2010-2019
Veniți, profetul s-ascultați
octombrie 2018


2:3

Veniți, profetul s-ascultați

Pe măsură ce consolidăm în viața noastră practica de a asculta și a ține seama de glasul profeților în viață, vom culege binecuvântări eterne.

Vorbind despre președintele Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, Domnul a declarat:

„Și din nou, îndatorirea președintelui oficiului Înaltei Preoții este de a prezida asupra întregii Biserici și de a fi la fel ca Moise…

da, de a fi văzător, revelator, traducător și profet, având toate darurile lui Dumnezeu pe care El le acordă capului Bisericii” (Doctrină și legăminte 107:91-92; subliniere adăugată).

Am fost binecuvântat să fiu martor al unora dintre darurile pe care Dumnezeu le acordă profeților Săi. Pot să vă împărtășesc o astfel de experiență sacră? Înainte de actuala mea chemare, am ajutat la identificarea și recomandarea viitoarelor locuri pentru construirea de temple. După 11 septembrie 2001, au apărut mai multe controale la trecerea granițelor Statelor Unite. Prin urmare, mulți membri ai Bisericii din Vancouver, Canada, trebuiau să petreacă două-trei ore la graniță pentru a merge la Templul Seattle Washington. Președintele Gordon B. Hinckley, președinte al Bisericii în perioada respectivă, a sugerat că un templu în Vancouver avea să-i binecuvânteze pe membrii Bisericii. A fost autorizată căutarea unui loc și, după ce am examinat câteva proprietăți ale Bisericii, ne-am uitat și la alte locuri care nu aparțineau Bisericii.

Am găsit un loc frumos într-o zonă în care se autoriza construirea de clădiri cu scop religios, adiacentă autostrăzii Transcanadiene. Accesul la proprietate era excelent, zona era presărată cu pini canadieni și era ușor de observat, făcând ca templul să fie vizibil miilor de oameni care treceau cu mașina.

Am adus fotografii și hărți ale locului la adunarea lunară a Comitetului de identificare a locurilor pentru construirea de temple. Președintele Hinckley a autorizat înaintarea unei oferte de achiziționare a terenului și realizarea studiilor necesare. În luna decembrie a acelui an, am raportat comitetului că studiile fuseseră finalizate și am cerut aprobare pentru a încheia tranzacția. După ce a auzit raportul nostru, președintele Hinckley a spus: „Simt că trebuie să văd acest loc”.

Mai târziu în acea lună, la două zile după Crăciun, am plecat în Vancouver cu președintele Hinckley, președintele Thomas S. Monson și Bill Williams, arhitect specializat în temple. Acolo ne-am întâlnit cu Paul Christensen, președintele local de țăruș, care ne-a dus la terenul respectiv. În acea zi, era umezeală și ceață, însă președintele Hinckley a ieșit cu entuziasm din mașină și a început să studieze terenul.

După ce a petrecut mai mult timp în acel loc, l-am întrebat pe președintele Hinckley dacă ar vrea să vadă și celelalte locuri la care ne gândiserăm. A spus că da, i-ar plăcea să le vadă. Uitându-ne la alte locuri, am putut să le comparăm avantajele.

Am făcut un ocol mare în jurul orașului Vancouver și ne-am uitat la celelalte proprietăți, întorcându-ne, în final, la primul loc. Președintele Hinckley a spus: „Acesta este un loc frumos”. Apoi, a întrebat: „Putem să mergem la casa de întruniri a Bisericii la o jumătate de kilometru distanță?”

„Desigur, președinte”, i-am răspuns noi.

Ne-am întors în mașini și am condus până la casa de întruniri din apropiere. Când am ajuns la capelă, președintele Hinckley a spus: „Luați-o la stânga aici”. Am virat și am mers pe strada indicată. Strada a început să meargă ușor în sus.

Chiar când am ajuns în punctul cel mai înalt, președintele Hinckley a spus: „Oprește mașina! Oprește mașina!”. Apoi, a arătat spre dreapta către o parcelă de pământ și a spus: „Dar proprietatea asta? Aici va fi templul. Aici vrea Domnul să construim templul. O puteți cumpăra? O puteți cumpăra?”.

Nu ne uitaserăm la această proprietate. Se afla mai în spate și mai departe de strada principală și nu era scoasă la vânzare. Când am răspuns că nu știam, președintele Hinckley a arătat spre proprietate și a spus din nou: „Aici va fi templul”. Am mai stat câteva minute și am plecat spre aeroport pentru a ne întoarce acasă.

În ziua următoare, fratele Williams și cu mine am fost chemați în biroul președintelui Hinckley. Dânsul desenase totul pe o foaie de hârtie: străzile, capela, aici virăm la stânga, un x în locul în care se va construi templul. Ne-a întrebat ce aflaserăm. I-am spus că nu putea să aleagă o proprietate mai dificil de dobândit. Era deținută de trei oameni: unul din Canada, unul din India și unul din China. Și nu era o zonă în care se autorizau construcțiile cu scop religios.

„Ei bine, faceți tot ce puteți!”, a spus el.

Apoi, au apărut miracolele. În câteva luni, am intrat în posesia proprietății și, mai târziu, orașul Langley din Columbia Britanică, ne-a dat autorizația să construim templul.

Templul Vancouver Columbia Britanică

Reflectând la această experiență, mă simt umil când îmi dau seama că, deși fratele Williams și cu mine aveam pregătirea formală necesară în afaceri imobiliare și designul templelor și ani de experiență, președintele Hinckley nu avea această pregătire formală, dar avea ceva mai important – darul de văzător pe care îl au profeții. A putut să vadă unde avea să fie construit templul lui Dumnezeu.

Când Domnul le-a poruncit sfinților de la începuturile acestei dispensații să construiască un templu, El a declarat:

„Ci să fie construită o casă, în numele Meu, după modelul pe care îl voi arăta lor.

Și dacă poporul Meu nu o construiește după modelul pe care îl voi arăta… nu o voi accepta din mâinile lor” (Doctrină și legăminte 115:14-15).

La fel cum a fost cu sfinții de la începuturile Bisericii, este astăzi cu noi: Domnul i-a revelat și continuă să îi reveleze președintelui Bisericii tiparele după care trebuie condusă împărăția lui Dumnezeu în zilele noastre. Și, la nivel personal, El oferă îndrumare despre cum trebuie să își conducă fiecare dintre noi viața, în așa fel încât și comportamentul nostru să fie acceptat de Domnul.

În luna aprilie a anului 2013, am vorbit despre eforturile pe care le implică pregătirea fundației fiecărui templu pentru a ne asigura că poate ține piept furtunilor și calamităților la care va fi supus. Însă fundația este doar începutul. Un templu este compus din multe elemente de construcţie, puse laolaltă după un proiect prestabilit. Dacă vrem ca viețile noastre să devină templele pe care fiecare dintre noi se străduiește să le clădească după cum ne învață Domnul (vedeți 1 Corinteni 3:16-17), ne-am putea întreba în mod rezonabil: „Ce elemente de construcție trebuie să îmbinăm pentru a ne face viața frumoasă, maiestuoasă și rezistentă la furtunile lumii?”.

Putem găsi răspunsul la această întrebare în Cartea lui Mormon. Referitor la Cartea lui Mormon, profetul Joseph Smith a spus: „Le-am spus fraților despre Cartea lui Mormon că este cea mai corectă carte de pe Pământ și cheia de boltă a religiei noastre și că omul va ajunge mai aproape de Dumnezeu supunându-se învățăturii ei, decât a oricărei alte cărți” (introducere la Cartea lui Mormon). În introducerea la Cartea lui Mormon, suntem învățați că „aceia care vor obține o mărturie divină de la Spiritul Sfânt că scriptura Cartea lui Mormon este cuvântul lui Dumnezeu vor ajunge să cunoască, de asemenea, prin intermediul aceleiași puteri, că Isus Hristos este Salvatorul lumii, că Joseph Smith este revelatorul și profetul Său prin care a restaurat Evanghelia și că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este împărăția Domnului întemeiată din nou pe pământ”.

Următoarele sunt câteva dintre elementele de construcție esențiale ale credinței noastre și mărturiei noastre individuale.

  1. Isus Hristos este Salvatorul lumii.

  2. Cartea lui Mormon este cuvântul lui Dumnezeu.

  3. Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

  4. Joseph Smith este un profet și, astăzi, noi avem profeți în viață pe pământ.

În lunile trecute, am ascultat fiecare cuvântare de la conferința generală pe care președintele Nelson a rostit-o de când a fost chemat în calitate de apostol. Acest exercițiu mi-a schimbat viața. În timp ce am studiat și meditat la cei 34 de ani de înțelepciune ai președintelui Nelson, am văzut mai multe teme clare și consecvente în învățăturile dânsului. Fiecare dintre aceste teme are legătură cu acele elemente de construcție pe care tocmai le-am menționat sau este alt element cheie al templului nostru personal. Ele includ credința în Domnul Isus Hristos, pocăința, botezul pentru iertarea păcatelor, darul Duhului Sfânt, mântuirea morților și munca înfăptuită în temple, ținerea sfântă a zilei de sabat, fixarea de obiective, rămânerea pe cărarea legămintelor. Președintele Nelson a vorbit despre toate cu dragoste și devotament.

Piatra din capul unghiului și elementul de construcție principal al Bisericii și al vieții noastre este Isus Hristos. Aceasta este Biserica Sa. Președintele Nelson este profetul Său. Învățăturile președintelui Nelson depun mărturie și revelează viața și caracterul lui Isus Hristos pentru beneficiul nostru. Dânsul vorbește cu dragoste și în cunoștință de cauză despre natura Salvatorului și misiunea Sa. De asemenea, dânsul a depus mărturie frecvent și cu ardoare despre chemarea divină a profeților în viață – președinții Bisericii – alături de care a slujit.

Astăzi, este privilegiul nostru să îl susținem pe dânsul în calitatea de profet în viață al Domnului pe pământ. Noi suntem obișnuiți să susținem conducătorii Bisericii prin modelul divin de a ridica brațul în unghi drept pentru a ne manifesta acceptul și sprijinul. Am făcut acest lucru în urmă cu doar câteva minute. Însă, adevărata susținere înseamnă mai mult decât acest semn fizic. După cum este menționat în Doctrină și legăminte 107:22, Prima Președinție trebuie să fie susținută „prin încrederea, credința și rugăciunea Bisericii”. Îl susținem în totalitate și cu adevărat pe profetul în viață pe măsură ce ne facem un obicei din a avea încredere în cuvintele lui, avem credința de a le pune în practică și, apoi, ne rugăm ca Domnul să îl binecuvânteze mereu.

Când mă gândesc la președintele Russel M. Nelson, găsesc alinare în cuvintele Salvatorului, când a spus: „Dacă poporul Meu va asculta glasul Meu și glasul slujitorilor Mei pe care i-am numit să conducă poporul Meu, iată, adevărat vă spun vouă, ei nu vor fi mutați din locul lor” (Doctrină și legăminte 124:45).

Faptul de a asculta și a ține seama de cuvintele profeților în viață va avea efecte profunde și ne va schimba viața. Suntem întăriți. Suntem mai siguri și avem mai multă încredere în Domnul. Auzim cuvântul Domnului. Simțim dragostea lui Dumnezeu. Vom ști cum să ne trăim viața având un scop.

Îl iubesc și susțin pe președintele Russell M. Nelson și pe ceilalți care au fost chemați în calitate de profeți, văzători și revelatori. Depun mărturie că darurile Domnului au fost conferite asupra capului dânsului și mărturisesc că, pe măsură ce consolidăm în viața noastră practica de a asculta și a ține seama de glasul profeților în viață, viața noastră va fi întemeiată potrivit tiparului divin pe care l-a creat Domnul pentru noi și vom culege binecuvântările eterne promise. Invitația este făcută tuturor. Veniți, profetul s-ascultați; da, veniți la Hristos și trăiți! În numele lui Isus Hristos, amin.