Căprioare în lumina farurilor
Cu mulţi ani în urmă, mă întorceam acasă după ce îl dusesem pe soţul meu la şcoală. Drumul trecea printr-un canion în munţii din Utah.
Aveam cu mine pe April, copilaşul nostru recent născut. Aceasta se întâmpla înainte de a exista scaune de maşină pentru noi născuţi, astfel că April era culcată înfăşurată într-o pătură pe o pernă, pe scaunul din faţă, capul ei fiind pe piciorul meu.
Pentru a rămâne trează în această călătorie târzie, cântam ultimul imn pe care-l cântasem la Biserică, „Rămâi cu mine pe-nserat“ (Imnuri şi cântece pentru copii, pag. 84). În timp ce cântam a început să plouă. Când am ajuns la canion, ploaia s-a transformat în zăpadă care a început să se aşeze pe suprafaţa drumului.
Intrând într-o curbă pe drumul îngust de două benzi, am dat de o cireadă de căprioare drept în calea mea. Repede şi cu putere am apăsat pe pedala de frână şi maşina a alunecat. La dreapta mea era muntele şi la stânga drumul cobora spre râu. Nu se putea merge decât înainte. Ţinând volanul cu o mână şi înşfăcând copilul cu cealaltă, eram gata pentru impactul care era de aşteptat. Dar spre mirarea mea, căprioarele s-au dat la o parte permiţându-ne să trecem.
După ce am trecut de ele, m-am uitat în oglinda retrovizoare. Cireada nu se oprise din mişcare în lumina farurilor, nici nu se împrăştiase – cum fac în mod normal căprioarele când sunt speriate. Ele se dăduseră înapoi atât cât era necesar pentru a lăsa un mic Volkswagen să treacă printre ele. Mi s-a părut ca şi când am fi despărţit apele Mării Roşii. M-am bucurat parcurgând cei 16 km spre casă, mulţumind lui Dumnezeu pentru că „[a rămas] cu mine“.
Când am ajuns acasă şi am ieşit din maşină, am realizat ce tragedie s-ar fi putut întâmpla, dar nu s-a întâmplat. Lacrimile au început să curgă. Chiar dacă aş fi lovit doar o singură căprioară, s-ar fi putut produce serioase stricăciuni maşinii, iar micuţa mea şi cu mine am fi putut fi rănite. Incidentul din care ieşisem cu bine, avusese loc la opt kilometri de cea mai apropiată fermă şi noi nu depăşisem nici un vehicul pe drumul prin canion sau pe restul drumului spre casă. Am plâns de bucurie, ţinând copilul în braţele mele şi mulţumind lui Dumnezeu pentru că ne-a apărat.
Arlene Housman este membră a episcopiei White River, ţăruşul Auburn, Washington.