Transmisiuni anuale
Învățătorii sunt foarte importanți


Învățătorii sunt foarte importanți

Transmisiunea adunării anuale de instruire pentru S&I

marți, 9 iunie 2020

Mulțumesc, dragul meu, pentru că m-ai invitat să îmi împărtășesc mărturia.

Prima dată când am auzit despre Biserică, aveam nouă ani. Și timp de opt ani, i-am cerut tatălui meu permisiunea de a fi botezată și răspunsul său a fost întotdeauna nu. El a spus că eram prea mică să iau o hotărâre atât de importantă și trebuia să-i demonstrez că-mi doream cu adevărat acest lucru.

Chiar dacă nu eram membră a Bisericii, am mers patru ani la seminarul zilnic. Lecția de seminar se ținea la capelă în fiecare zi la ora 6:00 dimineața. Tatăl meu mi-a permis să particip cu o condiție: aceea ca învățătorul meu să vină să mă ia de acasă. Din fericire, am avut un învățător minunat care venea în fiecare zi, la ora 5:30 a.m., pentru a mă lua cu mașina. Tatăl meu mă trezea în fiecare zi la 5:00 dimineața, iar eu mă îmbrăcam și-mi așteptam învățătorul. Întotdeauna eram foarte somnoroasă și îmi spuneam: „Te rog, nu veni. Te rog, nu veni”, dar el venea întotdeauna. Din fericire, el venea întotdeauna.

Mă simt atât de binecuvântată și de recunoscătoare pentru învățătorul meu sârguincios de la seminar care ar fi putut, cu ușurință, să renunțe la mine. Dar el nu a făcut acest lucru.

Treizeci de ani mai târziu, am avut ocazia să predau cursul de seminar fiicei mele, acasă, pentru o perioadă. În acel an, ea nu putea participa la cursul de seminar la capelă din cauza programului ei de la școală. Era o fată cu multă energie și nu era încântată să stea nemișcată timp de 45 de minute, în special avându-mă pe mine ca învățătoare. Așa că am hotărât să pregătesc lecții speciale și să o tratez pe fiica mea ca și cum ar fi fost cel mai bun cursant de la seminar, chiar dacă era singurul cursant. La sfârșitul acelui an, era fericită, a simțit dragostea Tatălui nostru Ceresc pentru ea, dar și eu am simți-o.

Dragi frați și surori, asemenea fiicei mele, știu că al lui Dumnezeu cuvânt poate aduce o mare schimbare în ceea ce privește gândirea noastră, atitudinea noastră și modul în care ne percepem pe noi și pe ceilalți.

Doresc să închei cu aceste cuvinte frumoase ale președintelui Henry B. Eyring:

„Dumneavoastră, învățători minunați, depuneți deja un mare efort și faceți un mare sacrificiu în pregătirea dumneavoastră pentru a preda cuvântul, în predarea și grija dumneavoastră pentru cursanți. Acum, puteți adăuga credința dumneavoastră că mai mulți dintre cursanții noștri vor face alegerile care duc spre convertirea adevărată”1.

Depun mărturie astfel, în numele lui Isus Hristos, amin.

Notă

  1. Henry B. Eyring, „We Must Raise Our Sights”, în Scott C. Esplin and Richard Neitzel Holzapfel, eds., The Voice of My Servants: Apostolic Messages on Teaching, Learning, and Scripture, (2010), p. 17.

Tipărește