la Isus Hristos?

  • Ce adevăr ai învățat din acest verset despre ce se poate întâmpla când ne concentrăm viața asupra Salvatorului?

    Puteți ruga cursanții să scrie, pe tablă, într-o singură frază, ceea ce au învățat. Apoi, le puteți oferi ocazia de a-și explica răspunsurile. Ei pot spune ceva de genul: Dacă ne clădim temelia spirituală pe Isus Hristos, nu putem cădea.

  • Ce crezi că înseamnă să ne clădim temelia spirituală pe Isus Hristos?

Cursanții pot împărtăși idei, cum ar fi să ne concentrăm viața asupra lui Isus Hristos și învățăturilor Sale, să urmăm exemplul Său și să ne pocăim cu regularitate.

Președintele Russell M. Nelson a descris motivele pentru care trebuie să ne clădim temelia pe Isus Hristos.

Imagine
Președintele Russell M. Nelson.

Acum este timpul ca noi, fiecare în parte, să implementăm măsuri extraordinare – probabil măsuri pe care nu le-am luat vreodată – pentru a ne întări temelia spirituală personală. Vremurile fără precedent necesită măsuri fără precedent.

Dragii mei frați și dragile mele surori, acestea sunt zilele din urmă. Dacă dumneavoastră și cu mine dorim să facem față pericolelor și presiunilor viitoare, este imperativ ca noi, fiecare în parte, să avem o temelie spirituală trainică clădită pe stânca Mântuitorului nostru, Isus Hristos…

Domnul a declarat că, în pofida provocărilor fără precedent din prezent, cei care-și clădesc temelia pe Isus Hristos și au învățat cum să se bizuie pe puterea Sa, nu cedează în fața angoaselor caracteristice acestei epoci (Russell M. Nelson, „Templul și temelia dumneavoastră spirituală”, Liahona, nov. 2021, p. 93).

  • Ce te ajută această declarație să înțelegi despre nevoia ta de a avea o temelie spirituală puternică?

Puteți invita cursanții să se gândească la lucrurile prin care trec în viață care îi ajută să recunoască nevoia de a-și clădi temelia pe Salvator. Apoi, invitați-i să evalueze tăria temeliei lor spirituale. Un mod de a face acest lucru este de a expune autoevaluarea de mai jos, care se referă la diferite rezultate ale cunoașterii doctrinei despre care cursanții vor învăța în această lecție. Cursanții se pot autoevalua în gând sau își pot scrie răspunsurile în jurnalele lor pentru studiu.

Pentru fiecare dintre afirmațiile de mai jos, evaluează-te pe o scară de la 1 (nu sunt deloc de acord) la 5 (de acord în totalitate).

  1. Mă bizui pe Isus Hristos și pe învățăturile Sale când sunt ispitit sau influențat de dușman.

  2. Știu cum să primesc răspunsuri la întrebările mele doctrinare, personale, sociale sau legate de istorie.

  3. Pot explica altora doctrina lui Isus Hristos.

  4. Pot găsi fragmente scripturale importante care conțin doctrina lui Hristos.

  5. Mă bizui pe exemplul și pe învățăturile lui Isus Hristos pentru a mă ajuta să fac alegeri zilnice.

Cunoașterea doctrinei

Explicați că unul dintre modurile în care cursanții își pot clădi temelia pe Isus Hristos prin experiența lor de la seminar este cunoașterea doctrinei. Dacă aveți cursanți care au participat anterior la seminar, îi puteți ruga să explice ce știu despre cunoașterea doctrinei. Puteți, de asemenea, să prezentați cursanților cunoașterea doctrinei vizionând prezentarea video „What Is Doctrinal Mastery? (Ce este cunoașterea doctrinei?), (3:56), disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.

Citește secțiunea „Introducere la Cunoașterea doctrinei” din Cunoașterea doctrinei – document fundamental (2023). Gândește-te la cum te poate ajuta să clădești o temelie puternică pe Isus Hristos participarea la cunoașterea doctrinei.

Puteți ruga cursanții să citească împreună în grupuri mici. Un cursant poate fi responsabil să desemneze cursanților din grup diferite paragrafe pentru a le citi, un altul poate să enumere lucruri importante pe care le-au găsit și altul poate raporta membrilor clasei ce a aflat grupul.

  • Care sunt cele două rezultatele principale ale cunoașterii doctrinei?

    Asigurați-vă că membrii clasei înțeleg că aceste rezultate sunt 1) învățarea și punerea în practică a principiilor dobândirii cunoașterii spirituale și 2) însușirea fragmentelor scripturale care conțin doctrină și a principiului doctrinar al Evangheliei lui Isus Hristos pe care îl predau.

    Ar putea fi util să explicați faptul că, pe parcursul anului, vor participa la lecții care se concentrează asupra acestor rezultate. Ei vor avea ocazii de a explica doctrina cu propriile cuvinte, de a memora expresii scripturale cheie ale fragmentelor care conțin doctrină și de a folosi principiile dobândirii cunoașterii spirituale pentru a pune în practică doctrina în situații din viața reală.

  • Cum crezi că te poate ajuta cunoașterea doctrinei să-ți clădești temelia pe Isus Hristos?

  • Cum participarea la cunoașterea doctrinei te poate proteja de încercări viitoare și de atacurile dușmanului?

Ajutați cursanții să înțeleagă că efortul de a participa activ la cunoașterea doctrinei îi poate ajuta să se îndrepte către Isus Hristos cu mai multă încredere. Puteți ruga cursanții care au participat anterior la cunoașterea doctrinei să împărtășească modul în care le-a binecuvântat viața acest lucru. Depuneți mărturie că, pe măsură ce se bizuie pe Isus Hristos, cursanții vor putea să se împotrivească încercărilor cu care se confruntă astăzi și să se pregătească pentru cele care vor veni în viitor.

Tipărește