Seminar
Matei 20:1-16


Matei 20:1-16

Pilda lucrătorilor viei

Men and women working in a vineyard picking grapes. Outtakes include the Lord of the vineyard, hiring workers to work in the vineyard, people picking grapes, being paid for their labors and also some pictures of the surrounding countryside/landscape and people working on the film

Petru a întrebat: „Iată că noi am lăsat tot și Te-am urmat; ce răsplată vom avea?” (Matei 19:27). Salvatorul a răspuns prin pilda lucrătorilor viei. Această pildă ne învață că toți cei care aleg să-și dedice viața Lui vor primi răsplata promisă, indiferent de momentul în care au început să urmeze calea legământului. Această lecție te poate ajuta să simți speranța că vei primi binecuvântările pe care le oferă Isus Hristos prin ispășirea Sa.

Vizualizarea fragmentelor dificile. Este posibil ca membrii clasei să înțeleagă mai bine unele fragmente dificile din scripturi dacă le pot interpreta sau le pot vizualiza într-un alt mod. Aceasta îi poate ajuta să înțeleagă mai pe deplin evenimentele, oamenii și detaliile din scripturi.

Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să creeze o listă de binecuvântări pe care le-au primit de la Domnul pentru că au fost învățați Evanghelia încă de când erau mici. Ca alternativă, cursanții ar putea crea o listă cu ocaziile pe care oamenii le-ar putea rata dacă nu sunt învățați Evanghelia decât mai târziu în viață. Invitați cursanții să se gândească la ceea ce pot învăța din lista pe care au făcut-o.

Posibile activități de învățare

În loc de a folosi scenariul de mai jos, puteți utiliza această activitate, adaptând-o la nevoile și dimensiunea fiecărei clase.

Invitați câțiva cursanți doritori să stea în picioare și să-și țină scripturile sau o altă carte cu ambele mâini, cu brațele întinse drept înainte, timp de 2 minute. Promiteți-le o recompensă (de exemplu bomboane) pentru cazul în care vor putea menține această poziție în tot acest timp. La fiecare 30 de secunde, invitați alți cursanți să mențină aceeași poziție, dar nu le promiteți nicio recompensă. Cu numai 30 de secunde înainte de scurgerea celor 2 minute inițiale, invitați toți cursanții rămași să stea în poziția respectivă. După scurgerea celor 2 minute, spuneți-le tuturor cursanților să-și lase brațele în jos. Oferiți tuturor celor care au participat, începând cu ultimul cursant care s-a alăturat, recompensa integrală promisă primilor voluntari.

Întrebați cursanții ce părere au despre această activitate. Dacă primii cursanți se plâng că nu sunt tratați corect, întrebați-i de ce se simt astfel.

Imaginează-ți scenariul de mai jos.

Marisol s-a alăturat recent Bisericii, împreună cu mama și bunicii ei. La scurt timp după aceasta, bunicul ei a murit. Marisol se întreabă dacă bunicul ei va primi aceleași binecuvântări ca ea, deși a acceptat Evanghelia mult mai târziu în viață.

  • Ce i-ai spune lui Marisol?

Salvatorul le-a propovăduit apostolilor Săi o pildă care demonstrează grija Sa față de toți cei care aleg să-L urmeze. Pe parcursul acestei lecții, caută să primești inspirație din partea Duhului Sfânt pentru a găsi adevărurile care te vor ajuta să înțelegi mai bine dorințele Salvatorului pentru noi.

Lucrătorii viei

Puteți crea un tabel pe tablă, cu spații goale pentru următoarele informații privitoare la fiecare grup de lucrători: ora de începere, salariul promis, numărul de ore lucrate și suma plătită. Invitați cursanții să completeze tabelul.

Când studiezi această pildă, este util să știi că ziua de lucru normală în vremurile Noului Testament era probabil de aproximativ 12 ore, începând dimineața devreme și terminându-se seara. Cuvântul leu din aceste versete se referă la un dinar, moneda romană folosită de obicei pentru a plăti un muncitor pentru o zi întreagă de muncă.

Citește Matei 20:1-7 și află cum a angajat stăpânul viei muncitorii.Poți viziona prezentarea video „Laborers in the Vineyard (Lucrătorii viei)”, de la minutul 0:00 până la minutul 1:33, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.

3:0

Laborers in the Vineyard

Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat cele de mai jos.

Official Portrait of Elder Jeffrey R. Holland. Photographed January 2018.

Pe vremea Salvatorului, un bărbat obișnuit și familia sa nu puteau face altceva decât să trăiască din ce câștigau în ziua respectivă. Dacă nu lucrai, nu cultivai, nu pescuiai sau nu vindeai, mai mult ca sigur nu mâncai.

(Jeffrey R. Holland, „Lucrătorii viei”, Ensign sau Liahona, mai 2012, p. 31)

Ajutați cursanții să analizeze pilda din diversele puncte de vedere ale fiecărui grup de lucrători.

  • Pe cine crezi că reprezintă stăpânul viei și lucrătorii?

  • Cum crezi că te-ai fi simțit dacă ai fi fost unul dintre primii lucrători angajați în acea zi?

  • Ce gânduri și sentimente crezi că aveau lucrătorii care așteptau să fie angajați, pe măsură ce ziua trecea?

Citește Matei 20:8-16 și află cum s-a încheiat ziua pentru toți lucrătorii.Poți viziona prezentarea video „Laborers in the Vineyard (Lucrătorii viei)”, de la minutul 1:34 până la minutul 3:00, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.

3:0

Laborers in the Vineyard

Poate fi util să știi că a fi angajat de către stăpânul viei, în această pildă, poate simboliza intrarea într-un legământ față de Tatăl Ceresc și Isus Hristos. Plata poate simboliza binecuvântările vieții eterne.

Adresați unele sau toate întrebările următoare (sau alte întrebări) pentru a ajuta cursanții să recunoască însușirile divine de care dă dovadă stăpânul viei.

  • Ce ai simți față de stăpânul viei dacă ai fi unul dintre primii angajați? Dar unul dintre ultimii?

  • În ce fel a dat dovadă stăpânul viei de dragoste și grijă față de toți lucrătorii?

  • Când înțelegi că stăpânul viei l-ar putea reprezenta pe Tatăl Ceresc sau pe Isus Hristos, ce însușiri divine vezi la acesta?

  • Ce lecții poți învăța din această pildă?

Mila Domnului

Vârstnicul Jeffrey R. Holland a împărtășit adevăruri importante pe care le putem afla despre Domnul din această pildă. Poți viziona prezentarea video „The Laborers in the Vineyard (Lucrătorii viei)”, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org, de la minutul 10:02 până la minutul 11:42, sau poți citi textul de mai jos.

15:23

The Laborers in the Vineyard

Official Portrait of Elder Jeffrey R. Holland. Photographed January 2018.

În realitate, această pildă – ca toate pildele – nu este despre lucrători sau despre plăți, cum nici altele nu sunt despre oi și capre. Este o povestire despre bunătatea lui Dumnezeu, despre răbdarea și iertarea Sa, precum și despre ispășirea Domnului Isus Hristos. Este o povestire despre generozitate și compasiune. Este o povestire despre har. Accentuează ideea pe care am auzit-o cu mulți ani în urmă, și anume că, în mod sigur, lucrul de care Dumnezeu Se bucură cel mai mult în calitatea Sa de Dumnezeu este plăcerea deosebită de a fi milos, mai ales față de cei care nu se așteaptă și care, deseori, simt că nu merită

Nu știu cine din cadrul acestui auditoriu vast de astăzi are nevoie să audă mesajul iertării inerent acestei pilde, însă oricât de târziu credeți că ar fi, oricâte ocazii credeți că ați pierdut, oricâte greșeli simțiți că ați făcut sau oricâte talente credeți că nu aveți ori indiferent de cât de mult credeți că v-ați îndepărtat de casă, de familie și de Dumnezeu, vă mărturisesc că nu v-ați îndepărtat atât de mult încât dragostea divină să nu vă poată ajunge. Nu puteți să vă scufundați mai adânc decât poate străluci lumina infinită a ispășirii lui Hristos.

(Jeffrey R. Holland, „Lucrătorii viei”, Ensign sau Liahona, mai 2012, p. 32-33)

  • Gândește-te la ceea ce ne învață vârstnicul Holland și știi deja că este adevărat despre Tatăl Ceresc și Isus Hristos. Cum ai ajuns să știi că este adevărat?

  • Ce alte gânduri sau sentimente ai față de Tatăl Ceresc și Isus Hristos datorită celor învățate astăzi?

  • Cum pot cele învățate să îți influențeze viața de zi cu zi?

Depuneți mărturie despre mila lui Isus Hristos și despre dorința Sa de a-i binecuvânta pe toți cei care vin la El. Puteți împărtăși o experiență personală sau puteți ruga cursanții să împărtășească în mod corespunzător cum au simțit ei mila și harul Său.

Comentarii și informații generale

Care este scopul lucrului în via Domnului?

Președintele Dallin H. Oaks, din Prima Președinție, ne-a învățat cele de mai jos.

Official Portrait of President Dallin H. Oaks taken March 2018.

Recompensa Învățătorului la judecata finală nu va ține cont de durata muncii noastre în vie. Nu ne primim recompensa cerească pe baza pontajului. Esențial este faptul că munca noastră la locul de muncă al Domnului ne-a făcut să devenim ceva. Pentru unii dintre noi, aceasta necesită mai mult timp decât pentru alții. Ceea ce va conta la sfârșit este ceea ce vom fi devenit prin munca noastră.

(Dallin H. Oaks, „The Challenge to Become”, Ensign, nov. 2000, p. 34)

Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat cele de mai jos.

Official Portrait of Elder Jeffrey R. Holland. Photographed January 2018.

Mărturisesc despre puterea revigorantă a dragostei lui Dumnezeu și despre miracolul harului Său. Preocuparea Lui este legată de credința pe care ajungeți s-o aveți, nu de ceasul zilei în care ați dobândit-o.

Prin urmare, dacă ați făcut legăminte, țineți-le. Dacă nu le-ați făcut, faceți-le. Dacă le-ați făcut și le-ați încălcat, pocăiți-vă și reînnoiți-le. Niciodată nu este prea târziu atâta timp cât Stăpânul viei spune că a mai rămas timp… Nu amânați. Se face târziu.

(Jeffrey R. Holland, „Lucrătorii viei”, Ensign sau Liahona, mai 2012, p. 33)

Activități de învățare suplimentare

Cuvântarea vârstnicului Holland „Lucrătorii viei”

În funcție de nevoile cursanților, cuvântarea vârstnicului Holland „Lucrătorii viei” (Ensign sau Liahona, mai 2012, p. 31-33) poate fi folosită pentru a preda despre următoarele:

  • biruirea invidiei și a geloziei (vezi paragrafele 2-8 din cuvântarea sa sau minutele 0:23-7:08 din prezentarea video);

  • lăsarea dezamăgirilor din trecut în urmă și înaintarea cu credință (vezi paragrafele 9-11 sau minutele 7:08-9:57 din prezentarea video).

Luca 18:1-8, 35-43 . Pilda judecătorului nedrept și vindecarea unui cerșetor orb

Aceste două relatări ar putea fi predate împreună sau separat. Ambele ilustrează principiul că, dacă suntem sinceri și perseverenți în rugăciunile noastre zilnice către Tatăl Ceresc și pe măsură ce ne exercităm credința în Isus Hristos, putem obține mila Lor.

În pilda judecătorului nedrept (vezi Luca 18:1-8), un judecător, care altfel era indiferent față de o văduvă, a hotărât să o ajute pe aceasta pentru că-l obosise cu rugămințile ei. Salvatorul a propovăduit această pildă pentru a sublinia că Dumnezeu cu siguranță va auzi și va răspunde „aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El” ( Luca 18:7).

Cum este ilustrat același adevăr în viața cerșetorului orb care a strigat după ajutorul Domnului (vezi Luca 18:35-43)?

  • În ce moduri te-ar putea ajuta în viața de zi cu zi trăirea în conformitate cu acest principiu?

  • Cum a demonstrat Tatăl Ceresc dorința Sa de a-ți răspunde, chiar și atunci când răspunsurile nu vin la momentul sau în modul în care sperăm noi că vor veni?