Conferința generală
Foarte plăcut Domnului
Conferința Generală, octombrie 2020


14:7

Foarte plăcut Domnului

Vremurile de suferință și dezamăgire nu schimbă faptul că Domnul ne privește atent, deoarece El veghează asupra noastră, binecuvântându-ne.

Într-o zi, cu mulți ani în urmă, slujind în calitate de tineri misionari într-o ramură mică de pe mica insulă Amami Oshima, Japonia, colegul meu și cu mine am fost foarte entuziasmați când am aflat că președintele Spencer W. Kimball urma să viziteze Asia și că toți membrii și misionarii din Japonia fuseseră invitați la Tokyo pentru a-l asculta pe profet la o conferință de zonă. Împreună cu membrii ramurii, colegul meu și cu mine am început cu entuziasm să facem planuri pentru conferință, ceea ce însemna o călătorie de 12 ore cu barca pe Marea Chinei de Est până pe principalul teritoriu al Japoniei, urmată de o călătorie cu trenul de 15 ore până la Tokyo. Din păcate, însă, nu a fost să fie. Am fost înștiințați de președintele de misiune că eu și colegul meu nu vom putea participa la conferința de la Tokyo din cauza distanței și a duratei călătoriei.

Vârstnicul Stevenson și colegul său din misiune

În timp ce membrii din mica noastră ramură s-au îmbarcat spre Tokyo, noi am rămas pe insulă. Zilele următoare au fost liniștite și libere. Am desfășurat adunarea de împărtășanie singuri în micuța capelă, în timp ce sfinții din zilele din urmă și misionarii din Japonia au participat la conferință.

Conferința de zonă din Asia

Sentimentul meu de dezamăgire personală s-a intensificat chiar dacă, după câteva zile, i-am ascultat cu bucurie pe membrii ramurii care s-au întors de la conferință spunând că președintele Kimball a anunțat construirea unui templu la Tokyo. Erau foarte entuziasmați când au împărtășit împlinirea visului lor. Ei au descris cum, la auzul anunțului despre construirea templului, membrii și misionarii nu și-au putut stăpâni bucuria și au început să bată din palme.

Președintele Kimball anunțând un templu în Tokyo

Au trecut ani, dar încă îmi pot aminti dezamăgirea pe care am simțit-o deoarece nu am participat la acea adunare istorică.

În ultimele luni, am reflectat la această experiență, deoarece am observat că alții se confruntă cu o dezamăgire și suferință profunde – mult mai mari și mai profunde decât a mea ca tânăr misionar – cauzate de pandemia mondială COVID-19.

La începutul acestui an, în timp ce pandemia se răspândea, Prima Președinție a promis că „Biserica și membrii ei vor demonstra, cu credință, dedicarea noastră de a fi cetățeni buni și vecini buni”1 și că vom „[fi] foarte prudenți”2. Astfel, am trecut prin suspendarea adunărilor Bisericii la nivel mondial, întoarcerea în țările din care provin a mai mult de jumătate din misionarii Bisericii și închiderea tuturor templelor Bisericii. Mii dintre dumneavoastră vă pregăteați să intrați în templu pentru rânduieli pentru cei vii – inclusiv pecetluiri în templu. Alții dintre dumneavoastră v-ați încheiat mai devreme slujirea ca misionari sau ați fost eliberați temporar și redesemnați.

Misionari întorcându-se acasă în mijlocul pandemiei COVID

În această perioadă, conducătorii din guvern și educație au închis școlile – ceea ce, în consecință, a afectat absolvirile și a dus la anularea evenimentelor și activităților sportive, sociale, culturale și educaționale. Mulți dintre dumneavoastră v-ați pregătit pentru evenimente, spectacole și competiții sportive care nu s-au desfășurat.

Mai trist este gândul că familii au pierdut persoane dragi în această perioadă; majoritatea nu au putut organiza funeralii sau alte adunări după cum au sperat.

Pe scurt, mulți, mulți dintre dumneavoastră v-ați confruntat cu dezamăgire, tristețe și descurajare sfâșietoare. Așadar, cum ne putem vindeca, cum putem îndura și cum putem merge înainte când lucrurile par atât de tulburi?

Profetul Nefi a început să graveze pe plăcile mici când era adult. Când a privit înapoi la viața și slujirea sa, el a oferit o reflecție importantă, chiar în primul verset din Cartea lui Mormon. Acest verset ilustrează un principiu important pe care trebuie să-l avem în vedere în zilele noastre. După cuvintele sale bine cunoscute: „Eu, Nefi, fiind născut din părinți de seamă”, el a scris: „Și văzând multe suferințe în cursul zilelor mele, totuși, fiind foarte plăcut Domnului în toate zilele mele”3.

Deoarece studiem Cartea lui Mormon, suntem familiarizați cu numeroasele suferințe la care Nefi face referire. Cu toate acestea, după recunoașterea suferințelor sale în cursul zilelor sale, Nefi ne oferă perspectiva pe care a dobândit-o din Evanghelie cu privire la a fi foarte plăcut Domnului în toate zilele sale. Vremurile de suferință și dezamăgire nu schimbă faptul că Domnul ne privește atent, deoarece El veghează asupra noastră, binecuvântându-ne.

Adunare online cu misionari
Adunare online cu misionari și vârstnicul și sora Stevenson
Adunare online cu misionari și vârstnicul și sora Stevenson

Recent, Lesa și cu mine ne-am întâlnit online cu aproximativ 600 de misionari în Australia, dintre care majoritatea erau, într-o oarecare măsură, sub izolare sau restricții legate de COVID-19, mulți slujind din apartamentele lor. Împreună, am vorbit despre persoane din Noul Testament, Cartea lui Mormon și Doctrină și legăminte pe care Domnul le-a binecuvântat pentru a îndeplini lucruri mărețe în timp de adversitate. Toate au fost caracterizate mai mult de ceea ce au putut face cu ajutorul Domnului decât de ceea ce nu au putut face ca urmare a perioadelor de detenție și restricție.

Citim despre Pavel și Sila, care, în timp ce erau întemnițați, s-au rugat, au cântat, au propovăduit, au mărturisit – și chiar l-au botezat pe temnicer.4

Și, din nou, despre Pavel, la Roma, care a fost arestat la domiciliu timp de doi ani, timp în care el a „vestit Împărăția lui Dumnezeu”5 în mod continuu „[propovăduind] cele privitoare la Domnul Isus Hristos”6.

Despre Nefi și Lehi, fiii lui Helaman, care, după abuzuri și întemnițare, au fost înconjurați de o coloană de foc în timp ce „[glasul] liniștit [al Domnului], de o blândețe deplină… pătrundea chiar până în [sufletul asupritorilor lor]”7.

Despre Alma și Amulec din Amoniha, care au aflat că mulți „au crezut… și au început să se pocăiască și să cerceteze scripturile”8, chiar dacă, apoi, ei au fost batjocoriți și lăsați fără mâncare, apă sau haine, legați și închiși în închisoare9.

Joseph Smith în închisoarea Liberty

Și, în cele din urmă, despre Joseph Smith, care, in timp ce suferea în închisoarea Liberty, s-a simțit abandonat și uitat iar, apoi, a auzit cuvintele Domnului: „Aceste lucruri… vor fi pentru binele tău”10 și „Dumnezeu va fi cu tine în vecii vecilor”11.

Fiecare dintre ei a înțeles ceea ce știa Nefi: că, deși au avut parte de multe suferințe în cursul zilelor lor, erau foarte plăcuți Domnului.

Situația noastră, ca membri în mod individual și ca Biserică, este similară în modul în care am fost foarte plăcuți Domnului în vremurile dificile cu care ne-am confruntat în ultimele câteva luni. În timp ce citez aceste exemple, permiteți-le, de asemenea, să vă întărească mărturia despre calitatea de văzător a profetului nostru în viață, care ne-a pregătit cu modificări înainte de orice indiciu despre pandemie, fapt care ne-a permis să îndurăm încercările care au venit.

Primul exemplu este acela că studiul nostru al Evangheliei este mai concentrat asupra căminului și susținut de Biserică.

Cu doi ani în urmă, președintele Russell M. Nelson a spus: „Ne-am obișnuit să ne gândim că «biserica» este ceva ce se întâmplă în casele de întruniri, susținut de ceea ce se întâmplă acasă. Avem nevoie de o [modificare] a acestui tipar… O biserică centrată pe cămin, susținută de ceea ce se întâmplă în clădirile [noastre]”12. Ce modificare profetică! Învățarea din Evanghelie concentrată asupra căminului a fost pusă în practică odată cu închiderea temporară a caselor de întruniri. Chiar dacă lumea începe să revină la normalitate și ne întoarcem în capele, vom dori să ne păstrăm tiparele de studiu și învățare a Evangheliei concentrate asupra căminului, dezvoltate în timpul pandemiei.

Al doilea exemplu că suntem foarte plăcuți Domnului este revelația despre slujirea într-un mod mai bun și mai sfânt.

Slujirea

În anul 2018, președintele Nelson a prezentat slujirea ca o modificare „în legătură cu modul în care ne îngrijim unii de alții”13. Pandemia a oferit numeroase ocazii de a ne îmbunătăți abilitățile de slujire. Frații și surorile care slujesc, tinerele fete și tinerii băieți și alții și-au oferit ajutorul pentru a lua legătura, a discuta, a se îngriji de curți, a oferi mâncare, a trimite mesaje prin mijloace tehnice și a oferi rânduiala împărtășaniei pentru a-i binecuvânta pe cei aflați în nevoie. Biserica însăși a slujit altora în timpul pandemiei, cu o distribuire fără precedent de produse către băncile de alimente, adăposturile pentru oameni fără locuință și centrele de sprijin pentru imigranți și cu proiecte de ajutorare a oamenilor din zonele cele mai afectate de foamete. Surorile din cadrul Societății de Alinare și familiile lor au răspuns provocării de a confecționa milioane de măști pentru cei care lucrează în domeniul medical.

Proiecte umanitare
Confecționare de măști

Un ultim exemplu că suntem binecuvântați în mijlocul suferinței este găsirea unei bucurii mai mari în faptul de a putea face din nou rânduieli în templu.

Sora Kaitlyn Palmer

Acest lucru este cel mai bine descris cu ajutorul unei povestiri. Când sora Kaitlyn Palmer și-a primit chemarea în misiune, în luna aprilie a acestui an, a fost entuziasmată să fie chemată ca misionară, dar a simțit că este la fel de important și special să meargă la templu pentru a-și primi înzestrarea și pentru a face legăminte sacre. La scurt timp după ce și-a programat înzestrarea, s-a anunțat că toate templele se vor închide temporar din cauza pandemiei. După ce a primit aceste informații triste, ea a aflat că va participa la centrul de pregătire a misionarilor (CPM) online, de acasă. În pofida acestor dezamăgiri, Kaitlyn s-a concentrat pe păstrarea unei atitudini pozitive.

Sora Kaitlyn Palmer și CPM de acasă

În lunile care au urmat, sora Palmer nu și-a pierdut niciodată speranța de a merge la templu. Familia ei a postit și s-a rugat ca templele să se deschidă înainte de plecarea ei. Kaitlyn își începea adesea diminețile petrecute la CPM de acasă spunând: „Astăzi va fi ziua în care vom primi un miracol și se vor deschide templele?”.

În data de 10 august, Prima Președinție a anunțat că templul lui Kaitlyn avea să se redeschidă pentru rânduieli pentru cei vii chiar în ziua în care avea programat, dimineața devreme, zborul către misiunea ei. Nu ar fi putut să meargă la templu și să ajungă la timp pentru zbor. Cu puține speranțe de succes, familia ei l-a contactat pe președintele templului, Michael Vellinga, pentru a vedea dacă exista vreo modalitate prin care miracolul pentru care se rugaseră putea fi îndeplinit. Ei au primit răspuns la rugăciunile și postul lor.

Familia Palmer la templu

La ora 2:00 dimineața, cu câteva ore înainte de plecarea ei, sora Palmer și membrii familiei ei, în lacrimi, au fost întâmpinați la ușile templului de președintele templului, care le-a spus zâmbind: „Bună dimineața, familie Palmer. Bine ați venit la templu!”. După ce și-a primit înzestrarea, au fost îndemnați să se grăbească, deoarece următoarea familie aștepta la ușile templului. Au mers direct la aeroport, la timp pentru zborul către misiunea ei.

Sora Palmer la aeroport

Rânduielile din templu pe care nu le-am înfăptuit în ultimele luni par mai prețioase decât ne-am imaginat anterior, întrucât templele din întreaga lume se redeschid în etape.

În încheiere, vă rog să ascultați cuvintele încurajatoare, entuziasmante, înălțătoare ale profetului Joseph Smith. Nu am putea crede niciodată că le-a scris în suferință și izolare, constrâns și restricționat într-o casă din Nauvoo, ascunzându-se de cei care căutau să-l aresteze ilegal:

„Ori, ce auzim în Evanghelia pe care am primit-o? Un glas de bucurie! Un glas de îndurare venit din cer; și un glas de adevăr ieșind din pământ; vești bune pentru cei morți; un glas de bucurie pentru cei vii și cei morți; vești bune de mare bucurie…

Să nu perseverăm noi într-o cauză așa măreață? Mergeți înainte și nu înapoi. Curaj… și înainte, înainte, spre victorie! Inima voastră să se bucure și să fie foarte veselă. Pământul să izbucnească în cântece.”14

Dragi frați și surori, cred că, într-o zi, fiecare dintre dumneavoastră va privi înapoi la evenimentele anulate, la tristețea, dezamăgirea și singurătatea pricinuite de vremurile dificile prin care trecem, pentru a constata că aceste amintiri sunt eclipsate de binecuvântări alese și o credință și o mărturie mai mari. Cred că, în această viață și în viața care va urma, suferințele dumneavoastră, momentele dumneavoastră dificile vor fi sfințite spre binele dumneavoastră.15 Mă rog ca, asemenea lui Nefi, să recunoaștem suferințele în cursul zilelor noastre, recunoscând, în același timp, că suntem foarte plăcuți Domnului.

Închei cu mărturia mea despre Isus Hristos, care a cunoscut suferința și, ca parte a ispășirii Sale infinite, a coborât sub toate lucrurile.16 El ne înțelege întristarea, durerea și disperarea. El este Salvatorul, Mântuitorul, Izbăvitorul nostru, speranța și consolarea noastră. Despre aceasta depun mărturie în numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.