DE LA PRIETEN LA PRIETEN
Evanghelia ne face fericiţi
„Ori, ce auzim în Evanghelia pe care am primit-o? Un glas de bucurie!“ (vezi D&L 128:19).
Am crescut în Tahiti. Mama şi tata s-au alăturat Bisericii când eram copil, dar, eu nu m-am botezat imediat. Şi, când am avut 11 ani, m-am dus într-o după-amiază de miercuri la Societatea Primară. Am stat pe o rogojină sub un copac mango în timp ce învăţătoarea mea de la Societatea Primară ne-a spus povestirea Primei Viziuni. În timp ce vorbea, inima a început să-mi bată puternic. Am avut un sentiment puternic că Prima Viziune a lui Joseph Smith era adevărată şi că el a fost un profet adevărat. După acea experienţă spirituală, le-am spus părinţilor mei: „Am o mărturie şi vreau să fiu botezat“.
Din ziua în care am fost botezat până am absolvit liceul, am fost singurul membru al Bisericii din şcoala mea. Colegii de clasă obişnuiau să spună: „Tu nu fumezi? Tu nu bei? Tu nu eşti bărbat; eşti o domnişoară!“
La sfârşitul anului şcolar din clasa a 11-a sau a 12-a, unii dintre colegii mei de clasă au adus băuturi alcoolice la o petrecere. Ei au pus mâna pe mine, m-au ţinut şi au încercat să-mi toarne şampanie în gură. Ei nu au vrut să mă rănească; doreau doar să se distreze pe seama mea. Din fericire, am reuşit să scap. Niciodată nu am regretat că ţin Cuvântul de înţelepciune. Unii dintre colegii mei de clasă au murit de atunci, dar eu sunt recunoscător că sunt în viaţă, sănătos şi încerc să-L slujesc pe Domnul.
Unul dintre colegii mei de clasă a devenit foarte bogat când a crescut. Odată, mi-a spus: „Te admir. Familia mea are bani, dar noi nu suntem la fel de fericiţi ca tine“. Am considerat acest lucru ca un compliment pentru toţi sfinţii din zilele din urmă. El a putut să remarce că trăind conform Evangheliei suntem fericiţi.
Am slujit ca preşedinte de misiune în Suva, Fiji. Într-o zi, pe o insulă din Kiribati, mergeam cu doi elderi când un bărbat a venit la noi. El era beat. Am vrut să-l gonesc, dar el a văzut numele meu de pe ecuson şi m-a strigat pe nume. „Preşedinte Tefan, aş vrea ca dumneavoastră şi misionarii să veniţi la cină la mine acasã“.
M-am gândit: Uf, poate nu ştie ce face. M-am întors către elderi şi i-am întrebat: „Ce părere aveţi? Vreţi să acceptaţi invitaţia?“. Ei au spus că ar dori să meargă. Am simţit un imbold să accept invitaţia lui.
În seara următoare, noi toţi am servit o cină chinezească – pui, peşte, alte feluri de carne şi tăiţei. Misionarii erau fericiţi pentru că era o schimbare a meniului lor zilnic format din peşte şi orez. La sfârşitul mesei, am mulţumit bărbatului şi am spus: „Acum am un dar pe care aş dori să vi-l ofer. Aţi dori ca aceşti misionari să vă înveţe Evanghelia lui Isus Hristos?“.
El a spus că nu era interesat, dar misionarii puteau s-o înveţe pe soţia lui şi pe băiatul lor de 18 ani. Trei luni mai târziu, fiul în vârstă de 18 ani a fost botezat. Un an mai târziu, soţia a fost botezată şi soţul ei a început să frecventeze Biserica. El m-a rugat să-i dau o binecuvântare pentru a-l ajuta să se lase de fumat şi de băutură, pentru că el nu putea să renunţe la ele. Ultima dată când am vizitat această familie, fiul fusese admis la Universitatea Brigham Young – Hawai, cu o bursă integrală şi mai primise şi o chemare de a sluji într-o misiune în Hong Kong.
Când îmi aduc aminte de experienţa mea cu acea familie, mă bucur că nu l-am gonit pe „beţiv“, ci în schimb, am ascultat de îndemnul Spiritului de a accepta invitaţia la cină, de a deschide gura şi de a-l ruga să asculte Evanghelia.
Vă invit, dragi copii, să deschideţi gura – invitaţi pe prietenii voştri la Biserică şi vorbiţi-le despre Evanghelie. Nu veţi şti niciodată ce miracole pot urma.