Participarea surorilor la adunarea lui Israel
Dumneavoastră, femeilor din cadrul Bisericii, vă fac invitația profetică de a modela viitorul ajutând la adunarea lui Israel care a fost împrăștiat.
Este minunat să fiu în prezența dumneavoastră, dragile și prețioasele mele surori. Poate că o experiență pe care am trăit-o recent vă va oferi o idee despre ceea ce simt în legătură cu dumneavoastră și capacitățile divine cu care sunteți înzestrate.
Într-o zi, în timp ce mă adresam unei congregații în America de Sud, am devenit foarte entuziasmat în legătură cu subiectul meu, și, într-un moment crucial, am spus: „Ca mamă a 10 copii, vă pot spune că…”. Și, apoi, am continuat până mi-am terminat mesajul.
Nu mi-am dat seama că am spus cuvântul mamă. Traducătorul meu, presupunând că am greșit, a schimbat cuvântul mamă cu tată, prin urmare, congregația nu și-a dat seama că vorbisem despre mine ca fiind mamă. Însă, soția mea Wendy a auzit și a fost încântată de scăparea mea freudiană.
În acel moment, dorința profundă a inimii mele de a face o schimbare în lume – cum numai o mamă poate face – mi s-a revărsat din inimă. De-a lungul anilor, ori de câte ori am fost întrebat de ce am ales să devin doctor, răspunsul meu a fost întotdeauna același: „Pentru că nu am putut să aleg să fiu mamă”.
Vă rog să înțelegeți că, de fiecare dată când folosesc cuvântul mamă, nu vorbesc doar despre femei care au născut sau care au adoptat copii în această viață. Vorbesc despre toate fiicele adulte ale Părinților noștri Cerești. Fiecare femeie este mamă în virtutea destinului ei divin etern.
Așadar, în această seară, în calitate de tată a 10 copii – nouă fiice și un fiu – și în calitate de președinte al Bisericii, mă rog ca dumneavoastră să simțiți sentimentele mele profunde față de dumneavoastră – în legătură cu cine sunteți și cu tot binele pe care-l puteți face. Nimeni nu poate face ceea ce poate să facă o femeie neprihănită. Nimeni nu poate copia influența unei mame.
Bărbații pot și, adesea, transmit altora dragostea Tatălui Ceresc și a Salvatorului. Dar femeile au un dar special în acest sens – o înzestrare divină. Dumneavoastră aveți capacitatea de a simți ce nevoi are altcineva – și când el sau ea are nevoie de acel lucru. Puteți să vă întindeți brațele, să alinați, să predați și să întăriți pe cineva chiar în momentul în care are nevoie.
Femeile văd lucrurile diferit față de bărbați și, o, câtă nevoie avem de perspectiva dumneavoastră! Firea dumneavoastră vă face să vă gândiți prima dată la alții, să analizați efectul pe care orice inițiativă îl va avea asupra altora.
Așa cum a subliniat președintele Eyring, mama noastră glorioasă Eva a fost cea care – cu ajutorul înțelegerii ei cuprinzătoare a planului Tatălui nostru Ceresc – a inițiat ceea ce numim „căderea”. Alegerea ei înțeleaptă și curajoasă și hotărârea lui Adam care a susținut-o au făcut ca planul fericirii întocmit de Dumnezeu să meargă mai departe. Ei au făcut posibil ca fiecare dintre noi să vină pe pământ, să primească un trup și să dovedească faptul că alege să fie acum de partea lui Isus Hristos, așa cum am făcut în viața premuritoare.
Dragile mele surori, aveți daruri spirituale și înclinații speciale. În această seară, vă îndemn, cu toată speranța inimii mele, să vă rugați pentru a înțelege darurile dumneavoastră spirituale – pentru a le cultiva, folosi și dezvolta mai mult decât ați făcut-o vreodată. Veți schimba lumea când veți face astfel.
În calitate de femei, îi inspirați pe alții și stabiliți un standard demn de emulație. Permiteți-mi să vă ofer un scurt context în legătură cu două dintre anunțurile majore făcute în cadrul ultimei noastre conferințe generale. Dumneavoastră, dragile mele surori, ați fost vitale pentru fiecare.
Primul, slujirea. Standardul suprem al slujirii este cel al Salvatorului nostru, Isus Hristos. În general, femeile sunt – și au fost mereu – mai aproape de acel standard decât bărbații. Când slujiți cu adevărat, vă urmați sentimentele pentru a ajuta pe altcineva să aibă mai mult parte de dragostea Salvatorului. Înclinația de a sluji este inerentă femeilor neprihănite. Cunosc femei care se roagă în fiecare zi: „Pe cine dorești Tu să ajut astăzi?”.
Înainte de anunțul din aprilie 2018 despre modul mai bun și mai sfânt de a ne îngriji de alții, tendința unora dintre bărbați era să-și bifeze însărcinările ca învățători de acasă ca fiind „făcute” și să treacă la următoarea sarcină.
Dar când dumneavoastră simțeați că o soră, a cărei învățătoare vizitatoare erați, avea nevoie de dumneavoastră, reacționați imediat și, apoi, pe parcursul lunii. Așadar, modul în care dumneavoastră ați predat prin intermediul vizitelor a fost ceea ce ne-a inspirat să avansăm la slujire.
Al doilea, în cadrul ultimei conferințe generale, am restructurat, de asemenea, cvorumurile Preoției lui Melhisedec. Când ne-am rugat pentru a ști cum să ajutăm bărbații din Biserică să fie mai eficienți în responsabilitățile lor, am analizat, cu atenție, exemplul Societății de Alinare.
La Societatea de Alinare, femei de diferite vârste și aflate în diferite stadii ale vieții se adună laolaltă. Fiecare stadiu al vieții aduce cu sine provocări unice și, totuși, dumneavoastră erați acolo, săptămână după săptămână, adunându-vă împreună, crescând împreună în Evanghelie, predând Evanghelia împreună și aducând o schimbare reală lumii.
Acum, urmându-vă exemplul, deținătorii Preoției lui Melhisedec sunt membri ai cvorumului vârstnicilor. Acești bărbați au vârste cuprinsă între 18 și 98 de ani (sau poate mai mult), având, la fel, experiențe diferite în cadrul preoției și al Bisericii. Acești frați pot, acum, să creeze legături frățești mai puternice, să învețe împreună, și să-i binecuvânteze pe alții într-un mod mai eficient.
Vă aduceți aminte că, în luna iunie a acestui an, sora Nelson și cu mine ne-am adresat tinerilor Bisericii. I-am invitat să se înroleze în batalionul tinerilor Domnului pentru a ajuta la adunarea lui Israel de ambele părți ale vălului. Această adunare este „cea mai mare provocare, cea mai mare cauză și cea mai mare lucrare de pe pământ în zilele noastre”!
Este o cauză care are mare nevoie de femei, deoarece femeile modelează viitorul. Așadar, în această seară, dumneavoastră, femeilor din cadrul Bisericii, vă fac invitația profetică de a modela viitorul ajutând la adunarea lui Israel care a fost împrăștiat.
De unde puteți începe?
Permiteți-mi să vă fac patru invitații.
Prima, vă invit să participați la un post de 10 zile de la rețelele de socializare și de la orice mass-media care vă aduce în minte gânduri negative și impure. Rugați-vă pentru a ști ce influențe să îndepărtați în timpul postului dumneavoastră. Veți fi surprinse de efectul postului dumneavoastră de 10 zile. Ce remarcați după ce ați luat o pauză de la perspectivele lumii care v-au rănit spiritul? Există vreo schimbare în legătură cu modul în care doriți acum să vă consumați timpul și energia? Vi s-au schimbat prioritățile – chiar și doar puțin? Vă îndemn să vă consemnați și să urmați fiecare impresie primită.
A doua, vă invit să citiți Cartea lui Mormon începând de acum până la sfârșitul anului. Oricât de imposibil ar părea acest lucru, având în vedere tot ce încercați să gestionați în viața dumneavoastră, dacă veți accepta această invitație cu toată inima, Domnul vă va ajuta să găsiți o cale pentru a o îndeplini. Și, când studiați cu ajutorul rugăciunii, vă promit că cerurile vi se vor deschide. Domnul vă va binecuvânta cu inspirație și revelație sporite.
Când citiți, vă încurajez să marcați fiecare verset care vorbește sau face referire la Salvator. Apoi, puneți în practică faptul de a vorbi despre Hristos, a vă bucura în Hristos și a predica despre Hristos alături de familia și prietenii dumneavoastră. De-a lungul acestui proces, dumneavoastră și ei vă veți apropia mai mult de Salvator. Și schimbări, chiar miracole, vor începe să aibă loc.
În această dimineață, s-a făcut anunțul despre noul program de duminica și programa de învățământ concentrată asupra căminului, susținută de Biserică. Dumneavoastră, dragile mele surori, sunteți o cheie a succesului acestei noi inițiative privind predarea echilibrată și corelată a Evangheliei. Vă rog să le predați celor pe care-i iubiți ceea ce învățați din scripturi. Învățați-i cum să se bazeze pe Salvator pentru a avea parte de vindecarea și puterea Sa curățătoare atunci când păcătuiesc. Și învățați-i cum să aibă acces, în fiecare zi a vieții lor, la puterea Sa întăritoare.
A treia, stabiliți un tipar privind mersul cu regularitate la templu. Este posibil ca acest lucru să necesite un sacrificiu puțin mai mare în viața dumneavoastră. Mai mult timp petrecut cu regularitate în templu Îi va permite Domnului să vă învețe cum să aveți acces la puterea preoției Sale cu care ați fost înzestrate în templul Său. Pe acelea dintre dumneavoastră care nu locuiți în apropierea unui templu, vă invit să studiați, cu ajutorul rugăciunii, despre temple în scripturi și în cuvintele profeților în viață. Căutați să cunoașteți mai mult, să înțelegeți mai mult, să simțiți mai mult despre temple decât până acum.
În adunarea noastră de devoțiune, din luna iunie, adresată tinerilor din întreaga lume, am vorbit despre un tânăr băiat a cărui viață s-a schimbat când părinții săi i-au schimbat telefonul inteligent cu unul simplu. Mama acestui tânăr băiat este o femeie credincioasă neînfricată. Ea și-a văzut fiul începând să facă alegeri care l-ar fi putut împiedica să slujească în misiune. S-a dus la templu pentru a se ruga și a afla cum să-și ajute fiul cel mai bine. Apoi, ea a urmat fiecare impresie primită.
Ea a spus: „Am simțit Spiritul îndrumându-mă să verific telefonul fiului meu la anumite ore pentru a vedea anumite lucruri. Nu știu să folosesc aceste telefoane inteligente, însă Spiritul m-a îndrumat prin toate rețelele de socializare pe care nu le folosesc! Știu că Spiritul ajută părinții care caută îndrumare pentru a-și proteja copiii. [La început], fiul meu a fost furios pe mine… Însă, după doar trei zile, mi-a mulțumit! El a putut să simtă diferența”.
Comportamentul și atitudinile fiului ei s-au schimbat radical. A devenit mai util în casă, zâmbea mai mult și era mai atent la Biserică. I-a plăcut foarte mult să slujească, o perioadă, în camera pentru botezuri din templu și să se pregătească pentru misiune.
A patra mea invitație, pentru cele care aveți vârsta necesară, este să participați activ în cadrul Societății de Alinare. Vă îndemn să studiați actuala declarație privind scopul Societății de Alinare. Inspiră! Vă poate îndruma să vă creați propria declarație privind scopul vieții personale. Vă rog, de asemenea, să savurați adevărurile din declarația Societății de Alinare publicată în urmă cu aproape 20 de ani. Un exemplar înrămat al acestei declarații atârnă pe peretele biroului Primei Președinții. Sunt entuziasmat de fiecare dată când o citesc. Descrie cine sunteți și cine are Domnul nevoie să fiți în acest timp anume când vă faceți partea pentru a ajuta la adunarea lui Israel care a fost împrăștiat.
Dragile mele surori, avem nevoie de dumneavoastră! „Avem nevoie de puterea dumneavoastră, de convertirea dumneavoastră, de convingerea dumneavoastră, de abilitatea dumneavoastră de a conduce, de înțelepciunea dumneavoastră și de glasurile dumneavoastră.” Pur și simplu, nu-l putem aduna pe Israel fără dumneavoastră.
Vă iubesc și vă mulțumesc și, acum, vă binecuvântez cu capacitatea de a lăsa lumea în urmă în timp ce ajutați în această lucrare crucială și urgentă. Împreună, putem face tot ce Tatăl nostru Ceresc are nevoie să facem pentru a pregăti lumea pentru a Doua Venire a Preaiubitului Său Fiu.
Isus este Hristosul. Aceasta este Biserica Sa. Despre aceasta, depun mărturie în numele lui Isus Hristos, amin.