2005
Iertarea
Octombrie 2005


VENIŢI ŞI ASCULTAŢI GLASUL UNUI PROFET

Iertarea

Guy de Maupassant, scriitorul francez, ne spune povestea unui ţăran, numit Hauchecorne. În timp ce trecea printr-o piaţă publică, ochii i s-au oprit pe o bucată de frânghie care era pe caldarâm. A ridicat-o şi a pus-o în buzunar.

Mai târziu, în acea zi, s-a aflat de pierderea unui portofel. Hauchecorne a fost arestat şi dus în faţa primarului. El şi-a declarat nevinovăţia, arătând bucăţica de frânghie pe care o ridicase de jos. Dar el nu a fost crezut şi a fost luat în derâdere.

A doua zi, portofelul a fost găsit şi Hauchecorne a fost achitat de orice vină. Dar, plin de nemulţumire de nedreptatea pe care o suferise din cauza acelei acuzaţii false, el s-a amărât şi nu a putut trece peste acest lucru. Nedorind să ierte şi să uite, se gândea şi vorbea doar despre asta. Pe oricine întâlnea, trebuia să-i spună de nedreptatea păţită. Obsedat de amărăciunea lui, s-a îmbolnăvit grav şi a murit. În delirul din lupta sa cu moartea, el murmura neîncetat: „O bucată de frânghie, o bucată de frânghie“. (Vezi „The Piece of String“, în The Works of Guy de Maupassant [n.d.], pag. 34-38.)

Schimbând personajele şi situaţiile, acea poveste s-ar putea repeta de multe ori în zilele noastre. Cât de greu este pentru noi toţi să iertăm pe cei care ne-au nedreptăţit.

Dragii mei fraţi şi dragele mele surori, haideţi să bandajăm rănile care au fost provocate de planurile de „răzbunare“ faţă de cei care ne-au nedreptăţit. Cu toţii avem un pic din acest spirit de răzbunare în noi. Din fericire, cu toţii avem puterea de a ne ridica deasupra lui. Vă rog să-I cereţi Domnului puterea de a ierta. S-ar putea să nu fie uşor şi s-ar putea să nu vină rapid. Dar dacă veţi căuta această putere, pacea va veni în inima dumneavoastră. Aceasta este pacea dulce a lui Hristos, care a spus: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu“ (Matei 5:9).

Din „Of You It Is Required to Forgive“, Tambuli, nov. 1991, pag. 2-7.