Prietenul
Cum am fost botezat
Botezul șI confirmarea


„Cum am fost botezat”, Prietenul, august 2023, p. 12-13.

Cum am fost botezat

alt text

Bună! Sunt Aranoarii. Trăiesc în Tahiti. Am 11 ani și sunt mândru să spun că sunt membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.

Cum ai aflat despre Biserică?

alt text
alt text

Câțiva prieteni i-au invitat pe membrii familiei mele la o activitate a Bisericii. Am fost, de asemenea, invitați la botezul unui copil. Am întrebat-o pe mama dacă mă puteam întâlni cu misionarii deoarece îmi doream foarte mult să învăț mai multe despre Isus Hristos.

Cum a fost să te întâlnești cu misionarii?

alt text

Misionarii au fost foarte amabili! Am fost întotdeauna entuziasmat să am lecții cu ei despre Isus Hristos și Evanghelia Sa. Mi-au plăcut povestirile pe care mi le spuneau și jocurile pe care le jucam pentru a mă ajuta să învăț.

Cum a fost botezul tău?

alt text

Tatăl meu ne-a botezat pe mama mea și pe mine când am împlinit 11 ani. Am fost foarte fericit! Am invitat mulți oameni pe care îi iubim. Colegii mei și învățătoarea mea au venit să mă sprijine.

Când am ieșit din apă, eram plin de bucurie. Am avut un zâmbet până la urechi! Am fost atât de fericit să pot urma exemplul lui Isus Hristos.

Cum a fost să mergi la Societatea Primară pentru prima oară?

alt text

La început, am fost atât de emoționat că eram pe cale să plâng. Dar, apoi, am mers la o activitate a Societății Primare. Am ajuns să-i cunosc pe toți și mi-am făcut niște prieteni.

Dacă sunteți noi, sfatul meu este să mergeți la clasa voastră a Societății Primare, chiar dacă sunteți speriați la început. Ne plac oamenii noi!

Cum Îl urmezi pe Isus?

alt text

Mă rog și merg la biserică în fiecare duminică. Vorbesc cu membrii familiei mele despre Evanghelia lui Isus Hristos.

Încerc să observ cine are nevoie de ajutor. Acasă, o ajut pe mama cu treburile casnice. Îl ajut pe tata să lucreze în grădină, să taie lemne și să construiască lucruri. În urmă cu câteva luni, episcopia noastră a avut un spectacol de talente. Sunt muzician, așa că am cântat la tobe toată noaptea!

alt text here

Fotografii de Stéphane Sayeb.