Ispășirea lui Isus Hristos
Ispășirea Salvatorului nu doar că are o sferă de acțiune infinită, dar are efect și pentru fiecare persoană în parte.
În această perioadă a anului, ne bucurăm în mod deosebit și cugetăm asupra ispășirii Salvatorului. Aceasta este, într-adevăr, doctrina divină, care mărește cel mai mult înțelegerea și aduce cele mai puternice sentimente, pe care această lume sau acest univers a cunoscut-o vreodată. Ea este cea care oferă speranță și scop vieților noastre.
Ce este, atunci, ispășirea lui Isus Hristos? Într-un sens, este o serie de evenimente divine care a început în Grădina Ghetsimani, a continuat pe cruce și a culminat cu învierea Salvatorului din mormânt. Aceasta a fost motivată de o dragoste incomprehensibilă pentru fiecare dintre noi. A fost nevoie de o ființă fără de păcat, care avea putere infinită asupra universului – chiar asupra morții, o ființă care avea o capacitate nemărginită de a suferi toate consecințele păcatelor noastre și durerilor noastre și care, de fapt, a coborât sub toate acestea. Aceasta a fost misiunea lui Isus Hristos – aceasta a fost ispășirea Sa.
Care a fost, atunci, scopul ei? A fost acela de a face posibil ca noi să ne întoarcem în prezența lui Dumnezeu, să devenim mai asemănători Lui și să avem o plenitudine a bucuriei. Acest lucru s-a realizat prin biruirea a patru obstacole:
-
moartea fizică;
-
moartea spirituală cauzată de Adam și de păcatele noastre;
-
suferințele și infirmitățile noastre;
-
slăbiciunile și imperfecțiunile noastre.
Dar cum poate Salvatorul să îndeplinească toate acestea fără să încalce legile dreptății?
Imaginați-vă pentru un moment că un om care contemplă o cădere liberă palpitantă ia o hotărâre nesăbuită și sare în mod spontan dintr-un avion mic. După ce face acest lucru, el își dă repede seama de absurditatea faptei lui. El dorește să aterizeze în siguranță, dar există un obstacol – legea gravitației. El își mișcă brațele foarte repede, sperând să zboare, dar nu reușește. Își poziționează trupul pentru a pluti sau a plana cu scopul de a încetini coborârea, dar legea gravitației este neînduplecată și nemiloasă. El încearcă să convingă această lege fundamentală a naturii: „A fost o greșeală. N-am s-o mai fac niciodată”. Dar rugămințile lui nu sunt ascultate. Legea gravitației nu cunoaște mila; nu face excepții. Din fericire, omul simte, dintr-o dată, ceva pe spatele său. Prietenul său din avion, simțind momentul de nesăbuință, i-a pus o parașută acolo, chiar înainte să sară. El găsește coarda pentru desfacerea parașutei și trage de ea. Ușurat, plutește în siguranță spre pământ. Ne-am putea întreba: „A fost legea gravitației încălcată sau a acționat parașuta în cadrul acelei legi pentru a oferi o aterizare sigură?”.
Când păcătuim, suntem precum omul nesăbuit care a sărit din avion. Indiferent ce facem pe cont propriu, vom suferi consecințele păcatelor noastre. Suntem supuși legii dreptății, care, precum legea gravitației, este exigentă și neiertătoare. Putem fi salvați doar datorită faptului că Salvatorul, prin ispășirea Sa, ne oferă cu milă ceva asemănător unei parașute spirituale. Dacă avem credință în Isus Hristos și ne pocăim (însemnând că ne facem partea și tragem coarda de desfacere a parașutei), atunci puterile protectoare ale Salvatorului sunt utilizate în folosul nostru și putem ateriza nevătămați spiritual.
Totuși, acest lucru este posibil doar pentru că Salvatorul a biruit cele patru obstacole care pot împiedica progresul nostru spiritual.
1. Moartea. El a biruit moartea prin glorioasa Sa înviere. Apostolul Pavel ne-a învățat: „Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos”.
2. Păcatul. Salvatorul a biruit păcatul și vina pentru toți cei care se pocăiesc. Atât de profundă și desăvârșită este puterea Sa de curățare, încât Isaia a promis: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada”.
Uneori, am întâlnit sfinți buni cărora le-a fost greu să se ierte pe ei înșiși și care, neintenționat, dar incorect, au pus limite puterilor mântuitoare ale Salvatorului. Fără să-și dea seama, ei au transformat în mintea lor o ispășire infinită într-una limitată care nu poate plăti pentru păcatul sau slăbiciunea lor. Dar ea este o ispășire infinită, deoarece include fiecare păcat și slăbiciune, precum și fiecare abuz sau suferință cauzată de alții.
Truman G. Madsen a făcut această observație încurajatoare:
„Dacă sunt unii dintre dumneavoastră care ați fost înșelați să credeți că ați mers prea departe… că ați avut parte de otrava păcatului care face să fie imposibil să mai fiți vreodată ceea ce ați fi putut fi – atunci, ascultați-mă.
Eu depun mărturie că nu puteți cădea mai departe decât pot ajunge lumina și inteligența extraordinare ale lui Isus Hristos. Eu depun mărturie că, atât timp cât există puțină voință de a ne pocăi și de a încerca, El este acolo. El nu doar a coborât la condiția dumneavoastră; El a coborât sub aceasta, «ca să poată fi în toate și prin toate lucrurile lumina adevărului» [Doctrină și legăminte 88:6]”.
Un motiv pentru care este esențial să înțelegem ispășirea Salvatorului și implicațiile infinite ale acesteia este că, având o înțelegere sporită, avem o dorință sporită de a ne ierta pe noi și de a-i ierta pe alții.
Deși putem crede în puterea de curățare a lui Hristos, deseori ne adresăm întrebarea: „Cum știu dacă am fost iertat de păcatele mele?”. Dacă simțim Spiritul, atunci avem mărturia că am fost iertați sau că procesul de curățare are loc. Președintele Henry B. Eyring ne-a învățat: „Dacă ați simțit influența Duhului Sfânt… puteți considera acest lucru ca fiind o dovadă că ispășirea lucrează în viața dumneavoastră”.
Unii întreabă: „Dar dacă sunt iertat, de ce mă simt încă vinovat?”. Probabil că, din mila lui Dumnezeu, amintirea acelei vinovății este o avertizare, un fel de „semn de oprire” spiritual care, cel puțin o perioadă, ne aduce aminte atunci când ne confruntăm cu alte ispite: „Nu coborî pe acel drum. Știi ce suferințe poate să aducă”. În acest sens, amintirea acelei vinovății slujește ca protecție, nu ca pedeapsă.
Atunci, este posibil să ne amintim păcatele noastre și să nu ne simțim vinovați?
Alma și-a adus aminte de păcatele sale, chiar și după ce au trecut ani de când se pocăise. Dar când L-a implorat pe Isus pentru a-i oferi milă, el a spus: „Nu am mai putut să-mi amintesc de durerile mele; da, eu nu am mai fost chinuit de amintirea păcatelor mele”.
Cum a putut să-și aducă aminte de păcatele sale, dar să nu simtă durere sau vină? Pentru că atunci când ne pocăim, suntem „[născuți] întru Dumnezeu”. Devenim, după cum spun scripturile, „ființe noi” întru Hristos. Cu perfectă onestitate, putem spune acum: „Nu sunt bărbatul sau femeia care a comis acele păcate în trecut. Sunt o ființă nouă și transformată”.
3. Suferințe și infirmități. Alma a profețit că Hristos „va merge înainte, răbdând dureri și suferințe și ispite de toate felurile”. De ce? „Ca inima Lui să fie inundată de milă… ca el să știe, în ce privește trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmitățile lor”.
Cum realizează El acest lucru? Uneori, El înlătură suferința, uneori ne întărește pentru a îndura și, alteori, El ne oferă o perspectivă eternă pentru a înțelege mai bine natura temporară a suferinței. După ce Joseph Smith a suferit aproximativ două luni în Închisoarea Liberty, el a întrebat: „O, Dumnezeule, unde ești Tu?”. În loc să-i ofere alinare imediată, Dumnezeu i-a răspuns: „Fiul Meu, pacea să fie în sufletul tău; adversitățile și suferințele tale vor fi numai pentru un scurt timp; și, după aceea, dacă înduri bine, Dumnezeu te va exalta în cer”.
Joseph a înțeles atunci că experiența lui amară nu era decât un punct din toată eternitatea. Cu această înțelegere sporită, el le-a scris sfinților din aceeași celulă de închisoare: „Preaiubiții mei frați, să facem cu voioșie toate lucrurile care stau în puterea noastră; și atunci, putem sta neclintiți, cu cea mai mare siguranță, pentru a vedea salvarea lui Dumnezeu”. Datorită ispășirii Salvatorului, putem avea o perspectivă eternă care oferă înțeles încercărilor noastre și speranță că vom fi alinați.
4. Slăbiciuni și imperfecțiuni. Datorită ispășirii Sale, Salvatorul are puterea care ne întărește, numită, uneori, har, care ne poate ajuta să ne biruim slăbiciunile și imperfecțiunile, sprijinindu-ne astfel în acțiunea noastră de a deveni mai asemănători Lui.
Moroni ne-a învățat astfel: „Da, veniți la Hristos și perfecționați-vă întru El… pentru ca prin harul Lui voi să puteți să fiți perfecți în Hristos”. Se pare că sunt cel puțin două metode sau posibilități de a folosi acea putere care ne întărește și care ne poate perfecționa – chiar ne poate face desăvârșiți.
Prima este reprezentată de rânduielile necesare salvării. Scripturile ne spun: „Puterea divinității se manifestă în rânduielile ei”. Uneori, ne putem gândi la rânduieli ca la o listă cu lucruri care trebuie făcute – ele sunt necesare pentru exaltare, dar, de fapt, fiecare rânduială permite accesul la o putere divină care ne ajută să devenim mai asemănători lui Hristos. De exemplu:
-
când suntem botezați și primim darul Duhului Sfânt, noi suntem curățați – astfel, devenind mai sfinți, precum Dumnezeu;
-
pe lângă aceasta, prin Duhul Sfânt, mintea noastră poate fi luminată și inima noastră poate fi înmuiată, astfel încât putem gândi și simți mai mult asemenea Lui;
-
și, când suntem pecetluiți ca soț și soție, noi moștenim dreptul la „tronuri, împărății, principate și puteri” ca daruri de la Dumnezeu.
A doua metodă de a obține această putere care ne întărește este reprezentată de darurile Spiritului. Datorită ispășirii lui Hristos, noi îndeplinim condițiile pentru a primi darul Duhului Sfânt și darurile spirituale care îl însoțesc. Aceste daruri sunt însușiri ale Divinității; prin urmare, de fiecare dată când dobândim un dar al Spiritului, devenim mai asemănători lui Dumnezeu. Fără îndoială, acesta este motivul pentru care scripturile ne sfătuiesc de multe ori să căutăm aceste daruri.
Președintele George Q. Cannon ne-a învățat: „Niciun om n-ar trebui să spună: «O, nu pot înceta să fac acest lucru; așa este firea mea». El nu este justificat să spună aceasta, pentru că Dumnezeu ne-a promis… că ne va da acele daruri care… vor îndepărta [slăbiciunile noastre]… Dacă oricine dintre noi este imperfect, este îndatorirea noastră să ne rugăm pentru darul care ne va face perfecți”.
Pe scurt, ispășirea Salvatorului ne oferă viață în loc de moarte, „cunună împărătească în loc de cenușă”, vindecare în loc de rană și perfecțiune în loc de slăbiciune. Ea este antidotul divin pentru obstacolele și conflictele acestei lumi.
În ultima săptămână a Salvatorului din viața Sa muritoare, El a spus: „În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”. Deoarece Salvatorul a înfăptuit ispășirea Sa, nu există nicio forță, niciun eveniment sau nicio persoană străine de noi – niciun păcat, nicio moarte sau niciun divorț – care să ne poată împiedica să obținem exaltarea, dacă ținem poruncile lui Dumnezeu. Cu această cunoaștere, putem merge înainte cu bucurie și siguranță absolută că Dumnezeu ne va sprijini în acest efort ceresc.
Îmi depun mărturia că ispășirea Salvatorului nu doar că are o sferă de acțiune infinită, dar are efect și pentru fiecare persoană în parte – nu numai că ne întoarce în prezența lui Dumnezeu, ci ne permite și să devenim ca El – scopul suprem al ispășirii lui Hristos. Despre aceasta depun mărturie cu recunoștință și siguranță, în numele lui Isus Hristos, amin.