Să ne ospătăm din cuvintele lui Hristos
Ospătarea din cuvintele lui Hristos poate avea loc oricând și cu orice ocazie, dacă ne pregătim inima.
Tatăl nostru Ceresc ne iubește. El ne-a oferit un plan perfect pentru a ne bucura de binecuvântările Sale. În această viață, toți suntem invitați să venim la Hristos și să primim Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos prin botez, primind darul Duhului Sfânt și trăind cu credință potrivit Evangheliei. Nefi ne descrie angajamentul de a fi botezați sub forma intrării pe o „cale strâmtă și îngustă” și ne aduce aminte să continuăm „[să înaintăm] cu fermitate în Hristos… [ospătându-ne] din cuvântul lui Hristos și [îndurând] până la sfârșit” pentru a putea primi toate binecuvântările pe care Tatăl Ceresc le are pregătite pentru noi (2 Nefi 31:19-20).
Nefi ne mai aduce aminte că, dacă ne vom „[ospăta] din cuvintele lui Hristos”, ele ne „vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le [facem]” (2 Nefi 32:3) și că vom primi putere să biruim „săgețile de foc ale dușmanului” (1 Nefi 15:24).
Ce înseamnă să ne ospătăm?
Când eram tânăr, am crezut că a te ospăta însemna doar să ai o masă copioasă cu orez, sushi și sos de soia. Acum, știu că ospătarea adevărată înseamnă mai mult decât să te bucuri de o masă delicioasă. Înseamnă bucurie, hrănire, celebrare, înseamnă să împărtășim, să ne exprimăm dragostea față de familie și de cei dragi, să ne exprimăm recunoștința față de Dumnezeu și să clădim relații în timp ce ne bucurăm de mâncare din belșug și incredibil de delicioasă. Cred că, atunci când ne ospătăm din cuvintele lui Hristos, trebuie să ne gândim că trăim aceeași experiență. Faptul de a ne ospăta din scripturi nu înseamnă doar să le citim. Trebuie să ne aducă bucurie adevărată și să ne clădească relația cu Salvatorul.
Acest lucru este predat în mod clar în Cartea lui Mormon. Aduceți-vă aminte visul lui Lehi, în care a văzut un pom „al cărui fruct [este] vrednic de dorit pentru a face pe oricine fericit”. Acest fruct reprezintă dragostea lui Dumnezeu și, când Lehi gustă fructul, acesta „[este] mai dulce decât orice [gustase el] vreodată”. I-a „[umplut] sufletul de o bucurie foarte mare” și aceasta este ceva ce dorește să ofere familiei sale (1 Nefi 8:10-12).
Când ne ospătăm, este foarte probabil să ne dăm seama și că felul și cantitatea de mâncare pe care o avem nu sunt atât de importante, dacă inima ne este plină de recunoștință. Familia lui Lehi a mâncat carne crudă în pustiu, însă Nefi a descris această încercare dificilă spunând: „Binecuvântările Domnului… erau așa de mari”, încât „femeile noastre… au fost puternice” și au putut „să suporte călătoriile fără să cârtească” (1 Nefi 17:1-2).
Faptul de a ne ospăta implică uneori faptul de a încerca și de a gusta. Alma vorbește despre o sămânță bună care ne este plantată în inimă. Când o punem la încercare, ne vom dea seama că sămânța începe „să fie [delicioasă]” (vedeți Alma 32:28-33).
Să ne ospătăm din cuvintele lui Hristos
Binecuvântările datorate ospătării din cuvintele lui Hristos sunt puternice și schimbă viața. Sunt trei binecuvântări anume pe care doresc să vă invit să le puneți în practică în viața dumneavoastră.
Prima, cuvintele lui Hristos ne pot ajuta să ne „[dezvoltăm] capacitatea spirituală de a primi revelație,” și ne pot îndruma în siguranță prin viață (Russell M Nelson, „Revelație pentru Biserică, revelație pentru viața noastră”, Liahona, mai 2018, p. 96). Mormon ne învață că aceste cuvinte ale lui Hristos au „o mare tendință să conducă poporul să facă ceea ce [este] drept” și că ele sunt mult mai puternice decât orice altceva se poate rezolva cu „sabia” (Alma 31:5). Când am căutat înțelepciunea lui Dumnezeu în rezolvarea propriilor încercări, oricând am pus la încercare „virtutea cuvântului lui Dumnezeu” (Alma 31:5), m-am simțit inspirat și capabil să iau hotărâri înțelepte, să birui încercările și viața mi-a fost binecuvântată cu credință sporită în Hristos și dragoste față de cei din jur. Profetul nostru, Russell M. Nelson, ne-a învățat un lucru foarte vital: „În zilele care vor veni, nu va fi posibil să supraviețuim spiritual fără influența îndrumătoare, conducătoare, alinătoare și constantă a Duhului Sfânt” („Revelație pentru Biserică, revelație pentru viața noastră”, p. 96). Vom primi revelația necesară când punem la încercare „virtutea cuvântului” și când acel cuvânt va fi mai puternic decât orice altceva am putea încerca sau ne-am putea imagina.
A doua, când suntem confuzi în legătură cu identitatea noastră și ne confruntăm cu o criză a respectului de sine, „cuvântul plăcut al lui Dumnezeu” (Iacov 2:8) din scripturi ne va ajuta să știm cine suntem cu adevărat și ne va oferi tărie peste cea pe care o avem. Faptul de a-mi recunoaște identitatea de copil al lui Dumnezeu a fost unul dintre cele mai minunate momente pe care le-am trăit vreodată. La începutul adolescenței mele, nu știam nimic despre învățăturile Salvatorului. Când am citit prima dată Noul Testament, cuvintele lui Hristos mi-au vindecat, cu adevărat, sufletul rănit. Mi-am dat seama că nu sunt singur și că sunt un copil al lui Dumnezeu. Când mi-am înțeles adevărata identitate înaintea lui Dumnezeu, mi-am înțeles potențialul infinit posibil prin ispășirea lui Hristos.
Și Enos și-a împărtășit experiența privind cunoașterea care rezultă din cugetarea asupra cuvintelor lui Hristos. Când Enos a permis cuvintelor, pe care tatăl său i le-a spus despre „viața veșnică și despre bucuria sfinților, [să coboare] adânc în inima [sa]”, sufletul său „[a flămânzit] și [el a] îngenuncheat înaintea Făcătorului [său]… în rugăciune fierbinte” (Enos 1:3-4). În acea rugăciune, el a ajuns să-L cunoască pe Salvator și a aflat că suntem foarte valoroși, că suntem iubiți și că putem fi iertați pentru greșelile noastre și că suntem, cu adevărat, copiii lui Dumnezeu.
A treia, putem să îmbunătățim viața altora prin intermediul cuvintelor lui Hristos. Așa cum Enos a avut timpul și locul său în care cuvintele lui Hristos i-au înduioșat inima, tot așa Domnul Își va face partea pentru a înduioșa inima celor cărora dorim să le împărtășim Evanghelia. Poate că mulți dintre noi s-au simțit descurajați când am încercat să invităm pe cineva să audă Evanghelia, pentru că rezultatul nu a fost cel pe care ni l-am dorit. Indiferent de rezultat, Domnul ne invită să ne deschidem gura și să împărtășim altora mesajul Evangheliei.
Cu doi ani în urmă, Domnul i-a înduioșat inima mamei mele dragi, ceea ce a ajutat-o să se hotărască să primească rânduiala botezului. Așteptasem aproape 35 de ani ca acea zi să aibă loc. Pentru a lua acea hotărâre, mulți membri ai Bisericii i-au slujit cum ar face-o Hristos. Într-o duminică, a simțit că trebuia să se ducă la biserică. Ea a urmat acel îndemn. În timp ce era așezată în primul rând și aștepta să înceapă adunarea de împărtășanie, un băiat, în vârstă de patru ani, a stat în fața ei și a privit-o. Ea l-a salutat zâmbindu-i. Băiețelul a plecat brusc din prezența ei și s-a dus înapoi la scaunul său, care era în capătul celălalt al rândului pe care stătea mama mea. Băiețelul a luat ceva de pe scaunul lui, a venit înapoi, a înmânat mamei mele o carte de imnuri și s-a dus înapoi la locul său. Mama mea a observat că, pe fiecare al doilea scaun din capelă, era pusă o carte de imnuri. Putea cu ușurință să ia una de pe scaunul de lângă ea. Însă, ea a fost impresionată de actul inocent de bunătate al băiatului, bunătate despre care a învățat acasă și la biserică. A fost un moment înduioșător pentru ea. Ea a simțit puternic că Dumnezeu o invita să vină și să-L urmeze pe Salvator. A simțit că trebuia să fie botezată. Acest băiețel nu a căutat laude pentru ceea ce a făcut, el a făcut, pur și simplu, tot ce a putut pentru a trăi potrivit cuvântului lui Dumnezeu și a-și iubi aproapele. Bunătatea lui a dus la o schimbare importantă în inima mamei mele.
Cuvintele lui Hristos vor înduioșa, în mod profund, inima și vor deschide ochii celor care încă nu Îl văd. Pe drumul către Emaus, doi ucenici au mers cu Isus. Ei erau triști și nu înțelegeau că Salvatorul a biruit moartea. În suferința lor, nu și-au dat seama că Hristosul cel Viu mergea cu ei. Deși Isus „le-a tâlcuit, în toate scripturile, ce era cu privire la El”, ei tot nu L-au recunoscut că era Salvatorul înviat până când nu s-au așezat și au frânt pâinea cu El. Atunci, „ochii” li s-au deschis. Când noi – sau prietenii, cunoștințele și vecinii noștri – ne ospătăm și frângem pâinea cu El, ochii înțelegerii noastre se deschid. Când ucenicii de pe drumul către Emaus au cugetat la timpul petrecut cu Salvatorul înviat, au spus că inima le ardea în ei când El le-a explicat scripturile (vedeți Luca 24:27-32). Acest lucru va fi valabil pentru noi toți.
Concluzie
În încheiere, depun mărturie că ospătarea din cuvintele lui Hristos poate avea loc oricând și cu orice ocazie, dacă ne pregătim inima să le primim. Ospătarea din cuvintele lui Hristos va aduce revelație care susține viața, reafirmă adevărata noastră identitate și valoare înaintea lui Dumnezeu în calitate de copii ai Săi și ne va conduce prietenii la Hristos și la viața nepieritoare. Doresc să închei repetând invitația lui Nefi: „Trebuie să înaintați cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranței și o iubire de Dumnezeu și de toți oamenii. Prin urmare, dacă înaintați ospătându-vă din cuvântul lui Hristos și îndurați până la sfârșit, iată, astfel a spus Tatăl: Voi veți avea viață veșnică” (2 Nefi 31:20). În numele lui Isus Hristos, amin.