Discuție la masa rotundă
Transmisiunea adunării anuale de instruire pentru S&I, 2020
9 iunie 2020
Fratele Jason Willard: Vă urăm bun venit, oriunde v-ați afla, la această discuție la masa rotundă. Numele meu este Jason Willard și slujesc în calitate de administrator asociat al Seminarelor și Institutelor de Religie. Suntem foarte fericiți că, astăzi, ne sunt alături următorii invitați speciali: sora Reyna Aburto, a doua consilieră în Președinția generală a Societății de Alinare; sora Michelle Craig, prima consilieră în Președinția generală a Tinerelor Fete; sora Jill Johnson, soția vârstnicului Paul V. Johnson, împuternicit al Sistemului Educațional al Bisericii și frații Chad Wilkinson și Bert Whimpey, care, de asemenea, slujesc în calitate de administratori asociați ai S&I. Vă mulțumim fiecăruia dintre dumneavoastră că sunteți astăzi alături de noi.
Scopul acestei mese rotunde este de a discuta despre unele întrebări, care sperăm că vor fi de ajutor într-o mare varietate de circumstanțe, pe măsură ce căutați să binecuvântați mai mult tinerii și tinerii adulți din întreaga lume. Am căutat ajutorul divin când am pregătit discuțiile de astăzi și vă invităm să faceți la fel.
Acestea fiind spuse, haideți să începem cu prima întrebare. Se pare că avem tot mai mulți învățători, cursanți și familii care se confruntă cu stres, anxietate, depresie și alte încercări emoționale. Ce putem face pentru a-i ajuta?
Sora Reyna I. Aburto: Ei bine, cred că, în realitate, avem cu toții nevoie de vindecare dintr-un anumit punct de vedere, însă, cred că este important să-i ajutăm pe cursanții noștri să înțeleagă că, dacă se confruntă sau întâmpină dificultăți în ceea ce privește sentimentele lor, nu înseamnă că sunt frânți, că au defecte, ci că aceste sentimente fac parte din natura noastră divină. Cu toate acestea, dacă simțim constant tristețe, probabil trebuie să cerem ajutor. Așadar, sugerez să urmăm exemplul Salvatorului. El a adresat întrebări care le-au permis oamenilor să-și exprime sentimentele. El le-a permis oamenilor să-și exprime durerea – de exemplu, atunci când le-a adresat întrebări Mariei și Martei după moartea lui Lazăr. De asemenea, pe drumul către Emaus, El le-a vorbit ucenicilor Săi și le-a adresat întrebări pentru a le permite să-și exprime grijile și durerea, pentru că-și pierduseră Salvatorul. Același lucru s-a întâmplat cu Maria Magdalena lângă mormânt și când a adresat întrebări unor persoane diferite pentru a le permite să-și exprime sentimentele.
Simt că trebuie să creăm un mediu în care cursanții se simt în siguranță să-și exprime sentimentele – nu neapărat în sala de clasă, nu neapărat unul altuia, ci să se simtă în siguranță să-și exprime sentimentele, poate în scris, poate unui membru al familiei, unui prieten și, mai ales, Tatălui Ceresc. Putem adresa întrebări care le vor permite, cumva, să-și exprime sentimentele. „Care sunt îngrijorările voastre cu privire la prietenii sau membrii familiei voastre?” „Cum ne putem ajuta unii pe alții?”
Am observat că, atunci când întrebăm oamenii dacă au idei sau dacă au primit revelație sau inspirație despre cum să-i ajute pe alții, aceștia primesc inspirație dacă se roagă în acest sens, după care pot merge și ajuta. Așadar, dacă noi creăm un mediu în care oamenii nu se simt judecați, atunci îi vom ajuta în acest sens și îi vom ajuta să înțeleagă că nu există răspunsuri greșite, că pot să adreseze întrebări deschise și să se simtă liberi și în siguranță pentru a-și exprima sentimentele. Și mai ales, dacă întâmpină vreo dificultate, să simtă că nu trebuie să facă față singuri, că se pot îndrepta către Tatăl nostru Ceresc, către Salvatorul nostru și unii către alții. Și că, indiferent ce se întâmplă în viața lor, fiecare dintre noi este un copil al lui Dumnezeu și ne putem întoarce către Tatăl nostru Ceresc. Suntem toți frați și surori și ne putem sprijini unii pe alții. De asemenea, suntem cu toții ucenici ai lui Hristos și putem să ne îndreptăm către El.
Fratele Bert Whimpey: Îl apreciez pe vârstnicul Holland – dacă vă amintiți cuvântarea dânsului din cadrul Conferinței din luna octombrie a anului 2013. Dânsul a vorbit despre propriile dificultăți cu care s-a confruntat la un moment dat legat de depresie. Dânsul a spus: „Recunoașterea [bolilor noastre mintale] nu ar trebui să ne aducă mai multă rușine decât recunoașterea unei tensiuni arteriale ridicate sau apariția neașteptată a unei tumori maligne”1. Dânsul a spus că este în regulă să vorbim despre acestea și să le exprimăm, de fapt, să împărtășim aceste lucruri. Apreciez cu adevărat cele trei lucruri pe care dânsul le-a împărtășit: „Nu vă pierdeți niciodată credința în Tatăl din Cer… Căutați sfatul acelora care dețin cheile bunăstării dumneavoastră spirituale” și, apoi, dacă este necesar, „căutați sfatul persoanelor autorizate, specializate și care au standarde înalte”2.
Cred este important că nu numai cursanții noștri, ci și învățătorii noștri trebuie să știe că este în regulă să exprime aceste lucruri și să vorbească despre ele și să obțină ajutorul de care au nevoie. Este, de asemenea, un lucru minunat în profesia noastră să ne putem întâlni cu un reprezentant RU (Resurse umane) și să vedem care sunt beneficiile și locurile în care pot merge pentru a găsi ajutor și, de asemenea, site-ul web al Bisericii este un loc minunat în care se pot găsi resurse.
Fratele Willard: Frate Whimpey, vă mulțumesc. Întrebarea următoare este despre tinerii noștri și tinerii noștri adulți și despre cum îi putem ajuta să vadă de ce este relevantă Biserica în viața lor, de ce au nevoie de Biserică și de ce are Biserica nevoie de ei.
Sora Michelle Craig: Cred că aceasta este o întrebare foarte importantă și cred, cu adevărat, că tinerii noștri și tinerii noștri adulți necăsătoriți trebuie să simtă că statutul lor de membri în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este mai mult decât o listă de reguli sau de căsuțe care trebuie bifate. Este mai mult decât un grup de socializare. Trebuie să înțeleagă că esența Evangheliei lui Isus Hristos este dragostea. Dragoste față de Dumnezeu și dragoste față de alții. Prin învățarea Evangheliei și trăirii potrivit acesteia, ei vor ajunge cu adevărat să cunoască și să simtă care sunt identitatea și scopul lor.
Tinerii noștri de astăzi răspund la principii precum dragostea față de alții sau ajutarea celor care sunt la marginea societății. Ei doresc o cauză și să aducă o schimbare în lume. Sper că ei vor ajunge să înțeleagă că, dacă sunt credincioși, în cadrul structurii organizației Bisericii, ei vor avea mai multe ocazii de a aduce o schimbare în bine în lume decât prin oricare altă organizație.
Unul dintre lucrurile care îmi place la președintele Nelson și la direcția în care se îndreaptă Biserica este că se pune un accent foarte mare asupra tinerilor și tinerilor adulți necăsătoriți, mai mult decât în oricare altă perioadă pe care mi-o amintesc. Ca adulți, trebuie să facem un pas înapoi și trebuie să oferim tinerilor noștri ocazii de a conduce, de a planifica, de a căuta revelație și de a acționa potrivit acelei revelații. Trebuie să le respectăm inteligența și trebuie să învățăm lecțiile pe care ei trebuie să ni le predea. Avem nevoie de ei nu pentru a mări numărul membrilor noștri, ci deoarece lumea are nevoie disperată de ceea ce ei au de oferit. Iar Biserica are organizarea prin care oferă mijloace pentru a împlini aceste nevoi ale fiecărei persoane individual. Sper că tot ceea ce învață tinerii noștri și tinerii noștri adulți necăsătoriți în căminele lor, la biserică și în cadrul seminarelor și institutelor îi va inspira să-și folosească inimile și mâinile pentru a-i ajuta și a-i iubi pe alții și a le sluji celor cu care intră în contact. Pentru că acesta este rezultatul firesc al dragostei față de Isus Hristos și al dragostei față de alții.
Cred că, de fapt, totul se rezumă la Isus Hristos. Tot ceea ce facem și predăm în calitate de învățători și de cei care-i iubesc pe tineri, pe tinerii adulți necăsătoriți și pe copii și interacționează cu aceștia, trebuie să le întărească mărturia în ceea ce privește viața, misiunea și ispășirea lui Isus Hristos. Aceasta este ceea ce contează cu adevărat. Cred că, dacă facem acest lucru, ei pot ajunge să știe că aceasta este Evanghelia lui Isus Hristos, că aceasta este Evanghelia Sa, binecuvântările care vin în urma punerii în practică a acestei Evanghelii sunt foarte mari și este nevoie de noi toți pentru a îndeplini această lucrare. Aceasta este cu adevărat lucrarea Sa.
Fratele Jason Willard: Foarte bine spus. Vă mulțumim. Frate Wilkinson, ce ați dori să mai adăugați?
Fratele Chad Wilkinson: Sunt de acord cu ceea ce sora Craig tocmai a spus. În timp ce dânsa vorbea, mă gândeam la clasa de institut la care am participat iar majoritatea erau foști misionari. Ei au vorbit despre faptul că una dintre cele mai mari dificultăți a fost cea de adaptare după întoarcerea acasă, deoarece au fost foarte concentrați timp de 18 luni sau doi ani asupra altora și când au ajuns acasă, se pare că această concentrare era doar asupra lor. În contextul Evangheliei și în interiorul sălilor noastre de clasă, putem face invitații care să le permită să se gândească la aceasta sau să exploreze unele modalități de a face acele lucruri și de a ieși din zona lor de confort.
Fratele Willard: Soră Johnson, ce ați dori să mai adăugați?
Sora Jill Johnson: Când m-am gândit la această întrebare, mi-a venit în minte puterea legămintelor pe care o putem avea doar într-o biserică în care există autoritatea și puterea lui Dumnezeu. În lumea de astăzi, cu atâta presiune asupra tinerilor care îi îndepărtează de Biserică, trebuie să-i reconectăm la puterea care vine din ținerea legămintelor. Putem simți în această lume că suntem singuri și neputincioși în a birui lucrurile cu care ne confruntăm; încercările noastre, ispitele noastre. Însă legămintele pe care le puteți face doar în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, în locuri sacre, au o putere mult mai mare decât oricare dintre aceste forțe. Și cred, cu adevărat, că este ceva ce poate oferi Biserica. Putem să facem acest lucru cunoscut cursanților noștri și să depunem mărturie despre aceasta și să le arătăm prin exemplul vieții noastre că există mai mult în Biserică decât faptul de a face bine. Există putere în legăminte.
Fratele Whimpey: Soră Johnson, mulțumesc pentru acest comentariu? Am avut conversații cu tineri adulți care mi-au spus ceva de genul: „Pot să mă simt aproape de Tatăl Ceresc fără să merg la biserică”. Iar eu am spus: „Sunt de acord. Dar obiectivul meu nu este doar să mă simt aproape de Tatăl Ceresc; îmi doresc să devin ca Tatăl Ceresc. Obiectivul meu este să fiu exaltat”. Și cred că trebuie să ajutăm toți tinerii noștri și tinerii noștri adulți să-și aducă aminte că scopul vieții muritoare este să devină ca Tatăl lor Ceresc. În Biserică, găsesc cheile preoției și rânduielile și legămintele despre care sora Johnson a vorbit. Este împărăția lui Dumnezeu aici, pe pământ, și există ceva ce vor dobândi aici, care îi va ajuta să devină ca Tatăl Ceresc și pe care nu-l pot primi în niciun alt loc și în niciun alt mod.
Fratele Willard: Este, într-adevăr, adevărat. Nu doar să facem parte dintr-o cauză – ci cred că a fost menționat în ultima conferință generală – să facem parte din „cauza lui Hristos”. Și aceasta este ceea ce ne oferă acele legăminte. Așadar, vă mulțumesc foarte mult că ați vorbit despre ele. Care sunt câteva lucruri mici și simple pe care le putem face pentru a ne mări puterea de a-i binecuvânta pe cursanții noștri, de a preda cu o putere mai mare și de a avea lecții cu adevărat uimitoare?
Brother Wilkinson: Îmi place foarte mult această întrebare. Am vorbit mult, am predat mult și am oferit multe instruiri despre îndemânări și metode și multe lucruri diferite și toate sunt importante. Dar, dacă ne numim învățători – însemnând că Duhul Sfânt este învățătorul – dacă permitem ca Duhul Sfânt să fie învățătorul nostru și Îl invităm în sălile noastre de clasă, atunci acea putere va fi prezentă și predarea va fi uimitoare.
Vârstnicul Johnson m-a învățat odată că Satana nu poate să determine mulți angajați sau persoane din cadrul S&I să comită adulter sau să încalce Cuvântul de înțelepciune sau să facă ceva foarte rău, serios ori grav. Dar poate face lucruri mici care ne pot face să pierdem din putere. Este posibil ca el să ne invite să ne plângem sau să ne așezăm în jurul unei mese și să vorbim rău despre alții sau să râdem de un cursant sau să ni se pară amuzant acest lucru, ori lucruri mărunte pe care, pe măsură ce le facem, pierdem Duhul Sfânt sau Duhul Sfânt nu poate fi cu noi în aceeași măsură în care El ar putea fi sau ar trebui să fie.
Mă gândesc la Acan, din Vechiul Testament, care trebuia să respecte o poruncă atunci când s-au dus la luptă împotriva Ierihonului, aceea că nu trebuiau să ia niciun lucru blestemat – niciunul dintre bunuri, niciuna dintre comorile din Ierihon. Dar Acan a luat și nimeni nu a știut. Următoarea bătălie împotriva cetății Ai, pe care erau siguri că o vor câștiga, au pierdut-o și 36 de bărbați și-au pierdut viața.
Vedem un principiu în acest exemplu, acela că ceea ce facem este important. Sunt importante lucrurile mici pe care le-am putea spune sau nemulțumirile ori cârtirea sau orice altceva care ar putea influența prezența mai din plin a puterii Duhului Sfânt în viața noastră. Și poate influența întregul sistem prin care primim putere. Este un lucru important. Vă invit să faceți aceste lucruri mici. Acordați atenție lucrurilor mici și simple care Îl vor invita pe Duhul Sfânt sau ne vor ajuta să avem la cea mai mare capacitate posibilă, influența Învățătorului.
Fratele Willard: Frate Whimpey, doriți să adăugați ceva?
Fratele Whimpey: Dacă ne concentrăm cu adevărat asupra Salvatorului, la acest lucru cuget în timp ce stau și mă gândesc la cursanții mei și la lecțiile mele, că sunt într-adevăr concentrat asupra lui Hristos. Îmi doresc ca ei să cunoască atributele și caracteristicile Sale. Astfel, acesta este începutul dacă mă concentrez asupra Salvatorului.
Apoi, cred că al doilea lucru este să mă concentrez asupra cursanților mei. Sunt recunoscător pentru ceea ce a spus vârstnicul Bednar – dacă vă amintiți, într-o serie numită Leadership Enrichment (Îmbunătățirea conducătorilor), când a vorbit despre o experiență cu fiul său, când acesta a dorit ajutor pentru a ști ce să planifice pentru o activitate pentru preoți și tinerele fete din clasa Laur. Vârstnicul Bednar i-a citit Iacov 1:5: „Căci datorită credinței și a neliniștii mari ni s-a făcut nouă într-adevăr cunoscut despre poporul nostru, despre ce lucruri ar trebui să i se întâmple”. Dacă vă amintiți povestirea, fiul vârstnicului Bednar a trebuit să citească de câteva ori pentru a înțelege, în cele din urmă, că vârstnicul Bednar spunea: „Ce trebuie să se întâmple? Înainte de a planifica o activitate, gândiți-vă mai întâi de ce experiență au nevoie cursanții noștri?”. Cum ar fi să abordăm acest lucru, în pregătirea noastră, gândindu-ne la ce experiențe trebuie să aibă un cursant?
Atunci, cred că cel de-al treilea lucru, așa cum a menționat fratele Wilkinson, este să ne gândim să-I permitem în mod conștient Duhului Sfânt să-Și îndeplinească rolul și misiunea în timp ce suntem în sala de clasă. Acest lucru este atât de important! Cred că, pe măsură ce ne gândim la rolul și misiunea Duhului Sfânt, este minunat să parcurgem secțiunea 2.1 din manualul Predarea și învățarea din Evanghelie. Este foarte, foarte important să înțelegem, pur și simplu, acest lucru și să permitem Duhului Sfânt să-Și îndeplinească rolul și misiunea în sala de clasă.
Sora Craig: Un lucru simplu pe care l-am descoperit este că, dacă predau și simt că Spiritul nu este acolo, dacă depun mărturie sinceră despre Isus Hristos și Tatăl Ceresc, Duhul Sfânt va veni. Acesta este rolul Duhului Sfânt, de a depune mărturie despre divinitatea lui Isus Hristos și a Tatălui Ceresc. Astfel, dacă depun mărturie, o mărturie simplă, Spiritul va veni.
Brother Willard: Am vorbit despre faptul de a preda într-un mod mai puternic, de a fi mai concentrați asupra lui Hristos. Dar, pe măsură ce căutăm să fim mai concentrați asupra cursanților, ce pot face învățătorii pentru ca pregătirea lor să fie mai relevantă și mai specifică pentru cursanți?
Sora Johnson: Ei bine, când am citit prima dată această întrebare, m-am întrebat, ce înseamnă să slujești cursanților unul câte unul? Înseamnă să ajungem să-i cunoaștem în mod concret? Putem doar să-i cunoaștem în mod individual? Să petrecem timp cu ei în moduri în care i-am cunoaște mai bine? Apoi, m-am gândit că această întrebare va fi diferită pentru un învățător care locuiește în Orem și predă la peste 100 de cursanți. Faptul de a încerca să vă implicați personal în viața tuturor acestor cursanți ar putea fi o sarcină descurajantă în comparație cu un învățător din Frankfurt, Germania, care are șase cursanți alături de care merge la biserică și care este foarte apropiat de unele dintre familii. Cred că ar fi foarte descurajant să simțiți că, în calitate de învățători, responsabilitatea dumneavoastră este să vă implicați în viața fiecărui cursant, cum ar fi să le vizitați familia și să participați la evenimente din viața lor. Au loc multe evenimente în viața lor și ați putea fi, pur și simplu, copleșiți.
Iată câteva idei pe care le am pentru evaluarea nevoilor. M-am gândit că trebuie să întrebăm. Trebuie să întrebăm cursanții care sunt nevoile lor. Trebuie să întrebăm alți învățători ce au observat la cursanți de aceeași vârstă, grup de vârstă și cultură, deoarece această Biserică este la nivel mondial și există multe diferențe culturale. Dar cel mai important, să-L întrebăm pe Tatăl nostru din Cer și să ne bazăm pe Spirit și pe promisiunile pe care le avem că, dacă facem tot ce putem, vom fi binecuvântați cu inspirația de care avem nevoie pentru a cunoaște acei cursanți și pentru a ști ce trebuie să-i învățăm. Într-o lume complexă, cu toate încercările noi cu care se confruntă tinerii, este și mai important să avem această îndrumare de la Tatăl nostru Ceresc în timp ce le predăm.
Sora Aburto: Cred că, dacă ne sfătuim cu ei și aflăm lucruri despre ei, vom ajunge să-i cunoaștem mai bine. Este, de asemenea, important să fim atenți la ei și să ascultăm acele indicii sau să urmărim indiciile pe care ni le vor oferi. Comentariile pe care le fac sau lipsa comentariilor ori întrebările pe care le adresează ne vor permite să-i cunoaștem mai bine. Puteți să le permiteți chiar să adreseze întrebări sub anonimat. Uneori se simt mai liberi să spună ce este în inima lor dacă nu le știm numele. De asemenea, asigurați-vă că asociați principiile și doctrina pe care le învață cu ceea ce se întâmplă chiar acum în viața lor – nu neapărat în viitor, ci chiar acum – ca ei să se poată regăsi în scripturi, în adunarea lui Israel, în lucrarea de salvare și exaltare. Și, de asemenea, să poată privi înapoi în viața lor și să vadă momentele în care Domnul le-a binecuvântat viața, pentru a-și putea aminti cine sunt și că El este întotdeauna pregătit să-i binecuvânteze. Ajutați-i să găsească această relevanță. Și, pentru a face aceasta, trebuie să știți ce se întâmplă în viața lor.
Fratele Wilkinson: Cred că ambele comentarii sunt minunate. M-am gândit ca, în prima zi a cursului, să-i rog pe cursanți să-mi scrie o scrisoare. Nu doresc să-mi spună care sunt păcatele lor sau ceva de genul acesta, ci să-mi vorbească despre ei. Ce trebuie să știu despre ei, ceva care mă va ajuta cel mai bine să-i slujesc în calitate de învățător în acest semestru sau în acest an? Să-mi vorbească despre familia lor, despre munca lor, în ce activități sunt implicați. Să-mi vorbească despre așteptările lor referitoare la curs. Sau chiar să-mi spună: „Întâmpin dificultăți în ce privește credința mea” ori „Mă lupt cu ceva”. Apoi, fac o fotografie cu fiecare cursant și o capsez de scrisoarea acestuia. Și, în timp ce citesc acea scrisoare, ajung să cunosc cursantul respectiv și mă gândesc la acele lucruri când mă pregătesc. Acestea sunt poate doar câteva modalități practice pentru a ajunge la ceea ce ne-au învățat sora Johnson și sora Aburto.
Fratele Willard: Următoarea noastră întrebare este ca învățătorii noștri să ne ajute. Cum putem echilibra această responsabilitate pe care o avem de a preda doctrina în mod clar și drept, în timp ce continuăm să încurajăm cursanții care provin dintr-o varietate de circumstanțe și medii culturale diferite să-și împărtășească în mod corespunzător gândurile și sentimentele? Ce i-ați putea spune unui învățător care încearcă să se asigure că membrii clasei simt că glasul lor este ascultat în clasă, că pot vorbi, că pot împărtăși gânduri și sentimente care pot fi diferite de ceea ce se întâmplă în clasă și, totuși, ca el să continue să predea doctrina?
Fratele Whimpey: Acesta este un echilibru greu, uneori, într-o sală de clasă. Cred că trebuie să ne amintim că responsabilitatea noastră este să predăm adevărul, nu părerea. Cursanții noștri trebuie să știe că, atunci când vin la clasă, ei urmează să audă adevărul. De aceea, trebuie să ne concentrăm asupra scripturilor și asupra cuvintelor profeților, ca, atunci când vin cursanții, să ne concentrăm asupra lor și să găsim acolo răspunsurile noastre. De asemenea, pentru a ne aminti obiectivul, acela de a ajuta tinerii și tinerii adulții să înțeleagă și să se bizuie pe învățăturile și ispășirea lui Isus Hristos. Trebuie să-mi ajut cursanții să înțeleagă.
Dar cred, de asemenea, că trebuie să ne amintim că și cursanții noștri au o responsabilitate. Vă amintiți Doctrină și legăminte 50, secțiune în care se spune că vom preda cuvintele adevărate, dar și cursanții noștri trebuie să primească cuvintele adevărate. Trebuie să fie dornici să creadă când vin la clasă. Așadar, dacă clasa noastră ar putea deveni ca un laborator, unde cursanții noștri să vină și să simtă acest mediu în care urmează să fie predat adevărul, dar, apoi, să se simtă confortabil să-și împărtășească întrebările, experiențele sau preocupările. În calitate de învățători, scopul nostru este într-adevăr să-i ajutăm pe cursanții noștri să știe cum să învețe – să învețe cum să simtă Spiritul, cum să învețe singuri, în acel mediu, cum să împărtășească ceea ce gândesc. Și, poate, chiar acest lucru ne conduce la discuția noastră, ne conduce spre scripturi și spre cuvintele profeților pentru a ne ajuta să aflăm ce este adevărul și nu doar păreri sau ceea ce se spune în lumea de azi.
Haideți să ne concentrăm asupra a ceea ce este adevărat. Gândiți-vă la tiparul privind dobândirea cunoașterii spirituale. Dacă ne-am putea concentra cu adevărat asupra acelui tipar și ne-am putea ajuta cursanții să învețe cum să acționeze cu credință și să aibă o perspectivă eternă și, apoi, să privească la surse desemnate de Divinitate pentru a-și primi răspunsurile, iar atunci când vin la clasă, ei sunt acolo pentru a învăța adevărul, astfel încât să poată deveni ca Tatăl lor Ceresc.
Unul dintre directorii noștri de zonă mi-a împărtășit o experiență. Se afla într-o sală de clasă și un tânăr adult a împărtășit o părere care nu prea se potrivea cu învățăturile Bisericii. Apoi, învățătorul a spus: „În ce mod îți formează opinia propria mărturie și înțelegere despre planul salvării? Pornind având un strop de credință, de la ceea ce cunoști și ai simțit, să vorbim despre acest lucru din această perspectivă”. Apoi, a spus că l-a văzut pe acest tânăr adult primind pe loc o revelație, în timp ce au încercat să acționeze cu credință și să o privească dintr-o perspectivă eternă. Au vorbit despre ceea ce știu, despre ceea ce încă nu știu și despre ceea ce își doresc să continue să încerce să înțeleagă. Așadar, nu au avut toate răspunsurile, dar, în acel mediu, ei s-au adunat pentru a cunoaște adevărul și au privit acel lucru acționând cu credință și fiind credincioși, pornind de la ceea ce cunosc.
Acum, cum vă pot ajuta să știți cum să învățați și cum să găsiți răspunsuri pe măsură ce mergeți înainte în acest rol? Cred că, uneori, trebuie să fim atenți, căci, dacă nu permitem ca principiile și doctrina Evangheliei să ne schimbe, încercăm să schimbăm principiile și doctrina Evangheliei pentru a se potrivi circumstanței și situației noastre. Dacă putem spune cu adevărat: „Tată Ceresc, îmi doresc să devin ca Tine. Ajută-mă să învăț cum mă vor ajuta doctrina și principiile Evangheliei”, în spiritul acestei dorințe „încă am întrebări și îngrijorări, dar vreau să știu care este adevărul”. Cred că, în calitate de învățători, putem crea cu adevărat acel mediu prin modul în care răspundem. E important să-i ajutăm pe cursanții noștri să se îndrepte către scripturi și profeți pentru a învăța adevărul și a-i ajuta când întâmpină dificultăți, să știe într-adevăr ce este adevărat. Aș mai spune, să nu subestimăm puterea mărturiei. „Fiecare cuvânt o să fie întemeiat pe mărturia a doi sau trei martori.”3 Pe scripturi, cuvintele profeților și propria mărturie despre ceea ce este adevărat. Apoi, după ce Spiritul depune mărturie, tinerii noștri vor înțelege acest lucru și vor ști cum să învețe singuri și să ajungă singuri să cunoască adevărul.
Fratele Willard: Îmi place comentariul din Nefi care spune: „Eu știu că el îi iubește pe copiii Săi; și totuși, eu nu cunosc înțelesul tuturor lucrurilor”.4 Nefi a depus mărturie despre ceea ce știa și este o mare binecuvântare pentru noi toți.
Fratele Wilkinson: Unul dintre gândurile care mi-au venit în minte a fost despre femeia prinsă în preacurvie și exemplul Salvatorului. El nu S-a ferit să propovăduiască adevărul. El a învățat-o doctrina pe care ea nu o respecta. Dar El a învățat-o într-un mod care a protejat-o, a făcut în așa fel încât să o ajute să aibă o experiență.
Sora Johnson: Mă gândeam la același lucru, acela că, dacă membrii clasei pot simți dragostea Salvatorului și puterea ispășirii mai mult ca atunci când predăm poruncile și consecințele nesupunerii față de acestea. Dacă sentimentul final cu care pleacă de la clasă și de la lecție este că există cineva care îi iubește foarte mult, că există o modalitate de a accesa puterea ispășirii atunci când vor face greșeli – și toată lumea va face – că există lucruri pentru care avem nevoie de ispășire. Latura pozitivă a tuturor acestor lucruri devine cea cu care cursantul pleacă de la lecție. Ei simt că există speranță. Iar ei au nevoie cu adevărat de aceasta în această lume, cred.
Fratele Willard: Mulțumesc pentru aceste comentarii. De fapt, această ultimă întrebare este despre același lucru: Cum putem ajuta tinerii să simtă că sunt observați, că întrebările lor contează cu adevărat? Soră Craig, ce ați mai adăuga?
Sora Craig: M-am gândit la un verset din Marcu cu care sunteți toți familiarizați. Un tânăr conducător bogat s-a apropiat de Salvator, întrebându-se ce putea face pentru a primi viață eternă. Iar Salvatorul a enumerat câteva porunci pe care tânărul deja le respecta. Și, apoi, înainte de a-i cere acestui tânăr să facă ceva cu adevărat greu – și cu toții avem lucruri grele – îmi place versetul 21: „Isus S-a uitat țintă la el” sau l-a observat și „l-a iubit”5. Cred că cel mai important lucru pe care îl putem face cu fiecare interacțiune pe care o avem cu tinerii noștri este să-i ajutăm să se simtă iubiți. Îmi dau seama că nu este întotdeauna ușor și că, uneori, va fi nevoie de mult efort și rugăciune din partea noastră pentru a avea ochi ca să vedem așa cum ar vedea Salvatorul.
Un alt lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la aceasta este că trebuie să folosim puterea întrebărilor. Am vorbit despre acest lucru astăzi aici, dar trebuie să învățăm să fim într-adevăr pe aceeași lungime de undă cu membrii clasei noastre și cu cei cărora le predăm și să adresăm întrebări bune – întrebări care să ne permită să evaluăm cum se simt și unde se află și, apoi, să-i încurajăm să adreseze adevăratele lor întrebări, nu doar întrebările care ei cred că noi dorim ca ei să le adreseze. Acestea sunt întrebări care, uneori, sunt incomode și nu au răspunsuri ușoare și este în regulă. Ele nu pot fi trecute cu vederea deoarece cred că până și faptul că au aceste întrebări grele indică interesul lor. Și, cu siguranță, nu ne dorim ca ei să fie participanți pasivi. Ne dorim ca ei să adreseze întrebări. Sarcina noastră este să-i conducem spre surse potrivite, și, cel mai important lucru, către Domnul, pentru a primi revelație personală și a acționa potrivit acesteia. Și trebuie să facem același lucru în timp ce creăm medii de încredere în care să se simtă în siguranță să-și exprime crezurile și, uneori, îndoielile. Cred că, pe măsură ce creăm aceste medii de siguranță trebuie să le respectăm cu adevărat, inteligența, capacitatea, ce ne pot învăța și ce au de oferit, în timp ce le oferim ocazii să răspundă la chemarea unui profet și a lui Isus Hristos și să se angajeze în lucrarea de salvare și exaltare, cred că faptul de a se simți observați, auziți și că este nevoie de ei va fi un rezultat firesc.
Sora Aburto: Cred că, de asemenea, trebuie să fim sensibili la cursanții care au circumstanțe diferite în viața și în familia lor. Trebuie să ne asigurăm că se simt incluși, că fac parte din această Biserică și din acest trup al lui Hristos, din care cu toții facem parte. Simt că trebuie să fim atenți și la cuvintele pe care le folosim. De exemplu, poate există cursanți care nu locuiesc cu părinții lor, așadar putem spune „familia ta” sau „persoane pe care le iubești” în loc să spunem „părinți”. De asemenea, cred că faptul de a fi vulnerabili îi ajută să vadă că toți ne luptăm cu ceva, că avem cu toții punctele noastre slabe. Așadar, cred că ajutându-i pe cursanți să simtă că fac parte din această călătorie în care suntem împreună și că nimeni nu este perfect, îi va ajuta să simtă că sunt importanți. Și, desigur, ascultându-i, ascultându-le comentariile, ascultând întrebările pe care le adresează. Dacă adresează o întrebare, trebuie doar să ne oprim din ceea ce facem și să încercăm să-i ajutăm să găsească singuri răspunsul – nu neapărat să le oferim răspunsul, ci să găsească singuri răspunsul în scripturi prin rugăciune, prin intermediul cuvintelor profeților în viață.
Sora Johnson: Doresc să spun că faptul că am parcurs aceste întrebări m-a făcut să mă gândesc din nou la învățătorii pe care i-am avut în viața mea și influența mare pe care au avut-o în viața mea este uimitoare. Am fost atât de recunoscătoare în ultimele zile când m-am pregătit pentru această adunare și m-am gândit la învățătorii pe care i-am avut, la dragostea lor și la devotamentul lor față de Salvator și la impactul imens pe care l-au avut. M-am simțit atât de importantă și atât de relevantă datorită lor și dragostei lor față de Salvator și față de mine. Voi fi etern recunoscătoare pentru toți învățătorii buni pe care îi avem în această Biserică. A fost o experiență minunată să mă gândesc din nou la bunătatea lor.
Fratele Willard: Când vine vorba despre aceasta, exemplul unui învățător bun va spune numeroase lucruri. Acesta reprezintă mai mult decât această discuție la masa rotundă sau discuții nesfârșite despre predare. Nu trebuie decât să vă gândiți la un învățător care v-a binecuvântat viața, să vă gândiți la o persoană care v-a ajutat și v-a slujit în așa fel încât v-a binecuvântat viața. Și știu că aceasta ar fi asemenea unei predici care ar fi mai lungă decât am putea vorbi în timpul alocat astăzi. Așadar, mulțumesc pentru că ne-ați amintit acest lucru.
În timp ce încheiem adunarea noastră de astăzi, permiteți-mi să vă mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră de la această masă rotundă că ne-ați învățat atât prin cuvintele dumneavoastră rostite în cadrul discuției noastre de astăzi, dar, mai important, prin exemplele dumneavoastră de viață asemănătoare celor ale lui Hristos. Sunteți ucenici ai lui Isus Hristos și, pentru mine, a fost un privilegiu să fiu astăzi alături de fiecare dintre dumneavoastră și să învăț de la dumneavoastră. Pentru ascultătorii noștri care ne ascultă în întreaga lume, în numele fiecăruia dintre noi aflați la această masă rotundă, vă iubim. Vă mulțumim pentru nenumăratele moduri prin care căutați să binecuvântați copiii lui Dumnezeu. Depun mărturie că El trăiește; aceasta este lucrarea Sa. Și mă rog ca binecuvântările Sale cele mai prețioase să fie revărsate în viața fiecăruia dintre dumneavoastră, oriunde v-ați afla, în numele lui Isus Hristos, amin.