Dragoste mare față de copiii Tatălui nostru
Dragostea reprezintă atributul și motivul principal privind scopurile spirituale pe care am fost invitați să le urmăm de preaiubitul nostru profet.
Dragii mei frați și dragile mele surori, aceasta este o perioadă unică și de referință în istorie. Suntem binecuvântați să trăim în ultima dispensație premergătoare celei de a Doua Veniri a Salvatorului. Aproape de începutul acestei dispensații, în anul 1829, anul premergător celui în care Biserica a fost oficial organizată, a fost primită o revelație îndrăgită în care se spunea că o „minunată lucrare” avea să vină foarte curând. Această revelație a stabilit faptul că cei care doresc să-I slujească lui Dumnezeu devin demni pentru o astfel de slujire prin „[credință, speranță, caritate și dragoste], cu ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu”. Caritatea, care este „dragostea pură a lui Hristos”, include dragostea eternă a lui Dumnezeu față de toți copiii Săi.
Scopul meu în această dimineață este de a sublinia rolul vital al acestui fel de dragoste în munca misionară, în munca din templu și de întocmire a istoriei familiei și în respectarea crezurilor religioase ale familiei concentrată asupra căminului și susținută de Biserică. Dragostea față de Salvator și dragostea față de semenii noștri, bărbați și femei, reprezintă atributul și motivul principal al slujirii, precum și scopurile spirituale pe care, în modificările anunțate în anul 2018, preaiubitul nostru profet, președintele Russell M. Nelson, ne-a invitat să le urmăm.
Acțiunea misionară de a aduna pe Israel care a fost împrăștiat
Am avut posibilitatea, încă din copilărie, să văd legătura dintre munca misionară și dragoste. Când aveam 11 ani, mi-am primit binecuvântarea patriarhală de la un patriarh care era și bunicul meu. În acea binecuvântare se spunea: „Te binecuvântez să ai o dragoste mare față de semenii tăi, căci vei fi chemat să duci Evanghelia în lume… pentru a câștiga suflete întru Hristos”.
Am înțeles, chiar și la acea vârstă fragedă, că împărtășirea Evangheliei se bazează pe dragostea mare față de toți copiii Tatălui nostru Ceresc.
Acum 15 ani, când m-am numărat printre autoritățile generale desemnate să lucreze la Predicați Evanghelia Mea, noi am ajuns la concluzia că dragostea este un atribut esențial al muncii misionare din zilele noastre, la fel cum a fost întotdeauna. Capitolul 6, care este despre însușiri asemănătoare celor ale lui Hristos, inclusiv despre caritate și dragoste, este, în mod constant, cel mai popular printre misionari.
În calitate de emisari ai Salvatorului, majoritatea misionarilor simt acest fel de dragoste și, când o fac, acțiunile lor sunt binecuvântate. Când membrii vor dobândi o înțelegere a acestui fel de dragoste, care este vitală în a-L ajuta pe Domnul în scopul Său, lucrarea Domnului va fi îndeplinită.
Am fost privilegiat să am un rol mic într-un exemplu minunat de astfel de dragoste. Când slujeam în calitate de președinte al Zonei Insulele Pacificului, am fost sunat de președintele R. Wayne Shute. Când a fost tânăr, a slujit în misiune în Samoa. Mai târziu, s-a întors în Samoa în calitate de președinte de misiune. Când mi-a telefonat, era președintele Templului Apia, Samoa. Unul dintre tinerii misionari din perioada în care el era președinte de misiune, a fost vârstnicul O. Vincent Haleck, care este acum președintele zonei din Pacific. Președintele Shute avea o dragoste mare și un respect mare față de Vince și de toată familia Haleck. Majoritatea membrilor familiei erau membri ai Bisericii, însă tatăl lui Vince, Otto Haleck, patriarhul familiei (cu strămoși germani și samoani), nu era membru. Președintele Shute știa că eu participam la o conferință de țăruș și la alte adunări în Samoa Americană și m-a întrebat dacă aș putea să stau în casa lui Otto Haleck cu scopul de a-i împărtăși Evanghelia.
Soția mea, Mary, și cu mine am stat cu Otto și cu soția sa, Dorothy, în frumoasa lor casă. La micul dejun, am împărtășit un mesaj din Evanghelie și l-am invitat pe Otto să-i întâlnească pe misionari. În mod amabil, dar cu fermitate, el mi-a refuzat invitația. A spus că era bucuros că mulți membri ai familiei sale erau sfinți din zilele din urmă. Însă a indicat răspicat că unii dintre strămoșii săi samoani din partea mamei s-au numărat printre primii predicatori creștini din Samoa și avea un sentiment puternic de apartenență la religia lor creștină tradițională. Cu toate acestea, ne-am despărțit ca buni prieteni.
Ulterior, când președintele Gordon B. Hinckley se pregătea să dedice Templul Suva, Fiji, l-a rugat pe secretarul său personal, fratele Don H. Staheli, să mă sune în Noua Zeelandă pentru a face pregătirile necesare. Președintele Hinckley dorea să zboare din Fiji în Samoa Americană pentru a-i întâlni pe sfinți. A fost recomandat un anumit hotel la care se stătuse anterior. Am întrebat dacă puteam să optez pentru un alt loc. Fratele Staheli a spus: „Tu ești președintele zonei; poți face aceasta”.
L-am sunat imediat pe președintele Shute și i-am spus că aveam probabil o a doua șansă de a-l binecuvânta spiritual pe prietenul nostru Otto Haleck. De data aceasta, misionarul avea să fie președintele Gordon B. Hinckley. L-am întrebat dacă și el considera că era potrivit ca familia Haleck să ne găzduiască pe toți cei care făceam parte din grupul împreună cu care călătorea președintele Hinckley. Președintele și sora Hinckley, fiica lor Jane, precum și vârstnicul Jeffrey R. Holland și sora Holland făceau parte din acel grup. Președintele Shute, care lucra cu acea familie, a făcut toate pregătirile.
Când am sosit din Fiji, după dedicarea templului, am fost întâmpinați cu căldură. În acea seară, ne-am adresat miilor de membri samoani și, apoi, am pornit către reședința familiei Haleck. În dimineața următoare, când ne-am adunat pentru micul dejun, președintele Hinckley și Otto Haleck deveniseră deja prieteni buni. Pentru mine, a fost interesant să aud că purtau, în mare parte, aceeași conversație pe care eu o avusesem cu Otto cu peste un an în urmă. Când Otto și-a exprimat admirația față de Biserica noastră dar și-a reafirmat devotamentul față de biserica sa, președintele Hinckley și-a pus mâna pe umărul lui Otto și a spus: „Otto, acest lucru nu este suficient; trebuie să fii membru al Bisericii. Aceasta este Biserica Domnului”. Puteai să vezi, la figurat vorbind, cum platoșa împotrivirii lui Otto cădea de pe el și cum el devenea dornic să accepte spusele președintelui Hinckley.
Acesta a fost începutul unei predări suplimentare din partea misionarilor și a unui proces de a se umili din punct de vedere spiritual care i-au permis lui Otto să fie botezat și confirmat după puțin mai mult de un an. La un an după aceea, familia Haleck a fost pecetluită în templu ca familie eternă.
Ceea ce mi-a impresionat inima de-a lungul acestei experiențe incredibile a fost dragostea uriașă de care președintele Wayne Shute a dat dovadă în slujirea fostului său misionar, vârstnicul Vince Haleck, precum și dorința sa de a vedea întreaga familie Haleck unită ca familie eternă.
Când vine vorba despre adunarea lui Israel, trebuie să ne asigurăm că, în inimă, simțim acest fel de dragoste și că trecem de la sentimente de obligație sau de vinovăție la sentimente de dragoste și participare alături de Divinitate la împărtășirea mesajului, slujirii și misiunii Salvatorului întregii lumi.
În calitate de membri, ne putem arăta dragostea față de Salvator și de frații și surorile noastre din întreaga lume făcând invitații simple. Noul program al adunărilor de duminica reprezintă pentru membri o ocazie excepțională de a invita, cu succes și dragoste, prieteni și cunoștințe să vină, să vadă și să simtă cum este la Biserică. Adunarea de împărtășanie spirituală, care sperăm să fie la fel de sacră cum a descris-o ieri vârstnicul Jeffrey R. Holland, va fi urmată de o adunare de 50 de minute care se concentrează asupra Noului Testament și asupra Salvatorului sau asupra unor cuvântări relevante din cadrul conferinței care și ele se concentrează asupra Salvatorului și doctrinei Sale.
Unele surori din cadrul Societății de Alinare s-au întrebat de ce li s-a dat o însărcinare de „adunare” alături de membrii cvorumului preoției. Există motive pentru acest lucru, iar președintele Nelson a explicat multe dintre ele în cadrul conferinței generale precedente. Dânsul a concluzionat: „Pur și simplu, nu-l putem aduna pe Israel fără dumneavoastră”. În zilele noastre, suntem binecuvântați datorită faptului că aproximativ 30% dintre misionarii noștri cu timp deplin sunt surori. Acest lucru reprezintă încă o necesitate pentru ca surorile din cadrul Societății de Alinare să împărtășească Evanghelia cu dragoste. Este nevoie ca fiecare dintre noi – bărbați, femei, tineri și copii – să se dedice cu dragoste, compasiune și putere spirituală împărtășirii Evangheliei lui Isus Hristos. Dacă dăm dovadă de dragoste, bunătate și umilință, mulți ne vor accepta invitația. Cei care aleg să nu ne accepte invitația, vor continua să ne fie prieteni.
Munca din templu și de întocmire a istoriei familiei pentru a-l aduna pe Israel
Dragostea este, de asemenea, cel mai important aspect al muncii din templu și de întocmire a istoriei familiei pentru a-l aduna pe Israel de partea cealaltă a vălului. Când aflăm despre încercările și greutățile de care au avut parte strămoșii noștri, dragostea și aprecierea noastră față de ei cresc. Munca din templu și de întocmire a istoriei familiei pe care o desfășurăm a fost întărită considerabil de noile modificări privind atât programul adunărilor de duminica, cât și avansarea tinerilor în cadrul claselor și cvorumurilor. Aceste modificări ne permit să ne concentrăm mai mult și mai din timp atenția asupra strămoșilor noștri și a adunării lui Israel de cealaltă parte a vălului. Atât munca din templu, cât și cea de întocmire a istoriei familiei sunt mult intensificate.
Internetul este un instrument puternic; căminul este acum centrul nostru principal de întocmire a istoriei familiei. Tinerii noștri membri sunt foarte pricepuți în cercetarea privind istoria familiei și sunt motivați spiritual să înfăptuiască botezuri pentru strămoșii lor pe care au ajuns să-i iubească și să-i aprecieze. Din momentul modificării prin care se permite multor tineri în vârstă de 11 ani să înfăptuiască botezuri pentru cei morți, președinți de templu din întreaga lume au raportat o creștere mare privind prezența. Un președinte de templu ne informează că „a avut loc o creștere impresionantă a numărului de participanți la botezuri… iar faptul că, acum, pot participa și cei de 11 ani, aduce cu sine mai multe familii… Chiar și la vârsta lor [fragedă], ei dau dovadă de pioșenie și înțeleg scopul rânduielii pe care o înfăptuiesc. Este minunat să privești!”
Știu că respectivii conducători ai Societății Primare și ai tinerilor fac și vor continua să facă din munca de întocmire a istoriei familiei și din munca în templu o acțiune principală. Surorile din cadrul Societății de Alinare și frații deținători ai preoției pot ajuta cu dragoste la înfăptuirea muncii în templu și de întocmire a istoriei familiei îndeplinindu-și responsabilitățile individuale și sprijinindu-i și inspirându-i pe copii și tineri să-l adune pe Israel de partea cealaltă a vălului. Acest lucru este foarte important în cadrul căminului în ziua de sabat. Vă promit că înfăptuirea, cu dragoste, a rânduielilor pentru strămoși ne va întări și proteja tinerii și familiile într-o lume din ce în ce mai rea. Eu depun, de asemenea, mărturie că președintele Russell M. Nelson a primit revelații de importanță majoră în legătură cu templele și munca din templu.
Pregătiți familii eterne și persoane să trăiască în prezența lui Dumnezeu
Noul accent pus pe studiul Evangheliei și viața trăită potrivit Evangheliei concentrate asupra căminului și resursele oferite de Biserică reprezintă o mare ocazie de a pregăti, cu dragoste, familii eterne și persoane pentru a-L întâlni pe Dumnezeu și de a trăi în prezența Lui.
Când un bărbat și o femeie sunt pecetluiți în templu, ei intră în ordinul sfânt al căsătoriei al noului și nepieritorului legământ, un ordin al preoției. Împreună, ei obțin și primesc binecuvântări ale preoției și puterea de a conduce treburile familiei lor. Femeile și bărbații au roluri unice, așa cum sunt prezentate în „Familia: o declarație oficială către lume”, însă responsabilitățile lor sunt egale ca valoare și importanță. Ei au putere egală de a primi revelație pentru familia lor. Când conlucrează în dragoste și neprihănire, hotărârile lor sunt binecuvântate de Cer.
Cei care caută să cunoască voia Domnului, pentru ei înșiși și pentru familiile lor, trebuie să se străduiască să dea dovadă de neprihănire, blândețe, bunătate și dragoste. Umilința și dragostea sunt trăsături caracteristice ale celor care caută voia Domnului, mai ales pentru familiile lor.
Faptul de a ne perfecționa, de a deveni demni de binecuvântările legămintelor și de a ne pregăti să-L întâlnim pe Dumnezeu sunt responsabilități individuale. Trebuie să ne bizuim pe forțele proprii și să ne implicăm cu entuziasm în a face din căminele noastre refugii împotriva furtunilor care ne înconjoară și „sanctuare ale credinței”. Părinții au responsabilitatea de a-și învăța copiii cu dragoste. Căminele pline de dragoste sunt o bucurie, o încântare și un colț de rai pe pământ.
Imnul preferat al mamei mele a fost „Dragoste în casă”. Ori de câte ori auzea fraza „Când dragoste-n case avem, totu-i minunat”, ea era cuprinsă de emoție și lăcrima. Când eram copii, știam că trăim în acel gen de casă; a fost una dintre cele mai mari priorități ale ei.
Pe lângă atmosfera plină de dragoste și de încurajare din cadrul căminului, președintele Nelson s-a concentrat asupra limitării folosirii rețelelor de socializare care ne perturbă scopurile principale. O modificare utilă aproape fiecărei familii este aceea de a face din Internet, din rețelele de socializare și din televiziune un instrument care să ne slujească, nu un factor de perturbare sau, chiar mai rău, un instrument care să ne conducă. Războiul pentru sufletele tuturor, dar mai ales ale copiilor, are loc adesea în cadrul căminului. În calitate de părinți, trebuie să ne asigurăm că ceea ce este pe rețelele de socializare este sănătos, potrivit vârstei și în acord cu atmosfera iubitoare pe care încercăm s-o creăm.
Predarea în căminele noastre trebuie să fie clară și convingătoare, dar și spirituală, plină de bucurie și de dragoste.
Vă promit că, atunci când ne concentrăm asupra dragostei noastre față de Salvator și asupra ispășirii Sale, când facem din El elementul central al acțiunilor noastre de a-l aduna pe Israel de ambele părți ale vălului, de a sluji altora și de a ne pregăti individual să-L întâlnim pe Dumnezeu, influența dușmanului va fi diminuată, iar bucuria, plăcerea și pacea Evangheliei ne vor umple căminele cu dragoste asemănătoare celei a lui Hristos. Îmi depun mărturia despre aceste promisiuni doctrinare și depun mărturie sigură despre Isus Hristos și despre sacrificiul Său ispășitor făcut în folosul nostru, în numele lui Isus Hristos, amin.