Depunerea mărturiei

DE ELDER JAY E. JENSEN

din Cei Şaptezeci

În experienţele mele, acasă şi la Biserică, apreciez din ce în ce mai mult puterea depunerii mărturiei. Puţine relatări din istoria Bisericii au avut un impact mai profund asupra mea decât aceste cuvinte ale preşedintelui Brigham Young (1801-1877), care a fost influenţat de o mărturie pură:

„Dacă toate talentele, tactul, înţelepciunea şi rafinamentul lumii ar fi fost adunate într-o singură persoană şi acea persoană ar fi fost trimisă la mine cu Cartea lui Mormon şi ar fi declarat, în modul cel mai distins folosit în lume, că ea este adevărată, încercând să dovedească aceasta prin ştiinţa şi înţelepciunea lumească, ar fi fost pentru mine ca fumul care se ridică doar pentru a dispare. Dar când am văzut un om fără elocvenţă sau talente de a vorbi în public, care a putut să spună doar: ‘Eu ştiu, prin puterea Duhului Sfânt că această Carte a lui Mormon este adevărată şi că Joseph Smith este profetul Domnului’, Duhul Sfânt pe care l-am simţit de la acel om a luminat înţelegerea mea, iar lumina, slava şi nemurirea au fost în faţa mea“.¹

Folosind scripturile şi cuvintele profeţilor, să examinăm ce este o mărturie şi cum trebuie să o depunem.

Ce este o mărturie?

O mărturie este definită de obicei ca o cunoaştere sau o asigurare a unui adevăr pe care o persoană îl declară prin puterea de convingere a Duhului Sfânt. Apostolul Pavel ne-a învăţat: „Nimeni nu poate zice că Isus este Domnul, decât prin Duhul Sfânt“ (1 Corinteni 12:3). Deoarece lucrurile lui Dumnezeu sunt cunoscute numai prin puterea Spiritului, ele trebuie declarate prin Spirit şi aceasta înseamnă depunerea mărturiei.

Deoarece o mărturie este personală, depunerea mărturiei începe, deseori, cu pronumele Eu. (Părinţii, misionarii şi conducătorii Bisericii folosesc, uneori, noi .) O mărturie poate fi identificată prin folosirea unor verbe puternice, cum ar fi a şti, a mărturisi, a crede, a certifica, a declara, a afirma, a depune mărturie. Deseori este o declaraţie despre ceea ce cunoaşteţi, simţiţi, experimentaţi sau credeţi, cum ar fi: „Am ascultat, am văzut, am admirat!“ (vezi Joseph Smith-Istorie 1:71, notă). Vorbind în general, o mărturie este scurtă, precisă şi concisă.

Preşedintele Boyd K. Packer, preşedinte în exerciţiu al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a împărtăşit următorul punct de vedere:

„Am avut o experienţă în activitatea misionară care m-a învăţat multe despre mărturie. Cu toate că totul părea a fi sub control, noi nu progresam cum ar fi trebuit. Nu era ceva care făceam şi care nu s-ar fi cuvenit să fie făcut aşa de mult, ci ceva care nu făceam şi s-ar fi cuvenit să facem.

Am ţinut o serie de conferinţe de zonă pentru a îmbunătăţi spiritualitatea în cadrul misiunii. În loc să programăm o instruire cu privire la mecanismele muncii misionare, ne-am hotărât să avem o adunare de mărturii. În ultima conferinţă, în mărturia unuia dintre elderii umili, am găsit răspunsul la problemă. Era ceva diferit în mărturia scurtă a acestui nou elder îngrijorat. El a stat în picioare mai puţin de un minut, totuşi mi-am dat seama din exprimarea lui ce era acel lucru care lipsea.

Mărturiile pe care le auzisem de la toţi ceilalţi sunau cam în felul acesta: ‘Sunt recunoscător pentru că sunt în misiune. Am învăţat multe în misiune. Am un coleg minunat. Am învăţat multe de la el. Sunt recunoscător faţă de părinţii mei. Am avut o experienţă interesantă săptămâna trecută. Eram afară, am bătut la uşi şi…’ După aceea, misionarul urma cu relatarea unei experienţe. Concluzia lui era ceva de genul acesta: ‘Sunt recunoscător pentru că sunt în misiune. Am o mărturie despre Evanghelie’. Şi el încheia ‘în numele lui Isus Hristos. Amin’.

Acest tânăr elder a fost oarecum diferit. Dorind să nu stea în faţa tuturor o secundă în plus faţă de cât era necesar, el a spus simplu, în grabă, cuvinte îngrijorătoare: ‘Ştiu că Dumnezeu trăieşte. Ştiu că Isus este Hristosul. Eu ştiu că avem un profet al lui Dumnezeu care conduce Biserica. În numele lui Isus Hristos. Amin’.

Aceasta era o mărturie. Nu era doar o experienţă, nici o expresie de recunoştinţă. Era o declaraţie, o mărturie!

Cei mai mulţi dintre elderi spuseră: ‘Eu am o mărturie’, dar ei nu o declaraseră. Acest tânăr elder, în foarte puţine cuvinte, a rostit mărturia lui – directă, temeinică şi, după cum s-a dovedit, puternică.

Am ştiut atunci ce era greşit în misiune. Noi spuneam povestiri, exprimam recunoştinţă, admiteam că avem mărturii, dar nu le mărturiseam“.²

Prima Preşedinţie a subliniat importanţa exprimării concise şi clare când se depune mărturia: „Suntem preocupaţi de faptul că în unele momente, membrii care doresc să-şi depună mărturiile la adunarea de post şi de mărturii nu au posibilitatea să o facă. Episcopatele sunt sfătuite să-i ajute pe toţi oamenii să înveţe să-şi exprime o mărturie scurtă, din inimă, despre Salvator, despre învăţăturile Sale şi despre restaurare, astfel încât mai mulţi membri să aibă ocazia să participe“.³

Ce nu este o mărturie?

Uneori, putem învăţa multe despre un principiu identificând ceea ce nu este. Am stabilit că o mărturie:

Nu este un îndemn. Persoanele care se ridică şi îi îndeamnă pe alţii într-o adunare de post şi de mărturii sau chiar încearcă să-i cheme pe alţii să se pocăiască, chiar cu cele mai bune intenţii, îşi exercită greşit autoritatea şi, deseori, îi ofensează pe alţii şi distrug spiritul adunării.
Nu este o experienţă, deşi experienţele pot ilustra credinţa şi convingerea.
Nu este o exprimare a recunoştinţei sau a dragostei, deşi acestea sunt, deseori, incluse în mod potrivit în depunerea mărturiei noastre.
Nu este o confesiune publică.
Nu este o predică sau o cuvântare despre o anume problemă doctrinală, deşi o persoană poate cita o scriptură şi, după aceea, să mărturisească despre ea.
Nu este o explicaţie amplă despre cum ştiţi, ci despre ceea ce ştiţi.
Nu este numai rostirea cuvintelor „Eu am o mărturie“. Nu este nepotrivit să spun aceasta, dar sper că există o exprimare care urmează aceste cuvinte despre doctrine, despre adevăruri şi despre principiile pentru care aveţi o mărturie.

Depunerea mărturiei la lecţii şi la cuvântări.

După predarea unei lecţii sau ţinerea unei cuvântări, o persoană trebuie să încheie, de obicei, cu o mărturie riguroasă, punctul culminant a tot ceea ce a fost spus. Misionarii cu timp deplin, deseori, intercalează mărturii scurte, concise, care urmează după fiecare principiu de bază pe care îl propovăduiesc şi după aceea încheie cu o mărturie sumară despre principiile de bază propovăduite.

Îi atenţionez pe învăţătorii care predau în clase sau pe cei de pe podium să nu îşi exprime mărturiile prea des în timpul cuvântărilor sau al lecţiilor. Membrii s-ar putea să nu asculte atât de concentraţi prin Spirit la mărturii prea frecvente, iar simpatizanţii pot fi dezorientaţi. Şi mai rău, ei pot percepe o mărturie ca pe o expresie de mărturisire într-o situaţie legală sau judiciară. Simplu spus, putem face din lucrurile sacre, lucruri comune, şi atunci impactul mărturiei noastre este pierdut. Domnul ne avertizează: „Ceea ce vine de sus este sfânt şi trebuie spus cu grijă şi cu aprobarea Spiritului“ (vezi D&L 63:64).

Exemple de mărturie

În scripturi sunt numeroase exemple de mărturie pură. Alma a ştiut că pentru a îndrepta poporul lui trebuia să depună o mărturie pură (vezi Alma 4:19). El spune poporului cum ştie el (vezi Alma 5:45-46), şi după aceea depune o mărturie pură despre ceea ce cunoaşte:

„Eu vă spun vouă că ştiu că orice vă voi spune despre ceea ce va veni este adevărat: şi vă spun vouă că ştiu că Isus Hristos va veni, da, Fiul, Singurul Născut al Tatălui, plin de har şi de milă şi de adevăr. Şi iată, El este Acela care va veni să ia toate păcatele lumii, da, păcatele fiecărui om care va crede cu fermitate în numele Lui“ (Alma 5:48).

O ilustrare puternică a mărturiei pure vine din relatarea viziunii profetului Joseph Smith şi Sidney Rigdon cu privire la cele trei grade de glorie:

„Şi acum, după numeroasele mărturii care au fost date despre El, aceasta este mărturia, ultima dintre toate, pe care o dăm despre El: Că El trăieşte!

Pentru că L-am văzut, chiar la dreapta lui Dumnezeu; şi I-am auzit glasul depu-nând mărturie că El este Singurul Născut al Tatălui –

Că de El, prin El şi din El lumile sunt şi au fost create şi locuitorii din ele sunt născuţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu“ (vezi D&L 76:22-24).

Secţiunea Joseph Smith – Istorie din Perla de mare preţ este publicată sub formă de broşură pentru munca misionară fiind intitulată Mărturia profetului Joseph Smith (nr. 32667.171). În acea relatare, profetul declară într-un mod simplu, direct: „Avusesem o viziune; ştiam aceasta şi ştiam că Dumnezeu ştie aceasta şi n-am putut să o neg, nici să îndrăznesc să fac acest lucru“ (Joseph Smith – Istorie 1:25).

Noi ştim că Ioan Botezătorul depune o mărturie pură când foloseşte cuvintele depun mărturie:

„Şi eu, Ioan, depun mărturie că am văzut slava [Salvatorului], care era slava Singurului Născut al Tatălui, plin de har şi de adevăr, chiar Spiritul adevărului, care a venit şi a locuit în trup şi a locuit printre noi…

„Şi eu, Ioan, depun mărturie şi, iată, cerurile s-au deschis şi Duhul Sfânt a coborât asupra Lui în chip de porumbel şi s-a aşezat pe El şi, atunci, un glas a venit din cer, spunând: Acesta este Fiul Meu Preaiubit.

Şi eu, Ioan, depun mărturie că El a primit plenitudinea slavei Tatălui“ (Vezi D&L 93:11, 15-16).

În unele scripturi, Tatăl, sau Fiul, depun mărturie. De exemplu, Nefi a auzit mărturia lui Dumnezeu Tatăl, care a declarat: „Da, cuvintele Iubitului Meu sunt adevărate şi demne de încredere. Cel care îndură până la sfârşit, acela va fi salvat“ (2 Nefi 3:15).

Salvatorul a mărturisit despre profetul Joseph Smith şi despre traducerea Cărţii lui Mormon. „El a tradus cartea, chiar acea parte pe care Eu i-am poruncit s-o traducă şi, după cât este de sigur că Domnul vostru şi Dumnezeul vostru trăieşte, tot aşa este adevărat“ (vezi D&L 17:6).

Salvatorul mărturiseşte despre El Însuşi: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel din urmă: Eu sunt Acela care trăieşte, Eu sunt Acela care a fost ucis; Eu sunt avocatul vostru pe lângă Tatăl“ (vezi D&L 110:4).

Apreciez foarte mult puterea mărturiei pure. Eu continui să examinez depunerea propriei mele mărturii pentru a fi sigur că ea urmează principiile corecte propovăduite de scripturi şi de profeţii din zilele din urmă. Mărturisesc că o mărturie pură declarată este însoţită de o putere divină.