Hristos: lumina care strălucește în întuneric
Dacă simțiți că lumina farului mărturiei dumneavoastră devine mai slabă și că întunericul crește, fiți curajoși. Țineți-vă promisiunile față de Dumnezeu.
Din biroul meu din clădirea Societății de Alinare pot vedea foarte bine Templul Salt Lake. În fiecare seară, fără excepție, luminile exterioare ale templului se aprind la apusul soarelui. Templul este un far stabil și strălucitor, vizibil de la fereastra mea.
Într-o seară, în luna februarie a acestui an, în mod neobișnuit, biroul meu a rămas întunecat atunci când a apus soarele. Privind pe fereastră, am văzut că templul era neluminat. Luminile nu se aprinseseră. Acest lucru m-a pus pe gânduri. Nu puteam vedea turnurile templului la care mă uitasem în fiecare seară timp de ani întregi.
Văzând întuneric acolo unde mă așteptam să fie lumină mi-am adus aminte că una dintre necesitățile fundamentale pe care le avem pentru a crește este de a sta conectați la sursa noastră de lumină – Isus Hristos. El este sursa puterii noastre, lumina și viața lumii. Fără o legătură puternică cu El, începem să murim din punct de vedere spiritual. Știind acest lucru, Satana încearcă să profite de presiunile lumii care sunt asupra noastră. El încearcă să ne diminueze lumina, să ne scurtcircuiteze legătura, să ne deconecteze de la sursa de putere, lăsându-ne singuri în întuneric. Aceste presiuni sunt ceva obișnuit în viața muritoare, dar Satana încearcă să ne izoleze și să ne spună că suntem singurii care se confruntă cu ele.
Unii dintre noi suntem paralizați de suferință
Când avem parte de tragedii, când suferim atât de mult, încât nu putem respira, când am fost bătuți precum bărbatul de pe drumul spre Ierihon și am fost lăsați să murim, Isus vine și pune untdelemn pe rănile noastre, ne ridică cu blândețe, ne duce la un han, are grijă de noi. Celor dintre noi, aflați în suferință, El le spune: „Eu… voi ușura poverile care sunt puse pe umerii voștri pentru ca nici măcar să nu le simțiți pe spinările voastre… pentru ca voi să știți cu siguranță că Eu, Domnul Dumnezeu, vizitez poporul Meu în suferințele lui”. Hristos vindecă rănile.
Unii dintre noi suntem atât de obosiți
Vârstnicul Jeffrey R. Holland a spus: „Nu este menit să alergăm mai repede decât este puterea noastră… Dar, [în pofida] acestui lucru, știu că mulți dintre dumneavoastră aleargă [foarte,] foarte repede și că [energia] și puterea lor emoțională sunt aproape epuizate”. Când așteptările ne copleșesc, putem să facem un pas înapoi și să-L întrebăm pe Tatăl Ceresc la ce să renunțăm. Parte a experienței din viață este să învățăm ce să nu facem. Dar, chiar și așa, uneori, viața poate fi foarte obositoare. Isus ne asigură: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”.
Hristos este dornic să ni se alăture la jug și să tragă alături de noi pentru a ne ușura poverile. Hristos înseamnă odihnă.
Unii dintre noi credem că nu ne încadrăm în tiparul tradițional
Din diverse motive, nu ne simțim acceptați sau acceptabili. În Noul Testament, putem vedea mărețele eforturi pe care le-a făcut Isus pentru a ajuta diferite tipuri de persoane: leproși, colectori de taxe, copii, galileeni, prostituate, femei, farisei, păcătoși, samariteni, văduve, soldați romani, adulteri, necurați din punct de vedere al ritualului. În aproape fiecare povestire, El ajuta pe cineva care, prin tradiție, nu era acceptat de societate.
În Luca 19, este relatată povestirea despre cel mai mare colector de taxe din Ierihon, Zacheu. El s-a urcat într-un copac pentru a-L putea vedea pe Isus trecând. El era angajat al guvernului roman și era considerat un om corupt și păcătos. Isus l-a văzut în copac și l-a chemat spunând: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. Și, când Isus a văzut bunătatea din inima lui Zacheu și lucrurile pe care le făcea pentru alții, El a acceptat ceea ce oferea el, spunând: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Avraam”.
Hristos le-a spus cu blândețe nefiților: „Eu am poruncit ca nimeni dintre voi să nu plece”. În Faptele apostolilor 10, Petru a înțeles un lucru important și a declarat: „Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat”. Ucenicilor creștini și sfinților din zilele din urmă li se cere, cu fermitate, să arate dragoste unii față de alții. Isus ne oferă același tip de invitație pe care i-a oferit-o lui Zacheu: „Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă [auzi] glasul meu și [deschizi] ușa, voi intra la [tine], voi cina cu [tine], și [tu] cu Mine”. Hristos ne vede în copacul nostru.
Pe unii dintre noi ne frământă întrebările pe care le avem
Cu câțiva ani în urmă, mă simțeam împovărată și enervată de întrebări la care nu puteam găsi un răspuns. Într-o dimineață de sâmbătă, devreme, am avut un vis scurt. În vis, am văzut un foișor și am înțeles că trebuie să merg să stau în el. Era încercuit de cinci arcade, dar ferestrele erau din piatră. În vis, m-am plâns de situație și nu am vrut să merg în foișor pentru că era un loc mic și întunecat. Apoi, mi-am amintit că fratele lui Iared a topit, cu răbdare, pietre pentru a face sticlă. Sticla este o piatră care a trecut printr-o schimbare de stare. Când Domnul a atins pietrele pentru fratele lui Iared, acestea au strălucit, oferind lumină în întunericul corăbiilor. Deodată, am simțit o dorință puternică să fiu în acel foișor mai mult decât în orice alt loc. Era locul – singurul loc – pe care doream să-l „văd” cu adevărat. Întrebările care mă deranjau nu au dispărut, dar, după ce m-am trezit, întrebarea la care m-am gândit cel mai mult a fost: „Cum îți vei mări credința, precum fratele lui Iared, astfel încât pietrele tale să poată fi transformate în lumină?”.
Creierele noastre muritoare sunt făcute pentru a căuta înțelegere și înțeles puțin câte puțin. Nu știu toate motivele pentru care vălul care acoperă viața muritoare este atât de gros. Aceasta nu este etapa din dezvoltarea noastră eternă în care să avem toate răspunsurile. Este etapa în care ne dezvoltăm încrederea (sau, uneori, speranța) în lucrurile care nu se văd. Încrederea apare în modalități care nu sunt întotdeauna ușor de analizat, dar există lumină în întunericul nostru. Isus a spus: „Eu sunt lumina și viața și adevărul lumii”. Cei care caută adevărul, pot avea, la început, sentimente precum cele pe care le-am avut eu în vis, că ar fi fost ridicol să fiu într-o încăpere mică și întunecată cu ferestre din piatră. Dar, cu răbdare și întrebări pline de credință, Isus poate transforma ferestrele noastre de piatră în sticlă și lumină. Hristos este lumina prin care putem vedea.
Unii dintre noi simțim că nu vom putea fi niciodată suficient de buni
Cârmâzul din Vechiul Testament nu era doar colorat, ci și persistent, ceea ce înseamnă că acea culoare rămânea impregnată în lână și nu ieșea indiferent de câte ori era spălată. Satana se folosește de această metaforă pentru a ne face să credem că nu putem fi iertați, că lâna albă pătată de cârmâz nu poate niciodată să fie din nou albă. Dar Isus Hristos declară: „Atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre” și miracolul harului Său este că, atunci când ne pocăim de păcatele noastre, sângele Său precum cârmâzul ne face puri din nou. Nu are logică, dar, totuși, este adevărat.
Fotografie de pe iStock.com/iinwibisono
„De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.” Domnul spune cu putere că acela „care s-a pocăit de [păcate]… este iertat și Eu, Domnul, nu-Mi mai amintesc de ele”. Cu alte cuvinte: Veniți, haideți că ne gândim împreună . Ați făcut greșeli; toți oamenii păcătuiesc. Veniți la mine și pocăiți-vă. Nu-mi mai amintesc de păcate. Puteți fi mântuiți. Am o lucrare pe care s-o faceți. Hristos curăță lâna, făcându-o albă.
Dar care sunt pașii de urmat? Dar care este cheia reconectării la puterea lui Isus Hristos când lumina noastră abia pâlpâie? Președintele Russell M. Nelson a spus că este foarte simplu: „Cheia este să facem și să ținem legăminte sacre… Nu este o cale complicată”. Puneți-L pe Hristos în centrul vieții dumneavoastră.
Dacă simțiți că lumina farului mărturiei dumneavoastră devine mai slabă și că întunericul crește, fiți curajoși. Țineți-vă promisiunile față de Dumnezeu. Adresați întrebările dumneavoastră. Topiți, cu răbdare, pietrele până le transformați în sticlă. Întoarceți-vă către Isus Hristos care vă iubește întotdeauna.
Isus a spus: „Eu sunt lumina care strălucește în întuneric și întunericul nu a înțeles-o”. Înseamnă că, indiferent cât de mult ar încerca, întunericul nu poate stinge acea lumină. Niciodată. Puteți avea încredere că lumina Sa va fi acolo pentru dumneavoastră.
Noi sau cei pe care îi iubim s-ar putea să ajungem, temporar, în întuneric. În cazul Templului Salt Lake, directorul pentru dotări materiale, fratele Val White, a fost sunat aproape imediat. Oamenii observaseră. Ce era în neregulă cu luminile templului? Mai întâi, personalul a mers la fiecare panou electric din templu și a reaprins manual toate luminile. Apoi, a înlocuit bateriile automate de alimentare și le-a testat pentru a vedea care fusese defecțiunea.
Este greu să aprindem din nou luminile singuri. Avem nevoie de prieteni. Avem nevoie unul de altul. Precum personalul responsabil pentru dotările templului, putem să ne ajutăm unul pe celălalt venind personal, reîncărcându-ne bateriile spirituale, reparând ceea ce nu a funcționat.
Lumina noastră individuală poate fi doar un beculeț pe un copac. Dar tot emanăm lumina noastră mică și, împreună, precum Piața Templului în perioada Crăciunului, atragem milioane de oameni la casa Domnului. Cel mai bine, precum ne-a îndemnat președintele Nelson, putem aduce lumina Salvatorului în viața noastră și a oamenilor importanți pentru noi prin simplul fapt de a ne ține legămintele. În moduri diverse, Domnul răsplătește acele fapte de credință cu putere și bucurie.
Depun mărturie că sunteți iubiți. Domnul știe cât de mult vă străduiți. Dumneavoastră progresați. Continuați să faceți acest lucru. El vede toate sacrificiile ascunse pe care le faceți și le numără pentru binele dumneavoastră și al celor dragi. Munca dumneavoastră nu este inutilă. Nu sunteți singuri. Chiar numele Său, Emanuel, înseamnă „Dumnezeu este cu noi”. El este, cu siguranță, alături de dumneavoastră.
Mai faceți câțiva pași pe cărarea legământului, chiar dacă este prea întuneric să vedeți până departe. Luminile se vor aprinde din nou. Depun mărturie despre adevărul cuvintelor lui Isus și că acestea sunt pline de lumină: „Apropiați-vă de Mine și am să Mă apropii de voi; căutați-Mă cu toată sârguința și Mă veți găsi; cereți și veți primi; bateți și vi se va deschide”. În numele lui Isus Hristos, amin.