Flacăra credinței noastre
Zorii credinței se vor ivi sau vor apărea din nou, uneori treptat, pentru cei care o caută, îi fac loc și o așteaptă.
Dragi frați și surori, nu este minunat să primim revelație continuă din cer prin președintele Russell M. Nelson și conducătorii Bisericii noastre, care ne invită să trăim în moduri mai noi și mai sfinte acasă și la biserică, cu toată inima, mintea și tăria noastră?
Ați avut vreodată prilejul de a face un lucru pentru care v-ați simțit nepregătiți sau nepotriviți, dar pentru care ați fost binecuvântați pentru că ați încercat?
Eu am avut. Iată un exemplu.
Acum câțiva ani, vârstnicul Richard G. Scott, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, m-a invitat cu căldură: „Gerrit, ai vrea să pictezi în acuarelă împreună cu mine?”.
Vârstnicul Scott a spus că pictatul îl ajuta să observe și să creeze. El a scris: „Încercați să fiți creativi, chiar dacă rezultatele sunt modeste… Creativitatea poate produce un sentiment de recunoștință pentru viață și pentru ceea ce Domnul a întrețesut în ființa noastră… Dacă alegi înțelept, aceasta nu trebuie să-ți consume mult timp”.
Președintele Henry B. Eyring spune că activitățile sale creative sunt motivate de „un sentiment de dragoste”, inclusiv „dragostea Creatorului, care Se așteaptă ca toți copiii Săi să devină asemenea Lui – să creeze și să clădească”. Lucrările artistice ale președintelui Eyring oferă „o perspectivă unică, spirituală despre mărturie și credință”.
Lucrările de artă ale președintelui Boyd K. Packer ilustrează mesajul fundamental al Evangheliei: „Dumnezeu este Creatorul cerurilor și al pământului și al tuturor lucrurilor care sunt în ele, întreaga natură depune mărturie despre acea creație de origine divină și că există o armonie perfectă între natură, știință și Evanghelia lui Isus Hristos”.
Alma depune mărturie: „Toate lucrurile arată că este un Dumnezeu”. Copiii noștri de la Societatea Primară cântă: „Oricând aud cum pasărea cântă sau privesc cerul albastru… Eu sunt fericit în această lume ce Domnul pentru mine a creat”. Scriitorul Victor Hugo sărbătorește „miraculoasa relație dintre ființe și lucruri în acest univers, de la soare la afidă… Toate păsările care zboară poartă fibra eternității în ghearele lor… O nebuloasă este un mușuroi de stele”.
Iar aceasta ne readuce la invitația vârstnicului Scott.
I-am răspuns: „Stimate vârstnic Scott, aș vrea să îmi dezvolt mai mult spiritul de observație și creativitatea. Mă entuziasmez când mă gândesc la Tatăl Ceresc pictând norii pufoși și orice nuanță a cerului și apei. Dar” – și atunci a urmat o pauză lungă – am spus: „Stimate vârstnic Scott nu știu să pictez în acuarelă. Mi-e teamă că o să vă pierdeți răbdarea încercând să mă învățați”.
Vârstnicul Scott a zâmbit și am stabilit când să ne întâlnim. În ziua stabilită, el a pregătit hârtia, culorile și pensulele. A schițat câteva desene și m-a ajutat să umezesc hârtia.
Am folosit ca model frumosul său tablou, intitulat „Foc de tabără la apus”. În timp ce pictam, am vorbit despre credință – despre cum, atunci când stăm cu fața la lumina focului de tabără și simțim căldura acestuia, lăsăm întunericul și nesiguranța în urma noastră – despre cum în nopțile noastre, uneori lungi și în care ne simțim stingheri, flacăra credinței noastre ne poate oferi speranță și încredințare. Iar zorii se ivesc mereu. Asemenea focului de tabără, flacăra credinței noastre – amintirile, experiențele și moștenirea de credință în bunătatea și îndurările blânde ale lui Dumnezeu din viața noastră – ne-a întărit de-a lungul nopții.
Mărturia mea este că zorii credinței se vor ivi sau vor apărea din nou, uneori treptat, pentru cei care o caută, îi fac loc și o așteaptă. Lumina va apărea când o dorim și o căutăm, când suntem răbdători și supuși poruncilor lui Dumnezeu, când suntem deschiși către mila, vindecarea și legămintele lui Dumnezeu.
Când am început să pictăm, vârstnicul Scott m-a încurajat: „Gerrit, chiar și după o lecție, vei picta ceva ce vei vrea să păstrezi și să-ți amintești”. Vârstnicul Scott a avut dreptate. Prețuiesc acel foc de tabără pe care l-am pictat în acuarelă cu ajutorul vârstnicului Scott. Abilitatea mea artistică a fost și rămâne limitată, dar faptul de a ne aminti de flacăra credinței noastre ne poate ajuta în cinci feluri.
În primul rând, flacăra credinței noastre ne poate îndemna să găsim bucurie în activități creative sănătoase.
Găsim bucurie în faptul de a ne imagina, a învăța și a face lucruri noi utile. Acest lucru este cu precădere adevărat pe măsură ce ne mărim credința și încrederea în Tatăl Ceresc și Fiul Său, Isus Hristos. Nu ne putem iubi pe noi înșine suficient de mult încât să ne putem salva. Dar Tatăl Ceresc ne iubește și ne cunoaște mai bine decât ne iubim și ne cunoaștem pe noi înșine. Putem avea încredere în Domnul în loc să ne bizuim pe înțelegerea noastră.
Vi s-a întâmplat vreodată să fiți singura persoană neinvitată la ziua de naștere a cuiva?
Ați fost vreodată ultima persoană aleasă sau nealeasă deloc atunci când se făceau echipe?
V-ați pregătit vreodată pentru un examen la școală, un interviu de angajare, un lucru pe care vi l-ați dorit și ați simțit că ați eșuat?
V-ați rugat pentru o relație care, din varii motive, nu a funcționat?
V-ați confruntat cu vreo boală cronică, ați fost părăsită de soț, ați fost părăsit de soție, ați suferit pentru familie?
Salvatorul ne cunoaște situația. Când exercităm libertatea de a alege pe care ne-a dat-o Dumnezeu și ne folosim toate aptitudinile cu umilință și credință, Salvatorul nostru, Isus Hristos, ne poate ajuta să facem față încercărilor și bucuriilor vieții. Credința presupune dorința și alegerea de a crede. De asemenea, dobândim credință prin supunere față de poruncile lui Dumnezeu, oferite pentru a ne binecuvânta atunci când urmăm cărarea legămintelor Sale.
Când ne-am simțit sau ne simțim nesiguri, singuri, frustrați, supărați, trădați, dezamăgiți sau îndepărtați de Dumnezeu și Biserica Sa restaurată, este posibil să fie nevoie de mai mult efort și credință pentru a păși din nou pe cărarea legămintelor. Dar merită! Vă rugăm să veniți sau să reveniți la Domnul Isus Hristos! Dragostea lui Dumnezeu este mai puternică decât legăturile morții – temporale sau spirituale. Ispășirea Salvatorului nostru este infinită și eternă. Fiecare dintre noi se depărtează de cărare și face greșeli. Poate că, pentru o perioadă, ne depărtăm de cărare. Dumnezeu ne încredințează cu dragoste că, indiferent unde ne aflăm sau ce am făcut, există întotdeauna o cale de întoarcere la El. El este pregătit să ne primească.
În al doilea rând, flacăra credinței noastre ne îndeamnă să slujim în moduri noi, mai bune și mai pline de Spirit.
Dacă slujim astfel, vom avea parte de miracolele și binecuvântările faptului că am făcut legăminte – cu ajutorul cărora simțim dragostea lui Dumnezeu și căutăm să le slujim altora în acel spirit.
Nu cu mult timp în urmă, sora Gong și cu mine am cunoscut un tată și pe familia acestuia, care au fost binecuvântați de un frate, deținător credincios al preoției, care s-a dus la episcopul lor și a întrebat dacă ar putea să fie coleg învățător de acasă cu tatăl familiei. Tatăl nu era activ și nu era interesat să facă vizite la casele membrilor. Dar, în timp ce inima tatălui s-a schimbat, el și acel deținător al preoției iubitor au început să-și viziteze familiile desemnate. După o astfel de vizită, soția sa – de asemenea, inactivă – și-a întrebat soțul cum a fost vizita. Tatăl a recunoscut: „Cred că am simțit ceva” – apoi s-a dus în bucătărie să ia o bere.
Dar un lucru a dus la altul: experiențe speciale, proiecte de slujire, inimi schimbate, lecții de pregătire pentru templu, prezența la biserică, pecetluirea ca familie în templul sfânt. Imaginați-vă cât de recunoscători sunt copiii și nepoții pentru tatăl și mama lor și pentru fratele care l-a însoțit pe tată ca prieten și coleg pentru a le sluji și a-i iubi pe alții.
O altă flacără care promovează credința: bucuria și binecuvântările cele mai speciale vin atunci când căutăm să-L iubim pe Domnul și să-i iubim pe alții cu toată inima și cu tot sufletul.
Scripturile ne invită să punem tot ceea ce suntem și ceea ce devenim pe altarul dragostei și slujirii. În Vechiul Testament, Deuteronomul ne invită să „[iubim] pe Domnul, Dumnezeul [nostru]” cu toată inima, sufletul și cugetul nostru. Iosua ne îndeamnă: „Iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru… umblați în toate căile Lui… țineți poruncile Lui… [alipiți-vă] de El… [slujiți-I] din toată inima voastră și din tot sufletul vostru”.
În Noul Testament, Salvatorul nostru ne spune cele două mari porunci: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți”.
În Cartea lui Mormon – un alt testament al lui Isus Hristos, regele Beniamin a lucrat „cu toată puterea trupului său și cu darurile sufletului său” și a stabilit pace în țară. În Doctrină și legăminte, după cum știe fiecare misionar, Domnul ne cere să-L slujim cu „toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată tăria” noastră. Când sfinții au intrat în ținutul Jackson, Domnul le-a poruncit să păstreze sacră ziua de sabat, iubindu-L „pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată tăria ta; și Îl vei sluji în numele lui Isus Hristos”.
Ne bucurăm de invitația de a ne dedica cu tot sufletul pentru a căuta moduri mai sfinte și mai bune de a iubi pe Dumnezeu și pe cei din jurul nostru și de a ne întări credința în Tatăl Ceresc și Isus Hristos în inima noastră, în căminele noastre și la biserică.
În al patrulea rând, flacăra credinței noastre ne îndeamnă să stabilim tipare trainice ale unui mod de viață neprihănit care ne întărește credința și spiritualitatea.
Aceste obiceiuri sfinte, rutine neprihănite sau tipare pline de pioșenie pot include rugăciunea, studiul scripturilor, postul, faptul de a ne aminti de Salvator și de legămintele noastre prin rânduiala împărtășaniei, împărtășirea binecuvântărilor Evangheliei prin munca misionară, cea din templu și de întocmire a istoriei familiei și alte modalități de slujire, ținerea unui jurnal personal și așa mai departe.
Când tiparele de neprihănire și dorințele spirituale se unesc, timpul și eternitatea se unesc de asemenea. Lumina și viața spirituală capătă formă când preaslăvirea cu regularitate ne apropie mai mult de Tatăl nostru Ceresc și de Salvatorul nostru, Isus Hristos. Când iubim spiritul și litera legii, lucrurile eternității pot începe să cadă asupra sufletelor noastre ca roua din cer. Prin supunerea zilnică și apa vie reconfortantă, găsim răspunsuri, credință și tărie pentru a întâmpina încercările și ocaziile zilnice cu răbdare, perspectivă și bucurie în Evanghelie.
În al cincilea rând, în timp ce păstrăm cele mai bune tipare deja existente și căutăm moduri mai noi și mai sfinte de a-L iubi pe Dumnezeu și a ne pregăti pe noi și pe alții să-L întâlnim, flacăra credinței ne poate îndemna să ne amintim că perfecțiunea se găsește în Hristos, nu în noi înșine sau în perfecționismul lumii.
Invitațiile lui Dumnezeu sunt pline de dragoste și de posibilități nelimitate, deoarece Isus Hristos este „calea, adevărul și viața”. Pe toți cei care se simt copleșiți, El îi invită: „Veniți la Mine”. Iar celor care vin la El, le promite: „Eu vă voi da odihnă”. „Veniți la Hristos și perfecționați-vă [întru] El… [iubiți-L] pe Dumnezeu cu toată puterea, mintea și tăria voastră, [iar] atunci harul Lui este destul pentru voi pentru ca prin harul Lui voi să puteți să fiți perfecți în Hristos.”
În această încredințare, „prin harul Lui voi să puteți să fiți perfecți în Hristos”, găsim, de asemenea, alinare, pace și promisiunea că putem merge înainte cu credință și încrede în Domnul chiar și atunci când, fără nicio vină, lucrurile nu decurg așa cum sperăm, ne așteptăm sau, poate, merităm, deși am făcut tot ceea ce am putut.
În diferite momente și moduri, cu toții ne simțim nepotriviți, nesiguri, poate nedemni. Dar, în eforturile noastre pline de credință de a-L iubi pe Dumnezeu și a-i sluji aproapelui nostru, putem simți dragostea lui Dumnezeu și inspirația de care avem nevoie pentru aproapele nostru și viețile noastre în moduri noi și mai sfinte.
Cu compasiune, Salvatorul ne îndemnă și ne promite că putem „[înainta] cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranței și o iubire de Dumnezeu și de toți oamenii”. Doctrina lui Hristos, ispășirea Salvatorului nostru și efortul nostru de a rămâne cu tot sufletul pe cărarea legămintelor Sale ne pot ajuta să cunoaștem adevărurile Sale și să devenim liberi.
Depun mărturie că plenitudinea Evangheliei Sale și planul fericirii întocmit de El sunt restaurate și predate în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, în sfintele scripturi și de profeți, de la profetul Joseph Smith, până azi, la președintele Russell M. Nelson. Depun mărturie că această cărare a legămintelor Sale duce la cel mai măreț dar promis de Tatăl nostru Ceresc: „Voi veți avea viață veșnică”.
Mă rog ca binecuvântările Sale și bucuria trainică să fie ale noastre în timp ce ne încălzim inimile, speranțele și angajamentul în jurul acestei flăcări a credinței, în numele sacru și sfânt al lui Isus Hristos, amin.