„Colierul strălucitor”, Prietenul, august 2023, p. 42-43.
Colierul strălucitor
Carolina dorea doar să păstreze colierul puțin mai mult.
Această întâmplare a avut loc în Argentina.
Carolina sărea prin curte. Prietena ei Isabella era afară.
Isabella i-a făcut cu mâna. „Vino să ne jucăm!”
Carolina a traversat curtea până la casa Isabellei.
Isabella și-a băgat mâna în buzunar. „Vreau să-ți arăt ceva”, a spus ea. Apoi, a scos cel mai frumos colier pe care îl văzuse Carolina vreodată! Pietrele mici erau atât de strălucitoare și luminoase.
„Este al mamei mele”, a spus Isabella. „Mi-a spus că mă pot juca cu el astăzi. Privește-l în soare.”
Isabella a ținut colierul sus, în lumină. Sute de curcubeie se reflectau din bijuterie. Era atât de frumos!
„Acum, hai să ne jucăm de-a v-ați ascunselea!”, a spus Isabella.
„Bine”, a spus Carolina. „Pot ajuta la păstrarea colierului în siguranță.”
„Mulțumesc!” Isabella i-a dat Carolinei colierul iar Carolina l-a pus în buzunarul ei.
Curând a sosit timpul să plece acasă. Când și-a luat rămas-bun, Isabella nu a întrebat de colier. Trebuie să fi uitat. Și Carolina nu i-a adus aminte.
Carolina s-a simțit puțin rău pentru că a luat colierul acasă. Dar dorea să-l mai păstreze încă puțin. A ignorat sentimentul neplăcut și a pus colierul sub pernă.
A doua zi era sâmbătă. Carolina și-a făcut treburile casnice și a ieșit afară să se joace. A uitat total de colier.
„Carolina!”, a strigat tata. „Poți veni aici?”
Carolina a fugit înăuntru. „Da?”
Tata ținea colierul în mână. „Mama a găsit aceasta sub perna ta. Al cui este?”
„Al Isabellei.” Ochii Carolinei s-au umplut de lacrimi. „L-am ținut în siguranță în buzunar în timp ce ne jucam ieri. Dar, apoi, am hotărât să-l iau acasă.”
Mama s-a așezat cu Carolina pe canapea. „Îți mulțumim că ai spus adevărul. Ce crezi că ar trebui să faci acum?”
Carolina era tăcută. S-a gândit la Isus. El ar fi dorit ca ea să fie cinstită și să înapoieze colierul.
„Ar trebui să i-l înapoiez Isabellei și să-i spun că îmi pare rău”, a spus Carolina. Imediat ce a spus aceasta, sentimentul neplăcut a dispărut. Ea a simțit căldură în interiorul ei.
Carolina s-a dus la casa Isabellei.
„Bună”, a spus Carolina. Ea i-a dat Isabellei colierul. „Îmi pare rău că l-am păstrat. Mă ierți?”
„Da”, a spus Isabella. „Mulțumesc că l-ai adus înapoi.” Apoi, a zâmbit. „Vrei să ne jucăm de-a v-ați ascunselea din nou?”
„Da! Tu numeri prima – eu mă voi ascunde!”
În acea seară, Carolina a spus o rugăciune. „Dragă Tată Ceresc, Te rog să mă ierți pentru că am păstrat colierul. Și Îți mulțumesc că m-ai ajutat să îndrept acest lucru.”
Carolina a simțit, din nou, căldură în interiorul ei. Era bucuroasă că putea să facă ceea ce Isus dorea ca ea să facă.
Ilustrații de Sue Teodoro.