Să ne pregătim pentru întoarcerea Domnului
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este singura împuternicită și însărcinată să realizeze pregătirile necesare pentru a Doua Venire a Domnului.
Peste două săptămâni, vom sărbători Paștele. Învierea confirmă divinitatea lui Isus Hristos și realitatea existenței lui Dumnezeu Tatăl. Gândurile noastre se îndreaptă către Salvator și ne gândim la „realitatea vieții Sale fără de egal și virtutea infinită a mărețului Lui sacrificiu ispășitor”. Sper că ne gândim, de asemenea, la viitoarea Sa întoarcere, când „va conduce ca Rege al regilor și va domni ca Domn al domnilor”.
Cu mult timp în urmă, am participat la o conferință în Buenos Aires, Argentina, alături de conducători a mai multor religii. Dragostea lor față de aproapele lor era evidentă. Ei aveau drept scop alinarea suferinței și faptul de a ajuta oamenii să învingă opresiunea și sărăcia. Am cugetat asupra numeroaselor proiecte umanitare ale acestei Bisericii, inclusiv asupra proiectelor realizate în colaborare cu alte grupuri religioase prezente la acea conferință. Am fost profund recunoscător pentru generozitatea membrilor Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă care face posibilă această slujire asemănătoare celei oferite de Hristos.
În acel moment, Spiritul Sfânt mi-a spus două lucruri. Primul, lucrarea de a sluji pentru îndeplinirea nevoilor temporale este vitală și trebuie să continue. Al doilea lucru a fost neașteptat, totuși puternic și clar. A fost acesta: dincolo de slujirea altruistă, este de o importanță crucială să pregătim lumea pentru a Doua Venire a Domnului Isus Hristos.
Când El va veni, opresiunea și nedreptatea nu doar că se vor diminua, ci vor înceta:
„Iar lupul va trăi împreună cu mielul și leopardul se va întinde alături de ied; vițelul, puiul de leu și vitele îngrășate vor fi împreună și le va mâna un copilaș…
Ei nu vor lovi și nici nu vor distruge în tot muntele Meu sfânt; căci pământul va fi plin de cunoașterea Domnului, tot așa cum apele acoperă marea”.
Sărăcia și suferința nu doar că se vor diminua, ci vor dispărea:
„Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță.
Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții, și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor”.
Chiar și durerea și tristețea provocate de moarte vor dispărea:
„În acea zi, un copil nu va muri până când nu va fi bătrân; și viața lui va fi ca vârsta unui arbore;
Și când va muri, nu va dormi, cu alte cuvinte, în pământ, ci va fi schimbat într-o clipire de ochi și va fi răpit și odihna lui va fi glorioasă”.
Așa că da, haideți să facem cu toții tot ce ne stă în putință pentru a alina suferința și tristețea acum și haideți să ne dedicăm cu mai multă sârguință pregătirilor necesare pentru ziua în care durerea și răul vor dispărea complet, când „Hristos va domni în persoană pe pământ; și… pământul va fi înnoit și va primi gloria sa de paradis”. Va fi o zi a mântuirii și a judecății. Fostul episcop anglican din Durham, dr. N. T. Wright, a descris, în mod corespunzător, rolul ispășirii, învierii și judecății lui Hristos în victoria asupra nedreptății și în punerea tuturor lucrurilor în ordine.
Dânsul a spus: „Dumnezeu a stabilit o zi în care El va face ca lumea să fie judecată în mod just de către un bărbat pe care El l-a ales – și cu toții avem încredințarea că acest lucru se va întâmpla, deoarece L-a înviat din morți pe acest bărbat. Faptele despre Isus din Nazaret și, mai ales, despre învierea Sa din morți, reprezintă temelia acestei încredințări că lumea nu este lipsită de sens. În cele din urmă, nu totul este un haos; căci atunci când punem justiția în practică în prezent, noi nu ne irosim timpul și efortul încercând să susținem o clădire care, în cele din urmă, se va prăbuși sau nu încercăm să reparăm o mașină care, de fapt, trebuie să ajungă la fiare vechi. Când Dumnezeu L-a ridicat pe Isus din mormânt, acest lucru a reprezentat acel eveniment microcosmic care a cuprins, ca într-o cochilie, acel act suprem macrocosmic al judecății, sămânța speranței supreme. Dumnezeu a declarat, în cel mai puternic mod posibil, că Isus din Nazaret chiar este Mesia… Fiind cea mai mare ironie din istorie, [Isus] Însuși a avut parte de o judecată aspră și nedreaptă, ajungând într-o situație care a simbolizat și a adus laolaltă nenumăratele cruzimi și nedreptăți ale istoriei, pentru a purta acel haos, acel întuneric, acea cruzime, acea nedreptate în El însuși și pentru a-i distruge puterea”.
Când mă aflam la conferința din Buenos Aires pe care am menționat-o mai devreme, Spiritul mi-a spus clar că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este singura împuternicită și însărcinată să realizeze pregătirile necesare pentru a Doua Venire a Domnului; cu siguranță, a fost restaurată pentru acest scop. Puteți găsi altundeva oameni care acceptă epoca actuală ca fiind profețita „[plinire a] vremurilor” în cadrul căreia Dumnezeu Și-a propus să „[unească]… într-unul în Hristos toate lucrurile” Dacă nu găsiți aici o comunitate dedicată îndeplinirii a ceea ce trebuie îndeplinit pentru ca, atât cei vii, cât și cei morți, să se pregătească pentru aceea zi, dacă nu găsiți aici o organizație dispusă să ofere mult timp și multe fonduri pentru a aduna și a pregăti un popor de legământ gata să-L primească pe Domnul, atunci nu o veți găsi nicăieri.
În anul 1831, adresându-se membrilor Bisericii, Domnul a spus:
„Cheile împărăției lui Dumnezeu sunt încredințate omului pe pământ și, de aici, Evanghelia se va rostogoli până la marginile pământului…
Chemați-L pe Domnul, astfel ca împărăția Sa să meargă înainte în lume, pentru ca locuitorii pământului să o primească și să fie pregătiți pentru zilele care vin, în care Fiul Omului va veni jos din cer, îmbrăcat în strălucirea slavei Sale, pentru a întâlni împărăția lui Dumnezeu care este stabilită pe pământ.
Ce putem face pentru a ne pregăti acum pentru acea zi? Ne putem pregăti ca un popor, putem aduna oamenii de legământ ai Domnului și putem ajuta la împlinirea promisiunii salvării „făcute strămoșilor”. Toate aceste lucruri trebuie să se întâmple într-o mare măsură înainte ca Domnul să vină din nou.
Primul lucru și crucial pentru întoarcerea Domnului este prezența pe pământ a unor oameni pregătiți să-L primească la Venirea Sa. El a spus că cei care rămân pe pământ în aceea zi, „de la cel mai mic până la cel mai mare… vor fi plini de cunoașterea Domnului, și vor vedea cu ochii lor, și își vor înălța glasul lor, și vor cânta cu glasurile unite acest nou cântec, spunând: Domnul a adus din nou Sionul… Domnul a adunat toate lucrurile într-unul. Domnul a adus jos Sionul de sus. Domnul a adus Sionul din adâncuri”.
În vremurile din vechime, Dumnezeu a luat Sionul, orașul neprihănit, la El. În contrast, în ultimele zile, un Sion nou Îl va primi pe Domnul când Se va întoarce. Sionul îi reprezintă pe cei care au inima pură, un popor care este într-o singură inimă și într-un singur gând, care trăiește în neprihănire și în rândul căruia nu există săraci. Profetul Joseph Smith a spus: „Clădirea Sionului trebuie să fie cel mai mare obiectiv al nostru”. Noi clădim Sionul în căminele noastre, în episcopiile, ramurile și țărușii noștri prin unitate, pioșenie și caritate.
Trebuie să recunoaștem că această acțiune de a clădi Sionul se petrece în vremuri tumultuoase – „o zi de mânie, o zi de ardere, o zi de distrugere, de plânset, de bocet și de jale; și, precum o furtună, va veni pe toată fața pământului, spune Domnul” Astfel, adunarea în țăruși se face „pentru apărare și pentru refugiu împotriva furtunii și împotriva mâniei când aceasta va fi revărsată fără amestec pe întregul pământul”
Ca în vremurile din trecut, noi ne „[adunăm] laolaltă deseori [ca să postim și să ne rugăm și să vorbim] unul cu altul despre bunăstarea sufletelor [noastre]. Și… ca să [ne împărtășim] din pâine și [apă], în amintirea Domnului Isus”. În cadrul conferinței generale din luna octombrie a anului trecut, președintele Russell M. Nelson a explicat: „Obiectivul pe termen lung al Bisericii este de a-i ajuta pe toți membrii să-și sporească credința în Domnul nostru Isus Hristos și în ispășirea Sa, pentru a-i ajuta să facă legăminte cu Dumnezeu și să le țină și să-și întărească și să-și pecetluiască familiile”. Astfel, dânsul a subliniat importanța legămintelor din templu, a sfințirii zilei de sabat și a faptului de a ne ospăta zilnic, acasă, din Evanghelie fiind sprijiniți la Biserică de o programă de studiu integrată. Dorim să știm despre Domnul și dorim să-L cunoaștem pe Domnul.
Acțiunea principală privind clădirea Sionului o reprezintă adunarea poporului de legământ al Domnului de mult timp risipit. „Noi credem în adunarea adevărată a lui Israel și în restaurarea celor zece triburi.” Toți cei care se vor pocăi, vor crede în Hristos și vor fi botezați, vor fi poporul Său de legământ. Domnul Însuși a profețit că, înainte de întoarcerea Sa, Evanghelia va fi predicată în toată lumea „pentru [a-Și] redobândi poporul, care este din casa lui Israel” „și atunci va veni sfârșitul”. Profeția lui Ieremia se împlinește:
„De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: «Viu este Domnul, care a scos din țara Egiptului pe copiii lui Israel!».
Ci se va zice: «Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din țara de la miazănoapte și din toate țările unde-i izgonise!». Căci îi voi aduce înapoi în țara lor, pe care o dădusem părinților lor”.
Președintele Nelson a subliniat în mod repetat că „această adunare [a lui Israel] este cel mai important lucru care se petrece pe pământ astăzi. Nu există nimic care să se compare în amploare, în importanță, în măreție. Și, dacă alegeți… puteți fi o parte importantă a acestei lucrări”. Sfinții din zilele din urmă au fost întotdeauna un popor care face muncă misionară. Sute de mii de persoane au răspuns chemării în misiune încă de la începutul restaurării; zeci de mii de persoane slujesc în prezent. Și, precum vârstnicul Quentin L. Cook tocmai ne-a învățat, cu toții putem participa în moduri simple și obișnuite, cu dragoste, invitând pe alții să ni se alăture la Biserică, să ne viziteze acasă și să se alăture cercului nostru de prieteni. Publicarea Cărții lui Mormon a fost semnalul că adunarea a început. Cartea lui Mormon însăși este instrumentul adunării și convertirii.
Vitală în vederea pregătirii pentru cea de a Doua Venire este și măreața acțiune de mântuire făcută pentru și în folosul strămoșilor noștri. Domnul a promis să-l trimită pe profetul Ilie înainte de a Doua Venire, „ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată” pentru a „dezvălui… preoția” și a „sădi în inimile copiilor promisiunile făcute strămoșilor”. Ilie a venit, așa cum a fost promis. Data a fost 3 aprilie 1836; locul a fost Templul Kirtland. În acel loc și în acel moment, el a conferit, cu adevărat, preoția promisă, cheile pentru mântuirea celor morți și pentru unirea soților, soțiilor și membrilor familiei de-a lungul tuturor generațiilor timpului și prin toată eternitatea. Fără aceasta, scopul creării ar fi zădărnicit și, în acest sens, pământul ar fi lovit „cu blestem” sau va fi „complet devastat”.
În cadrul adunării de devoțiune pentru tineri care a precedat dedicarea Templului Roma, Italia, sutele de tineri băieți și tinere fete care au participat i-au arătat președintelui Nelson cartonașele pe care le-au pregătit cu numele strămoșilor lor. Ei au fost pregătiți să intre în templu, imediat după deschidere, pentru a înfăptui botezuri pentru și în folosul acelor strămoși. A fost un moment extrem de satisfăcător, încă un exemplu al acțiunii tot mai accelerate de a întemeia Sionul pentru generațiile care au trăit înainte.
În timp ce ne străduim să fim sârguincioși în privința clădirii Sionului, inclusiv privind partea noastră de a-i aduna pe cei aleși ai Domnului și privind mântuirea celor morți, trebuie să ne oprim un pic pentru a ne aduce aminte că aceasta este lucrarea Domnului și că El o face. El este Stăpânul viei și noi suntem slujitorii Săi. El ne cere să muncim în via Sa după puterea noastră pentru „ultima dată” și El lucrează alături de noi. Ar fi mai corect să spunem că El ne permite să lucrăm alături de El. Pavel a spus: „Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească”. El este Cel care grăbește lucrarea Sa la timpul ei. Folosind acțiunile noastre într-adevăr imperfecte – „mijloace [noastre] mici” – Domnul realizează lucruri mărețe.
Această ultimă și măreață dispensație ajunge, în mod constant, la punctul culminant – Sionul pe pământ, căruia i se va alătura Sionul din cer la întoarcerea glorioasă a Salvatorului. Biserica lui Isus Hristos a fost însărcinată să se pregătească – și pregătește – lumea pentru aceea zi. Și, astfel, de acest Paște, fie ca noi să sărbătorim învierea lui Isus Hristos și tot ceea ce înseamnă aceasta pentru viitorul nostru: întoarcerea Sa pentru a domni timp de o mie de ani în pace, pentru o judecată neprihănită și pentru o dreptate perfectă pentru toți, pentru nemurirea tuturor celor care au trăit vreodată pe acest pământ și pentru promisiunea vieții eterne. Învierea lui Hristos este confirmarea supremă că totul va fi pus în ordine. Fie ca noi să lucrăm întru clădirea Sionului pentru a grăbi aceea zi! În numele lui Isus Hristos, amin.