Bizuirea pe forțele proprii
Resurse


Resurse

Josh muncește înțelept

Luni

Aseară, prietenul lui Josh i-a spus despre Computer Central, o companie care se ocupă de suport IT. Pare promițător, așadar Josh decide să afle mai mult.

Site-ul web al companiei afișează două posturi disponibile – Tehnician calculatoare 1 și Reprezentant suport clienți 2. Ambele par a fi posturi foarte bune. Josh își personalizează CV-ul pentru fiecare post și trimite o cerere pentru ambele.

Majoritatea candidaților s-ar fi oprit aici și ar fi așteptat să fie contactați. Dar Josh știe că ar avea șanse mai mari să primească postul dacă ar putea vorbi cu managerii de recrutare.

Accesând din nou site-ul web, Josh caută persoane care ar putea influența decizia de angajare. În cele din urmă, găsește trei nume.

Știind că recomandările sunt mai eficiente decât apelurile către persoane pe care nu le cunoaște, Josh se întâlnește după curs cu doi dintre învățătorii săi pentru a vedea dacă ei cunosc pe cineva care lucrează pentru companie. Ei o recomandă pe Alice Patton, o secretară în departamentul care are aceste două posturi disponibile.

Josh află mai multe despre Alice de la învățătorul său, dar, ca să fie pregătit, se uită și la profilul ei profesional de pe rețelele de socializare. Apoi o sună, îi împărtășește „Despre mine în 30 de secunde” și o întreabă cu cine să vorbească despre posturile pentru care a trimis cerere. Alice îi recomandă să vorbească cu managerul de recrutare – William Stevenson – unul dintre cei trei oameni pe care el i-a identificat mai devreme.

Josh își petrece restul zilei căutând alte ocazii de angajare.

Continuare pe pagina următoare

Marți

Josh își continuă eforturile de a găsi un loc de muncă studiind profilul profesional al lui William Stevenson. Apoi sună, împărtășește prezentarea „Despre mine în 30 de secunde” și verifică dacă cererea sa de angajare a fost primită. După ce află mai multe despre postul disponibil, Josh întreabă dacă îi poate trimite un CV actualizate direct lui William. Josh află de la William că Sarah Johnson este managerul de recrutare pentru celălalt post.

Josh repetă același proces cu Sarah. Știind că probabil există și posturi disponibile care nu au fost anunțate public, Josh întreabă despre celelalte nevoie ale companiei. Sarah îl informează pe Josh despre alte două posturi disponibile.

După apelul telefonic, Josh își actualizează ambele versiuni ale CV-ului și le trimite lui William și Sarah. De asemenea, scrie și trimite bilete de mulțumire lui Alice, William și Sarah.

Josh își petrece restul zilei continuând să caute alte ocazii de angajare.

marcaje grafice

Înapoi la pagina 156

Resurse

(Oameni, locuri sau lucruri)

Persoane de contact

(Comunicare cu responsabili de angajare)

Întâlniri față în față cu persoane de contact

  • Prietenul lui Josh

  • Computer Central

  • Site-ul web al companiei

  • Tehnician calculatoare 1

  • Reprezentant suport clienți 2

  • Organigrama companiei

  • Nume 1 din organigramă

  • Nume 2 din organigramă

  • Nume 3 din organigramă

  • Învățător 1

  • Învățător 2

  • Alice Patton

  • Profilul lui Alice

  • William Stevenson

  • Profilul lui William

  • Sarah Johnson

  • Profilul lui Sarah

  • Post disponibil care nu a fost anunțat public 1

  • Post disponibil care nu a fost anunțat public 2

  • Vorbit cu prietenul lui Josh

  • Trimis CV pentru tehnician calculatoare 1

  • Trimis CV pentru reprezentant suport clienți 2

  • Întâlnit învățător 1

  • Întâlnit învățător 2

  • Sunat Alice Patton

  • Sunat William Stevenson

  • Sunat Sarah Johnson

  • Trimis CV actualizat lui William

  • Trimis CV actualizat lui Sarah

  • Trimis bilet de mulțumire lui Alice

  • Trimis bilet de mulțumire lui William

  • Trimis bilet de mulțumire lui Sarah

  • Întâlnit învățător 1

  • Întâlnit învățător 2

Total: 19

Total: 13

Total: 2

Rafael: un loc de muncă în șase zile!

Haide să citim despre felul în care a accelerat Rafael căutarea unui loc de muncă folosindu-se de un plan zilnic de resurse, persoane de contact și întâlniri față în față.

Eram șomer de șapte luni. Apoi, am auzit de noul program inițiat de Biserică.Chiar aveam nevoie de un loc de muncă pentru a mă putea bizui pe forțele proprii, așadar am acționat cu credință. Când am auzit de abordarea 15-10-2, mi-a fost teamă. Părea atât de mult de lucru. M-am gândit și m-am rugat pentru ca Tatăl Ceresc să mă ajute. Am decis să fac tot ce pot și să o încerc.

A doua zi am început folosindu-mă de resurse precum Internetul sau ziarele.După aceea, am contactat oameni. Am vorbi cu prietenii mei din facultate; am vorbit cu câțiva prieteni din Biserică și, apoi, cu alte persoane care lucrau în diferite domenii.În doar o săptămână, am putut identifica 75 de resurse, să contactez 50 de persoane și să am șase interviuri.Am învățat prezentarea „Despre mine în 30 de secunde” și am folosit-o în fiecare discuție pe care am avut-o.Am învățat despre afirmațiile despre puncte forte și le-am folosit când contactam oameni și la interviuri.Am putut obține un loc de muncă în doar șase zile!

A fost cu adevărat un miracol.Această experiență mi-a clădit credința în Tatăl Ceresc.Mărturia mea a fost întărită.Știu că El nu m-a abandonat în nicio clipă în care am pus în practică ceea ce am învățat.Am simțit acest lucru de fiecare dată când am contactat pe cineva.Am simțit acest lucru ori de câte ori vorbeam cu cineva.Știu că Tatăl Ceresc a fost alături de mine.Acest lucru a adus fericire în familia mea.Soția mea a fost foarte fericită.În același timp, este liniștită pentru că ne bizuim pe forțele proprii.Acum pot asigura cele necesare căminului nostru și copiilor noștri.”

Înapoi la pagina 159

Note